Connect with us

Eveniment

Guvernul Dancilă, în colaps financiar! Detaliul pe care l-a ascuns românilor! | DoljAZI

Published

on

„Diferenţa dintre veniturile bugetare proiectate prea optimist şi cheltuielile mai mari asumate pentru salarii şi asistenţă socială defavorizează realizarea planului de investiţii bugetat pentru 2018. Analiza execuţiei bugetare aferente primelor 9 luni ale anului 2018 arată că realizarea planului de investiţii nu este o prioritate nici anul acesta”, subliniază sursa citată. 

Potrivit reprezentanţilor investitorilor americani în România, deficitul bugetar de 16,8 miliarde lei (1,77% din PIB), înregistrat în primele nouă luni, depăşeşte cu mai mult de două ori nivelul deficitului înregistrat în aceeaşi perioadă a anului 2017. Mai mult, faptul că anul 2017 s-a încheiat cu un deficit de 2,88%, foarte apropiat de nivelul maxim de 3% din PIB prevăzut de Tratatul de la Maastricht, confirmă îngrijorările cu privire la riscurile de încadrare în ţinta de deficit bugetar în 2018, chiar şi în condiţiile în care planul de investiţii pentru anul în curs ar fi realizat, atrag atenţia investitorii. 

De altfel, AmCham România susţine că reducerea cheltuielilor planificate pentru investiţii rămâne un mecanism de control al deficitului bugetar, chiar dacă restrângerea acestor tipuri de alocări are un impact negativ asupra creşterii economice reale şi potenţiale. 

„Din analiza primelor 9 luni ale anului 2018, cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi pe cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost de 15,2 miliarde lei. Deşi cu 25,7% mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, prin raportare la investiţiile planificate pentru acest an, de 38,5 miliarde lei (4,2% din PIB), gradul de realizare, la momentul primelor 9 luni, a fost de numai 39,5% (1,6% din PIB). O creştere economică sustenabilă pe termen lung nu poate fi realizată fără un angajament real pentru investiţii şi pentru reforme structurale care să sporească impactul investiţiilor în economie şi în societate în ansamblu, prin consolidarea capacităţii instituţiilor publice şi creşterea calităţii cheltuielilor publice”, precizează sursa citată. 

Comparativ cu realizările anului 2017, bugetul de anul acesta (conform rectificării aprobate în septembrie 2018) prevede o creştere a cheltuielilor cu personalul de aproximativ 16,6 miliarde lei şi un avans al cheltuielilor cu asistenţa socială de aproximativ 7,8 miliarde lei. Raportate la aceeaşi perioadă a anului 2017, în primele nouă luni ale anului 2018, creşterea cheltuielilor cu personalul este în linie cu sumele bugetate, atingând 12,8 miliarde lei, în timp ce creşterea cheltuielilor cu asistenţa socială a depăşit deja 8,5 miliarde lei, se mai arată în comunicat. 

 

De asemenea, potrivit AmCham, s-a înregistrat o depăşire cu aproape 2,1 miliarde lei a cheltuielilor cu bunuri şi servicii, raportat la creşterea aşteptată pentru întreg anul 2018. 

Pe de altă parte, un efect pozitiv asupra deficitului bugetar l-a avut creşterea cu 3,2 miliarde lei a veniturilor nefiscale în primele 9 luni din 2018 comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior, de la o proiecţie de creştere de 1,7 miliarde lei faţă de 2017. 

Cheltuielile cu dobânzile aferente datoriei publice au crescut şi ele pe fondul contractării de noi împrumuturi dar şi al contextului de creştere a ratelor de dobândă de pe pieţele financiare şi, luând în considerare contextul macroeconomic global caracterizat de normalizarea politicii monetare, aşteptările cu privire la creşterea costului creditului sunt de continuare a tendinţei de creştere a ratei dobânzii. 

Investitorii americani vorbesc, în documentul citat, şi despre pericolul în creştere al accelerării inflaţiei, într-o perioadă de expansiune economică în care România se confruntă şi cu un exces al cererii care nu poate fi acoperit de oferta internă precum şi cu un deficit al forţei de muncă disponibile. 

