Uncategorized
Philips Evnia 25M2N3200U: Monitorul esports de înaltă performanță pentru gameri competitivi

Philips Monitors lansează noul Philips Evnia 25M2N3200U. Creat pentru gamerii competitivi care vor să obțină maximum din fiecare sesiune de joc, acest monitor oferă viteză, precizie și claritate vizuală, toate la un preț accesibil.
Caracteristici principale
- Rată de reîmprospătare OC de 310Hz (300Hz nativă) pentru o redare extrem de fluidă
- Timp de răspuns de 0,3 ms Smart MBR pentru imagini clare și precise
- Ecran Fast IPS FHD (24,5″) pentru jocuri pline de acțiune
- HDR400 pentru luminozitate, contrast și culori superioare
- Suport ergonomic și funcții de protecție a ochilor pentru confort și bunăstare
- Precision Center pentru un control și o personalizare avansate
„Philips Evnia 25M2N3200U oferă jucătorilor competitivi și celor din esports tot ce au nevoie pentru a se bucura de jocuri în care viteza și precizia sunt esențiale. Monitorul reflectă angajamentul Philips Evnia față de experiența gamerilor, fie că vorbim despre performanță, beneficii sau confort. Pentru cei care caută o experiență de gaming completă, de înaltă calitate, la un preț accesibil, acest model este răspunsul.”, a declarat Cesar Reyes Acosta, Lead Product Manager, Consumer Monitors, în cadrul MMD.

O combinație câștigătoare
Prin integrarea mai multor tehnologii menite să îmbunătățească experiența de joc, Philips Evnia 25M2N3200U asigură performanțe maxime în competițiile de gaming și esports, oferind un nivel de adrenalină și control la fiecare sesiune.
La capitolul viteză, panoul Fast IPS de 25 de inci, rata de reîmprospătare overclockabilă de 310Hz și timpul de răspuns ultra-rapid de 0,3 ms Smart MBR garantează o redare extrem de fluidă și imagini perfect clare în fiecare cadru. Jucătorii beneficiază de un avantaj real datorită unei imagini fără latență și fără blur, cu o rată de reîmprospătare semnificativ mai rapidă decât cea a monitoarelor standard, în timp ce input lag-ul redus oferă performanțe de top în jocurile rapide, în care fiecare fracțiune de secundă contează.
În ceea ce privește precizia și claritatea vizuală, ecranul Full HD 16:9 cu SmartContrast oferă imagini intense, luminoase și detaliate, ajustând automat contrastul și iluminarea de fundal pentru a se potrivi optim cu conținutul afișat. Puterea suplimentară a tehnologiei DisplayHDR 400 asigură culori vibrante, nuanțate și realiste, care fac fiecare joc mai captivant și mai imersiv.
Pe partea de performanță, Philips Evnia 25M2N3200U pune la dispoziția gamerilor o selecție generoasă de funcții special concepute pentru a le oferi un avantaj competitiv. Modul SmartImage Game oferă acces rapid la un meniu OSD cu opțiuni optimizate pentru fiecare gen de joc, de la First-Person Shooter, la Racing sau Real-Time Strategy.

Funcția Smart Crosshair alege automat o culoare complementară pentru ținta jucătorului, îmbunătățind acuratețea, în timp ce Smart Sniper oferă control mai precis atunci când jucătorii măresc imaginea, menținând ținta stabilă. Iar Stark ShadowBoost luminează zonele întunecate fără a supraexpune cele luminoase, pentru o vizibilitate perfect echilibrată în orice scenă.
Pe lângă toate aceste funcții, monitorul include și Evnia Precision Center, care le permite utilizatorilor să optimizeze și să personalizeze monitorul în funcție de propriul stil de joc. În plus, confortul fizic este asigurat de un suport complet ajustabil și de tehnologii de protecție a ochilor precum Flicker-Free și LowBlue Mode, care previn oboseala oculară în timpul sesiunilor lungi și intense de gaming.
Philips Evnia 25M2N3200U va fi disponibil pentru achiziție începând din luna noiembrie la un preț recomandat de 975 Lei.

