Eveniment
Dublarea pensiilor în patru ani, efecte majore asupra deficitului bugetar | DoljAZI

Punctul de pensie a crescut, de la 1 iulie, cu 10%, ajungând la 1.100 lei. Conform planurilor guvernului, punctul de pensie va urca la 1.265 lei în 2019, iar în anul următor se va dubla. Asta arată informaţiile cuprinse în proiectul pentru noua Lege a pensiilor, aflată în dezbatere până pe 8 septembrie, când va intra în procedură parlamentară. Dacă Legea va trece în actuala formă – cea pregătită de ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, şi şeful PSD, Liviu Dragnea – pensiile ar trebui să se dubleze în 2020 faţă de valoarea din 2016. În esenţă, este vorba despre o Lege menită să „reaşeze un sistem uriaş care a fost complicat de-a lungul anilor”, după cum declară Liviu Dragnea. Dar riscurile asociate sunt cele referitoare la dezechilibrarea masivă a bugetului de stat, fiind mai puţin clare sursele de finanţare pentru plata noilor pensii.
Principiile care stau la baza noii legi sunt de contributivitate (primeşti în funcţie de cât ai cotizat de-a lungul anilor), egalitate (aceeaşi pensie pentru pensionarii cu aceeaşi vechime indiferent de momentul în care au ieşit la pensie), solidaritate socială (generaţiile în activitate care susţin pensionarii vor fi susţinute la rândul lor) şi imprescriptibilitate (dreptul la pensie nu se poate prescrie). De asemenea, anii de studii superioare, inclusiv master şi doctorat, vor fi luaţi în calcul la stagiul de cotizare, dar numai pentru perioada normală de studii (nu şi anii repetaţi) şi va fi luată în calcul o singură facultate, indiferent la câte a studiat persoana. În calcul vor intra şi sporurile şi primele încasate de-a lungul anilor. Pentru pensionarii care nu vor putea aduce acte privind sporurile primite între 1975 şi 2001 se va acorda din oficiu un procent de mărire de 10%, iar cei care vor să îşi cumpere vechimea vor putea plăti şi pentru mai puţin de cinci ani.
Ministrul Muncii a declarat că au existat trei formule de calcul a pensiei şi, în urma simulărilor, a fost aleasă una dintre ele. „După ce am decis asupra formulei de calcul, cea care să elimine toate inechităţile care erau în legea pensiilor, automat a trebuit să facem simulări pe foarte multe dosare şi am făcut pe toate dosarele pe care le aveam la Casa Naţională de Pensii”, a declarat Olguţa Vasilescu.
„Pensia va fi egală cu numărul de puncte X VPR, unde VPR-ul este valoarea punctului de pensie, valoarea punctului de referinţă, împărţit la 25 care este un parametru determinat de vechimea medie din ultimele patru legi ale pensiilor. VPR-ul va fi 1.875 la nivelul anului 2021, cât va însemna punctul de pensie atunci, împărţit la 25, adică 75 de lei”, explică Vasilescu, care arată că la 40 de puncte ori 75 rezultă o pensie de 3.000 de lei.
Deficitul va creşte
Proiectul de lege estimează că statul va trebui să suplimenteze bugetul de pensii în 2022 cu 15 miliarde lei, adică la fel ca în 2016. Asta în condiţiile în care se estimează încasări aferente pensiilor de 99,7 miliarde lei, mult peste cele de 58,9 miliarde lei în 2018. Majorarea încasărilor ar trebui să vină din creşterea salariilor în mediul privat, de la mediul brut de 4.527 lei cât este în prezent până la 5.737 lei. De asemenea, numărul de salariaţi este prognozat să crească cu 800.000, de la aproximativ 5,1 milioane în prezent până la 5,9 milioane în 2022.
„O societate modernă trebuie să îşi asume un standard mai bun de viaţă şi pentru cei care au ieşit din activitatea profesională, dar care au contribuit unii mai mult, alţii mai puţin, şi pentru ca nivelul lor de trai să poată fi menţinut în aceleaşi condiţii şi după pensionare. În evoluţia firească a unei economii, pensiile trebuie să crească, la fel cum salariile trebuie şi vor creşte”, spune Adrian Mitroi, analist economic şi profesor de finanţe comportamentale la ASE, care adaugă şi că un nivel de trai bun pentru un pensionar înseamnă şi un sistem de sănătate de calitate.