„Din perspectivă macroeconomică, modelul de gestiune a politicii bugetare prezintă câteva provocări importante. Prima dintre ele este caracterul pro-ciclic al politicii bugetare, care în viziunea noastră prezintă un risc pentru managementul prudenţial al politicilor macroeconomice în contextul maturităţii ciclului economic curent şi al tranziţiei către faza de decelerare a creşterii economice. Într-o perioadă de expansiune economică în care România se confruntă şi cu un exces al cererii care nu poate fi acoperit de oferta internă precum şi de un deficit al forţei de muncă disponibile, creşte pericolul accelerării inflaţiei. Într-un astfel de context, lipsa unei consolidări fiscale în fazele favorabile ale ciclului economic limitează marja de manevră pentru politicile de stimulare a economiei pe care guvernul le-ar putea întreprinde. În acest caz, o restructurare a cheltuielilor publice, inclusiv a celor sociale şi a investiţiilor, devine iminentă”, menţionează AmCham România. 

 

În aceste condiţii, reprezentanţii organizaţiei consideră că încadrarea în limita deficitului bugetar rămâne un obiectiv deosebit de ambiţios chiar şi în condiţiile ideale în care, în pofida estimărilor analiştilor, economia va creşte în anul 2018 cu 5,5% în termeni reali, evoluţia veniturilor şi cheltuielilor bugetare va urma structura anului precedent şi planul de investiţii va fi realizat integral. 

Cât priveşte proiecţiile pentru anul viitor, AmCham România consideră optimiste ţintele de creştere economică de 5,7% (termeni reali) şi o rată a inflaţiei de 2,8 %, considerabil diferite faţă de estimările Comisiei Europene – 4,1% creştere economică şi 3,4% inflaţie medie anuală, anunţate în Scrisoarea-cadru privind contextul macroeconomic, metodologia de elaborare a proiectelor de buget pe anul 2019. 

„AmCham România reiterează nevoia utilizării investiţiilor ca instrument activ de creştere economică sustenabilă, prin înlocuirea modelului de creştere economică bazată pe consum cu politici orientate spre competitivitate şi dezvoltarea sistematică a capitalului în toate formele sale”, afirmă sursa citată. 

Camera de Comerţ Americană în România (AmCham România) are drept membrii peste 430 de companii americane, multinaţionale şi româneşti. AGERPRES

Eveniment

Cinci publicații online de business intră pe piața media din România

Published

on

By

SEO Digital lansează o rețea de cinci site-uri dedicate economiei, companiilor și antreprenoriatului: capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro.

Timișoara, 10 august 2026 – SEO Digital S.R.L. anunță lansarea a cinci publicații online independente dedicate mediului de afaceri din România. Cele cinci site-uri, capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro, acoperă știri și analize din economie, finanțe, companii, antreprenoriat, piețe și industrii, tehnologie, marketing și carieră.

Lansarea vine într-un moment în care mediul de afaceri românesc trece printr-un val de schimbări legislative și economice: peste 3.100 de firme și PFA au intrat în insolvență doar în primele cinci luni din 2026, salariul minim a fost majorat de la 1 iulie, iar noile reguli fiscale au modificat impozitarea dividendelor, regimul microîntreprinderilor și obligațiile de raportare electronică. În paralel, piața de fuziuni și achiziții a atins un nivel record, cu tranzacții de aproximativ 6 miliarde de dolari în prima jumătate a anului.

„Antreprenorii și managerii au nevoie de informație verificată, explicată pe înțelesul lor și livrată rapid. Am construit aceste publicații pornind de la o observație simplă: multe schimbări care afectează direct o firmă mică sau mijlocie ajung la ea prea târziu sau într-un limbaj greu de aplicat în practică. Ne propunem să acoperim exact acest gol”, declară Eduard, fondator SEO Digital.

