Connect with us

Exclusiv

Fie ca sărbătorile de iarnă să vă aducă bucuria Crăciunului prin speranţă

Published

on

COMENTARIU DE BOGDAN TIBERIU IACOB (PRELUARE INPOLITICS.RO):

O informare transmisă azi membrilor asociației care grupează rezerviștii DIE/SIE cu privire la o reuniune a conducerii, acum cîteva zile, pare să indice o strîngere a rîndurilor acestora împotriva alianței de la putere PSD-ALDE, ale cărei demersuri deranjează pe alocuri agenții rezerviști.

Concret, un comunicat al Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din SIE informează că pe data de 13 decembrie, la sediul Asociaţiei, a avut loc consfătuirea preşedinţilor structurilor asociative din Sistemul Naţional de Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională, reunind rezerviști ai mai multor servicii secrete.
Nu știm exact care au fost temele de discuție, dar concluzia a fost, în urma unei analize a situației din ultima perioadă, că “rezultatele nu sunt pe măsura acestor eforturi, ceea ce ne conduce la concluzia că trebuie regândită strategia de abordare a decidentului politic pe problemele ce ne privesc”.
Mai pe românește, foștii spioni grupați în asociație nu sunt mulțumiți de felul cum se derulează evenimentele în guvernarea actuală și chiar se tem că ar putea pierde anumite privilegii, după ce ar fi pierdut deja altele.

Iar ”decidentul politic” la această oră este guvernul Dăncilă și parlamentul dominat de coaliția PSD-ALDE.

Surse apropiate asociației afirmă că între nemulțumirile majore ale foștilor spioni se numără cele ținînd de pensii, despre care afirmă că, deși cunoscute de marele public drept ”speciale”, sunt, de fapt, doar pensii militare de stat și sunt discriminate în raport cu alte pensii, cu adevărat speciale, precum cele ale magistraților, diplomaților, aviatorilor șamd. O modificare a legislației a făcut, la un moment dat, ca respectivele pensii să nu mai fie majorate automat odată cu creșterea soldelor de grad și de funcție ale agenților activi, ceea ce a deranjat profund foștii agenți, care susțin că unele pensii de general au ajuns mai mici decît cele de subofițeri. Alte nemulțumiri țin de bugetele alocate instituțiilor medicale speciale în care se tratează rezerviștii serviciilor șamd.

Se lasa cu manifeste

Liderii asociației foștilor agenți ar fi solicitat deja, pe această temă, întîlniri cu ambii lideri ai partidelor de guvernămînt, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu.

”Ca urmare, consfătuirea susţine o abordare a problematicii rezerviștilor militari de pe un plan de complexitate superior, având unele coordonate ce vor fi dezvoltate într-un Manifest Program, care să fie difuzat fiecărui factor de decizie, colectiv și individual, cu responsabilităţi pe linia Rezervei” se mai arată în mesajul de pe siteul asociației.

Care mesaj, aflăm chiar din conținutul său, ”cheamă la unitatea de acţiune a tuturor rezerviştilor, în scopul promovării intereselor şi pentru prezervarea drepturilor legal dobândite (s.n.)”.

Ce mai aflăm din textul său:

