Padbolul românesc revine din Suedia cu trofeul Cupei Internaționale de la Stockholm și două clasări pe podium. Adrian Cătrună și Floris Stănculea au câștigat competiția, iar Ovidiu Vasian și Aurelian Surd au ocupat locul al treilea. Bilanțul celor două echipe: 14 meciuri disputate și o singură înfrângere.

România a avut un parcurs extraordinar la Cupa Internațională de Padbol de la Stockholm, desfășurată în perioada 2–3 octombrie 2026. Într-un program foarte intens, cu șapte meciuri pentru fiecare pereche, cei patru sportivi au demonstrat valoare, rezistență și determinare, reprezentând țara cu mândrie.

În confruntările cu adversari din Suedia, Belgia, Germania, Italia și Qatar, echipele românești au obținut împreună 13 victorii. Rezultatele confirmă nivelul competitiv al Padbolului românesc și progresul construit prin campionatul intern și pregătirea constantă.

Cătrună și Stănculea aduc trofeul în România

Adrian Cătrună și Floris Stănculea, legitimați la ACS Sportul pentru Viitor București, au încheiat competiția fără înfrângere. Cu șapte victorii în șapte meciuri, cei doi au ocupat primul loc și au câștigat trofeul Cupei Internaționale de la Stockholm.

Pentru Adrian Cătrună, succesul din Suedia are și o semnificație personală. Aceasta a fost ultima sa participare internațională din acest an, sportivul urmând să fie supus unei intervenții medicale la genunchi, după care va parcurge o perioadă de recuperare.

Pasiunea pentru Padbol și dorința de a fi alături de echipă l-au însoțit până la capătul acestei competiții, încheiate cu un trofeu pentru România.

Vasian și Surd, un podium care confirmă creșterea echipei

Ovidiu Vasian și Aurelian Surd, sportivi ai ACS Singidava Cugir, au completat succesul delegației române prin clasarea pe locul al treilea, după șase victorii în șapte meciuri.

Prima lor participare împreună la o competiție internațională a fost în 2023, la Cupa Națiunilor organizată în Ungaria, unde au avut un parcurs bun. Stockholm a reprezentat următoarea participare internațională în această formulă, iar evoluția din Suedia a evidențiat creșterea valorii echipei.

Cei doi au învins adversari cu o vastă experiență internațională, demonstrând că munca depusă în țară se poate transforma în rezultate importante în afara ei. Podiumul de la Stockholm marchează un nou pas în evoluția lor ca echipă.

România–Suedia: de la fotbal la succesul din Padbol

Întâlnirile dintre România și Suedia sunt urmărite de public mai ales prin prisma fotbalului. Dacă recentele confruntări din Liga Națiunilor nu au adus rezultatele dorite pentru naționala de fotbal, Padbolul a oferit un motiv de bucurie și mândrie: la International Padbol Cup Stockholm 2026, sportivii români au învins, printre altele, și echipele suedeze, aducând acasă trofeul și două clasări pe podium. Floris Stănculea și Adrian Cătrună au cucerit medaliile de aur, iar Aurelian Surd și Ovidiu Vasian au completat succesul României cu medaliile de bronz.

 Performanța a fost însoțită de aprecierea gazdelor. Erik Zetterström, organizatorul International Padbol Cup Stockholm 2026, a vorbit într-un interviu oferit Federației Române de Padbol despre nivelul jucătorilor români și bucuria de a avea delegația României la competiție.

„Sunt foarte impresionat de cât de bine joacă sportivii români”, a declarat Erik.

Organizatorul a apreciat și experiența României în organizarea competițiilor și dezvoltarea Padbolului, exprimându-și dorința de a vizita țara noastră pentru un schimb de experiență. Dincolo de rezultate, competiția a creat astfel ocazia unor noi colaborări, în care fiecare partener poate contribui și poate învăța.

Campionatul intern și pregătirea susțin performanța

Succesul de la Stockholm aparține sportivilor, dar reflectă și munca antrenorilor, implicarea cluburilor și eforturile Federației Romăne de Padbol pentru pregătirea și dezvoltarea acestora.

