Eveniment
România își urcă tirurile în tren | DoljAZI

Ministerul Transporturilor, prin CFR Marfă, beneficiază de milioane euro, bani de la buget, pentru subvenţionarea transportului de tip RO-LA, un program care are scopul de a reduce cheltuielile privind uzura tirurilor, decongestionează traficul, diminuează numărul de accidente şi protejează mediului înconjurător.
În prezent, oficialii CFR Marfă şi conducerea Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM) au semnat un protocol privind obţinerea de subvenţii pentru acest tip de transport ecologic. Prin acest contract, 60% din costurile de transport de tip RO-LA sunt subvenţionate prin programul finanţat de AFM, banii fiind obţinuţi de la buget. CFR Marfă deţine un parc de 160 de vagoane tip RO-LA, dintre care 44 au revizia tehnică la zi fiind funcţionale. „Avem 14 milioane lei, bani europeni, pentru acest tip de transport ecologic. Trebuie să convingem clienţii că acest tip de transport este benefic pentru ei şi pentru noi. Avem două trenuri cu 22 de vagoane fiecare”, ne-au declarat oficialii CFR Marfă.
În prezent, reprezentanţii CFR Marfă negociază cu oficialii companiei de transport feroviar din Bulgaria tractarea trenurilor de tip RO-LA până la graniţa cu Turcia şi Grecia. „Trenurile de tip RO-LA pot ajunge până la Ruse, de acolo urmează traseul pe calea rutieră. Negociem un tarif cu oficialii companiei de transport feroviar de marfă din Bulgaria pentru a se putea tracta trenul de tip RO-LA pe teritoriul bulgăresc până graniţa cu Turcia sau Grecia. Ne concentrăm foarte mult pe relaţia Ucraina – Bulgaria – Turcia – Grecia pentru că firmele de transport rutier din Ucraina au nevoie de autorizaţii de tranzit pentru România. Ucraina nu este ţară membră a Uniunii Europene, autorizaţiile de tranzit sunt foarte scumpe şi sunt limitate. Mai mult, timpul de aşteptare între graniţe este mult mai scurt pe calea ferată. Dacă un tren tip RO-LA tranzitează vămile de la Siret şi Giurgiu în aproximativ două ore, sunt zile în care şoferii au stat între şapte şi 16 ore în vamă”, ne-au mai declarat oficialii CFR Marfă.
Primul transport Ucraina – Bulgaria
Primul transport de logistică feroviară prin care tirurile ce tranzitează România au fost transportate mai rapid, nepoluant şi mai economic de un tren special al CFR Marfă a avut loc la sfârşitul lunii iulie. Un tren de tip RO-LA, încărcat cu 22 camioane, dintre care numai două româneşti, au circulat pe ruta Dorneşti – Giurgiu Nord Fr. – Ruse şi retur. „După eforturile depuse în obţinerea de subvenţii destinate transporturilor RO-LA ne impunem continuitate în oferirea acestui serviciu şi relaţii de afaceri stabile cu partenerii noştri, atât din punct de vedere economic cât şi al aportului pe care îl aducem la mai buna protecţie a mediului înconjurător şi la decongestionarea drumurilor”, menţiona Marinică Voicu, director general al CFR Marfă.
Potrivit CFR Marfă, transporturile tip RO-LA vor fi efectuate în trenuri complete formate din maximum 22 de vagoane specializate pe care vor fi încărcate 22 de tir-uri. Autovehiculele vor fi expediate dinspre Ucraina către Bulgaria, Grecia sau Turcia. Pe durata transportului feroviar şoferii acestora vor însoţi camioanele şi vor fi transportaţi în vagoane-cuşetă aparţinand CFR Marfă.
Odată cu subvenţionarea transportului tip RO-LA, zilnic, zeci de tir-uri pot fi scoase de pe reţeaua rutieră. Beneficiile sunt importante, de la reducerea uzurii camionului, care pentru transportatori înseamnă foare mult, până la micşorarea consumului de combustibil, reducerea poluării şi chiar evitarea unor potenţiale accidente. Acesta este raţionamentul pentru care oficialii europeni au decis finanţarea acestui proiect. „Oriunde se pot încărca tiruri. Avem rampe mobile care ne permit asta. La Siret construim o rampă profesională. Trebuie consolidat acest proiect ş transporatorii să ştie că există un sistem cadenţat. Viteza comercială pentru trenurile RO-LA este de 80km/h”, au mai explicat ofcialii CFR Marfă.
Operaţiunile tip RO-LA se dovvedesc şi în late ţări foarte utile. De exemplu, în zilele de weekend, ţări precum Italia, Elveţia sau Austria, obligă şoferii de tir să parcurgă anumite zone numai dacă autovehiculele sunt încărcate în tren pentru protejarea mediului înconjurător. În prezent, între cinci şi opt trenuri circulă zilnic încărcate cu camioane, între Italia şi Germania.