”Stimați camarazi rezerviști militari,

Anul 2018 a fost un an plin de așteptări și provocări pentru segmentul socio-profesional pe care îl reprezentăm, întrucât demersul legislativ actual aduce atingeri unor drepturi și interese comune (s.n.).
Acestea au fost unele din motivele care au făcut posibilă şi necesară întărirea rândurilor membrilor și găsirea mecanismului prin care structurile noastre asociative să-și sporească coeziunea și puterea unității de acțiune(…)
Există, deci, o bază solidă de aprofundare şi dezvoltare a colaborării viitoare între asociaţiile cadrelor militare în rezervă şi în retragere şi ale veteranilor, benefică atât pentru societatea noastră cât şi pentru rezerviştii care şi-au pus viaţa în slujba apărării şi dezvoltării României. Să facem în aşa fel încât decidenţii politici să înteleagă mai bine (s.n.) că între componenta activă şi Rezerva sa trebuie să fie o sinergie funcţională, care să reprezinte, conform învăţămintelor istoriei naţionale, forţa capacităţii de apărare a ţării în noul context geopolitic şi geostrategic.
Suntem conștienți că eforturile noastre pot fi amplificate, motiv pentru care facem un apel la unitate către toți rezerviștii militari, subliniind necesitatea de a strânge rândurile și de a vă înrola la dezideratele, obiectivele și căile de acțiune prevăzute de Statutele structurilor asociative, părți la Acord.
Veniți alături de noi! Să creștem numărul membrilor și reprezentativitatea structurilor noastre asociative, în așa fel încât puterea de a ne apăra interesele comune să fie mai mare și mai convigătoare.
Consfătuirea de lucru a președinților structurilor asociative reprezentative din Sistemul Național de Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională, părţi la Acordul-Cadru, îi încredințează pe toți rezerviștii militari că dispunem de o multitudine de părghii și putem mobiliza eforturile noastre în așa fel încât anul 2019 să aducă împlinirea intereselor și doleanțelor tuturor rezerviștilor militari, indiferent de proveniența noastră instituțională” se mai arată în finalul comunicatului.

Confirmare-bombă: Regele Mihai a primit rentă de la regimul comunist

Rămîne de văzut cît de eficiente vor fi ”pîrghiile” respective în raport cu guvernul PSD-ALDE.

Deocamdată, se pare că foștii spioni au repurtat o mică victorie politică, la începutul acestui an, cînd Biroul Executiv al A.C.M.R.R. – S.I.E a transmis parlamentului un punct de vedere oficial privind propunerea legislativă de acordare a unui statut special Casei Regale, inițiată de Tăriceanu și Dragnea.

Unul destul de nervos, în care se afirmă, între altele, ceva exploziv. Mai exact, confirmarea informației vehiculate pînă acum doar pe surse, potrivit căreia fostul suveran ar fi primit bani de la regimul comunist în toată perioada de după abdicare.

”Cadrele militare în rezervă şi în retragere din Asociaţia noastră apreciază ca inoportună insistenţa cu care unele persoane cu funcţii importante în Parlamentul României încearcă să impună aprobarea iniţiativei legislative privind Casa Regală a României ca „persoană juridică de utilitate publică,
autonomă, apolitică şi fără scop patrimonialˮ pentru acordarea unor fonduri financiare permanente de la bugetul de stat şi alte avantaje materiale urmaşilor fostului suveran Mihai I.
Reglementările actuale privind drepturile ce se acordă foştilor şefi de stat sunt clare şi aplicate, inclusiv fostului suveran Mihai I, care a beneficiat de acestea de la abdicare şi până la deces(s.n.). Acordarea unor drepturi pentru urmaşii fostului suveran Mihai I poate fi un pretext ca şi ceilalţi urmaşi ai foştilor şefi de stat să solicite diverse avantaje şi privilegii, prin înfiinţarea unor
asociaţii/fundaţii cu acelaşi scop prevăzut în proiectul de lege iniţiat în Parlament.

