Eveniment
Omenirea, în pragul unui RĂZBOI mondial. Moscova acuză direct Statele Unite | DoljAZI

Omenirea traversează una dintre cele mai periculoase perioade după Războiul Rece, iar Moscova şi Washingtonul nu dau semne că relaţia dintre cele două mari puteri s-ar putea îmbunătăţi. Cel puţin nu în viitorul apropiat. Iar incidentele care pot provoca o criză majoră sunt tot mai dese.
După criza din Ucraina, relaţiile dintre Rusia şi Occident s-au degradat brusc, repede şi grav. Moscova a organizat ample manevre militare, a înfiinţat noi unităţi, desfăşurate în vestul ţării, şi a amplasat armament sofisticat şi modern în Crimeea şi Rusia europeană.
La rândul său, NATO a efectuat cele mai ample exerciţii de război din istoria sa, a creat unităţi mixte în România, Polonia şi Țările Baltice, staţionează prin rotaţie nave militare în Marea Neagră, execută misiuni de poliţie aeriană în aceleaşi state şi a luat măsuri de consolidare a flancului estic. Adică spre Rusia.
Moscova a anunţat că ia în calcul redeschiderea fostelor baze militare din Cuba, respectiv Vietnam.Baza cubaneză de la Lourdes era folosită în timpul Războiului Rece pentru culegerea de informaţii din Statele Unite. Practic, monitoriza şi intercepta toate comunicaţiile americane.
Baza de la Cam Rahn era un port de mare adâncime folosit de flota sovietică unde ancorau submarinele nucleare. Ambele au fost închise la începutul anilor 2000 de preşedintele Vladimir Putin care dorea relaţii mai bune cu Occidentul, în special cu Washingtonul. Nu mai este cazul.
Un ultim incident a avut loc în Siria. Potrivit ministerului rus al Apărării, armata americană a încercat să atace baza rusă de la Hmeinim, din Siria, cu drone.Ministrul adjunct al Apărării nu a precizat ale cui erau dronele sau când a avut loc incidentul. Washingtonul a refuzat să comenteze.Declaraţia ministrului este o surpriză: este pentru prima oară când Moscova acuză direct Statele Unite că a coordonat un atac asupra efectivelor ruseşti din Siria.Tensiunea este ridicată în Orientul Mijlociu iar riscul unei scântei care să arunce în aer butoiul cu pulbere al planetei a crescut semnificativ.
Eveniment
Cinci publicații online de business intră pe piața media din România
SEO Digital lansează o rețea de cinci site-uri dedicate economiei, companiilor și antreprenoriatului: capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro.
Timișoara, 10 august 2026 – SEO Digital S.R.L. anunță lansarea a cinci publicații online independente dedicate mediului de afaceri din România. Cele cinci site-uri, capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro, acoperă știri și analize din economie, finanțe, companii, antreprenoriat, piețe și industrii, tehnologie, marketing și carieră.
Lansarea vine într-un moment în care mediul de afaceri românesc trece printr-un val de schimbări legislative și economice: peste 3.100 de firme și PFA au intrat în insolvență doar în primele cinci luni din 2026, salariul minim a fost majorat de la 1 iulie, iar noile reguli fiscale au modificat impozitarea dividendelor, regimul microîntreprinderilor și obligațiile de raportare electronică. În paralel, piața de fuziuni și achiziții a atins un nivel record, cu tranzacții de aproximativ 6 miliarde de dolari în prima jumătate a anului.
„Antreprenorii și managerii au nevoie de informație verificată, explicată pe înțelesul lor și livrată rapid. Am construit aceste publicații pornind de la o observație simplă: multe schimbări care afectează direct o firmă mică sau mijlocie ajung la ea prea târziu sau într-un limbaj greu de aplicat în practică. Ne propunem să acoperim exact acest gol”, declară Eduard, fondator SEO Digital.
