Exclusiv
EXCLUSIV/DIRECTORUL GENERAL ADJUNCT SI/SAU “INTERIMAR” AL POLITIEI LOCALE PLOIESTI, VAIDA ADRIAN, S-A MAI ALES CU O NOUĂ SESIZARE DISCIPLINARĂ!
De la domnul Primar al municipiului Ploieşti, ADRIAN DOBRE, nu mai avem niciun licăr de speranţă că va restabili legalitatea şi decenţa la Poliţia Locală Ploieşti. Dânsul se complace într-o mlaştină călduţă, însă urât mirositoare, încă de la preluarea mandatului de ales.
Cu sinceritate vă spunem că, iniţial, când am auzit că primarul şi-a „tras” un consilier personal de la SRI, ne-am bucurat, mai ales că dl. PRUNĂ EUGEN fusese şeful unui sector care tocmai cu asta se ocupa, printre altele: fraude, abuzuri, corupţie, deturnări de fonduri şi alte astfel de măgării în administraţia publică locală.
Ulterior, am constatat că domnul colonel, care poate fi un competent şi onorabil profesor de Istorie, are acum, surprinzător prin prisma activităţii anterioare, o viziune bucolică asupra domeniului. Sperăm că nu a dobândit „sindromul Coriolan Drăgănescu” din schiţa „Tempora …” a lui I. L. Caragiale.
Dar, să revenim la topic. Vă expunem pe scurt ultima ispravă pentru ca măcar dv., cititorii, să înţelegeţi pe ce sunt cheltuite taxele şi impozitele locale pe care le plătiţi şi din care se finanţează activitatea Poliţiei Locale Ploieşti.
Doamnul director general adjunct si/sau “interimar” Adrian Vaida, debordând de competenţă profesională continua hartuirea subordonatilor sub protectia primarului si consilierului acestuia.
Surse din Primaria Ploiesti ne-au confirmat ca impotriva directorului general adjunct si/sau “interimar” Adrian Vaida s-a mai depus o plangere la Comisia de Disciplina, pentru abaterile sale repetate si hartuirea subalternelor.
Astfel, noua actiune disciplinara este efectuata pentru hartuirea si comportamentul neadecvat fata de politistele locale Neagu Tomina si Camelia Constantinescu, precum si hartuirea sefului Biroului Protectia Mediului, Catalin Albu.
Iata noua isparava a competentului Adrian Vaida si referatul care a ajuns in primaria Ploiesti:
Catre: COMISIA DE DISCIPLINA DIN CADRUL PRIMARIEI MUNICIPIULUI PLOIESTI
Referat din data 17.10.2018
In atentia: D-lui Primar al Municipiului Ploiesti, Dobre Adrian
Subsemnata Neagu Tomina, angajata a Politiei Locale Ploiesti in functia de consilier in cadrul Biroului Protectia Mediului, cu domiciliul ales pentru comunicare in Mun. Ploiesti, _______, telefon de contact ____, email ___, va aduc la cunostinta urmatoarele aspecte privind abaterile disciplinare savarsite de Directorul General Adjunct al Politiei Locale, d-nul Adrian Vaida, abateri prevazute de art. 77, alin. 2 din Legea nr. 188/1999, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si incalcari grave ale acestuia al Regulamentului de Ordine Interioara al Politiei Locale Ploiesti, respectiv:
CAP. IX Abateri disciplinare si sanctiuni aplicabile care stipuleaza in clar:
Pct. 7 – manifestari care aduc atingere prestigiului autoritatii sau institutiei publice in care isi desfasoara activitatea;
Pct. 29 – comportarea necorespunzatoare a personalului pe timpul executari serviciului fata de sefi si colegi, daca fapta nu este comisa in altfel de conditii incat dispozitiilor legale constitue infractiuni;
Pct. 30 – ofensa, injuriile, amenintarile savarsite de personalul institutiei in timpul liber sau in timpul serviciului fata de colegi sau cetateni, daca fapta este savarsita pentru acte indeplinite in timpul serviciului;
precum si in cele prevazute in Legea nr. 7/2004 privind codul de conduita al functionarilor publici si procedurile interne elaborate la nivelul institutiei, cat si prevederile altor acte normative cu incidenta asupra activitatii.
In fapt, in data de 16.10.2018 in jurul orelor 14.20, in timp ce ma intorceam din teren de la o sesizare aflandu-ma in autospeciala de serviciu PH 10 WPW insotita de colega mea de birou, d-na Constantinescu Camelia care era si conducatorul auto in acel moment, am observat ca pe trotuarul din fata institutiei se afla d-nul Vaida Adrian, directorul general adjunct al Politiei Locale Ploiesti, echipat cu uniforma de serviciu, insotit de o persoana de sex masculin, imbracat civil, a carui identitate nu o cunosc.