Simpatiile, convingerile monarhiste, interesele de moment sau conjuncturale ale unor factori de decizie din Parlament nu trebuie să creeze o tensiune suplimentară sau dezbateri care să inflameze societatea românească şi nici să fie transpuse în iniţiative legislative nedorite de majoritatea populaţiei, cu cheltuieli suportate de la bugetul de stat.
Cadrele militare în rezervă şi în retragere din ACMRR-SIE, care şi-au desfăşurat activitatea pentru apărarea României şi promovarea intereselor acesteia rămân devotate poporului şi ţării şi lasă pe istorici şi cetăţenii României să judece modul cum foştii şefi de stat au condus destinul ţării,
deciziile luate în momentele cruciale din istorie şi consecinţele unor asemenea decizii, cum ar fi de exemplu cea din 1944 a regelui Mihai când aproximativ 200.000 de militari români au fost predați armatei „eliberatoare” a României şi făcuți prizonieri de război în teritoriul aliatului.
Recunoştinţa faţă de instituţia monarhică a României a fost exprimată, recunoscută până şi de regimul comunist, fapt ce a determinat-o pe regina-mamă Elena să aprecieze că „divorţul” din 1947 a fost unul decent.
Recunoştinţă s-a manifestat când s-a construit la Curtea de Argeş capela-criptă pentru regii României. Recunoştinţă s-a manifestat când s-au asigurat funeralii ca pentru un rege „pe tron”, inclusiv soţiei sale, care n-a fost niciodată regină a României. Recunoştinţă vom manifesta faţă de istoria monarhiei(…)
Încât, apreciem ca suficientă, supraîndestulătoare „recunoştinţa” României faţă de Regele Mihai şi faţă de monarhie în general, dar „Casă Regală” în Republică, unde s-a mai pomenit?
Regele Mihai, da, a fost un fel de rege moral pentru popor, din păcate, nu şi pentru însăşi familia sa, din care a exclus cel puţin doi membri (pe drept sau pe nedrept, asta-i altă discuţie). Aşa încât, având în vedere averile de care dispune familia regală, considerăm că se poate autoadministra, fără participarea bugetară a statului român, fără asigurarea unor servicii din bugetul plătit de contribuabili care poate contribui la altceva în folos public”.

Potrivit revistei asociației, ”Periscop”, la scurtă vreme după remiterea acestui punct de vedere, cei doi inițiatori Dragnea și Tăriceanu, au retras proiectul – care trecuse deja de Senat – din parlament.
Simplă coincidență, ori victorie a foștilor spioni? (Bogdan Tiberiu Iacob)

 

Exclusiv

PC-ul se încălzește? Cum îmbunătățești răcirea cu ventilatoarele Spacer: ghid simplu de airflow

Published

on

By

Când folosești calculatorul pentru perioade mai lungi, fie pentru activități de birou, fie pentru gaming, căldura produsă de componente trebuie evacuată eficient din carcasă. Dacă aerul cald rămâne în interior, temperatura generală a sistemului poate crește. De aceea, circulația aerului este un element important atunci când vrei să construiești sau să îmbunătățești un PC echilibrat.

Ventilatoarele de carcasă contribuie la acest proces prin introducerea aerului mai rece și evacuarea celui cald. Nu este nevoie să complici inutil configurația. Contează mai ales să alegi ventilatoare compatibile cu carcasa, să folosești corect pozițiile disponibile pentru montaj și să creezi un traseu cât mai clar pentru aerul care circulă prin interiorul sistemului.

Cum creezi un airflow mai bun în carcasa PC-ului

Primul pas este să verifici pozițiile în care carcasa permite instalarea ventilatoarelor. În funcție de construcția sa, acestea pot fi montate pentru admisia aerului în interior sau pentru evacuarea aerului cald. Scopul este să obții o circulație constantă, astfel încât aerul să traverseze carcasa și să contribuie la menținerea unor temperaturi potrivite pentru componentele importante ale calculatorului.

Pentru un sistem nou sau pentru îmbunătățirea unei configurații existente, poți alege ventilatoare spacer potrivite punctelor de montaj și conexiunilor disponibile. Gama include soluții pentru utilizare zilnică, concepute pentru montaj simplu și compatibilitate cu setup-uri de PC obișnuite. Important este să verifici înainte dimensiunea acceptată de carcasă și să stabilești unde ai nevoie de admisie și unde este utilă evacuarea aerului.

Ce dimensiune de ventilator se potrivește configurației tale

Dimensiunea ventilatorului trebuie aleasă în primul rând în funcție de spațiul oferit de carcasă. În această categorie există variante de 120 mm și 140 mm, două dimensiuni utilizate pentru ventilarea carcaselor PC. Nu porni însă de la ideea că o anumită dimensiune este automat alegerea potrivită. Verifică punctele de prindere disponibile și spațiul interior înainte de a adăuga un ventilator.