Despre MMD
MMD-Monitors & Displays Holding BV („MMD”), înregistrată în Olanda, cu sediul central în Amsterdam, este o companie deținută în totalitate de TPV Technology Limited („TPV”), care este unul dintre cei mai mari producători de monitoare și TV-uri LCD din lume.
MMD-Monitors & Displays Holding BV („MMD”) comercializează și vinde exclusiv ecrane LCD marca Philips în întreaga lume sub licență de marcă înregistrată de Koninklijke Philips NV. Cu ajutorul puterii brandului Philips și a experienței TPV în producția de ecrane, MMD folosește o abordare rapidă și concentrată pentru aducerea de produse inovatoare pe piață.
Uncategorized
Scrisoare deschisă privind accesul pacienților oncologici la servicii de radioterapie și utilizarea capacităților disponibile
Către:
Ministerul Sanatatii
Casa Națională de Asigurări de Sănătate
Stimate Domnule Ministru / Secretar De Stat, Dr. Stela Firu
Stimate Domnule Președinte CNAS, Conf. Univ. Dr. Horațiu Moldovan
Situația pacienților cu afecțiuni cronice continuă sa se degradeze în haosul politic creat nu mai devreme de ziua de ieri!
Așa cum, atât organizațiile de pacienți cronici, cat si organizațiile profesionale din sănătate au sesizat în perioada recentă probleme legate de diagnosticarea, tratamentul și monitorizarea pacienților, se amplifică.
Masurile legislative și administrative adoptate îngreunează și limitează accesul pacienților la servicii medicale. Peste toate acestea, se suprapune problema suportării costurilor primei zile de concediu medical pentru cronici, problema nerezolvată de peste patru luni de zile, in ciuda promisiunilor si angajamentelor asumate de autorități.
În cazul pacienților oncologici, dorim să vă sesizăm problema accesului la servicii de radioterapie, exemplificând-va un caz concret, generat de motive pe care nu le putem înțelege.

Condițiile generale în care a apărut și se derulează cazul pe care urmăm să îl expunem sunt următoarele:
- conform tuturor analizelor și prognozelor instituțiilor de profil ale Organizației Mondiale a Sănătății, Uniunii Europene și Romaniei, cazuistica oncologică este în continuă creștere, la nivel mondial, al Uniunii Europene și al României;
- un procent important (50-60%) dintre pacienții diagnosticați au indicație de radioterapie;
- în România, distribuția resurselor de radioterapie este inegală, regiunile SUD-MUNTENIA și SUD-EST înregistrând un deficit major de infrastructură de radioterapie, in ciuda concentrării din zona București-Ilfov.
- resursele din zona Bucuresti-Ilfov sunt suprasolicitate, deoarece deservesc o parte importanata a tarii, asa cum am mentionat mai sus.
- București și Ilfov funcționează ca centru oncologic regional și național, diagnosticând și tratând pacienți din Ilfov, județele limitrofe și alte județe din zona sudică a României lipsite de infrastructura de radioterapie și specialiști.
Pe baza incidenței afecțiunilor deja diagnosticate și a proporției de 55% pacienți cu indicație de radioterapie, necesarul anual de tratament doar în aria București–Ilfov și județe limitrofe este de minim 10.000 pacienți/an.
Spunem minim, deoarece doar în primele trei trimestre din anul 2025, centrele de radioterapie din această zona au tratat peste 9.000 de pacienți in cadrul programului național de radioterapie.
Așadar, nevoia de tratament prin radioterapie este mare și va fi și mai mare. Capacitatea de tratament, indiferent daca este in centre publice sau în centre private, nu poate fi considerată suficientă din niciun punct de vedere.
Autorităţile susțin că serviciile de radioterapie in București-Ilfov sunt furnizate prin aproximativ 25 de acceleratoare, dintre care 13 sunt în centre publice. Adică mai mult de jumătate din servicii ar trebui sa fie acordate pacienților in centre publice, în condiții de celeritate și calitate crescută a actului medical.

Realitatea ne arata însă că această capacitate este doar pe hârtie și centrele publice din zona București-Ilfov acoperă la ora actuală doar puțin peste 10% din necesarul de servicii de radioterapie, raportat la valoarea decontărilor din programul național. Acest procent a fost în continuă scădere în ultimii ani, cu 15% in 2023 si 12% in 2024.