Cele cinci publicații și adresele lor
Capital Business – capitalbusiness.ro
Business Mag – businessmag.ro
Bilanț Business – bilantbusiness.ro
Gazeta Economică – gazetaeconomica.ro
Ziarul Companiilor – ziarulcompaniilor.ro
Fiecare dintre cele cinci publicații are propria structură editorială și propriul unghi de abordare, dar toate pornesc de la aceleași principii: informație documentată pe surse oficiale, actualizată constant și orientată către decizia de business. Conținutul este organizat pe categorii precum Afaceri și companii, Antreprenoriat, Economie și finanțe, Piețe și industrii, Marketing și vânzări, Tehnologie și inovație, Carieră și dezvoltare.
Publicațiile sunt disponibile gratuit, fără paywall, și pot fi accesate de pe orice dispozitiv. Cititorii pot urmări noutățile direct pe site sau prin canalele de social media asociate fiecărei publicații.
Rețeaua este operată de SEO Digital S.R.L., companie fondată în decembrie 2024 și dezvoltatoare a platformei seodigital.ro, care conectează advertiserii cu peste 3.000 de publicații verificate din România pentru advertoriale, comunicate de presă și campanii de vizibilitate online.
Despre SEO Digital S.R.L.
SEO Digital S.R.L. este o companie românească specializată în marketing de conținut și SEO, cu sediul în Timișoara, județul Timiș. Operează platforma seodigital.ro, agenția targetseo.ro și o rețea de publicații online din domenii diverse, de la business și economie la lifestyle și tehnologie.
Eveniment
Solisti.ro, platformă online pentru soliști, formații și artiști la nunți și alte evenimente
Solisti.ro este o platformă online dedicată promovării soliștilor, formațiilor și artiștilor care oferă servicii muzicale pentru nunți și alte evenimente, precum botezuri, majorate, petreceri private și alte tipuri de evenimente.
Prin Solisti.ro, artiștii care doresc să își facă serviciile mai cunoscute și să primească solicitări pentru evenimente au la dispoziție un spațiu online de promovare.
Platforma se adresează atât soliștilor, cât și trupelor și formațiilor care activează în zona evenimentelor private și care vor să ajungă mai ușor la publicul interesat de servicii artistice.
Promovare pentru soliști, trupe și formații
Solisti.ro este dedicată artiștilor care cântă la nunți și alte evenimente și care doresc să își crească vizibilitatea.
Platforma poate include soliști vocali, trupe și formații care oferă muzică pentru nunți, botezuri, majorate, petreceri private și alte evenimente.
Prin prezența pe Solisti.ro, artiștii își pot prezenta serviciile și pot fi descoperiți de persoane interesate să contracteze momente muzicale pentru diverse tipuri de evenimente.
Promovare gratuită în această lună
În această lună, Solisti.ro oferă promovare gratuită pentru soliștii, trupele și formațiile care oferă muzică pentru nunți și alte evenimente.
Oferta se adresează artiștilor care vor să fie incluși pe platformă și să își promoveze serviciile către publicul interesat.
Cei care doresc să beneficieze de această promovare pot transmite informațiile necesare pentru includerea în platformă.
Muzică pentru nunți, botezuri și petreceri private
Solisti.ro se adresează în special artiștilor care activează în zona evenimentelor private.
Printre tipurile de evenimente pentru care platforma menționează servicii muzicale se numără nunțile, botezurile, majoratele și petrecerile private.
Pot fi promovate și alte tipuri de evenimente, în funcție de serviciile oferite de fiecare artist, trupă sau formație.
Cum poate fi contactată Solisti.ro
Pentru includerea pe platformă și promovarea serviciilor artistice, Solisti.ro poate fi contactată prin e-mail sau WhatsApp.
Email: info@solisti.roWhatsApp: 0773 826 750
Eveniment
Proiecție specială a comediei despre relații „În pielea mea” pe 16 februarie la Craiova, în prezența actorilor Sergiu Costache, Azaleea Necula și Oana Gherman
Spectatorii din Craiova sunt invitați pe 16 februarie la o întâlnire specială cu o parte din membrii echipei comediei „În pielea mea”: actorii Sergiu Costache, Azaleea Necula și Oana Gherman.