La intrarea in curtea institutiei am stationat cateva secunde deoarece am permis iesirea din interior a altor doua autoturisme timp in care, d-nul Vaida Adrian a facut semn persoanei cu care colabora in acel moment sa se intoarca cu spatele catre noi pentru a nu fi observat. Am intrat in curtea institutiei cu auto de serviciu, fara a da importanta situatiei si persoanelor de fata si am patruns in garaj pentru a parca autospeciala. In momentul parcarii autospecialei de serviciu am observant ca in foarte mare graba in garaj a intrat d-nul Vaida Adrian care s-a postat langa masina, asteptand sa coboram, acesta parand sa aibe o atitudine disperata. Cand am coborat din masina atat eu cat si colega mea d-na Constantinescu Camelia, am fost abordate de d-nul Vaida Adrian care pe un ton amenintator ne-a reprosat ca, “ daca apare poza pe care domnia sa considera ca i-am fi facut-o la intrarea in curtea institutiei”, in Ziarul “Incisiv de Prahova” ne va da in judecata repetand coleric ca va merge in instanta pe calea legala.
Am incercat sa inteleg atat eu cat si colega mea despre ce poza vorbeste d-nul Vaida Adrian, dar acesta fiind foarte disperat si avand o atitudine agresiva fata de noi a fost nevoie sa intreb de mai multe ori despre ce poza face vorbire. Acesta a insistat ca noi i-am fi facut poza la intrarea in curte si repeta intruna ca nu avem nici un drept sa-i facem poze fara acordul lui drept pentru care se va indrepta impotriva noastra in instanta. I-am replicat acestuia pe un ton civilizat ca nu i-am facut poza si in acel moment este mai bine sa incheiem discutia, in tot acest timp eu si colega mea indreptandu-ne catre iesirea din garaj, dar d-nul Vaida Adrian care ne urma indeaproape tot insista pe acelasi ton amenintator sa fim corecte si sa-i spunem daca i-am facut poze. Am refuzat atat eu cat si colega mea sa mai discutam cu d-nul Vaida Adrian care ne-a urmat pana in incinta institutiei indicandu-i sa faca ce considera dumnealui.
La aproximativ o ora de la incidentul din garaj, din razbunare, d-nul Vaida Adrian a decis singur ca trebuie sa ne retraga din dotare autospeciala de serviciu cu nr. de inmatriculare PH 10 WPW, aceasta fiind singura masina cu care Biroul Protectia Mediului isi desfasura atributiile de serviciu in acel moment.
Dandu-si seama ca lucrurile nu vor ramane fara urmari, acesta a revenit dotand Biroul Protectia Mediului cu o alta autospeciala in vederea exercitarii atributiilor de serviciu. Ba mai mult, in data de 17.10.2018 (a doua zi dupa incident), a pus la dispozitia Biroului Protectia Mediului autospeciala cu nr. de inmatriculare PH 21 WPW, dar in data de 18.10.2018 a solicitat retragerea celei de-a doua autospeciale deoarece a afirmat ca nu are GPS si nu poate urmarii angajatii Biroului Protectia Mediului. Hartuirea morala a subsemnatei si a colegilor mei din Biroul Protectia Mediului a atins apogeul in data de 18.10.2018, in momentul in care d-nul Vaida Adrian a afirmat catre diversi colegi din cadrul Politiei Locale in urma aparitiei in ziarul Incomod a articolului intitulat “ Scandal urias la Vest cu romii care aduna peturi. Politisti locali agresati in plina strada,” ca subsemnata asi fi facut poze la locul spetei in cartier Vest si ulterior am trimis catre ziarul Incomod pentru ca colegii mei din cadrul Serviciului Ordine Publica sa fie denigrati. Va aduc la cunostinta ca d-nul Vaida Adrian incearca sub orice forma sa ma provoace sa intru in conflict cu dumnealui, printr-o hartuire continua, pentru a-mi fabrica probe sa ma introduca in comisia de disciplina. In nenumarate randuri a afirmat ca nu se lasa pana nu ma da afara.
Precizez faptul ca, directorul general interimar Adrian Vaida ma hartuieste de aproximativ doi ani de zile, din momentul in care fara voia mea am fost chemata de organele de cercetare penala intr-un caz in care acesta era cercetat de hartuire sexuala impotriva unei colege, tot functionar public in cadrul Politiei Locale Ploiesti. Totodata, fara voia subsemnatei am fost citata ca martor intr-un proces penal unde am fost obligata sub juramant sa declar ce cunosteam referitor la activitatile ilegale ale directorului general adjunct de la aceea data, Adrian Vaida.
Totodata, reamintesc faptul ca i-am facut acestuia plangere penala pentru accesarea ilegala a bazei de date a Politiei Locale in vederea obtineri datelor mele cu caracter personal, plangere ce se afla spre solutionare la DIICOT-ST Ploiesti.
Aceste incalcari grave ale legii de catre numitul Vaida Adrian au fost aduse la cunostinta in vederea luari masurilor care se impun si Agentiei Nationale a Functionarilor Publici, Primarului Municipiului Ploiesti d-nul Adrian Dobre, care au decis in unanimitate introducerea acestuia in Comisia de Disciplina a Primariei Municipiului Ploiesti.