(Articol publicat în ediţia revistei Capital de luni, 27 august 2018. Publicaţia este disponibilă la centrele de difuzare a presei din întreaga ţară.)
Eveniment
Cinci publicații online de business intră pe piața media din România
SEO Digital lansează o rețea de cinci site-uri dedicate economiei, companiilor și antreprenoriatului: capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro.
Timișoara, 10 august 2026 – SEO Digital S.R.L. anunță lansarea a cinci publicații online independente dedicate mediului de afaceri din România. Cele cinci site-uri, capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro, acoperă știri și analize din economie, finanțe, companii, antreprenoriat, piețe și industrii, tehnologie, marketing și carieră.
Lansarea vine într-un moment în care mediul de afaceri românesc trece printr-un val de schimbări legislative și economice: peste 3.100 de firme și PFA au intrat în insolvență doar în primele cinci luni din 2026, salariul minim a fost majorat de la 1 iulie, iar noile reguli fiscale au modificat impozitarea dividendelor, regimul microîntreprinderilor și obligațiile de raportare electronică. În paralel, piața de fuziuni și achiziții a atins un nivel record, cu tranzacții de aproximativ 6 miliarde de dolari în prima jumătate a anului.
„Antreprenorii și managerii au nevoie de informație verificată, explicată pe înțelesul lor și livrată rapid. Am construit aceste publicații pornind de la o observație simplă: multe schimbări care afectează direct o firmă mică sau mijlocie ajung la ea prea târziu sau într-un limbaj greu de aplicat în practică. Ne propunem să acoperim exact acest gol”, declară Eduard, fondator SEO Digital.
Cele cinci publicații și adresele lor
Capital Business – capitalbusiness.ro
Business Mag – businessmag.ro
Bilanț Business – bilantbusiness.ro
Gazeta Economică – gazetaeconomica.ro
Ziarul Companiilor – ziarulcompaniilor.ro
Fiecare dintre cele cinci publicații are propria structură editorială și propriul unghi de abordare, dar toate pornesc de la aceleași principii: informație documentată pe surse oficiale, actualizată constant și orientată către decizia de business. Conținutul este organizat pe categorii precum Afaceri și companii, Antreprenoriat, Economie și finanțe, Piețe și industrii, Marketing și vânzări, Tehnologie și inovație, Carieră și dezvoltare.
Publicațiile sunt disponibile gratuit, fără paywall, și pot fi accesate de pe orice dispozitiv. Cititorii pot urmări noutățile direct pe site sau prin canalele de social media asociate fiecărei publicații.
Rețeaua este operată de SEO Digital S.R.L., companie fondată în decembrie 2024 și dezvoltatoare a platformei seodigital.ro, care conectează advertiserii cu peste 3.000 de publicații verificate din România pentru advertoriale, comunicate de presă și campanii de vizibilitate online.
Despre SEO Digital S.R.L.
SEO Digital S.R.L. este o companie românească specializată în marketing de conținut și SEO, cu sediul în Timișoara, județul Timiș. Operează platforma seodigital.ro, agenția targetseo.ro și o rețea de publicații online din domenii diverse, de la business și economie la lifestyle și tehnologie.
Eveniment
Solisti.ro, platformă online pentru soliști, formații și artiști la nunți și alte evenimente
Solisti.ro este o platformă online dedicată promovării soliștilor, formațiilor și artiștilor care oferă servicii muzicale pentru nunți și alte evenimente, precum botezuri, majorate, petreceri private și alte tipuri de evenimente.
Prin Solisti.ro, artiștii care doresc să își facă serviciile mai cunoscute și să primească solicitări pentru evenimente au la dispoziție un spațiu online de promovare.
Platforma se adresează atât soliștilor, cât și trupelor și formațiilor care activează în zona evenimentelor private și care vor să ajungă mai ușor la publicul interesat de servicii artistice.
Promovare pentru soliști, trupe și formații
Solisti.ro este dedicată artiștilor care cântă la nunți și alte evenimente și care doresc să își crească vizibilitatea.
Platforma poate include soliști vocali, trupe și formații care oferă muzică pentru nunți, botezuri, majorate, petreceri private și alte evenimente.
Prin prezența pe Solisti.ro, artiștii își pot prezenta serviciile și pot fi descoperiți de persoane interesate să contracteze momente muzicale pentru diverse tipuri de evenimente.
Promovare gratuită în această lună
În această lună, Solisti.ro oferă promovare gratuită pentru soliștii, trupele și formațiile care oferă muzică pentru nunți și alte evenimente.
Oferta se adresează artiștilor care vor să fie incluși pe platformă și să își promoveze serviciile către publicul interesat.
Cei care doresc să beneficieze de această promovare pot transmite informațiile necesare pentru includerea în platformă.
Muzică pentru nunți, botezuri și petreceri private
Solisti.ro se adresează în special artiștilor care activează în zona evenimentelor private.
