Eveniment
Lovitură CRUNTĂ pentru Gabriela FIREA: Instanța A DECIS! | DoljAZI

UPDATE: Reacţia primarului Gabriela Firea
”Am aflat în această seară soluţia Curţii de Apel Bucureşti, care a admis recursul USR şi a dispus anularea Hotărârilor CGMB prin care s-a decis înfiinţarea a 20 de companii municipale în lunile martie şi aprilie a anului 2017.
Recunoaştem că pentru noi această decizie este una, cel puţin suprinzătoare, dacă nu şocantă, în contextul în care până acum am avut căştig de cauza în alte procese similare la fond, şi chiar şi aici căştigasem în mod clar la fond.
În luarea acestor decizii de înfiinţare, cât şi pe parcursul procesului am avut confirmarea scrisă a unor cadre didactice- profesori universitari cu o reputaţie neştirbită, în acest domeniu, că adoptarea acestor hotărâri s-a făcut cu respectarea strictă a textelor de lege.
Am preluat acest model din Europa, din orase precum Viena, Stockholm, Berlin, iar companii municipale există şi în alte oraşe din ţară.
Se pare însă că o instanţă din România a decis că aproape toate deciziile în Consiliile Locale şi în CGMB nu pot fi adoptate decât cu o majoritate de 2/3, astfel încât probabil se va ajunge, prin astfel de interpretări la o blocare completă a funcţionării oraşului. Contestatarii noştri se pare că apreciază că un Bucureşti complet blocat şi aruncat în haos, este singura modalitatea care le-ar putea da câştig de cauză în alegerile viitoare.
Vom analiza şi vom cere opinia unor jurişti să luăm în continuare măsurile ce se impun.
Ceea ce doresc să precizez este faptul că aceste companii există în continuare, sunt înfiinţate de acum un an şi câteva luni, sunt înscrise la Registrul Comerţului, iar această anularea a HCMB- acte administrative, nu va produce efecte (automate) asupra unor societăţi funcţionale.
Probabil, tot instanţele, în întelepciunea lor, ne vor explica cum procedăm în continuare.
Pe acest model, imposibil de explicat, ar trebui anulate toate hotararile de infiintare ale companiilor din intreaga tara, ale ministerelor, consiliilor judetene sau primariilor. Sunt absolut convinsa ca este o eroare de interpretare care se va corecta. Bucuria cinica a USR este de scurta durata. USR dovedeste inca o data ca nu salveaza Bucurestiul, ci blocheaza Bucurestiul. USR, care clameaza public transparenta si corectitudinea in administratie, dovedeste ca vrea sa salveze firmele capusa abonate la bugetul Prumariei Capitalei ani de zile, si care sunt speriate de companiile nou infiintate, prin care se fac mari reduceri de cheltuieli si o eficientizare a serviciilor in interesul cetatenilor.”, susţine Gabriela Firea în punctul de vedere remis STIRIPESURSE.RO
„Curtea de Apel Bucureşti a decis astăzi anularea tuturor hotărârilor de înfiinţare ale Companiilor Municipale. Soluţia este definitivă şi vine la capătul unui proces iniţiat de USR Bucureşti în anul 2017. Consilierii municipali USR au contestat înfiinţarea acestor companii pe motiv că hotărârile au fost adoptate ilegal. Mai precis, ele au fost adoptate cu votul a jumătate plus unu din numărul total de consilieri, şi nu cu votul a două treimi, aşa cum ar fi fost nevoie pentru astfel de proiecte care privesc patrimoniul Capitalei”, a precizat sursa citată.
Eveniment
Cinci publicații online de business intră pe piața media din România
SEO Digital lansează o rețea de cinci site-uri dedicate economiei, companiilor și antreprenoriatului: capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro.
Timișoara, 10 august 2026 – SEO Digital S.R.L. anunță lansarea a cinci publicații online independente dedicate mediului de afaceri din România. Cele cinci site-uri, capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro, acoperă știri și analize din economie, finanțe, companii, antreprenoriat, piețe și industrii, tehnologie, marketing și carieră.
Lansarea vine într-un moment în care mediul de afaceri românesc trece printr-un val de schimbări legislative și economice: peste 3.100 de firme și PFA au intrat în insolvență doar în primele cinci luni din 2026, salariul minim a fost majorat de la 1 iulie, iar noile reguli fiscale au modificat impozitarea dividendelor, regimul microîntreprinderilor și obligațiile de raportare electronică. În paralel, piața de fuziuni și achiziții a atins un nivel record, cu tranzacții de aproximativ 6 miliarde de dolari în prima jumătate a anului.