Pe cale de consecinta subliniez faptul ca, numitul Vaida Adrian a avut un comportament necorespunzator si neadecvat fata de subsemnata si colega mea d-na Constantinescu Camelia in data de 16.10.2018, de foarte multe ori acesta prin faptele savarsite si manifestarile sale a adus atingere prestigiului institutiei publice in care isi desfasoara activitatea, incalcand grav codul de conduita al functionarului public.
Vă rog a constata că aceste fapte şi împrejurări repetate ale Dir. Gen. Adj. Adrian Vaida sunt abateri disciplinare prevazute de art. 77, alin. 2 din Legea nr. 188/1999, cu modificarile si completarile ulterioare si se încadrează în prevederile CAP. IX, art. 2, pct. 28 din Regulamentul Intern al Poliţiei Locale Ploieşti (”Constituie abatere disciplinară comportarea necorespunzatoare a personalului pe timpul executării serviciului faţă de şefi şi colegi, dacă fapta nu este comisă în astfel de condiţii încât potrivit dispoziţiilor legale constituie infractiuni”).
Pentru a stopa/preveni repetatele sale abateri disciplinare şi derapaje necontrolate de la demnitatea de funcţionar public si cadru de conducere, va rog sa luati masurile legale care se impun.
In sustinerea celor prezentate, solicit sa fie audiate ca martori colega mea d-na Constantinescu Camelia care se afla cu mine in momentul incidentului, directorul ziarului Incisiv de Prahova, directorului ziarului Incomod care pot atesta daca vreodata au primit sau nu, de la subsemnata poze sau documente ce au stat la baza articolelor de presa si totodata sa solicitati inregistrarea camerelor de supraveghere din curtea si garajul Politiei Locale pentru a va edifica de comportamentul inadecvat al d-lui Vaida Adrian fata de subaltern”. (N.R- Speram sa nu stearga inregistrarile de pe camerele de pe supraveghere asa cum a umblat in dosarul penal in care era acuzat de hartuire sexuala de catre o alta angajata).
Reamintim faptul ca, presa din Prahova a dezvaluit ilegalitatile grave savarsite la nivelul Politiei Locale Ploiesti, confirmand in totalitate dezvaluirile noastre de cca 2 (doi) ani de zile.
EXCLUSIV/PLANGERE PENALA PE NUMELE ASA-ZISULUI PRIMAR
https://www.republikanews.ro/trei-sefi-din-politia-locala-ploiesti-au-fost-reclamati-la-diicot/
Iata ca, pana ce organele de cercetare penala vor lua masurile legale care se impun, ANFP a concluzionat ca, ADRIAN VAIDA, DIRECTOR GENERAL INTERIMAR (OMUL LUI ADRIAN DOBRE), PITARIU PAULA MARIA, DIRECTOR GENERAL ADJUNCT trebuie introdusi in Comisia de Disciplina a Primariei Ploiesti.
De asemenea, Mocanu Gabriela Isabela, sef Serviciu Resurse Umane Juridic Contracte Proceduri (care a obtinut postul prin spaga si frauda) va fi introdusa in Comisia de Disciplina pentru faptele savarsite.
SE PARE CA ACEASTA COMISIE DE DISCIPLINA ESTE OPRITA DE PRIETENUL ACESTEI CONDUCERI A POLITIEI LOCALE PLOIESTI, adica DE PRIMARUL ADRIAN DOBRE.

Totodata, politista locala a fost sistematic hartuita de omul lui Adrian Dobre, Adrian Vaida. A inceput sa se razbune pe politista locala deoarece aceasta a fost martora intr-un dosar penal in care hartuitorul era acuzat de hartuire sexuala si intr-un proces penal in instanta in care aceasta a fost martora si a trebuit sa declare adevarul privind ilegalitatile savarsite de omul protejat de Adrian Dobre.

Totodata, Comisia de Disciplina a Primariei l-a mai sanctionat pe Adrian Vaida tot pentru hartuirea politistei locale Neagu Tomina.
Astfel, in Raportul Comisiei de Disciplina nr 68 din 21.07.2017 se specifica in mod clar faptul ca, “ in UNANIMITATE, Comisia apreciaza ca, fapta care formeaza obiectul sesizarii nr. 1/09.03.2017 reprezinta ABATERE DISCIPLINARA prevazuta de art. 77 alin. 2 lit k) din Legea nr 188/1999 republicata privind Statutul functionarului public si propune in temeiul art. 77 alin 3 lit c) din Legea nr 188/199 raportat la art. 47 alin.1 lit. a din H.G. nr. 1344/2007, aplicarea sanctiunii disciplinare “mustrare scrisa” dnului VAIDA ADRIAN, in calitate de director general
adjunct al Politiei Locale Ploiesti”.
Primarul Adrian Dobre isi face un serviciu excelent pentru viitoarele alegeri prin mantinerea competentului Adrian Vaida pe functie. Prin hartuirile “omului” sau, Dobre isi va asigura cu siguranta un nou mandat!
Pe langa hartuiri si minciuni, competentul Adrian Vaida are cca 10 dosare penale pe numele sau si este si urmarit penal de Parchetul General alaturi de prietenul sau si al consilierului primarului, procurorul Negulescu Mircea.