Contează și modul în care ventilatoarele se integrează în ansamblul sistemului. Poți avea mai multe puncte de montaj, însă o configurație eficientă nu înseamnă pur și simplu instalarea unui număr cât mai mare de ventilatoare. Este mai util să urmărești un traseu coerent al aerului, cu ventilatoare care introduc aer și ventilatoare care îl evacuează. Astfel, fiecare element instalat are un rol clar în circulația aerului prin carcasă.

Conectorii și reglarea vitezei: ce trebuie să verifici

Ventilatoarele pentru PC pot folosi tipuri diferite de conectare, iar în gama Spacer se regăsesc modele ce dispun de conectori cu 3 sau 4 pini. De aceea, înainte de alegere este bine să verifici conexiunile disponibile în configurația ta. Compatibilitatea corectă simplifică instalarea și te ajută să integrezi ventilatoarele fără să modifici inutil structura sistemului.

Există atât variante cu viteză fixă, cât și ventilatoare care permit reglarea vitezei. Alegerea depinde de configurația pe care vrei să o construiești și de posibilitățile de conectare existente. Gama include ventilatoare cu rulment hidraulic, precum și variante cu sau fără iluminare. Iluminarea poate completa aspectul unui setup, însă rolul principal al ventilatorului rămâne acela de a susține circulația aerului în interiorul carcasei.

Cum organizezi mai multe ventilatoare într-un singur sistem

Dacă folosești mai multe ventilatoare, organizarea conexiunilor și a cablurilor devine la fel de importantă ca montajul propriu-zis. Cablurile lăsate dezordonat pot face interiorul mai dificil de gestionat atunci când vrei să schimbi sau să verifici o componentă. O instalare ordonată îți permite să urmărești mai ușor fiecare conexiune și să păstrezi configurația simplă.

În astfel de situații poate fi util un fan hub compatibil, care permite centralizarea conexiunilor pentru mai multe ventilatoare. În gama Spacer există soluții de acest tip pentru configurații cu mai multe ventilatoare, inclusiv variante care permit gestionarea iluminării ARGB. Un fan hub poate simplifica organizarea sistemului, mai ales atunci când ai mai multe ventilatoare montate și vrei să reduci numărul conexiunilor gestionate separat.

Un PC bine ventilat nu are nevoie de o configurație inutil de complicată. Verifică dimensiunile acceptate de carcasă, stabilește direcția în care vrei să circule aerul și alege conexiunile potrivite sistemului tău. Printr-un montaj organizat și o combinație potrivită de admisie și evacuare, ventilatoarele pot contribui la menținerea unei circulații constante a aerului și la construirea unui PC funcțional. Descoperă gama Spacer și alege soluțiile potrivite pentru un sistem bine organizat, fiabil și accesibil.

Continue Reading

Afaceri

UZINEX livrează prima centrală fotovoltaică mobilă din România către ARS INDUSTRIAL | Comunicat de presă

Published

on

By

📰 Comunicat de presă

Soluția elimină autorizația de construcție pentru proiectele alimentate cu energie regenerabilă pe fonduri europene

Iași, România — 25 mai 2026 — UZINEX, integrator industrial cu sediul în județul Iași, anunță livrarea primei centrale fotovoltaice mobile din România către beneficiar, companie cu sediul în Ploiești, județul Prahova. Soluția — un container expandabil care se desfășoară pe aproximativ 60 de metri liniari de panouri fotovoltaice — alimentează un echipament 100% electric de subtraversări orizontale, eligibil pentru finanțări din fonduri europene.

O soluție pentru un decalaj structural al finanțărilor europene

Legislația actuală a Uniunii Europene impune ca echipamentele achiziționate din fonduri europene și prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) să fie 100% electrice, fără emisii directe. Această cerință a creat un decalaj operațional: echipamentele eligibile sunt frecvent destinate utilizării pe șantiere izolate, acolo unde rețeaua publică de energie electrică lipsește sau este insuficientă, iar soluțiile clasice de alimentare — generatoarele diesel — contravin chiar principiului pentru care s-au cheltuit banii europeni.