Cele cinci publicații și adresele lor

Capital Business – capitalbusiness.ro
Business Mag – businessmag.ro
Bilanț Business – bilantbusiness.ro
Gazeta Economică – gazetaeconomica.ro
Ziarul Companiilor – ziarulcompaniilor.ro

Fiecare dintre cele cinci publicații are propria structură editorială și propriul unghi de abordare, dar toate pornesc de la aceleași principii: informație documentată pe surse oficiale, actualizată constant și orientată către decizia de business. Conținutul este organizat pe categorii precum Afaceri și companii, Antreprenoriat, Economie și finanțe, Piețe și industrii, Marketing și vânzări, Tehnologie și inovație, Carieră și dezvoltare.

Publicațiile sunt disponibile gratuit, fără paywall, și pot fi accesate de pe orice dispozitiv. Cititorii pot urmări noutățile direct pe site sau prin canalele de social media asociate fiecărei publicații.

Rețeaua este operată de SEO Digital S.R.L., companie fondată în decembrie 2024 și dezvoltatoare a platformei seodigital.ro, care conectează advertiserii cu peste 3.000 de publicații verificate din România pentru advertoriale, comunicate de presă și campanii de vizibilitate online.

Despre SEO Digital S.R.L.

SEO Digital S.R.L. este o companie românească specializată în marketing de conținut și SEO, cu sediul în Timișoara, județul Timiș. Operează platforma seodigital.ro, agenția targetseo.ro și o rețea de publicații online din domenii diverse, de la business și economie la lifestyle și tehnologie.

Continue Reading

Eveniment

Proiecție specială a comediei despre relații „În pielea mea” pe 16 februarie la Craiova, în prezența actorilor Sergiu Costache, Azaleea Necula și Oana Gherman

Published

on

By

Spectatorii din Craiova sunt invitați pe 16 februarie la o întâlnire specială cu o parte din membrii echipei comediei „În pielea mea”: actorii Sergiu Costache, Azaleea Necula și Oana Gherman.

Evenimentul va avea loc la cinematograful Inspire VIP Electroputere Mall de la ora 18:00. 

Proiecția filmului va începe la ora 19:00 și va fi urmată de o discuție cu actorii.

TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea
Mai multe detalii: inpieleamea.ro
Detalii din culise și declarații ale actorilor, pe canalul de YouTube „În pielea mea”.

Reprezentativă pentru modul în care majoritatea tinerilor se raportează la relațiile de cuplu, comedia „În pielea mea” îi reunește în distribuție pe Ioana State, George Tănase, Sergiu Costache, Oana Gherman, Vlad Gherman, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, alături de Ioana Ginghină, Mihai Găinușă, Daria Jane și alții.

O comedie savuroasă despre un „schimb de roluri” pe care patru cupluri îl acceptă pe durata unui weekend, ce se dovedește un mod haios  prin care protagoniștii reușesc să-și cunoască mai bine partenerii și să renunțe la orgolii și preconcepții, „În pielea mea” propune o experiență de cinema relaxantă și amuzantă.

Regizorul și scenaristul Paul Decu, absolvent al  Facultății de Teatru UNATC „I.L.Caragiale” și al masteratului în regie de film de la MetFilm School Londra, a colaborat la realizarea primului său lungmetraj cu o echipă de profesioniști din care fac parte Adrian Pădurețu (imagine), Bogdan Ivanovici (sunet), Anca Miron (scenografie), Francisca Vass (costume).

O comedie actuală și colorată, filmul „În pielea mea” are premiera națională pe 10 februarie, distribuit de T.R.I.B.E. Films.

Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film și declarații din partea actorilor sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de Facebook, Instagram, TikTok.

 „În Pielea Mea” este un film produs de: CB MOTION PICTURES. 

Producător asociat: MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS; Producător  executiv: Adela Mara.

Manager producție: Iulia Cezara Roșu.
Casting: ELEPHANT MEDIA.

