Connect with us

Eveniment

Legea 5G, la un pas de a fi adoptată în lipsa unor criterii tehnice obiective

Published

on

Proiectul de lege privind infrastructurile informatice și de interes national și condițiile implementării rețelelor 5G aşteaptă un vot final la Senat, după ce Camera Deputaților a aprobat documentul fără amendamente, în forma redactată de guvern.

Așa cum au subliniat experții și autoritățile, nu există standarde definite (de ex. 3GPP, NESAS, set de instrumente 5G). Din punct de vedere al procedurii, directiva TRIS nu a fost urmată. Singurul ministru care a menționat despre notificare a fost Claudiu Năsui, care a cerut amânarea discutării Legii 5G în Parlament după ce Camera Deputaților a aprobat dezbaterea acesteia în procedură de urgență. Motivul invocat este că Guvernul nu ar fi respectat toţi paşii procedurali, înainte de trimiterea în Legislativ.

 

Există și precedente referitoare la nerespectarea Directivei TRIS, când, în cazuri similare, în Grecia și Ungaria au fost aplicate sancțiuni.

Germania a adoptat, la rândul ei, de curând legea 5G, un proiect complex, de peste 100 de pagini, după mai bine de 4 luni de dezbatere susținută cu industria de profil. Varianta germană a legii include numeroase detalii tehnice care să ofere un cadru adecvat de implementare și să susțină piața locală de telecomunicații.

Conform Directivei 2015/1535, toate statele membre trebuie să fie informate cu privire la reglementările tehnice preconizate de către orice alt stat membru. Această directivă a fost creată pentru promovarea bunei funcţionări a pieţei interne unde trebuie asigurată transparenţa cu privire la iniţiativele naţionale având ca scop stabilirea reglementărilor tehnice. În acest sens, autorităţile europene susţin că este esenţial pentru Comisie să deţină informaţiile necesare înaintea adoptării reglementărilor tehnice. In cazul omiterii notificării, Comisia poate sesiza Curtea de Jutiţie, care poate impune sancţiuni financiare.

În continuare există plângeri cu privire la versiunea actuală a legii, la aplicabilitatea și consecințele acesteia. Directiva UE nu este luată în considerare, există o problemă a definițiilor și numai specialistul trebuie să clarifice acest lucru, nu sunt disponibile studii de impact, interesul politic este depășit. Operatorii au completat că dacă se va adopta legea, vor fi nevoiți să investească în înlocuirea tehnologiilor vechi și nu în 5G, iar această acțiune va duce la o creștere a tarifelor.

La un pas de a fi adoptată, Legea 5G în continuare nu respectă observații critice aduse de autorități, cu privire la aspecte esențiale precum ar fi lipsa unor criterii tehnice obiective și lipsa unor clasificări adecvate a componentelor rețelei în active critice și non-critice.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Eveniment

Craiovenii pot negocia gratuit cu băncile și IFN-urile. Află ce trebuie să faci!

Published

on

În ultimii cinci ani, peste 2.000 de consumatori din România au obținut de la bănci și IFN-uri, cu ajutorul CSALB, reducerea sau eliminarea comisioanelor, diminuarea dobânzilor, scăderea ratelor la credite sau chiar ștergerea întregului sold rămas de achitat. Unii consumatori au obținut reduceri de zeci de mii de euro, CHF sau lei din datoria pe care o aveau de achitat către bancă.

Începând cu martie 2016, beneficiile obținute în urma negocierilor dintre consumatori și bănci, prin intermediul CSALB, au depășit suma de 4,4 milioane euro, media pentru fiecare caz soluționat fiind de 3.700 de euro în 2020.

Anul trecut aproape 2.500 de români s-au adresat Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB). Doar 58 de consumatori din Dolj au solicitat în 2020 și primele luni din 2021 o negociere cu banca sau IFN-ul pentru contractele aflate în derulare, județul Dolj fiind doar al 12-lea din țară ca număr de cereri transmise către CSALB.