Problema pentru analişti este din ce bani vor fi acoperite toate aceste nevoi. Pentru cei 5,2 milioane pensionari a fost stabilit un buget de circa 62 de miliarde lei în 2018, cu o susţinere de la buget de 7,4 miliarde lei. Viorica Dăncilă, prim-ministrul României, arată că în primul semestru al anului deficitul bugetului de pensii a fost de 3,2 miliarde lei, mult sub cel de 6,3 miliarde lei din prima jumătate a anului trecut, diferenţa fiind susţinută de încasările mai mari ca urmare a trecerii taxelor şi impozitelor în sarcina exclusivă a angajatului.
Cum însă proiectul de lege nu cuprinde, în cele 67 de pagini, nicio referire la necesarul bugetului de asigurări sociale (unde sunt incluse pensiile) în 2021 sau 2022, analiştii nu pot face decât presupuneri. Estimări care arată că am putea ajunge la un buget de asigurări sociale de 140 miliarde lei, nu doar 115 cât a anunţat ministrul Muncii. Iar deficitul ar putea ajunge la 40 miliarde lei, peste estimarea de 15 miliarde lei a Olguţei Vasilescu. „Dublarea pensiilor nu se poate face fără un deficit bugetar (structural) mai mare. Deja am depăşit limita admisă de UE de 1% din PIB. Dublarea pensiilor nu se poate face fără datorie publică mai mare”, spune Cristian Păun, directorul executiv al Societăţii Române de Economie.
Evoluţia economiei din ultimii ani a fost pozitivă pentru buget, inclusiv cu o revenire a numărului de salariaţi peste cel al pensionarilor. Datele Revisal arată că, la finele anului trecut, erau înregistrate 6,28 milioane contracte de muncă, dintre care 5,8 erau pe perioadă nedeterminată, iar 470.137 pe perioadă determinată. Din acest total, 5,52 milioane erau salariaţi activi, iar datele Revisal nu includ contractele de muncă ale funcţionarilor publici sau ale celor din armată. Dacă situaţia pozitivă va continua, proiectul de lege are şanse de a fi implementat fără să arunce economia în colaps. Din păcate, economia are nevoie şi de investiţii, în special în infrastructură, pentru a putea creşte în continuare, iar în acest sector nu vedem prea multe proiecte pe cale de a fi implementate.
„Dublarea pensiilor nu se poate face fără un deficit bugetar (structural) mai mare, deja am depăşit limita admisă de UE de 1% din PIB”.
Cristian Păun, director executiv al Societăţii Române de Economie
„O societate modernă trebuie să îşi asume un standard mai bun de viaţă şi pentru cei care au ieşit din activitatea profesională şi pentru ca nivelul lor de trai să poată fi menţinut în aceleaşi condiţii şi după pensionare”.
Adrian Mitroi, analist economic
(Articol publicat în ediţia revistei Capital de luni, 20 august 2018. Publicaţia este disponibilă la centrele de difuzare a presei din întraga ţară.)
Eveniment
Cinci publicații online de business intră pe piața media din România
SEO Digital lansează o rețea de cinci site-uri dedicate economiei, companiilor și antreprenoriatului: capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro.
Timișoara, 10 august 2026 – SEO Digital S.R.L. anunță lansarea a cinci publicații online independente dedicate mediului de afaceri din România. Cele cinci site-uri, capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro, acoperă știri și analize din economie, finanțe, companii, antreprenoriat, piețe și industrii, tehnologie, marketing și carieră.
Lansarea vine într-un moment în care mediul de afaceri românesc trece printr-un val de schimbări legislative și economice: peste 3.100 de firme și PFA au intrat în insolvență doar în primele cinci luni din 2026, salariul minim a fost majorat de la 1 iulie, iar noile reguli fiscale au modificat impozitarea dividendelor, regimul microîntreprinderilor și obligațiile de raportare electronică. În paralel, piața de fuziuni și achiziții a atins un nivel record, cu tranzacții de aproximativ 6 miliarde de dolari în prima jumătate a anului.