Campionatul Național de Padbol are un rol esențial în acest proces. Meciurile disputate constant între cele mai bune perechi din țară cresc nivelul echipelor, le consolidează experiența și le pregătesc pentru provocările internaționale. Stagiile de pregătire completează acest parcurs și contribuie la transformarea progresului individual în performanță de echipă.

Cele două clasări pe podium arată rezultatul unui efort comun și valoarea continuității în pregătire și competiție.

Noi pași în dezvoltarea relațiilor internaționale

Delegația României a fost însoțită de Elisabeta Gherghișan, președintele Federației Române de Padbol, care a fost alături de sportivi și a făcut un nou pas în consolidarea relațiilor internaționale din cadrul acestui sport.

Discuțiile cu organizatorul și cu reprezentanții celorlalte țări au deschis perspective de schimb de experiență și colaborare, cu obiectivul de a crea noi oportunități pentru sportivi și de a susține dezvoltarea Padbolului.

„Ne bucură aprecierea față de sportivii români și față de experiența României în dezvoltarea Padbolului. Dorința lui Erik de a ne vizita pentru un schimb de experiență este o oportunitate de a întări această colaborare. Avem ce împărtăși și avem ce învăța unii de la ceilalți, iar aceste legături pot aduce beneficii sportivilor și acestui sport”, a declarat Elisabeta Gherghișan.

Participarea României la Cupa Internațională de la Stockholm a beneficiat de susținerea Agenției Naționale pentru Sport.

O invitație pentru parteneri și investitori

Rezultatele de la Stockholm transmit un mesaj clar: Padbolul românesc crește și merită susținut.

Trofeul și cele două prezențe pe podium reprezintă și o invitație adresată partenerilor, sponsorilor și investitorilor de a se alătura unui sport în plină dezvoltare. Performanțele internaționale și creșterea nivelului competițiilor interne arată un potențial care poate fi susținut prin extinderea infrastructurii și atragerea de noi practicanți.

Mai multe terenuri de padbol, oportunități pentru juniori și susținerea actualelor și viitoarelor generații de campioni pot duce mai departe ceea ce sportivii români au demonstrat la Stockholm: România are valoare și poate câștiga la cel mai înalt nivel al competiției.

Sursa: presadeazi.ro

La șase și patruzeci, curtea blocului are aceeași lumină fadă ca în fiecare dimineață. Un bărbat în trening, cu o glugă trasă pe frunte, face ocolul parcării într-un alergat mărunt, din cei care nu impresionează pe nimeni. Trece pe lângă mașinile acoperite de rouă, salută din cap un vecin care scoate câinele și dispare după colț. Peste o oră, curtea se umple de ghiozdane și portiere trântite, iar el e deja la birou. L-am privit câteva săptămâni din balcon și am început să observ ceva despre oamenii care încep să se miște la bloc: primele zile merg bine, apoi vine o perioadă în care nu se mai întâmplă nimic. Despre perioada aceea, cea în care progresul pare oprit, e vorba mai jos.

Ce se vede din balcon în a treia săptămână

Începuturile sunt zgomotoase, chiar dacă oamenii nu fac zgomot. În prima săptămână de primăvară apar trei, patru siluete noi în curte, cu pantofi încă prea curați. Unii aleargă, alții merg repede cu brațele încordate, o femeie face genoflexiuni lângă bancă, cu privirea în pământ ca să nu se uite nimeni la ea.

În a treia săptămână, jumătate dintre ei lipsesc. Nu pentru că ar fi leneși sau nehotărâți, ci pentru că entuziasmul din primele zile s-a topit, iar rezultatele pe care le așteptau nu au apărut încă. Oglinda arată la fel, kilometrii nu cresc, genunchii protestează discret. Atunci se hotărăște, în tăcere, cine rămâne.

Observația nu e despre voință. Cei care continuă nu sunt neapărat cei mai disciplinați, ci cei care au înțeles că perioada de după entuziasm e normală. Au mai văzut-o la alții, sau le-a spus-o cineva la timp. Cine nu știe că acest moment vine, îl ia drept semn că ceva nu merge și renunță tocmai când organismul începe să se obișnuiască.

Merită reținut: lipsa unui progres vizibil nu înseamnă lipsa unui progres.