“Prin ordonanta din data de 12,10.2016 s-a dispus inceperea urmaririi penale cu privire la savarsirea infractiunilor de inducer in eroare a organelor judiciare, marturie mincinoasa, instigare la inducerea in eroare a organelor judiciare, instigare la marturie mincinoasa, fapte prevazute si pedepsite de art 268 aln 2, art 273 alin 1, art 47 raportat la art 268 si art 47 raportat la art 273 Cod Penal “RETINANDU-SE” ca numitul Vaida Adrian (N.R zis “LACHE”, HARTUITORUL/HARTUITORUL SEXUAL”, la data de 27.05.2015, a denuntat organelor de urmarire penala fapte nereale in legatura cu Toader Cristinel si i-a determinat pe Mocanu Gabriela- Isabela si Vasilescu Ioan-Gabriel sa formulize denunturi asemanatoare, astfel ca Mocanu Gabriela – Isabela si Vasilescu Ioan – Gabriel, la data de 27.05.2015, au denuntat organelor de urmarire penala fapte nereale in legatura cu Toader Cristinel si au dat declaratii mincinoase, producand si probe nereale in sustinerea afirmatiilor mincinoase”, se mentioneaza in Ordonanta prin care Parchetul de pe langa Judecatoria Ploiesti si-a declinat competenta catre Parchetul General. (Cerasela N.).




Exclusiv
Cum alegi o firmă DDD de încredere: ghid complet pentru asociații
O firma DDD bloc Bucuresti, care se ocupă cu deratizarea, dezinsecția și dezinfectarea, joacă un rol esențial în menținerea unui mediu sănătos și sigur, atât în locuințe, cât și în spații comerciale. Aceste servicii sunt vitale pentru prevenirea răspândirii bolilor și pentru asigurarea unui climat de viață plăcut. Alegerea unei firme DDD de încredere este crucială, deoarece calitatea serviciilor oferite poate influența direct sănătatea și bunăstarea comunităț O firmă bine aleasă va utiliza produse eficiente și metode sigure, protejând astfel nu doar clienții, ci și mediul înconjurător.
Importanța alegerii unei firme DDD de încredere nu se limitează doar la eficiența serviciilor, ci se extinde și la reputația acesteia. O firmă cu o bună reputație va avea un istoric dovedit de satisfacție a clienților și va respecta standardele de siguranță. De asemenea, o firmă de încredere va oferi transparență în ceea ce privește produsele utilizate și metodele aplicate, asigurându-se că clienții sunt informați și confortabili cu deciziile luate. Astfel, alegerea unei firme DDD nu este doar o chestiune de eficiență, ci și de responsabilitate socială.
Caută recomandări și referințe de la alte asociații
Pentru a găsi o firmă DDD de încredere, este esențial să se caute recomandări și referințe de la alte asociații sau organizații care au beneficiat anterior de o oferta DDD asociatii de proprietari. Aceste recomandări pot oferi o imagine clară asupra calității serviciilor oferite de o anumită firmă. De exemplu, o asociație care a colaborat cu o firmă DDD poate împărtăși experiențele sale, evidențiind atât aspectele pozitive, cât și eventualele neajunsuri întâmpinate. Astfel, informațiile obținute pot ajuta la formarea unei opinii informate.
În plus, este util să se consulte recenziile online și să se verifice site-urile specializate care oferă evaluări ale firmelor DDD. Aceste platforme pot oferi o gamă variată de opinii din partea clienților anteriori, ceea ce poate ajuta la identificarea firmelor care au un istoric solid în domeniu. Recomandările directe de la alte asociații sunt adesea cele mai valoroase, deoarece acestea reflectă experiențe reale și pot oferi perspective unice asupra modului în care firma respectivă își desfășoară activitatea.
Verifică experiența și calificările angajaților firmei DDD
Experiența și calificările angajaților unei firme DDD sunt factori esențiali care influențează calitatea serviciilor oferite. O echipă bine pregătită va avea cunoștințele necesare pentru a aborda diverse probleme legate de dăunători și va fi capabilă să aplice cele mai eficiente soluț De asemenea, angajații cu experiență vor fi familiarizați cu cele mai recente tehnici și produse din domeniu, ceea ce le va permite să ofere servicii adaptate nevoilor specifice ale fiecărui client.
Verificarea calificărilor angajaților poate include solicitarea certificatelor de formare profesională sau a licențelor specifice necesare pentru a desfășura activități DDD. O firmă care investește în formarea continuă a angajaților săi demonstrează un angajament față de excelență și siguranță. De asemenea, este important ca angajații să fie instruiți în utilizarea corectă a substanțelor chimice și a echipamentelor, pentru a minimiza riscurile asociate cu aceste activităț
Asigură-te că firma DDD are licențe și autorizații valabile
Un alt aspect crucial în alegerea unei firme DDD este verificarea licențelor și autorizațiilor valabile. Aceste documente atestă faptul că firma respectivă îndeplinește toate cerințele legale pentru a desfășura activități de deratizare, dezinsecție și dezinfectare. Firmele care operează fără licențe sau autorizații pot pune în pericol sănătatea clienților și a mediului, iar serviciile lor pot fi ineficiente sau chiar dăunătoare.