In plus, baza teritorială și demografică deservită de centrele din București-Ilfov este mult mai extinsă. In județele Călărași, Ialomița, Giurgiu și Dâmbovița, care cumulat au o populație de peste 1.300.000 de persoane (peste 50% din populația Municipiului București), nu există centre de radioterapie.
În aceste condiții, orice resursă suplimentară care poate să fie folosită în cadrul Programului național de oncologie este vitală pentru pacienţii care au indicație de radioterapie, indiferent dacă aceasta vine din sectorul public sau cel privat.
Facem apel pe această cale să luați act de situația reală a necesarului de radioterapie și să cooptați în cadrul programului toate resursele disponibile în sistemul de sănătate, fără a ține cont de proveniența acestora – publică sau privată.
Renunțați la judecata conform căreia serviciile sunt furnizate de numărul de aparate pe hârtie.
Capacitatea tehnică a unor centre publice este discutabilă. De ce au o proporție așa de redusă a numărului și valorii serviciilor acordate? De ce au activitate raportată în spitalizare continuă pe secții de radioterapie dar servicii efective la un nivel minimal?
În tot acest timp, un centru oncologic modern din Sectorul 3 al Municipiului București, cu servicii de radioterapie, rămâne în afara Programului Național de Oncologie – Subprogramul de radioterapie. Situația este justificată administrativ prin ideea că sectorul public nu și-a depășit capacitatea, deși, în realitate, acesta acoperă doar aproximativ 10% din necesarul de servicii, evidențiind un deficit major.
Urgentați accesul la serviciile de care pacienţii au nevoie, și nu condiționați pe criterii pur administrative accesul acestora la tratament. Nu ne interesează de și unde îl primim, în sectorul public sau in sectorul privat, atât timp cât îl primim când avem nevoie, în condiții de siguranță și de calitate a actului medical.
Cu toata considerația,
Cezar Irimia,
0723240223
Uncategorized
HONOR aduce experiența de gaming și tehnologie la East European Comic Con 2026
București, 22 aprilie 2026 – HONOR participă în acest weekend la East European Comic Con 2026, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate pasionaților de gaming, tehnologie și cultură geek. Vizitatorii sunt invitați să descopere ecosistemul HONOR printr-o serie de activări interactive, demonstrații și competiții dedicate, în cadrul standului ZONA, într-un spațiu construit în jurul experiențelor hands-on și tehnologiei de ultimă generație.
Competiții de gaming powered by HONOR
Pe parcursul zilelor de sâmbătă și duminică, zona HONOR devine punctul de întâlnire pentru pasionații de gaming mobil. Participanții se pot înscrie și concura în turneele de Asphalt Legends și Stumble Guys, desfășurate pe dispozitive HONOR, într-un setup optimizat pentru performanță și reacții rapide.
Sâmbătă & Duminică:
- 10:00 – 12:00: Înscrieri în competiții;
- 12:00 – 14:00: Desfășurarea competițiilor.
Cei mai buni jucători vor avea șansa să câștige premii speciale HONOR care vor fi cu siguranță apreciate de pasionații de gaming (căști, combo mouse + căști, game pad-uri), într-o competiție care evidențiază atât abilitățile participanților, cât și performanța dispozitivelor.

Testează ecosistemul HONOR
Pe lângă competițiile de gaming, vizitatorii pot descoperi și testa o selecție de produse din ecosistemul HONOR, care reflectă direcția brandului către performanță, AI și experiențe conectate.
Printre dispozitivele disponibile se numără seria HONOR Magic8, cu modelele Lite și Pro, nou lansatul HONOR 600 Lite, precum și tabletele HONOR MagicPad 10 și HONOR MagicPad 4, cea mai subțire tabletă din lume lansată recent pe piața din România.
Toate pot fi testate în scenarii variate, de la gaming și consum media, până la productivitate și multitasking.