De exemplu, din Gorj au sosit 66 de cereri, iar din Olt 43 de cereri.

Caravana online a CSALB își propune să informeze consumatorii de servicii financiare despre posibilitățile și avantajele pe care le aduce concilierea față de soluționarea problemelor în instanță.

Câteva exemple despre ce au obținut doljenii ale căror cereri de negociere au fost acceptate de bănci:

– P.V a solicitat restituirea comisionului de administrare și reducerea dobânzii la un credit ipotecar. Soluția găsită de conciliatorul CSALB și acceptată de bancă a fost ștergerea parțială a datoriei cu suma de 10.000 euro.
– Consumatorul L.C a solicitat soluționarea dosarului de daună deschis la o societate de asigurări, în baza polițelor de asigurare întocmite de bancă pentru imobilul aflat în garanția creditului. Clientul deține un credit imobiliar, iar la acordarea acestuia a prezentat băncii o poliță facultativă și o poliță PAD. La scadență, clientul nu a reînnoit polițele, optând pentru reînnoirea automată de către bancă, iar dauna pe care a avut-o la imobil a survenit în afara perioadei de valabilitate a polițelor. În urma negocierii din cadrul CSALB banca a acceptat să plătească suma de 12.627 lei reprezentând contravaloarea daunei.
– P.C a solicitat conversia creditului din CHF în lei. La solicitarea de conversie, comerciantul a oferit un discount de 25% din soldul rămas de achitat. Ca urmare a acceptării propunerii, s-a încheiat un contract de tranzacţie cu valabilitate 3 luni. În intervalul de trei luni, consumatoarea va achita un procent de 75% din soldul datorat Ia data semnării contractului de tranzacţie, iar comerciantul va renunţa la diferenţa de 25%.
– G.C. a solicitat eliminarea comisionului de administrate pentru un credit în CHF. Comisionul era de 0,15% din sold. Soluția propusă părților a fost eliminarea comisionului de administrate pe 12 luni de la data semnării actului adițional.

Cererile pot fi trimise online, direct de pe site-ul www.csalb.ro, iar întreaga procedură de conciliere cu banca sau IFN-ul este gratuită pentru consumatori și nu durează mai mult de 90 de zile. Negocierea este intermediată de conciliatorii Centrului și prin email sau telefon, acest lucru fiind folosit mai ales în perioada pandemiei, când nu a fost posibilă întâlnirea fizică.

Consumatorii care trimit cereri către CSALB sunt sfătuiți să atașeze și documente care să justifice dificultățile lor financiare, scăderea veniturilor sau creșterea cheltuielilor. Dacă banca/IFN-ul acceptă cererea, este desemnat un conciliator care, în urma discuțiilor dintre părți, va propune la final o soluție de rezolvare a situației semnalate. CSALB lucrează în acest moment cu 19 conciliatori care sunt printre cei mai buni specialiști în drept și domeniul financiar-bancar din țară. Conciliatorii sunt profesori universitari, avocați renumiți și foști judecători.

Despre CSALB: CSALB este o entitate înființată ca urmare a unei Directive europene și intermediază gratuit și în mai puțin de trei luni negocierea dintre consumatori și bănci sau IFN-uri pentru contractele aflate în derulare. Consumatorii din orice județ al țării pot trimite cereri către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) completând un formular online direct pe site-ul www.csalb.ro. Dacă banca acceptă intrarea în procedură de conciliere/negociere este desemnat un conciliator. CSALB colaborează cu 19 conciliatori, dintre cei mai buni specialiști în drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar. Totul se rezolvă amiabil, iar înțelegerea părților are puterea unei hotărâri în instanță. Mai multe informații despre activitatea Centrului puteți obține și la telefon 021 9414 (apel cu tarif normal).