Printre tipurile de evenimente pentru care platforma menționează servicii muzicale se numără nunțile, botezurile, majoratele și petrecerile private.
Pot fi promovate și alte tipuri de evenimente, în funcție de serviciile oferite de fiecare artist, trupă sau formație.
Cum poate fi contactată Solisti.ro
Pentru includerea pe platformă și promovarea serviciilor artistice, Solisti.ro poate fi contactată prin e-mail sau WhatsApp.
Email: info@solisti.roWhatsApp: 0773 826 750
Eveniment
Proiecție specială a comediei despre relații „În pielea mea” pe 16 februarie la Craiova, în prezența actorilor Sergiu Costache, Azaleea Necula și Oana Gherman
Spectatorii din Craiova sunt invitați pe 16 februarie la o întâlnire specială cu o parte din membrii echipei comediei „În pielea mea”: actorii Sergiu Costache, Azaleea Necula și Oana Gherman.
Evenimentul va avea loc la cinematograful Inspire VIP Electroputere Mall de la ora 18:00.
Proiecția filmului va începe la ora 19:00 și va fi urmată de o discuție cu actorii.
TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea
Mai multe detalii: inpieleamea.ro
Detalii din culise și declarații ale actorilor, pe canalul de YouTube „În pielea mea”.
Reprezentativă pentru modul în care majoritatea tinerilor se raportează la relațiile de cuplu, comedia „În pielea mea” îi reunește în distribuție pe Ioana State, George Tănase, Sergiu Costache, Oana Gherman, Vlad Gherman, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, alături de Ioana Ginghină, Mihai Găinușă, Daria Jane și alții.
O comedie savuroasă despre un „schimb de roluri” pe care patru cupluri îl acceptă pe durata unui weekend, ce se dovedește un mod haios prin care protagoniștii reușesc să-și cunoască mai bine partenerii și să renunțe la orgolii și preconcepții, „În pielea mea” propune o experiență de cinema relaxantă și amuzantă.
Regizorul și scenaristul Paul Decu, absolvent al Facultății de Teatru UNATC „I.L.Caragiale” și al masteratului în regie de film de la MetFilm School Londra, a colaborat la realizarea primului său lungmetraj cu o echipă de profesioniști din care fac parte Adrian Pădurețu (imagine), Bogdan Ivanovici (sunet), Anca Miron (scenografie), Francisca Vass (costume).
O comedie actuală și colorată, filmul „În pielea mea” are premiera națională pe 10 februarie, distribuit de T.R.I.B.E. Films.
Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film și declarații din partea actorilor sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de Facebook, Instagram, TikTok.
„În Pielea Mea” este un film produs de: CB MOTION PICTURES.
Producător asociat: MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS; Producător executiv: Adela Mara.
Manager producție: Iulia Cezara Roșu.
Casting: ELEPHANT MEDIA.
Realizat cu sprijinul:
Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON
Sponsori: CLINICA RMN TINERETULUI; CLINICA IMAMED; OMV PETROM; MIKO BEAUTY PALACE; ȘERBAN & ASOCIAȚII; ESTEEM BODY SCULPT & SPA; PIZZERIA VOLARE; MERLIN’S; DOWNTOWN FITNESS MATEI BASARAB; THE COFFEE HOUSE; CLAUMAR PESCAR; UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI
Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.
Partener social: Asociația „România Zâmbește”.
Distribuitor: T.R.I.B.E. Films.
www.facebook.com/TribeFilms.ro – www.instagram.com/tribefilms.ro/
Partener media principal: VIRGIN RADIO ROMANIAParteneri media: CineFan, News.ro, Zile și Nopți, Cinemap, Revista FILM, Playtech, Happ.ro, Cinefilia, Daily Magazine, Filme-carti, MovieNews, The Movienator, Munteanu.
-
Uncategorizedo săptămână agoArta întâlnește tehnologia: HONOR devine partener în noul sezon Art Safari New Museum
-
6 zile agoLansarea volumului „REGINA. Volum in honorem arhitectei României Mari” a marcat centenarul vizitei istorice a Reginei Maria în America de Nord
-
Socialo săptămână agoAntreprenori români de pretutindeni se reunesc la RePatriot Summit 2026, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României
-
Sport5 zile agoPrimăria Grădinari câștigă prima ediție a Instituțional Cup
-
6 zile agoCe minunății se pot vedea în acest weekend la Chocolate Saga 2026, la Palas Mall Iași?
-
7 zile agoBVON.ro, marcă înregistrată și platformă online dedicată știrilor, evenimentelor și informațiilor din Brașov
-
Uncategorized5 zile agoCe contează cel mai mult atunci când alegi un smartwatch? Autonomia, în topul preferințelor comunității HONOR România
-
Social4 zile agoASE: Verificările nu au confirmat prezența ploșnițelor în clădirile universității

