Acesta le-a cerut celor de la Kanal D să recunoască totuşi că au greşit şi să nu se mai ascundă în spatele regulamentului, mai ales că...
Mii de pensionari sunt vizați. Este vorba despre cei care beneficiază de pensie specială, după ce, ieri, legea pensiilor a fost adoptată în Camera Deputaților, for...
Preşedintele Donald Trump a ameninţat joi că nu va mai semna nicio lege până când nu va avea o securitate ”perfectă” la frontiere, după ce Senatul...
„Această tendinţă are loc şi este chiar din ce în ce mai mare”, a declarat Putin jurnaliştilor la Moscova. „Constatăm în prezent o prăbuşire a sistemului...
PSD susţine că preşedintele este vinovat de trădare naţională, asta după ce şeful statului a declarat că România nu e pregătită să preia preşedinţia Consiliului Uniunii...
Este vorba despre cei care au cotizat mai puţin de 10 ani. Potrivit Legii Pensiilor, aceştia nu vor mai primi pensie, ci o indemnizaţie socială. Potrivit...
‘Retragerea din Siria nu a fost o surpriză. Am făcut campanie ani de zile pentru asta şi, acum şase luni, când mi-am dorit foarte mult să...
Fix în momentul în care era citit textul moţiunii de cenzură, televiziunea publică a ales să întrerupă transmisiunea, argumentându-şi decizia prin faptul că textul citit nu...
Premierul Viorica Dăncilă a afirmat, în Parlament, că textul moţiunii de cenzură este profund neserios, a precizat că a schimbat miniştrii care au rămas în urmă...
Începând de miercuri, 19 decembrie 2018, persoanele fizice se pot înscrie în Programul „Rabla pentru Electrocasnice” în aplicaţia informatică disponibilă pe site-ul AFM. Potrivit autorităţilor, în...