Continue Reading

Eveniment

Huawei lansează ”AR Insight and Application Practice”, document ce detaliază beneficiile 5G + AR

Published

on

[Shenzhen, China, 17 Iunie, 2021] La Summit-ul Better World pentru 5G + AR al Huawei, Bob Cai, Huawei Carrier BG CMO, a susținut un discurs intitulat 5G + AR, Turning Dreams into Reality. În acest discurs, Cai a spus că 5G stă la baza funcționării AR, iar AR dezvoltă 5G. El a anunțat, de asemenea, lansarea ”AR Insight and Application Practice”, document ce oferă informații despre industria AR în ceea ce privește dispozitivele, aplicațiile și rețelele. Cai a încurajat întreaga industrie să colaboreze pentru un ecosistem 5G + AR prosper.

Bob Cai, Huawei Carrier BG CMO, în timpul discursului

AR creează o nouă frontieră

Datele Huawei și cele care provin din alte studii prezic că piața AR va valora 300 de miliarde USD până în 2025. „AR va fi adoptată masiv mai întâi în cinci industrii prioritare: educație, rețele sociale, cumpărături, călătorii și navigare și jocuri”, a spus Cai. „AR poate permite cu adevărat convergența lumilor fizice și a celor digitale, transformând visele în realitate.”

AR face comunicarea mai eficientă

La eveniment, Cai a împărtășit studii de caz despre Huawei, care presupun utilizarea AR. Din cauza COVID-19, clienții din întreaga lume nu pot vizita personal Huawei, așa că Huawei folosește AR pentru a împărtăși online produsele și soluțiile sale de top, făcând comunicarea mult mai eficientă. Huawei folosește AR, de asemenea, pentru a realiza furnizarea rapidă a stațiilor de bază 5G, sporind semnificativ eficiența livrării.

 

Huawei simplifică AR

La eveniment, Cai a demonstrat cum Huawei „produce” AR. Air Photo de la Huawei folosește algoritmi unici pentru a converti o fotografie 2D într-un model 3D digital, simplificând considerabil modelarea de caractere AR 3D. Cai a introdus, de asemenea, Huawei AR Engine, platforma de dezvoltare AR a companiei orientată spre dispozitive mobile. Cu ajutorul Huawei AR Engine, programatorii trebuie să scrie doar 10 linii de cod pentru a crea efecte AR, crescând enorm eficiența dezvoltării aplicațiilor AR.

Întreaga industrie ar trebui să colaboreze pentru a crea un ecosistem 5G + AR

Numeroși invitați importanți au participat la eveniment și au susținut prezentări, printre care He Chengjian, Directorul Shenzhen Communication Management Bureau, David MacQueen, Director Executiv Strategy Analytics, Huang He, Chief Producer al Stației TV Shenzhen, Wei Rongjie, CEO RealMax, Hiroshi Fukuda, CEO meleap, Liang Jinhao, reprezentant al HADO China Region și Fu Jie, Director Executiv al Asociației AR din Shenzhen. Aceștia au împărtășit cele mai recente posibilități de utilizare AR și previziunile lor despre tendințele viitorului în sfera AR.

Potrivit lui He Chengjian, Shenzhen este primul oraș din lume cu acoperire completă 5G SA. Serviciile TIC reprezentate de AR pot fi adoptate potențial într-o gamă largă de industrii, inclusiv producția industrială, comerțul electronic, imobiliare, decorațiuni interioare, cultură, sport, turism, sănătate și educație. Aplicațiile AR au devenit un motor cheie pentru transformarea digitală și vor schimba profund metodele de producție și modul în care trăim.