Pentru a verifica legalitatea unei firme DDD, clienții pot solicita copii ale licențelor și autorizațiilor emise de autoritățile competente. De asemenea, este recomandat să se consulte site-urile oficiale ale instituțiilor care reglementează acest domeniu, pentru a se asigura că informațiile obținute sunt actualizate. O firmă transparentă va fi deschisă la astfel de solicitări și va oferi toate informațiile necesare pentru a demonstra conformitatea cu legislația în vigoare.
Analizează portofoliul de proiecte al firmei DDD
Analiza portofoliului de proiecte al unei firme DDD poate oferi indicii valoroase despre experiența și competențele acesteia. Un portofoliu diversificat, care include lucrări realizate în diferite tipuri de medii (rezidențiale, comerciale sau industriale), poate evidenția capacitatea firmei de a gestiona o gamă variată de probleme legate de dăunători. De asemenea, exemplele concrete de succes pot inspira încredere în abilitățile echipei.
Este important ca portofoliul să fie actualizat și să reflecte cele mai recente proiecte finalizate. Firmele care își prezintă realizările într-un mod clar și detaliat demonstrează profesionalism și transparență. Clienții pot solicita informații suplimentare despre fiecare proiect, inclusiv metodele utilizate și rezultatele obținute, pentru a evalua eficiența serviciilor oferite.
Solicită o evaluare a nevoilor specifice ale asociației tale
O evaluare detaliată a nevoilor specifice ale asociației este un pas esențial înainte de a angaja o firmă DDD. Această evaluare ar trebui să includă o analiză a tipurilor de dăunători întâlniți frecvent în zonă, precum și a condițiilor care favorizează apariția acestora. O firmă profesionistă va fi capabilă să ofere o evaluare personalizată, bazată pe observațiile sale și pe experiența acumulată în domeniu.
În plus, evaluarea nevoilor ar trebui să ia în considerare bugetul disponibil și frecvența serviciilor necesare. O firmă DDD competentă va colabora strâns cu asociația pentru a dezvolta un plan adaptat cerințelor specifice, asigurându-se că soluțiile propuse sunt atât eficiente, cât și sustenabile din punct de vedere financiar. Această abordare personalizată va contribui la maximizarea rezultatelor obținute prin serviciile oferite.
Comunică deschis și clar așteptările și bugetul disponibil
Comunicarea deschisă este esențială pentru o colaborare reușită între asociație și firma DDD aleasă. Este important ca asociația să își exprime clar așteptările legate de servicii, rezultate dorite și termene limită. O discuție transparentă despre bugetul disponibil va ajuta firma să propună soluții adecvate care să se încadreze în limitele financiare stabilite.
De asemenea, o comunicare eficientă va facilita rezolvarea rapidă a eventualelor neînțelegeri sau probleme care pot apărea pe parcursul colaborării. Asociația ar trebui să fie deschisă la feedback din partea firmei DDD și să colaboreze pentru a ajusta planurile inițiale dacă este necesar. Această abordare colaborativă va contribui la crearea unei relații bazate pe încredere și respect reciproc.
Verifică disponibilitatea firmei DDD pentru a oferi servicii de întreținere și suport pe termen lung
Un aspect important în alegerea unei firme DDD este disponibilitatea acesteia de a oferi servicii de întreținere și suport pe termen lung. Problemele legate de dăunători nu se rezolvă întotdeauna cu o singură intervenție; adesea este necesară o monitorizare constantă și intervenții periodice pentru a preveni reapariția acestora. O firmă care oferă un pachet complet de servicii va putea asigura o soluție durabilă pentru asociație.
Este recomandat ca asociația să discute despre opțiunile disponibile pentru întreținerea periodică a spațiilor tratate. Acest lucru poate include evaluări regulate ale situației dăunătorilor, tratamente preventive sau chiar consultanță privind măsurile de prevenire a infestării. O firmă DDD care se angajează să ofere suport pe termen lung demonstrează un angajament față de satisfacția clientului și față de menținerea unui mediu sănătos.
Asigură-te că firma DDD respectă standardele de calitate și siguranță
Respectarea standardelor de calitate și siguranță este esențială în domeniul serviciilor DDD. O firmă responsabilă va utiliza produse aprobate și metode care respectă reglementările legale în vigoare. Este important ca asociația să se informeze despre măsurile de siguranță implementate de firmă, inclusiv despre protecția mediului și sănătatea publicului.
De asemenea, firma ar trebui să ofere informații clare despre produsele utilizate, inclusiv despre posibilele riscuri asociate acestora. O abordare transparentă va ajuta clienții să se simtă confortabil cu deciziile luate și va contribui la construirea unei relații bazate pe încredere. Asociația ar trebui să ceară detalii despre certificările obținute de firmă în domeniul calității serviciilor oferite.
