Pentru a preveni evenimentele anunţate pe Facebook, preşedintele PSD Liviu Dragnea ar putea face o mişcare de ultimă oră în privinţa organizării nunţii. Surse din Partidul...
În urmă cu două săptămâni, acelaşi Musk i-a şocat pe investitori după ce a anunţat că vrea să scoată Tesla de pe bursă la un preţ...
În majoritatea podgoriilor din regiunea Champagne, recoltatul a început la finele lunii august, în loc de luna septembrie ca de obicei, după ce o iarnă ploioasă...
Ziua de 3 septembrie 1967, cea în care Suedia a decis să schimbe radical sensurile de circulaţie, a purtat numele „Högertrafikomläggningen” sau, pe scurt „Dagen H”...
Dacă aţi pierdut încărcătorul original al telefonului sau acesta s-a stricat puteţi căuta un încărcător original în magazine. Doar că preţul va fi, fără îndoială, destul...
Pentru că a dorit să se extindă şi mai mult, în luna mai a anului 2017, acesta împreună cu partenerii săi, au decis listarea companiei de...
La Joker, categoria I, este în joc un report în valoare de peste 1,8 milioane de lei (peste 387.700 de euro), iar la categoria a II-a...
Creșterile de pensii și salarii amenință echilibrul bugetar, iar majorarea PIB nu pare a mai poate ține pasul cu explozia cheltuielilor guvernamentale. În caz de încetinire...
E britanic până în măduva… stopurilor care imită, parţial, celebrul „Union Jack”. În interior, acelaşi drapel britanic răzbate din partea dreaptă a bordului atrăgând atenţia neavizaţilor...
În urmă cu peste un deceniu, după un interviu, în cabinetul unui înalt demnitar, un coleg primeşte un pont: „Dacă aş fi în locul dumneavoastră, aş...