Directorul Shenzhen Communication Management Bureau, He Chengjian, în timpul discursului

Când și-a încheiat discursul, Cai a spus: „Dacă vrei să mergi repede, mergi singur; dacă vrei să mergi departe, mergi împreună cu alții. Dezvoltarea AR cere ca întreaga industrie să colaboreze și să creeze un lanț valoric 5G + AR prosper. AR și 5G se îmbină la momentul potrivit. 5G stă la baza funcționării AR, iar AR dezvoltă 5G. ”

Despre Huawei

Fondat în 1987, Huawei este un furnizor important la nivel mondial de infrastructură și dispozitive inteligente pentru tehnologia informației și comunicațiilor (TIC). Avem mai mult de 194.000 de angajați și funcționăm în peste 170 de țări și regiuni, deservind mai mult de trei miliarde de oameni din întreaga lume.

Misiunea noastră este de a aduce sfera digitală fiecărei persoane, locuințe și organizații pentru o lume complet conectată, inteligentă. În acest scop, vom contribui la o conectivitate omniprezentă și vom promova accesul egal la rețele; aduceți cloud-ul și inteligența artificială în toate cele patru colțuri ale pământului pentru a oferi o putere de calcul superioară acolo unde aveți nevoie de ea, când aveți nevoie de ea; construiți platforme digitale pentru a ajuta toate industriile și organizațiile să devină mai agile, eficiente și dinamice; redefiniți experiența utilizatorului cu AI, făcând-o mai personalizată pentru oameni în toate aspectele vieții lor, indiferent dacă sunt acasă, la birou sau în deplasare.

Pentru mai multe informații, vizitați Huawei online la www.huawei.com sau urmăriți-ne pe:

http://www.linkedin.com/company/Huawei

http://www.twitter.com/Huawei

http://www.facebook.com/Huawei

Continue Reading

Eveniment

Samsung va aduce Open RAN în Europa cu Vodafone UK

Published

on

Vodafone UK alege Samsung ca partener pentru a implementa comercial, pentru prima dată, pe scară largă în Europa, Open RAN susținut de vRAN; Samsung intră în Europa cu cele mai recente soluții 5G

București, România – 18 iunie 2021 – Samsung Electronics Co., Ltd. a anunțat că a fost desemnat furnizorul principal pentru Open RAN a Vodafone, o companie importantă de telecomunicații, urmând să contribuie în aducerea technologiei de virtualizate a Rețelei de Acces Radio (vRAN) în Regatul Unit (Marea Britanie), precum și a celor mai recente soluții 4G și 5G, precum Massive MIMO și alte radiouri.

Pentru această colaborare, Samsung va furniza propriile soluții comerciale vRAN și radiouri compatibile cu O-RAN, acoperind atât spectrul de bandă joasă, cât și cel de bandă medie. RAN-ul complet virtualizat al companiei este bazat pe software și rulează pe servere comerciale off-the-shelf (COTS), oferind caracteristici și performanțe care sunt echivalente cu echipamentele tradiționale bazate pe hardware. Folosind o arhitectură cloud-native și container-based, Samsung vRAN permite implementări mai flexibile și eficiență în gestionarea rețelei pentru operatorii de telefonie mobilă.

Printre avantajele cheie ale arhitecturii revoluționare se numără capacitățile sale de automatizare, care simplifică administrarea rețelei end-to-end. Cu vRAN de la Samsung, operatorii pot satisface rapid cerințele în evoluție ale serviciilor noi și existente, cu impact minim asupra procesului de implementare. De asemenea, Samsung va livra către Vodafone Marea Britanie aparate de radio 5G pe primul loc în piață, compatibile cu O-RAN, precum cele mai recente radiouri Massive MIMO.

„Vodafone se angajează să conducă următorul val de transformare digitală în întreaga Europă, asigurând o conectivitate rapidă și fiabilă pentru toți. Open RAN, bazat pe parteneriate puternice, este cheia realizării acestei ambiții. Soluțiile inovatoare și expertiza Samsung fac parte din fundamentul care creează această rețea a viitorului”, a declarat Johan Wibergh, Chief Technology Officer, Vodafone.