Gaming de oriunde, oricând
Prin prezența la East European Comic Con 2026, HONOR își consolidează poziționarea în zona de performanță mobilă și entertainment și demonstrează că experiențele de gaming nu mai sunt limitate la desktop sau console. Dispozitivele HONOR pun accent pe performanță constantă și mobilitate, oferind o experiență de joc accesibilă oriunde.
Tombola Zona: premiu un HONOR 600 Lite
În plus, participanții la eveniment se pot înscrie în tombola organizată de ZONA, unde HONOR oferă ca premiu un telefon HONOR 600 Lite. Detaliile despre participare vor fi disponibile pe canalele oficiale ZONA și HONOR România.
Uncategorized
„IMAGINE UNIVERSE” – Sînziana Mircea & Friends: concert extraordinar la Sala Radio din București pe 5 mai
București – 16 aprilie 2026
Pianista Sînziana Mircea revine la Sala Radio cu un nou concert spectaculos. După concertul sold‑out din luna martie, artista invită publicul bucureștean la un eveniment extraordinar: un concert imersiv ce reunește muzica clasică, electronică, coloane sonore celebre și compozițiile proprii, într-un show însoțit de live electronics și proiecții live video mapping.
Sînziana Mircea continuă să își surprindă publicul prin proiecte interdisciplinare și concepte artistice originale, aducând în fața publicului concerte de muzică clasică în viziune modernă, în care tehnica pianistică excepțională se împletește cu inovația. Alături de invitații săi – muzicienii italieni Marco Scazzetta (percuție) și Pietro Dossena (live electronics și sintetizator), Mariia Velia (flaut) și Adistu’ (live video mapping) – pianista continuă seria concertelor imersive IMAGINE, lansată în 2019. Prezentatorii serii vor fi doi dintre cei mai apreciați jurnalisți din România, Daniela Mihai Soare și Johann Pohrib, două dintre vocile emblematice ale Radio Radio Actualități.
“Pentru mine, acesta este mai mult decât un concert. Este genul de concert pe care îl ții minte, este emoția care rămăne cu ține mult timp după ce luminile rampei s-au stins. În seara de 5 mai, vă invit alături de colegii mei de scena să navigăm împreună către tot felul de lumi posibile prin muzică, lumină și emoție. Va fi un concert dedicat tuturor: de la melomanii îndrăgostiți de muzica lui Rachmaninov, până la cei care iubesc muzica Vangelis sau asculta pe repeat Hans Zimmer. Alături de pian, flaut, sintetizator și live electronics, veți asculta instrumente spectaculoase de percuție, precum handpan-ul. Pentru mine, așa arată concertul de muzica clasică al sec. XXI: un show de muzică și tehnologie, în care instrumentele tradiționale se împletesc cu cele digitale. Sunt foarte fericită să am alături pe scena doi muzicieni italieni excepționali, colegii mei Pietro Dossena și Marco Scazzetta, pe Maria Velia, o flautistă extraordinară care merită să fie aplaudată pe marile scene ale lumii. Live video mapping va fi realizat de deja binecunoscutul artist vizual Adistu. Abia aștept să ne vedem la Sala Radio pe 5 mai!”, a declarat pianista și compozitoarea Sînziana Mircea.
Programul concertului include lucrări de Sergei Rachmaninov, Erik Satie sau Isaac Albéniz, până la celebrele coloane sonore semnate Vangelis și Hans Zimmer, din filme precum Interstellar sau Conquest of Paradise. Această incursiune sonoră traversează peste un secol de istorie, în care omenirea a pășit pe Lună, a descoperit internetul și a integrat inteligența artificială în viața de zi cu zi – teme reflectate atât prin muzică, cât și prin proiecțiile video.
Biletele pentru concertul din 5 mai sunt disponibile pe platformele Bilete.ro și Eventim.ro :
După concertul de la București, turneul va continua pe unele dintre cele mai prestigioase scene europene și românești: Wiener Konzerthaus, Viena (20 iunie), Mozarteum Salzburg (10 iulie), Filarmonica „Lyra‑George Cavadia”, Brăila (2 octombrie), Kuriozum Festival, Prejmer (3 octombrie).