Negociază un contract detaliat care să includă toate serviciile și costurile implicate
Negocierea unui contract detaliat este un pas crucial înainte de a începe colaborarea cu o firmă DDD. Acest contract ar trebui să includă toate serviciile oferite, costurile implicate, termenele limită și condițiile de plată. Un contract bine redactat va proteja atât asociația, cât și firma DDD, stabilind clar responsabilitățile fiecărei părț
Este important ca asociația să citească cu atenție toate clauzele contractului înainte de semnare și să solicite clarificări acolo unde este necesar. De asemenea, ar trebui discutate eventualele penalizări pentru nerespectarea termenelor sau calității serviciilor prestate. Un contract detaliat va contribui la evitarea neînțelegerilor pe parcursul colaborării și va asigura o relație profesională bazată pe transparență.
Monitorizează și evaluează constant performanța firmei DDD, pentru a asigura satisfacția și eficiența colaborării
Monitorizarea constantă a performanței firmei DDD este esențială pentru a asigura satisfacția continuării colaborării. Asociația ar trebui să stabilească criterii clare pentru evaluarea eficienței serviciilor prestate, inclusiv feedback din partea membrilor comunității afectate. Această evaluare periodică va permite identificarea rapidă a eventualelor probleme sau neajunsuri.
De asemenea, comunicarea regulată cu firma DDD va facilita ajustarea strategiilor aplicate în funcție de rezultatele obținute. O relație proactivă între asociație și firmă va contribui la îmbunătățirea continuării serviciilor oferite și la menținerea unui mediu sănătos pentru toți membrii comunităț Astfel, monitorizarea constantă devine un instrument valoros pentru optimizarea colaborării pe termen lung.
Recomandăm un Partener Specializat în Servicii DDD
Într-un context în care siguranța și conformitatea sunt esențiale pentru orice companie, colaborarea cu o firmă specializată devine o necesitate. Din acest motiv, recomandăm Compania DDD, furnizor de servicii profesionale de dezinsecție, deratizare și dezinfecție pentru firme.
Compania se evidențiază prin experiență, intervenții rapide, flexibilitate, personal autorizat și soluții adaptate cerințelor actuale din mediul corporate.
Date de contact directe:
Telefon: 031 005 06 52
Email: office@companiaddd.ro
Program telefonic:
Luni – Vineri, 09:00 – 18:00
Afaceri
Ghidul Dezvoltatorului Imobiliar 2026: Cum Reduci Costurile de Construcție cu 30% – 60% prin Importuri Directe din China, Fără Rabat la Calitate
Matematica din spatele șantierului tău
În 2026, piața imobiliară din România nu mai permite erori de bugetare. Cu costurile forței de muncă în creștere și normele nZEB (Near Zero Energy Building) tot mai stricte, marja de profit a unui dezvoltator se subțiază dacă se bazează exclusiv pe lanțurile de distribuție clasice din Europa.
Adevărul incomod? Multe dintre materialele „europene” pe care le cumperi la preț premium sunt, de fapt, produse în aceleași fabrici din Foshan sau Guangzhou, doar reambalate.
Acest articol explică, pas cu pas, cum poți „tăia” intermediarii și cum poți transforma achizițiile din China dintr-un risc într-un avantaj competitiv strategic pentru ansamblul tău rezidențial.
De ce China? (Și de ce acum?)
Nu vorbim despre a cumpăra „ieftin”, ci despre a cumpăra inteligent. China a trecut de la „fabrica lumii pentru produse ieftine” la lider tehnologic în producția industrială.
Pentru un dezvoltator imobiliar care construiește un bloc de 50+ apartamente, diferențele sunt matematice:
- Gresie și Faianță (Rectificată, Porțelanată): Economie de 30-45% față de distribuitorii locali.
- Uși de interior (MDF/WPC/Filomuro): Economie de 40%.
- Sanitare și Mobilier de baie: Economie de până la 50% pentru aceleași specificații tehnice.
Notă ChinaRomania: Secretul nu este prețul cel mai mic din catalog, ci raportul calitate/preț livrat în șantier.
Top 3 Mituri despre Importul din China (Demontate)
Mitul 1: „Calitatea este slabă”
Realitatea: China produce pe paliere de calitate. Dacă plătești preț de rebut, primești rebut. Dacă ceri standarde germane, fabricile chinezești au tehnologia să le livreze (deseori, chiar ele produc pentru brandurile germane).
- Soluția: Audit de fabrică și Controlul Calității (QC) înainte de încărcarea containerului.
Mitul 2: „Durează prea mult și blochez banii”
Realitatea: Un ciclu de import bine planificat durează 35-50 de zile (producție + transport maritim până în Constanța).
- Soluția: Planificarea achizițiilor în faza de „roșu” a construcției pentru a avea finisajele la timp. Cashflow-ul este gestionat prin plăți eșalonate (depozit vs. plată la livrare).
Mitul 3: „Nu au certificări CE”
Realitatea: Marii producători chinezi exportă global și dețin toate certificările necesare (CE, ISO, teste de rezistență la foc).
- Soluția: Verificarea documentației tehnice este pasul zero, înainte de orice negociere de preț.