Această colaborare cu Vodafone marchează o premieră pentru Samsung, deoarece compania aduce tehnologia RAN virtualizată nativă în cloud către rețeaua unui operator de top din Europa. După cum au recunoscut mulți din industrie, tehnologiile Virtual RAN și O-RAN vor fi importante pentru a ajuta la dezvoltarea arhitecturilor de rețea în susținerea următoarelor generații de aplicații și servicii 5G. În acest scop, Samsung a continuat să conducă în inovația vRAN, dezvăluind recent capacitatea de a susține viteza multi-gigabit a radiourilor Massive MIMO pe serverele COTS (Link).

„Suntem mândri că această colaborare cu Vodafone – unul dintre cei mai importanți operatori din lume – va fi prima implementare la scară largă a tehnologiilor noastre 5G de pionierat în Europa, precum vRAN și O-RAN. Acesta este un pas major înainte, întrucât mai mulți operatori fac tranziția către noile tehnologii RAN pentru a acorda prioritate experienței și eficienței utilizatorului. Așteptăm cu nerăbdare să înaintăm în inovația 5G pentru a îndeplini cele mai înalte standarde de performanță, funcționalitate și fiabilitate ale clienților noștri”, a declarat Paul Kyungwhoon Cheun, President and Head of Networks Business la Samsung Electronics.

Samsung a fost pionier în livrarea cu succes a soluțiilor end-to-end 5G, precum chipset-uri, radiouri și core. Prin cercetarea și dezvoltarea în curs, Samsung încurajează industria să promoveze rețelele 5G prin intermediul portofoliul său de produse din piață de la RAN și Core complet virtualizate la soluții de rețea privată și instrumente de automatizare bazate pe AI. Compania oferă în prezent soluții de rețea operatorilor de telefonie mobilă care oferă conectivitate sutelor de milioane de utilizatori din întreaga lume.

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor wearables, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie și a ecranelor profesionale. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la http://news.samsung.com .

Despre Vodafone

Vodafone este o companie de telecomunicații de top din Europa și Africa. Suntem cel mai mare operator de rețea mobilă și fixă ​​din Europa și un furnizor mondial de conectivitate IoT. Platforma noastră tehnologică M-Pesa din Africa permite celor peste 48 de milioane de persoane să beneficieze de acces la plăți mobile și servicii financiare. Operăm rețele mobile și fixe în 21 de țări și colaborăm cu rețele mobile în încă 49. Începând cu 31 martie 2021, aveam peste 300 de milioane de clienți mobili, peste 28 de milioane de clienți în bandă largă fixă, peste 22 de milioane de clienți TV și am conectat mai mult de 123 de milioane de dispozitive IoT.

Continue Reading

Parteneri

Ultimile stiri locale

dozator de apa dozator de apa
Uncategorized43 de minute ago

5 bauturi sanatoase pe care le poti pregati cu ajutorul unui dozator de apa

Apa este esentiala pentru un organism si un stil de viata sanatos. Unui adult ii este recomandat sa consume aproximativ...

Exclusiv7 ore ago

CSALB lansează Caravana Online în cele mai mari orașe ale țării. Ce au obținut craiovenii din negocierile cu băncile

Conciliatorii Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) îi vor sfătui pe consumatorii români de servicii financiare...

Exclusiv8 ore ago

Dezvaluirile in exclusivitate ale ziarului Incisiv de Prahova din 24 iunie 2019 revin in actualitatea presei audiovizuale centrale, dupa doi ani de zile/Incompetenta, ilegalitatile, morti “supecte” si “parfum” de servicii – Ziarul Incisiv de Prahova

La data de 24 iunie 2019, ziarul Incisiv de Prahova publica, in exclusivitate,  articolul: „Omul lui Dragnea de la M.A.E/Incompetenta,...

EvenimentO zi ago

Craiovenii pot negocia gratuit cu băncile și IFN-urile. Află ce trebuie să faci!