Realizat cu sprijinul: 

Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON

Sponsori: CLINICA RMN TINERETULUI; CLINICA IMAMED; OMV PETROM; MIKO BEAUTY PALACE; ȘERBAN & ASOCIAȚII; ESTEEM BODY SCULPT & SPA; PIZZERIA VOLARE; MERLIN’S; DOWNTOWN FITNESS MATEI BASARAB; THE COFFEE HOUSE; CLAUMAR PESCAR; UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI

Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.

Partener social: Asociația „România Zâmbește”.

Distribuitor: T.R.I.B.E. Films.
www.facebook.com/TribeFilms.rowww.instagram.com/tribefilms.ro/

Partener media principal: VIRGIN RADIO ROMANIAParteneri media: CineFan, News.ro, Zile și Nopți, Cinemap, Revista FILM, Playtech, Happ.ro, Cinefilia, Daily Magazine, Filme-carti, MovieNews, The Movienator, Munteanu.

Continue Reading

Eveniment

Peste 1400 de spectatori entuziaști la premiera de gală a comediei ÎN PIELEA MEA, cu: George Tănase, Ioana State, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Ioana Ginghină, Daria Jane, Mihai Găinușă

Published

on

By

Premiera de gală a comediei „În pielea mea” de la Cinema City AFI Cotroceni București a fost primită pe 9 februarie de peste 1400 de spectatori cu aplauze, râsete și bucurie.
Numeroase vedete și influenceri au fost alături de actorii George Tănase, Ioana State, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Ioana Ginghină, Mihai Găinușă, Daria Jane, Cătălin Coșarcă și Toto Dumitrescu.

„Este o comedie care nu urmărește tiparele ultimelor comedii lansate în ultimul timp la noi. Filmul are o narațiune jucăușă cu personaje construite în jurul unei tematici aprins dezbătută în societatea de astăzi. Filmul nu conține înjurături și este bazat pe situații inspirate din viața reală.”, spune regizorul Paul Decu.

Echipa filmului „În pielea mea”, scris și regizat de Paul Decu, propune spectatorilor o abordare amuzantă a unei situații des întâlnite în micile certuri dintr-un cuplu: pentru cine e mai greu/ mai ușor. În urma unei provocări pe care patru cupluri de prieteni o duc la bun sfârșit, după multe peripeții, într-un weekend, personajele ajung să câștige o altă viziune despre relațiile lor, lăsând deoparte presupunerile, orgoliile și preconcepțiile, pentru a încerca să comunice mai bine între ei. 


Cu râs pe săturate, surprize și personaje pline de viață, comedia independentă „În pielea mea” intră în cinematografele din toată țara din 10 februarie.

Spectatorilor li s-a pregătit o surpriză pentru data de 12 februarie: o seară specială  „Date Night” organizată în mai multe cinematografe din rețeaua Cinema City unde toți cei care cumpără un bilet la comedia „În pielea mea” vor primi un premiu garantat din partea Avon.


Până pe 23 februarie, toți spectatorii din țară care și-au cumpărat bilet la filmul „În pielea mea” se pot înscrie în cursa pentru un iPhone 17 Pro Max, încărcând dovada achiziției biletului la cinema în formularul dedicat concursului, premiul fiind oferit prin tragere la sorți pe 24 februarie.

După proiecțiile speciale din Arad, Timișoara, Alba Iulia, Sibiu, Brașov, Cluj-Napoca, Baia Mare, Oradea, cu săli pline, multe aplauze, râsete și discuții îndelungate cu spectatorii curioși și încântați de poveste și de prestațiile actorilor, caravana „În pielea mea” continuă în mai multe orașe.

Pe 11 februarie va avea loc proiecția specială „În pielea mea” de la Cinema City din City Park Constanțade la 18:30, unde regizorul Paul Decu și actrița Azaleea Necula, originari din Constanța și împrejurimi, vor prezenta filmul alături de colegii lor Ioana State, Alexandra Răduță și Gabriel Vatavu.

Cinema City Shopping City Galați invită spectatorii pe 12 februarie de la 18:30 la întâlnirea cu actrițele Ioana State și Azaleea Necula și regizorul Paul Decu.