Evenimentul va avea loc la cinematograful Inspire VIP Electroputere Mall de la ora 18:00.
Proiecția filmului va începe la ora 19:00 și va fi urmată de o discuție cu actorii.
TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea
Mai multe detalii: inpieleamea.ro
Detalii din culise și declarații ale actorilor, pe canalul de YouTube „În pielea mea”.
Reprezentativă pentru modul în care majoritatea tinerilor se raportează la relațiile de cuplu, comedia „În pielea mea” îi reunește în distribuție pe Ioana State, George Tănase, Sergiu Costache, Oana Gherman, Vlad Gherman, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, alături de Ioana Ginghină, Mihai Găinușă, Daria Jane și alții.
O comedie savuroasă despre un „schimb de roluri” pe care patru cupluri îl acceptă pe durata unui weekend, ce se dovedește un mod haios prin care protagoniștii reușesc să-și cunoască mai bine partenerii și să renunțe la orgolii și preconcepții, „În pielea mea” propune o experiență de cinema relaxantă și amuzantă.
Regizorul și scenaristul Paul Decu, absolvent al Facultății de Teatru UNATC „I.L.Caragiale” și al masteratului în regie de film de la MetFilm School Londra, a colaborat la realizarea primului său lungmetraj cu o echipă de profesioniști din care fac parte Adrian Pădurețu (imagine), Bogdan Ivanovici (sunet), Anca Miron (scenografie), Francisca Vass (costume).
O comedie actuală și colorată, filmul „În pielea mea” are premiera națională pe 10 februarie, distribuit de T.R.I.B.E. Films.
Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film și declarații din partea actorilor sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de Facebook, Instagram, TikTok.
„În Pielea Mea” este un film produs de: CB MOTION PICTURES.
Producător asociat: MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS; Producător executiv: Adela Mara.
Manager producție: Iulia Cezara Roșu.
Casting: ELEPHANT MEDIA.
Realizat cu sprijinul:
Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON
Sponsori: CLINICA RMN TINERETULUI; CLINICA IMAMED; OMV PETROM; MIKO BEAUTY PALACE; ȘERBAN & ASOCIAȚII; ESTEEM BODY SCULPT & SPA; PIZZERIA VOLARE; MERLIN’S; DOWNTOWN FITNESS MATEI BASARAB; THE COFFEE HOUSE; CLAUMAR PESCAR; UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI
Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.
Partener social: Asociația „România Zâmbește”.
Distribuitor: T.R.I.B.E. Films.
www.facebook.com/TribeFilms.ro – www.instagram.com/tribefilms.ro/
Partener media principal: VIRGIN RADIO ROMANIAParteneri media: CineFan, News.ro, Zile și Nopți, Cinemap, Revista FILM, Playtech, Happ.ro, Cinefilia, Daily Magazine, Filme-carti, MovieNews, The Movienator, Munteanu.
-
Sporto săptămână agoPadbol România, pe primul loc la Stockholm: două echipe pe podium și 13 victorii în 14 meciuri
-
o săptămână agoMadridul viitorului, proiectat de studenți: Saint-Gobain România lansează etapa națională a celei de-a XXII-a ediții a Concursului Internațional de Arhitectură
-
Uncategorizedo săptămână agoELKO anunță 5 beneficii ale supravegherii mobile cu Axis | Exemple din diferite industrii
-
Afacerio săptămână agoHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Uncategorizedo săptămână agoHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Uncategorizedo săptămână agoZyxel Networks le oferă furnizorilor de servicii gestionate (MSP) și companiilor în creștere posibilitatea de a face mai mult cu mai puține resurse, prin intermediulcelei mai recente actualizări Nebula
-
6 zile agoParfumuri premium pentru toamnă și iarnă: ce alegi când vrei o impresie de durată
-
Uncategorized7 zile agoWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026