Pianista și compozitoarea Sînziana Mircea are o carieră internațională efervescentă, apreciată pentru energia și originalitatea interpretărilor sale. A debutat la doar 7 ani pe scena Ateneului Român și, de atunci, a câștigat peste 35 de premii internaționale. A susținut recitaluri pe scene celebre precum: Carnegie Hall (New York), Kennedy Center (Washington), Tokyo Metropolitan Theater, Silk Road Arts Center Beijing, Teatro Regio Torino și altele. Sînziana este primul pianist român câștigător al Van Cliburn Foundation & TCU Scholarship Award și al Miami International Piano Festival & Academy Recital Award, precum și deținătoare a distincției Young Steinway Artist. Creatoare a seriei de concerte IMAGINE, lansată în 2019, reușește să redefinească recitalul de muzică clasică prin integrarea tehnologiei, video mapping-ului și colaborărilor neconvenționale, transformând fiecare concert într-o experiență multisenzorială. Este profesor universitar la Conservatorio di Musica „Franco Vittadini” Pavia și la Politecnico delle Arti Bergamo – Conservatorio „G. Donizetti”.
Percuționist italian cu o carieră impresionantă, Marco Scazzetta s-a format la conservatoarele din Milano, Alessandria și Como, specializându-se în timpan, percuții și jazz. A cântat în săli prestigioase precum: Teatro alla Scala din Milano, Teatro La Fenice din Venezia și Filarmonica din Sankt Petersburg, Experiența sa include colaborări cu artiști de talie mondială precum: Lang Lang, Andrea Bocelli, Gustavo Dudamel, Yuri Temirkanov, Brian May, Herbie Hancock, – iar versatilitatea sa se reflectă în proiecte ce variază de la muzică clasică la jazz și musicaluri precum We Will Rock You. În prezent este profesor universitar la Conservatorio di Musica „Franco Vittadini” Pavia.
Compozitor și artist multimedia italian, Pietro Dossena este doctor în muzică și profesor universitar la Conservatorul din Sassari. Premiat la prestigiosul Prix Luigi Russolo pentru inovație, explorează relațiile inter-artistice dintr-o perspectivă poetică și semiotică. Lucrările sale, ce îmbină muzica acustică, electronică și vizualul, au fost prezentate în festivaluri internaționale din Zurich, Istanbul, Milano și Miami.
Ca în fiecare an, seria IMAGINE susține și promovarea unui tânăr artist aflat la început de drum. În 2026, artista selectată este flautista ucraineană Mariia Velia, studentă la Universitatea Națională de Muzică din București.
Concertul „Imagine Universe” face parte din seria internațională de concerte imersive prezentate de pianista română în întreaga lume. Evenimentul continuă conceptul „Imagine Belle Époque”, prezentat anul trecut la Sala Radio cu casa închisă, aducând publicului aceeași combinație unică de muzică și tehnologie. Proiecțiile video și live‑electronic realizate în timp real vor reflecta pulsul pianului acustic, al handpanului și al flautului, creând o experiență multisenzorială de excepție.
-
Afacerio săptămână agoVenus Social Concept dă startul unui nou sezon de evenimente la Divertiland Water Park. Prima competiție de tip duatlon va avea loc în aprilie 2026
-
Afacerio săptămână agoDe ce să alegi un parfum de nișă și cum se diferențiază de alte parfumuri?
-
Uncategorizedo săptămână agoPășește într-o nouă lume VERTUO cu NESPRESSO, alături de AMBASADORUL GLOBAL AL BRANDULUI, DUA LIPA
-
Uncategorized6 zile agoWeekend fără încărcător? Cu HONOR 600 Lite este posibil
-
Uncategorizedo săptămână ago
HONOR MagicPad 4 nu mai este doar o tabletă, ci o punte între hardware-ul și capabilitățile avansate ale AI
-
Uncategorizedo săptămână agoSamsung redefinește viitorul AI Living cu cea mai recentă inovație în domeniul televizoarelor la Inside Samsung, The First Look Europe 2026
-
Turism6 zile agoBanatul, recomandat pentru titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2028, anunță Alfred Simonis
-
Turism2 zile agoCe ar trebui sa includa o asigurare completa de calatorie — Ghid 2026