Ce materiale merită să imporți? (Analiza Pareto)
Nu totul merită adus din China (de exemplu, cimentul sau cărămida nu sunt rentabile din cauza volumului/greutății). Concentrează-te pe finisaje și tehnologie:
- Finisaje High-End: Marmură compozită, parchet SPC, gresie de mari dimensiuni (slab tiles).
- Tâmplărie și Uși: Uși metalice antifoc certificate, uși de interior, fațade ventilate.
- Electrice & Smart Home: Sistemele de iluminat LED arhitectural și soluțiile smart home (întrerupătoare, videointerfoane) au marje uriașe la distribuitori.
- Sisteme HVAC: Pompe de căldură și ventiloconvectoare.
Procesul ChinaROmania: Cum eliminăm riscul
Majoritatea dezvoltatorilor evită importul direct din cauza birocrației și a fricii de „țeapă”. Aici intervine un integrator industrial. Iată cum transformăm haosul în procedură:
- Sourcing Tehnic: Nu căutăm pe Alibaba. Lucrăm direct cu fabrici verificate, pe baza fișei tehnice din proiectul tău.
- Negociere și Mostrare: Primești mostra în biroul tău din România pentru aprobare.
- Controlul Calității (QC): Inginerii noștri verifică marfa în China înainte de a fi urcată pe vas. Dacă 1% din gresie e spartă, nu pleacă din fabrică.
- Logistică Door-to-Site: Ne ocupăm de transport maritim, vămuire în Constanța și livrare directă în șantierul tău. Tu primești factura de la o firmă românească (Uzinex), simplificând contabilitatea.
Studiu de Caz: Ansamblu Rezidențial 100 Apartamente
Scenariu ipotetic bazat pe medii de piață 2025-2026.
- Buget Finisaje (Oferte locale): 500.000 €
- Buget Import Direct (prin ChinaRomania): 340.000 € (inclusiv transport și comision de management)
- Economie Netă: 160.000 €
- Impact: Această sumă se transformă direct în profit net sau poate fi reinvestită în amenajarea spațiilor verzi pentru a crește valoarea de vânzare a apartamentelor.
Concluzie: Ești gata să îți optimizezi marja?
Importul materialelor de construcții din China nu mai este un „pariu”, ci o necesitate de business pentru dezvoltatorii care vor să rămână competitivi. Diferența dintre un proiect profitabil și unul blocat stă adesea în managementul costurilor de achiziție.
ChinaRomania este partenerul tău tehnic care conectează șantierul tău din România cu puterea de producție a Chinei. Fără bariere lingvistice, fără riscuri vamale.
Hai cu noi în China
Afaceri
Cel Mai Puternic Avantaj Competitiv pentru Dezvoltatorii Imobiliari din România
De Cristian Munthiu, Fondator ChinaRomania
În peisajul imobiliar actual din România, marjele de profit nu mai sunt garantate doar de creșterea prețului pe metru pătrat. Într-o piață care se maturizează rapid, cu clienți finali tot mai educați și exigenți, bătălia pentru profitabilitate și viteză de vânzare se mută din zona de marketing în zona de procurement strategic și execuție tehnică.
Modelul tradițional de aprovizionare – cumpărarea materialelor de construcții, finisajelor și echipamentelor prin lanțuri lungi de distribuitori europeni sau locali – a devenit o „taxă invizibilă” pe care dezvoltatorii o plătesc din propriul buzunar.
La ChinaRomania, propunem o schimbare de paradigmă: Misiunea Economică dedicată în China. Nu este o excursie, ci o operațiune chirurgicală de optimizare a CAPEX-ului.
De ce China? Deconstrucția Mitului vs. Realitatea Industrială
China anului 2026 nu mai este „fabrica de ieftin și prost” a anilor ’90. Este centrul global al inovației în materiale de construcții, soluții Smart Home și inginerie HVAC.
Majoritatea brandurilor „premium” europene pe care le integrați în proiectele rezidențiale produc în aceleași parcuri industriale din Guangzhou, Foshan sau Shenzhen, doar că aplică un markup de 300-400% pentru branding și logistică ineficientă.
O misiune economică alături de ChinaRomania vă oferă acces direct la sursă, eliminând:
- Marja importatorului general.
- Marja distribuitorului regional.
- Comisioanele agenților de vânzări locali.
Ce puteți achiziționa direct (Factory Direct):
- Tâmplărie Aluminiu și PVC: Sisteme complexe, profile minimaliste, sticlă securizată la standarde europene.
- Finisaje Interioare: Ceramică de format mare, parchet stratificat, marmură și piatră naturală.
- Instalații & HVAC: Pompe de căldură, sisteme de ventilare cu recuperare de căldură, chillere industriale.
- Mobilier & Sanitare: Soluții complete pentru băi, bucătării și spații comune, customizabile 100%.
- Soluții Electrice & Smart Home: Integrare BMS (Building Management Systems), iluminat LED arhitectural.