Există și o parte mai puțin vorbită: rușinea. Începătorul de la bloc se știe privit de la geamuri, de pe bănci, de la intrarea în scară. Își imaginează comentarii pe care, de cele mai multe ori, nimeni nu le face. Majoritatea vecinilor sunt prea ocupați cu propriile griji ca să urmărească un om care aleargă încet. După o săptămână sau două, privirile se transformă în saluturi, iar saluturile, într-un fel de încurajare tăcută.

Scara blocului, o sală pe care o ai deja

Cei care locuiesc la bloc au un avantaj pe care îl observă rar: scara. Cinci etaje urcate în ritm potrivit, cu pauze, fac o muncă bună pentru picioare și respirație, iar gratis. Nu ai nevoie de abonament, de program sau de haine speciale, doar de încălțăminte stabilă și de grija de a nu călca prea apăsat noaptea sau seara târziu.

Curtea și parcarea, la ore potrivite, devin un mic traseu. Un tur în jurul blocului, de câteva ori, își face treaba. Banca poate fi pretext pentru exerciții simple, iar balconul, un loc pentru întinderi, cu ușa deschisă și cu un covoraș vechi. Totul se face cu mijloacele casei, fără mari investiții, și tocmai de aceea se poate continua săptămâni la rând.

Dacă vrei idei pentru un obicei care să se potrivească cu viața de zi cu zi, nu doar cu sala de sport, poți răsfoi idei de stil de viață activ, unde poți vedea ce se scrie despre mișcare și obiceiuri sănătoase, pe înțelesul oricui. Utilitatea unor asemenea lecturi stă mai puțin în rețete și mai mult în sentimentul că nu ești singurul care încearcă.

Spre seară, când scările se umplu de oameni care urcă încărcați cu pungi, observi că mișcarea nu cere întotdeauna un moment special.

Platoul: când nimic nu se mișcă

Platoul e acea perioadă în care faci totul ca la început, la fel de conștiincios, și nu mai vezi nicio schimbare. Cântarul stă pe loc, pasul nu se mai scurtează, pulsul la urcatul scărilor e cam același. E cel mai neplăcut moment, pentru că efortul continuă, dar recompensa pare să se oprească.

Din afară, platoul arată ca o pauză. Pe dinăuntru, e de multe ori o perioadă de consolidare: corpul își aranjează resursele, mușchii se obișnuiesc cu efortul, iar obiceiul își găsește locul în program. Nu poți să-l grăbești și nici să-l ocolești. Poți doar să-l străbați.

Cea mai mare greșeală de aici este să schimbi totul dintr-odată. Cineva care alerga o dată la două zile decide, nemulțumit, să alerge zilnic și mai tare. Peste două săptămâni, e obosit, iritat și atras de canapea. Cei care trec bine peste platou fac invers: păstrează ritmul, schimbă un singur lucru mic și așteaptă să vadă efectul.

Dacă simți dureri care nu trec sau oboseală neobișnuită, nu o pune pe seama platoului. Cere părerea unui medic sau a unui specialist, pentru că unele semne nu se rezolvă cu răbdare.

Uneori, platoul e și o chestiune de somn, de mese neregulate sau de o perioadă grea la serviciu. Nu tot ce pare problemă de antrenament este una. Dacă ultimele nopți au fost scurte, un pas înapoi ca intensitate, nu ca frecvență, poate fi tot ce îți trebuie.

Ce fac, în practică, cei care rămân

Am început să observ cum procedează cei care rezistă. Nu au un secret, ci câteva gesturi repetate. Primul: își fixează orele. Același om, în aceeași dimineață a săptămânii, pe același traseu. Rutina îl scutește de decizia zilnică de a ieși sau nu, iar deciziile sunt cele care ne obosesc cel mai tare.

Al doilea: schimbă ceva mărunt. Un traseu nou, o muzică diferită, o urcare de scări în plus, un prieten care vine cu ei o dată pe săptămână. Variația păstrează interesul fără să destabilizeze rutina. Cineva care alerga mereu pe același asfalt s-a mutat o dată pe aleea din parc și a spus că i s-a părut o altă activitate.