„Antreprenorii și managerii au nevoie de informație verificată, explicată pe înțelesul lor și livrată rapid. Am construit aceste publicații pornind de la o observație simplă: multe schimbări care afectează direct o firmă mică sau mijlocie ajung la ea prea târziu sau într-un limbaj greu de aplicat în practică. Ne propunem să acoperim exact acest gol”, declară Eduard, fondator SEO Digital.
Cele cinci publicații și adresele lor
Capital Business – capitalbusiness.ro
Business Mag – businessmag.ro
Bilanț Business – bilantbusiness.ro
Gazeta Economică – gazetaeconomica.ro
Ziarul Companiilor – ziarulcompaniilor.ro
Fiecare dintre cele cinci publicații are propria structură editorială și propriul unghi de abordare, dar toate pornesc de la aceleași principii: informație documentată pe surse oficiale, actualizată constant și orientată către decizia de business. Conținutul este organizat pe categorii precum Afaceri și companii, Antreprenoriat, Economie și finanțe, Piețe și industrii, Marketing și vânzări, Tehnologie și inovație, Carieră și dezvoltare.
Publicațiile sunt disponibile gratuit, fără paywall, și pot fi accesate de pe orice dispozitiv. Cititorii pot urmări noutățile direct pe site sau prin canalele de social media asociate fiecărei publicații.
Rețeaua este operată de SEO Digital S.R.L., companie fondată în decembrie 2024 și dezvoltatoare a platformei seodigital.ro, care conectează advertiserii cu peste 3.000 de publicații verificate din România pentru advertoriale, comunicate de presă și campanii de vizibilitate online.
Despre SEO Digital S.R.L.
SEO Digital S.R.L. este o companie românească specializată în marketing de conținut și SEO, cu sediul în Timișoara, județul Timiș. Operează platforma seodigital.ro, agenția targetseo.ro și o rețea de publicații online din domenii diverse, de la business și economie la lifestyle și tehnologie.
Eveniment
Proiecție specială a comediei despre relații „În pielea mea” pe 16 februarie la Craiova, în prezența actorilor Sergiu Costache, Azaleea Necula și Oana Gherman
Spectatorii din Craiova sunt invitați pe 16 februarie la o întâlnire specială cu o parte din membrii echipei comediei „În pielea mea”: actorii Sergiu Costache, Azaleea Necula și Oana Gherman.
Evenimentul va avea loc la cinematograful Inspire VIP Electroputere Mall de la ora 18:00.
Proiecția filmului va începe la ora 19:00 și va fi urmată de o discuție cu actorii.
TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea
Mai multe detalii: inpieleamea.ro
Detalii din culise și declarații ale actorilor, pe canalul de YouTube „În pielea mea”.
Reprezentativă pentru modul în care majoritatea tinerilor se raportează la relațiile de cuplu, comedia „În pielea mea” îi reunește în distribuție pe Ioana State, George Tănase, Sergiu Costache, Oana Gherman, Vlad Gherman, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, alături de Ioana Ginghină, Mihai Găinușă, Daria Jane și alții.
O comedie savuroasă despre un „schimb de roluri” pe care patru cupluri îl acceptă pe durata unui weekend, ce se dovedește un mod haios prin care protagoniștii reușesc să-și cunoască mai bine partenerii și să renunțe la orgolii și preconcepții, „În pielea mea” propune o experiență de cinema relaxantă și amuzantă.
Regizorul și scenaristul Paul Decu, absolvent al Facultății de Teatru UNATC „I.L.Caragiale” și al masteratului în regie de film de la MetFilm School Londra, a colaborat la realizarea primului său lungmetraj cu o echipă de profesioniști din care fac parte Adrian Pădurețu (imagine), Bogdan Ivanovici (sunet), Anca Miron (scenografie), Francisca Vass (costume).
O comedie actuală și colorată, filmul „În pielea mea” are premiera națională pe 10 februarie, distribuit de T.R.I.B.E. Films.
Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film și declarații din partea actorilor sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de Facebook, Instagram, TikTok.
„În Pielea Mea” este un film produs de: CB MOTION PICTURES.
Producător asociat: MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS; Producător executiv: Adela Mara.
Manager producție: Iulia Cezara Roșu.
Casting: ELEPHANT MEDIA.