„Antreprenorii și managerii au nevoie de informație verificată, explicată pe înțelesul lor și livrată rapid. Am construit aceste publicații pornind de la o observație simplă: multe schimbări care afectează direct o firmă mică sau mijlocie ajung la ea prea târziu sau într-un limbaj greu de aplicat în practică. Ne propunem să acoperim exact acest gol”, declară Eduard, fondator SEO Digital.
Cele cinci publicații și adresele lor
Capital Business – capitalbusiness.ro
Business Mag – businessmag.ro
Bilanț Business – bilantbusiness.ro
Gazeta Economică – gazetaeconomica.ro
Ziarul Companiilor – ziarulcompaniilor.ro
Fiecare dintre cele cinci publicații are propria structură editorială și propriul unghi de abordare, dar toate pornesc de la aceleași principii: informație documentată pe surse oficiale, actualizată constant și orientată către decizia de business. Conținutul este organizat pe categorii precum Afaceri și companii, Antreprenoriat, Economie și finanțe, Piețe și industrii, Marketing și vânzări, Tehnologie și inovație, Carieră și dezvoltare.
Publicațiile sunt disponibile gratuit, fără paywall, și pot fi accesate de pe orice dispozitiv. Cititorii pot urmări noutățile direct pe site sau prin canalele de social media asociate fiecărei publicații.
Rețeaua este operată de SEO Digital S.R.L., companie fondată în decembrie 2024 și dezvoltatoare a platformei seodigital.ro, care conectează advertiserii cu peste 3.000 de publicații verificate din România pentru advertoriale, comunicate de presă și campanii de vizibilitate online.
Despre SEO Digital S.R.L.
SEO Digital S.R.L. este o companie românească specializată în marketing de conținut și SEO, cu sediul în Timișoara, județul Timiș. Operează platforma seodigital.ro, agenția targetseo.ro și o rețea de publicații online din domenii diverse, de la business și economie la lifestyle și tehnologie.
Eveniment
Solisti.ro, platformă online pentru soliști, formații și artiști la nunți și alte evenimente
Solisti.ro este o platformă online dedicată promovării soliștilor, formațiilor și artiștilor care oferă servicii muzicale pentru nunți și alte evenimente, precum botezuri, majorate, petreceri private și alte tipuri de evenimente.
Prin Solisti.ro, artiștii care doresc să își facă serviciile mai cunoscute și să primească solicitări pentru evenimente au la dispoziție un spațiu online de promovare.
Platforma se adresează atât soliștilor, cât și trupelor și formațiilor care activează în zona evenimentelor private și care vor să ajungă mai ușor la publicul interesat de servicii artistice.
Promovare pentru soliști, trupe și formații
Solisti.ro este dedicată artiștilor care cântă la nunți și alte evenimente și care doresc să își crească vizibilitatea.
Platforma poate include soliști vocali, trupe și formații care oferă muzică pentru nunți, botezuri, majorate, petreceri private și alte evenimente.
Prin prezența pe Solisti.ro, artiștii își pot prezenta serviciile și pot fi descoperiți de persoane interesate să contracteze momente muzicale pentru diverse tipuri de evenimente.
Promovare gratuită în această lună
În această lună, Solisti.ro oferă promovare gratuită pentru soliștii, trupele și formațiile care oferă muzică pentru nunți și alte evenimente.
Oferta se adresează artiștilor care vor să fie incluși pe platformă și să își promoveze serviciile către publicul interesat.
Cei care doresc să beneficieze de această promovare pot transmite informațiile necesare pentru includerea în platformă.
Muzică pentru nunți, botezuri și petreceri private
Solisti.ro se adresează în special artiștilor care activează în zona evenimentelor private.
Printre tipurile de evenimente pentru care platforma menționează servicii muzicale se numără nunțile, botezurile, majoratele și petrecerile private.
Pot fi promovate și alte tipuri de evenimente, în funcție de serviciile oferite de fiecare artist, trupă sau formație.
Cum poate fi contactată Solisti.ro
Pentru includerea pe platformă și promovarea serviciilor artistice, Solisti.ro poate fi contactată prin e-mail sau WhatsApp.