Al treilea: iau în seamă și semnele de odihnă. Nu fac sport în fiecare zi, își lasă pauze, dorm suficient și nu se simt vinovați pentru ele. În lumea blocurilor, unde toate sunt vizibile, nimeni nu are cum să țină un ritm de campion, și nici nu e nevoie. Constanța obișnuită bate eroismul de o săptămână.

În sfârșit, își notează ce fac. Un calendar de perete, cu un semn lângă fiecare zi activă, arată în două luni un tablou pe care memoria l-ar fi deformat.

Un vecin de la etajul doi, pe care îl știu doar din scară, ține de doi ani un obicei simplu: coboară pe jos, în fiecare dimineață, toate cele două etaje și face un tur al blocului înainte de muncă. N-a slăbit spectaculos și nu se laudă cu nimic. Dar nu a lipsit aproape deloc, iar felul în care urcă azi scările seamănă puțin cu cel de odinioară.

De ce contează programul constant, nu intensitatea

Aici ajungem la ideea care se repetă în aproape orice discuție cu oamenii activi: contează mai mult cât de des o faci decât cât de tare. Cine merge de trei ori pe săptămână, o jumătate de oră, o ține un an. Cine se forțează la două ore, de două ori, se oprește în două luni.

Despre asta merită citit mai pe larg în textul despre programul de antrenament constant, care pornește de la senzația că ceva lipsește din viața de zi cu zi. Aceeași senzație o am și eu când privesc curtea goală într-o zi ploioasă: ceva ar trebui să fie acolo, o siluetă, un obicei, un semn că cineva încă încearcă.

Programul constant nu cere voință supraomenească. Cere un plan mic, repetabil, adaptat la viața ta. Dacă lucrezi în ture, nu îți propui dimineața. Dacă ai copii mici, nu îți propui seara târziu. Dacă locuiești la etajul patru, fără lift, nu spui că nu ai unde face mișcare.

Un plan care se potrivește vieții se păstrează, iar unul care o contrazice se ratează, oricât de ambițios ar fi pe hârtie.

Când vine o săptămână slabă, nu o recupera dublu în următoarea. Reia ritmul obișnuit și lasă săptămâna pierdută să rămână ce a fost: o pauză. Recuperările agresive sunt, de multe ori, începutul unei noi renunțări.

Răbdarea, partea din program pe care o uităm

Dintre toate lucrurile pe care le pot face cei din bloc, răbdarea e cel mai greu de pus pe orar. Nu poți să o programezi, dar poți să-i faci loc. Poți accepta, de la început, că vor exista săptămâni fără nimic de arătat, și că asta face parte din drum.

Într-o seară de mai, am văzut același bărbat din curte stând pe bancă, cu un pahar de apă în mână, fără grabă. Nu mai alerga în ritmul din prima lună, dar părea mai așezat și mai puțin încordat. Poate asta e partea pe care nu o vezi din afară: schimbarea nu se măsoară mereu în minute sau kilograme, ci în cât de ușor ți se pare în cele din urmă ceea ce odinioară părea o corvoadă.

Săptămâna aceasta, alege două zile fixe și un traseu care începe de la ușa blocului. Treizeci de minute, în ritmul tău, cu încălțăminte comodă și un calendar pe frigider. Dacă după trei săptămâni nu vezi nicio schimbare, nu schimba planul; schimbă doar un detaliu mic și continuă. Răbdarea cu tine însuți e, la urma urmei, partea cea mai bună a antrenamentului.

Apare între două ședințe, pe telefon, în timp ce aștepți la semafor sau când copilul tău caută pantofii de sport: un anunț cu un weekend la țară, la preț bun, cu masă tradițională și cu o curte mare în care copiii pot alerga. Zici că ar fi exact ce vă trebuie. Dar știi și cum sunt ofertele care dispar peste două zile, iar un părinte cu program încărcat nu are timp să verifice zece lucruri deodată. Din experiența multor familii, o decizie bună nu cere ore întregi, ci câteva verificări mici, făcute zilnic, în pauzele pe care oricum le ai. Mai jos e o listă de întrebări, comentate pe rând, de la prima impresie până la ultima ezitare.

Ce anume te atrage, de fapt?