Realizat cu sprijinul:
Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON
Sponsori: CLINICA RMN TINERETULUI; CLINICA IMAMED; OMV PETROM; MIKO BEAUTY PALACE; ȘERBAN & ASOCIAȚII; ESTEEM BODY SCULPT & SPA; PIZZERIA VOLARE; MERLIN’S; DOWNTOWN FITNESS MATEI BASARAB; THE COFFEE HOUSE; CLAUMAR PESCAR; UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI
Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.
Partener social: Asociația „România Zâmbește”.
Distribuitor: T.R.I.B.E. Films.
www.facebook.com/TribeFilms.ro – www.instagram.com/tribefilms.ro/
Partener media principal: VIRGIN RADIO ROMANIAParteneri media: CineFan, News.ro, Zile și Nopți, Cinemap, Revista FILM, Playtech, Happ.ro, Cinefilia, Daily Magazine, Filme-carti, MovieNews, The Movienator, Munteanu.
Eveniment
Peste 1400 de spectatori entuziaști la premiera de gală a comediei ÎN PIELEA MEA, cu: George Tănase, Ioana State, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Ioana Ginghină, Daria Jane, Mihai Găinușă
Premiera de gală a comediei „În pielea mea” de la Cinema City AFI Cotroceni București a fost primită pe 9 februarie de peste 1400 de spectatori cu aplauze, râsete și bucurie.
Numeroase vedete și influenceri au fost alături de actorii George Tănase, Ioana State, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Ioana Ginghină, Mihai Găinușă, Daria Jane, Cătălin Coșarcă și Toto Dumitrescu.
„Este o comedie care nu urmărește tiparele ultimelor comedii lansate în ultimul timp la noi. Filmul are o narațiune jucăușă cu personaje construite în jurul unei tematici aprins dezbătută în societatea de astăzi. Filmul nu conține înjurături și este bazat pe situații inspirate din viața reală.”, spune regizorul Paul Decu.
Echipa filmului „În pielea mea”, scris și regizat de Paul Decu, propune spectatorilor o abordare amuzantă a unei situații des întâlnite în micile certuri dintr-un cuplu: pentru cine e mai greu/ mai ușor. În urma unei provocări pe care patru cupluri de prieteni o duc la bun sfârșit, după multe peripeții, într-un weekend, personajele ajung să câștige o altă viziune despre relațiile lor, lăsând deoparte presupunerile, orgoliile și preconcepțiile, pentru a încerca să comunice mai bine între ei.

Cu râs pe săturate, surprize și personaje pline de viață, comedia independentă „În pielea mea” intră în cinematografele din toată țara din 10 februarie.
Spectatorilor li s-a pregătit o surpriză pentru data de 12 februarie: o seară specială „Date Night” organizată în mai multe cinematografe din rețeaua Cinema City unde toți cei care cumpără un bilet la comedia „În pielea mea” vor primi un premiu garantat din partea Avon.
Până pe 23 februarie, toți spectatorii din țară care și-au cumpărat bilet la filmul „În pielea mea” se pot înscrie în cursa pentru un iPhone 17 Pro Max, încărcând dovada achiziției biletului la cinema în formularul dedicat concursului, premiul fiind oferit prin tragere la sorți pe 24 februarie.
După proiecțiile speciale din Arad, Timișoara, Alba Iulia, Sibiu, Brașov, Cluj-Napoca, Baia Mare, Oradea, cu săli pline, multe aplauze, râsete și discuții îndelungate cu spectatorii curioși și încântați de poveste și de prestațiile actorilor, caravana „În pielea mea” continuă în mai multe orașe.
Pe 11 februarie va avea loc proiecția specială „În pielea mea” de la Cinema City din City Park Constanța, de la 18:30, unde regizorul Paul Decu și actrița Azaleea Necula, originari din Constanța și împrejurimi, vor prezenta filmul alături de colegii lor Ioana State, Alexandra Răduță și Gabriel Vatavu.
Cinema City Shopping City Galați invită spectatorii pe 12 februarie de la 18:30 la întâlnirea cu actrițele Ioana State și Azaleea Necula și regizorul Paul Decu.