Email: info@solisti.roWhatsApp: 0773 826 750
Eveniment
Proiecție specială a comediei despre relații „În pielea mea” pe 16 februarie la Craiova, în prezența actorilor Sergiu Costache, Azaleea Necula și Oana Gherman
Spectatorii din Craiova sunt invitați pe 16 februarie la o întâlnire specială cu o parte din membrii echipei comediei „În pielea mea”: actorii Sergiu Costache, Azaleea Necula și Oana Gherman.
Evenimentul va avea loc la cinematograful Inspire VIP Electroputere Mall de la ora 18:00.
Proiecția filmului va începe la ora 19:00 și va fi urmată de o discuție cu actorii.
TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea
Mai multe detalii: inpieleamea.ro
Detalii din culise și declarații ale actorilor, pe canalul de YouTube „În pielea mea”.
Reprezentativă pentru modul în care majoritatea tinerilor se raportează la relațiile de cuplu, comedia „În pielea mea” îi reunește în distribuție pe Ioana State, George Tănase, Sergiu Costache, Oana Gherman, Vlad Gherman, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, alături de Ioana Ginghină, Mihai Găinușă, Daria Jane și alții.
O comedie savuroasă despre un „schimb de roluri” pe care patru cupluri îl acceptă pe durata unui weekend, ce se dovedește un mod haios prin care protagoniștii reușesc să-și cunoască mai bine partenerii și să renunțe la orgolii și preconcepții, „În pielea mea” propune o experiență de cinema relaxantă și amuzantă.
Regizorul și scenaristul Paul Decu, absolvent al Facultății de Teatru UNATC „I.L.Caragiale” și al masteratului în regie de film de la MetFilm School Londra, a colaborat la realizarea primului său lungmetraj cu o echipă de profesioniști din care fac parte Adrian Pădurețu (imagine), Bogdan Ivanovici (sunet), Anca Miron (scenografie), Francisca Vass (costume).
O comedie actuală și colorată, filmul „În pielea mea” are premiera națională pe 10 februarie, distribuit de T.R.I.B.E. Films.
Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film și declarații din partea actorilor sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de Facebook, Instagram, TikTok.
„În Pielea Mea” este un film produs de: CB MOTION PICTURES.
Producător asociat: MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS; Producător executiv: Adela Mara.
Manager producție: Iulia Cezara Roșu.
Casting: ELEPHANT MEDIA.
Realizat cu sprijinul:
Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON
Sponsori: CLINICA RMN TINERETULUI; CLINICA IMAMED; OMV PETROM; MIKO BEAUTY PALACE; ȘERBAN & ASOCIAȚII; ESTEEM BODY SCULPT & SPA; PIZZERIA VOLARE; MERLIN’S; DOWNTOWN FITNESS MATEI BASARAB; THE COFFEE HOUSE; CLAUMAR PESCAR; UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI
Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.
Partener social: Asociația „România Zâmbește”.
Distribuitor: T.R.I.B.E. Films.
www.facebook.com/TribeFilms.ro – www.instagram.com/tribefilms.ro/
Partener media principal: VIRGIN RADIO ROMANIAParteneri media: CineFan, News.ro, Zile și Nopți, Cinemap, Revista FILM, Playtech, Happ.ro, Cinefilia, Daily Magazine, Filme-carti, MovieNews, The Movienator, Munteanu.
-
Sporto săptămână agoPadbol România, pe primul loc la Stockholm: două echipe pe podium și 13 victorii în 14 meciuri
-
o săptămână agoMadridul viitorului, proiectat de studenți: Saint-Gobain România lansează etapa națională a celei de-a XXII-a ediții a Concursului Internațional de Arhitectură
-
Uncategorizedo săptămână agoELKO anunță 5 beneficii ale supravegherii mobile cu Axis | Exemple din diferite industrii
-
Afacerio săptămână agoHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Uncategorizedo săptămână agoHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Uncategorizedo săptămână agoZyxel Networks le oferă furnizorilor de servicii gestionate (MSP) și companiilor în creștere posibilitatea de a face mai mult cu mai puține resurse, prin intermediulcelei mai recente actualizări Nebula
-
6 zile agoParfumuri premium pentru toamnă și iarnă: ce alegi când vrei o impresie de durată
-
Uncategorized7 zile agoWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026