Înainte de orice calcul, încearcă să spui în două cuvinte ce te-a făcut să te oprești la ofertă. Poate e curtea, poate liniștea, poate masa la care nu mai gătești tu. Dacă nu poți răspunde, riști să cumperi o idee vagă, nu o experiență concretă. Răspunsul acesta îți va servi apoi drept busolă: tot ce nu are legătură cu el poate fi ignorat fără regrete.

La fel de important e să observi ce te presează. Un cronometru care numără minutele, un anunț cu ultimele locuri sau un mesaj care spune că ești norocos să fi ajuns acolo sunt tehnici obișnuite, nu semne de rău. Doar că îți iau tocmai timpul de gândire de care ai nevoie. Fă o pauză conștientă și întreabă-te dacă ai fi interesat de aceeași ofertă și fără urgența ei.

Notează apoi pe o foaie trei lucruri pe care nu le negociezi: de pildă că locul trebuie să fie sigur pentru copii, că drumul nu e prea lung și că ai o variantă de anulare. Dacă oferta le îndeplinește pe toate, continui. Dacă nu, ai pierdut cinci minute, nu o sumă de bani și un weekend de nervi.

Programul copiilor vine înaintea prețului

Un părinte știe că planurile cele mai frumoase se strică atunci când copilul adoarme în mașină la ora greșită sau când cina începe prea târziu. Așa că, înainte să te uiți la costuri, uită-te la ceasul familiei tale. La ce oră se trezesc, când adorm, cât de mult suportă drumul, cât de ușor se adaptează la un pat străin și la mâncare nouă.

Dacă sunt mici, cântărește cu sinceritate cât timp ar trebui să petreacă în mașină și câte opriri ar fi necesare. Un drum de o oră și jumătate pe care îl faci cu o pauză poate fi ușor, dar același drum făcut într-o după-amiază de vineri, cu trafic, se transformă într-o încercare. Alege, dacă se poate, plecarea sâmbătă dimineața, nu vineri seara.

Mai întreabă-te cum arată o zi liberă pentru ei. Un copil de câțiva ani se bucură de animale, de mers desculț prin iarbă și de o minge, dar se plictisește repede fără o activitate comună. Un adolescent, în schimb, caută o conexiune bună la telefon și puțin spațiu al lui. Dacă oferta ține cont de vârste diferite, e semn bun. Dacă nu menționează nimic despre ele, poți să întrebi direct.

Informează-te din mai multe locuri, câte puțin pe zi

Nu te baza pe un singur anunț. Citește cum descriu alții locul, caută fotografii făcute de oameni obișnuiți, nu doar imagini de prezentare, și notează ce se repetă. Dacă mai multe surse amintesc același lucru, drumul prost, vecinii zgomotoși, cazarea mai simplă decât pare, merită să-l iei în serios. La fel, dacă toată lumea vorbește despre liniște și despre mâncare bună, e probabil adevărat.

Poți face asta în pauzele de zece minute: dimineața, în timp ce se face cafeaua, sau seara, după ce copiii au adormit. Cine vrea să înțeleagă și contextul mai larg al vieții din sate, ca să știe la ce să se aștepte de la un loc, poate parcurge textele despre viața satului adunate într-o rubrică de blog, unde tonul e personal și informația practică stă lângă povești. Nu înlocuiește recenziile directe, dar te ajută să pui în ordine așteptările.

Întreabă și oameni apropiați. Un coleg, o cumnată sau un vecin care a mers deja într-un loc asemănător îți poate spune în patru propoziții ce nu găsești în zece pagini de prezentare. Nu e nevoie să urmezi sfatul exact. Dar câteva detalii mărunte, cum ar fi cât de rece e dimineața sau cât de aproape e prima farmacie, pot face diferența între o experiență bună și una obositoare.

Ce se mănâncă acolo, și de ce contează

Pentru multe familii, masa e punctul de atracție al unui weekend la țară. Dar o masă tradițională nu înseamnă același lucru oriunde: sunt regiuni în care predomină carnea la grătar, altele în care se fac ciorbe cu leuștean și plăcinte cu brânză. Cunoașterea obiceiurilor locului te ajută să-ți pregătești copiii și să nu fii luat prin surprindere de gusturi noi.

Aici merită să citești puțin despre specificul culinar al satelor românești. Un articol despre obiceiuri culinare din regiuni rurale poate fi punctul de plecare, iar discuția cu gazda, înainte de sosire, completează imaginea. Întreabă ce se servește, dacă există alternative pentru cei mici și cum se gestionează alergiile sau preferințele speciale.