Pe 13 februarie la ora 18:30, spectatorii din Iași sunt invitați la proiecția specială din Cinema City Iulius Mall, alături de regizorul Paul Decu și de actorii Gabriel Vatavu, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță.

De „Ziua Îndrăgostiților”, pe 14 februarie, în Cinema City Iulius Mall  Suceava, de la 18:30, spectatorii sunt invitați la film alături de regizorul Paul Decu și de actorii Sergiu Costache, Vlad si Oana Gherman, Alexandra Răduță.

Cineplexx Băneasa Shopping City București găzduiește o proiecție specială în prezența întregii echipe pe 15 februarie, de la 17:30.

În Craiova, regizorul Paul Decu și actorii Sergiu Costache, Azaleea Necula și Oana Gherman vor ajunge la cinematograful Inspire VIP Electroputere Mall pe 16 februarie de la ora 18:00.

Actorii Vlad Gherman, Oana Gherman și Ioana Ginghină vin la întâlnirea cu publicul din Cinema City Vivo! Pitești pe 17 februarie, de la 18:30 și vor participa la o discuție după proiecție, alături de regizorul Paul Decu.

Caravana „În pielea mea” ajunge la Cinema City Shopping City Ploiești, pe 18 februarie, de la 18:30, la proiecția specială introdusă de regizorul Paul Decu, alături de actorii Ioana State, Vlad și Oana Gherman, Azaleea Necula și Gabriel Vatavu.

O comedie actuală și spumoasă, filmul „În pielea mea” este distribuit de T.R.I.B.E. Films.

TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea
Site oficial: inpieleamea.ro

Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film, declarații din partea actorilor și informații despre concursuri sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de FacebookInstagramTikTok.

Adrian Pădurețu semnează imaginea filmului. De sunet s-a ocupat Bogdan Ivanovici, de scenografie Anca Miron, iar de costume Francisca Vass.

 „În Pielea Mea” este un film produs de: CB MOTION PICTURES. 

Producător asociat: MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS 

Producător: Claudiu Boboc

Producător  executiv: Adela Mara

Manager producție: Iulia Cezara Roșu

Casting: ELEPHANT MEDIA  

Realizat cu sprijinul: 

Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON

Sponsori: CLINICA RMN TINERETULUI; CLINICA IMAMED; OMV PETROM; MIKO BEAUTY PALACE; ȘERBAN & ASOCIAȚII; ESTEEM BODY SCULPT & SPA; PIZZERIA VOLARE; MERLIN’S; DOWNTOWN FITNESS MATEI BASARAB; THE COFFEE HOUSE; CLAUMAR PESCAR; UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI

Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.

Partener social: Asociația „România Zâmbește”.

Distribuitor: T.R.I.B.E. Films.
www.facebook.com/TribeFilms.ro – www.instagram.com/tribefilms.ro/

Partener media principalVIRGIN RADIO ROMANIA

Parteneri mediaCineFanNews.roZile și NopțiCinemapRevista FILMPlaytechHapp.roCinefiliaDaily MagazineFilme-cartiMovieNewsThe MovienatorMunteanu.

Continue Reading

Parteneri

Ultimile stiri locale

Uncategorized6 ore ago

Companii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video

Studiile arată că Genetec continuă să câștige cotă de piață, pe măsură ce piețele VMS și VSaaS se extind la...

Uncategorized6 ore ago

Zyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului

Rețeaua WiFi gestionată în cloud, cu monitorizare bazată pe inteligență artificială, asigură conectivitatea personalului și buna desfășurare a operațiunilor. Zyxel...

Uncategorized8 ore ago

Garmin își extinde gama de ceasuri inteligente de top cu modelele fēnix 9 și fēnix 9 Pro

Modelul Pro, robust și rafinat, are prima carcasă de ceas din titan și cel mai mare ecran AMOLED de pe un...

Uncategorizedo zi ago

Promovare Google Ads – cum transformi căutările în oportunități pentru business

Atunci când un utilizator caută pe Google un produs sau un serviciu, intenția lui este deja mult mai clară decât...