Pe 13 februarie la ora 18:30, spectatorii din Iași sunt invitați la proiecția specială din Cinema City Iulius Mall, alături de regizorul Paul Decu și de actorii Gabriel Vatavu, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță.
De „Ziua Îndrăgostiților”, pe 14 februarie, în Cinema City Iulius Mall Suceava, de la 18:30, spectatorii sunt invitați la film alături de regizorul Paul Decu și de actorii Sergiu Costache, Vlad si Oana Gherman, Alexandra Răduță.
Cineplexx Băneasa Shopping City București găzduiește o proiecție specială în prezența întregii echipe pe 15 februarie, de la 17:30.
În Craiova, regizorul Paul Decu și actorii Sergiu Costache, Azaleea Necula și Oana Gherman vor ajunge la cinematograful Inspire VIP Electroputere Mall pe 16 februarie de la ora 18:00.
Actorii Vlad Gherman, Oana Gherman și Ioana Ginghină vin la întâlnirea cu publicul din Cinema City Vivo! Pitești pe 17 februarie, de la 18:30 și vor participa la o discuție după proiecție, alături de regizorul Paul Decu.
Caravana „În pielea mea” ajunge la Cinema City Shopping City Ploiești, pe 18 februarie, de la 18:30, la proiecția specială introdusă de regizorul Paul Decu, alături de actorii Ioana State, Vlad și Oana Gherman, Azaleea Necula și Gabriel Vatavu.
O comedie actuală și spumoasă, filmul „În pielea mea” este distribuit de T.R.I.B.E. Films.
TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea
Site oficial: inpieleamea.ro
Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film, declarații din partea actorilor și informații despre concursuri sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de Facebook, Instagram, TikTok.
Adrian Pădurețu semnează imaginea filmului. De sunet s-a ocupat Bogdan Ivanovici, de scenografie Anca Miron, iar de costume Francisca Vass.
„În Pielea Mea” este un film produs de: CB MOTION PICTURES.
Producător asociat: MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS
Producător: Claudiu Boboc
Producător executiv: Adela Mara
Manager producție: Iulia Cezara Roșu
Casting: ELEPHANT MEDIA
Realizat cu sprijinul:
Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON
Sponsori: CLINICA RMN TINERETULUI; CLINICA IMAMED; OMV PETROM; MIKO BEAUTY PALACE; ȘERBAN & ASOCIAȚII; ESTEEM BODY SCULPT & SPA; PIZZERIA VOLARE; MERLIN’S; DOWNTOWN FITNESS MATEI BASARAB; THE COFFEE HOUSE; CLAUMAR PESCAR; UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI
Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.
Partener social: Asociația „România Zâmbește”.
Distribuitor: T.R.I.B.E. Films.
www.facebook.com/TribeFilms.ro – www.instagram.com/tribefilms.ro/
Partener media principal: VIRGIN RADIO ROMANIA
Parteneri media: CineFan, News.ro, Zile și Nopți, Cinemap, Revista FILM, Playtech, Happ.ro, Cinefilia, Daily Magazine, Filme-carti, MovieNews, The Movienator, Munteanu.
-
Afacerio săptămână agoEveniment parfumat la malul mării: Oriflame lansează două noi parfumuri de nișă create în colaborare cu Givaudan Paris la Hotel Carmen International
-
Uncategorized6 zile agoXiaomi aduce în România seria REDMI 17, cu o baterie de 7.500 mAh, un ecran generos de 6,9 inch și rezistență pentru utilizarea zilnică
-
Afacerio săptămână agoShaorma Fest 2026: două zile de gastronomie și entertainment la Divertiland Water Park, lângă București, în septembrie
-
o săptămână agoLumeaMuzicii.ro: OLiX de la Kiss FM, într-un interviu cu Alina Palade
-
Uncategorized7 zile ago3 zile. 15 ani de Summer Well. Un weekend care ramane cu noi.
-
Uncategorized6 zile agoWawsome lanseaza campania „Cunoaste-ti drepturile” pentru a informa consumatorii despre dreptul la accesibilitate digitala
-
Sport4 zile ago24h Endurance Bike Race 2026: 640 de kilometri în 24 de ore la MotorPark România
-
Sport4 zile agoJUDO MAI APROAPE DE COPII, ÎN SECTORUL 2!