Un părinte atent ia în calcul și detaliile banale: o cutie cu biscuiți, o sticlă de apă, câteva fructe, poate o conservă pentru cazul în care copilul refuză tot ce e pe masă. Nu insulta gazda, dar nici nu-ți sacrifica liniștea. De cele mai multe ori, oamenii de la țară sunt înțelegători și bucuroși să adapteze porțiile, dacă le ceri frumos și din timp.

Costul real al unui weekend

Prețul din anunț rareori e prețul final. La el se adaugă combustibilul sau biletele, masa de pe drum, o excursie neprevăzută, poate o atracție locală la care copiii nu vor să renunțe. Fă o socoteală simplă, pe hârtie, cu toate categoriile, și adaugă o rezervă mică. Dacă totalul îți provoacă o strângere de inimă, nu înseamnă că oferta e proastă, ci că trebuie să decizi cât valorează pentru voi.

Compară apoi cu alternativele. Un weekend acasă, cu o ieșire la parc și un film seara, costă mult mai puțin, dar nu oferă aceeași schimbare de decor. Nu există variantă corectă pentru toată lumea. Contează să alegi conștient, nu din reflex, și să nu te simți obligat să justifici în fața altora că ai ales să rămâi sau să pleci.

Un ultim detaliu financiar: întreabă clar ce se întâmplă dacă se îmbolnăvește un copil sau dacă vremea strică totul. Condițiile de anulare, chiar dacă par plictisitoare, sunt exact ce are nevoie un părinte cu program încărcat, care nu își permite să piardă și banii, și weekendul.

Bagajul și drumul, pregătite câte puțin

Nimic nu strică mai tare entuziasmul unei plecări decât o seară de alergătură cu bagajele. Dacă ai deja ideea unui weekend, începe pregătirea cu câteva zile înainte, câte puțin în fiecare zi. Luni scoți geamantanul, marți aduni hainele groase, miercuri verifici încălțămintea, joi pui deoparte medicamentele de bază și vineri încarci mașina.

Vremea la țară se schimbă repede, iar un copil care are o bluză în plus și o pereche de șosete uscate în rucsac e mult mai fericit decât unul pentru care s-a luat doar ce a fost la modă. Gândește-te la ploaie, la noroi și la dimineți reci. Scoate din bagaj ce nu e esențial: jucăriile se înlocuiesc ușor cu un joc de cărți sau cu o minge.

În sfârșit, pregătește un mic plan pentru drum: un cântec, un joc, o oprire la jumătate. Nu sunt detalii copilărești, ci tehnici de relaxare pentru toată familia. O plecare liniștită cumpără o seară întreagă de bună dispoziție la destinație și îți arată, încă din primele minute, că ai ales bine.

Regula celor două zile

Când ai adunat informațiile, nu răspunde imediat. Spune-ți că ai nevoie de două zile pentru decizie, apoi lasă lucrurile să se așeze. Dacă după două zile încă te gândești cu plăcere la ofertă, probabil merită. Dacă entuziasmul a dispărut, probabil era doar o reacție la un anunț bine făcut. Unele oferte dispar, dar altele vin, iar timpul de gândire te apără de multe regrete.

Povestește decizia și cu partenerul sau cu cineva apropiat. Când spui ceva cu voce tare, auzi mai clar ce te îngrijorează și ce te bucură. Iar dacă totuși hotărăști să mergi, notează în calendar toate datele: rezervarea, confirmarea, termenul de anulare și ora plecării. Așa nu depinzi de memorie într-o săptămână în care ai deja prea multe de ținut minte.

Ce faci chiar de mâine

Alege oferta care te tot atrage și scrie pe un bilet cele trei lucruri pe care nu le negociezi. Mâine dimineață verifică una dintre ele, poimâine alta. Pune pe frigider o hârtie cu data limită pe care ți-o stabilești pentru decizie. Dacă până atunci toate trei sunt bifate, spune da cu inima ușoară. Dacă nu, spune nu fără nicio vină și caută altă variantă, pe care o vei judeca cu aceeași răbdare.