În ultimii cinci ani, peste 2.000 de consumatori din România au obținut de la bănci și IFN-uri, cu ajutorul CSALB,...

ExclusivO zi ago

Aici se vede în toată splendoare ei infamia lui Sorin Cîmpeanu, garantul aplicării proiectului România educată – Ziarul Incisiv de Prahova

Disperat sa mai ia și el o diurna (din cauza pandemiei nu prea s-a mai plimbat aiurea prin Europa, la...

Exclusiv3 zile ago

Neimplicarea, indiferența și tăcerea complice lucrează în favoarea lui Sorin Cîmpeanu, care se pregătește să dea o nouă lovitură CNATDCU/ Linia proiectului prezidențial România educată – Ziarul Incisiv de Prahova

Colectarea deșeurilor constituie o bombă cu ceas și în Prahova. In timp ce in zona Centurii de Vest, au aparut...

Exclusiv4 zile ago

Pe sub „nasul” autoritatilor peste 30.000 de tone de deseuri menajere (si nu numai) din alte judete sunt aduse, lunar, la o groapa de gunoi din Prahova – Ziarul Incisiv de Prahova

Colectarea deșeurilor constituie o bombă cu ceas și în Prahova. In timp ce in zona Centurii de Vest, au aparut...

Exclusiv4 zile ago

Huawei revine cu un nou val de reduceri disponibile în acest weekend pe Huawei Online Store

#WorkFromAnywhere cu laptopurile din familia Huawei   București, 18 iunie 2021 – Huawei Consumer BG revine cu o nouă serie...

Eveniment4 zile ago

Huawei lansează ”AR Insight and Application Practice”, document ce detaliază beneficiile 5G + AR

[Shenzhen, China, 17 Iunie, 2021] La Summit-ul Better World pentru 5G + AR al Huawei, Bob Cai, Huawei Carrier BG...

Eveniment4 zile ago

Samsung va aduce Open RAN în Europa cu Vodafone UK

Vodafone UK alege Samsung ca partener pentru a implementa comercial, pentru prima dată, pe scară largă în Europa, Open RAN...

Social4 zile ago

Sergei Polunin, superstarul rebel al dansului, vine pentru prima dată în România, la TIFF

Starul internațional Sergei Polunin, considerat cel mai talentat dansator al generației sale, vine pentru prima dată în România, ca invitat special...

Eveniment4 zile ago

Continental Hotels deschide în 2021 patru noi hoteluri renovate și reamenajate integral

Investiția totală se ridică la suma de 6,85 de milioane de euro. Noile hoteluri rebranduite sunt situate în București, Sibiu...

Eveniment4 zile ago

Continental Hotels a anunțat deschiderea Continental Forum Constanța, noul hotel renovat, parte din portofoliul lanțului hotelier

În același timp, alte trei hoteluri din portofoliul lanțului hotelier au mai fost renovate și vor fi deschise în țară:...

Exclusiv5 zile ago

Panică totală!/Clanurile mafiote din Prahova cu oameni infiltrați în politică și poliție primesc lovitura dupa lovitura/Instanta dejoaca un concurs aranjat la sefia DGA Prahova – Ziarul Incisiv de Prahova

Colectarea deșeurilor constituie o bombă cu ceas și în Prahova. In timp ce in zona Centurii de Vest, au aparut...

Eveniment5 zile ago

Playrix lansează aplicația Manor Matters în AppGallery ca urmare a colaborării strânse de până acum

Mult așteptatul joc Manor Matters este disponibil acum pentru toți utilizatorii AppGallery și vine cu oferte exclusive și numeroase surprize...

Eveniment5 zile ago

Huawei lansează competiția „AppsUP 2021”, destinată aplicațiilor inovatoare

Au început înscrierile pentru competiția Huawei din acest an destinată aplicațiilor inovatoare, cu premii totale excepționale, în valoare de 1 milion...

Știrile Săptămânii