Uncategorized2 zile ago

BAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z: literatura română iese din manual și urcă pe scenă, în oraș

București, 2026 – Cum ar arăta literatura pentru Bacalaureat dacă adolescenții n-ar mai fi nevoiți doar să o memoreze, ci...

3d rendering romania 3d rendering romania
Uncategorized3 zile ago

Cum Implementăm Feedback-ul Clienților în Vizualizarea Arhitecturală

La Renderistic, feedback-ul clientului nu este un obstacol în proiect — este motorul care transformă o randare corectă într-una memorabilă....

Uncategorized3 zile ago

Regulamentul UE 2023/1542: ce trebuie sa stie producatorii si importatorii de baterii

Putini consumatori se gandesc ca aceeasi tehnologie care alimenteaza telefoanele mobile, bicicletele electrice, vehiculele electrice si sistemele de stocare a...

Uncategorized3 zile ago

De la rutine simplificate prin tehnologie la timp investit pentru ceea ce contează: Samsung deschide conversația despre SmartTime

București, 24 august 2026 – Pe măsură ce tehnologia simplifică tot mai multe dintre rutinele zilnice, discuția despre eficiență merge...

Uncategorized3 zile ago

Synology® lansează RackStation RS1226+ și RS1226RP+, concepute pentru infrastructuri edge și locații remote aflate în dezvoltare

București, România — 24 august 2026 — Synology a lansat RackStation RS1226+ și RS1226RP+, două sisteme de stocare 2U cu 8 bay-uri,...

Uncategorized6 zile ago

Astăzi începe Big Little Festival 2026 la Palatul Mogoșoaia, cu HONOR partener de tehnologie

Timp de trei zile, HONOR îi așteaptă pe copii și părinți cu experiențe creative, jocuri interactive și provocări pline de...

Startul editiei a III-a a 24h Endurance Bike Race la MotorPark Romania Startul editiei a III-a a 24h Endurance Bike Race la MotorPark Romania
Sporto săptămână ago

24h Endurance Bike Race 2026: 640 de kilometri în 24 de ore la MotorPark România

Peste 24 de ore de competiție, sute de kilometri parcurși, dueluri până la ultimele ture și o nouă demonstrație că...

Deschiderea actiunii de promovare a judo-ului la Scoala Gimnaziala nr. 39 din Sectorul 2 Bucuresti Deschiderea actiunii de promovare a judo-ului la Scoala Gimnaziala nr. 39 din Sectorul 2 Bucuresti
Sporto săptămână ago

JUDO MAI APROAPE DE COPII, ÎN SECTORUL 2!

În cadrul parteneriatului dintre Federația Română de Judo și Primăria Sectorului 2 București, la Școala Gimnazială nr. 39 a avut...

Uncategorizedo săptămână ago

HONOR extinde experiența premium cu HONOR Care+ și Google AI Pro pentru modelele HONOR 600, HONOR 600 Pro și HONOR Magic V6

Utilizatorii beneficiază de protecție suplimentară în cazul deteriorărilor accidentale și de acces pentru o perioadă de 3 luni la instrumente...

Uncategorizedo săptămână ago

Bran Castle Tour – Discover the History and Legends of Transylvania

A Bran Castle tour is one of the most popular experiences for visitors who want to discover the history, landscapes...

Uncategorizedo săptămână ago

Wawsome lanseaza campania „Cunoaste-ti drepturile” pentru a informa consumatorii despre dreptul la accesibilitate digitala

Bucuresti, 18 August 2026– La un an de la intrarea in vigoare a obligatiilor privind accesibilitatea digitala pentru numeroase produse...

Uncategorizedo săptămână ago

Xiaomi aduce în România seria REDMI 17, cu o baterie de 7.500 mAh, un ecran generos de 6,9 inch și rezistență pentru utilizarea zilnică

București, 18 august 2026 – Xiaomi aduce în România seria REDMI 17, cea mai nouă generație a gamei sale de smartphone-uri...

Știrile Săptămânii