Arhitectura unei Misiuni Economice ChinaRomania: Business, Nu Turism
Abordarea noastră este fundamental diferită de agențiile de turism de afaceri. ChinaRomania acționează ca un integrator de business. Noi vorbim „limba” specificațiilor tehnice și a negocierilor dure, nu doar mandarina.
Iată cum structurăm o misiune economică pentru un dezvoltator imobiliar:
Faza 1: Auditul de Proiect (Pre-Misiune)
Înainte de a ne urca în avion, echipa ChinaRomania analizează proiectul tehnic (PT) și listele de cantități. Identificăm categoriile de produse unde putem obține cel mai mare impact financiar (Pareto 80/20).
- Rezultat: O listă scurtă de furnizori verificați (pre-vetted), capabili să livreze volumele și certificările necesare (CE, ISO).
Faza 2: Inspecția la Fața Locului (Misiunea)
Timp de 7-10 zile, vă ghidăm într-un tur intens al fabricilor.
- Negociere Directă: Discutați direct cu proprietarii fabricilor. Vedeți liniile de producție, verificați calitatea materiilor prime și capacitatea de livrare.
- Customizare: Aveți libertatea de a cere modificări specifice designului vostru, lucru imposibil când cumpărați din stocul unui distribuitor local.
- Mostrare: Validarea imediată a mostrelor fizice.
Faza 3: Securizarea Tranzacției și Logistica (Post-Misiune)
Acesta este punctul unde mulți eșuează, dar unde ChinaRomania excelează.
- Controlul Calității (QC): Nu ne bazăm pe promisiuni. Specialiștii noștri inspectează marfa înainte de încărcarea în container.
- Consolidarea Mărfii: Putem combina furnizori diferiți (gresie + sanitare + electrice) în aceleași containere pentru a optimiza costul de transport.
- Import și Vămuire: ChinaRomania preia toată birocrația. Vă livrăm marfa DDP (Delivered Duty Paid) direct în șantier, în România.
ROI-ul Tangibil: Cifre care Contează
Pentru un proiect rezidențial mediu (ex: 100 de apartamente), optimizarea prin aprovizionare directă poate genera economii de 30% până la 50% pe categoriile vizate.
Exemplu concret: La o investiție de 5.000.000 € în materiale și finisaje, o reducere de 30% înseamnă 1.500.000 € profit net suplimentar sau buget reinvestibil în achiziția următorului teren.
Mai mult, controlul direct asupra sursei vă permite să oferiți finisaje de lux (care vând apartamentele mai repede) la costuri de finisaje standard. Acesta este un diferențiator masiv într-o piață aglomerată.
De ce ChinaRomania? Parteneriat Strategic, nu Intermediere
ChinaRomania nu este un simplu intermediar. Suntem partenerul vostru strategic pentru expansiune.
- Combatem Riscurile: Știm că există reticență. De aceea, modelul nostru include servicii complete de asistență. Dacă apare o problemă, noi suntem interfața voastră de rezolvare, eliminând riscul de a discuta cu o fabrică anonimă de la 8000 km distanță.
- Agilitate și Cashflow: Înțelegem presiunea pe cashflow a dezvoltatorului. Structurăm procesele pentru a se alinia cu etapele de execuție ale șantierului, evitând blocarea capitalului în stocuri inutile.
- Expertiză Validată: Cristian Munthiu și echipa sa au experiența necesară pentru a valida furnizorii și a se asigura că produsele respectă standardele de calitate așteptate pe piața europeană.
Concluzie: Viitorul Dezvoltării Imobiliare este Global
A continua să cumpărați exclusiv din rețelele locale de distribuție înseamnă a accepta marje mai mici și a lăsa bani pe masă. Misiunea economică în China nu este un risc, ci un instrument de management strategic.
Vă invităm să construim împreună un ecosistem eficient, unde calitatea întâlnește costul corect, iar dezvoltatorul păstrează controlul total.
ChinaRomania – Your Bridge to Global Opportunities.
-
Uncategorizedo săptămână agoSamsung anunță o colaborare globală pentru Galaxy S26 Ultra cu ocazia lansării filmului „The Devil Wears Prada 2” în cinematografe
-
Uncategorizedo săptămână agoUn nou orizont terapeutic în diabetul de tip 2 la adolescenți: Semaglutida orală își confirmă eficacitatea superioară în studiile clinice
-
Uncategorizedo săptămână ago„IMAGINE UNIVERSE” – Sînziana Mircea & Friends: concert extraordinar la Sala Radio din București pe 5 mai
-
Uncategorizedo săptămână agoHONOR aduce experiența de gaming și tehnologie la East European Comic Con 2026
-
5 zile agoCITY PROTECT SECURITY accelerează expansiunea națională: noi parteneriate în retail, intrare în mall-uri și extindere în bricolaj
-
Afaceri6 zile agoAvantajele unei echipe locale asumată față de outsourcing-ul anonim
-
Uncategorizedo săptămână agoContinental Hotels marchează 35 de ani de activitate pe piața din România
-
Uncategorizedo săptămână agoDispozitive care fac mai mult: HONOR 600 Lite și MagicPad 4 duc creativitatea și productivitatea la un alt nivel