Centrala fotovoltaică fixă, ca alternativă, presupune un parcurs birocratic de minimum șase luni — autorizație de construcție, racord la rețea, aviz ANRE — și o instalare permanentă într-o singură locație, în contradicție cu specificul șantierelor mobile care se relochează de la un proiect la altul.

Centrala fotovoltaică mobilă livrată de UZINEX rezolvă simultan ambele probleme: este integrată într-un container transportabil, nu necesită autorizație de construcție și se redislocă împreună cu echipa client la fiecare nou șantier.

Configurația livrată către beneficiar

Modelul livrat reprezintă varianta compactă din gama UZINEX de centrale fotovoltaice mobile, dimensionată pentru alimentarea unui echipament electric de subtraversări orizontale și a sculelor auxiliare de șantier.

Specificații tehnice principale:

  • Panouri fotovoltaice instalate: 24 kW
  • Sistem de stocare: 52 kWh baterii LiFePO4
  • Invertor hibrid: 24 kW
  • Dimensiune container transport: 3 × 2,5 metri
  • Lungime panouri desfășurate: ~60 metri liniari
  • Conectică: priză 220 V monofazic, priză 380 V trifazic, priză încărcare auto electric
  • Climatizare: aer condiționat integrat pentru menținerea bateriilor la temperatură optimă
  • Mobilitate: roți tip off-road pentru deplasare pe teren accidentat

Configurația conectică a fost dimensionată conform cerințelor beneficiarului. La cerere, modelul poate fi extins cu prize suplimentare, sisteme de iluminat exterior, monitorizare la distanță și conectivitate GSM.

Gama completă: de la 3 metri la 12 metri lungime container

Modelul livrat către beneficiar reprezintă varianta de intrare a gamei UZINEX. Producătorul oferă centrale fotovoltaice mobile în configurații adaptate volumului de consum al fiecărui client, de la modelul compact până la containerul industrial 40 ft.

La capătul superior al gamei, containerul de 12 metri lungime poate găzdui până la 160 kW panouri fotovoltaice instalate și 620 kWh capacitate de stocare — o autonomie comparabilă cu o microcentrală fixă, fără constrângerile birocratice ale acesteia. Toate variantele sunt customizabile pe specificul fiecărui proiect.

Aplicații dincolo de șantierele civile

O centrală fotovoltaică mobilă este o soluție multi-funcțională. Aplicațiile identificate de UZINEX includ:

  • Șantiere de construcții civile și lucrări edilitare
  • Echipamente electrice alimentate pe fonduri europene și PNRR
  • Operațiuni militare și tabere temporare
  • Stații mobile de încărcare auto electric
  • Evenimente outdoor și festivaluri
  • Operațiuni de ajutor umanitar în zone fără infrastructură energetică

„Există un decalaj structural între cerințele actuale ale fondurilor europene — care impun echipamente 100% electrice — și capacitatea reală a infrastructurii de a livra energie acolo unde se desfășoară lucrările. Centrala fotovoltaică mobilă este răspunsul nostru concret la acest decalaj. Este o soluție românească, gândită pentru o problemă reală a pieței locale, livrată unui client român care a luat decizia corectă de a investi în echipamente eligibile pentru finanțările UE.”

Andrei-Sorin Baciu, co-fondator UZINEX

Pentru un studiu de caz tehnic complet, cu fotografii și detalii suplimentare despre implementarea la beneficiar, vezi:

🔗 Sursa originală — studiu de caz detaliat: www.uzinex.ro/studii-de-caz/centrala-fotovoltaica-mobila-ars-industrial

Despre UZINEX

UZINEX (SC GW LASER TECHNOLOGY SRL) este un integrator industrial român cu sediul în județul Iași, specializat în furnizarea de soluții turnkey pentru echipamente CNC, laser, energie regenerabilă, ambalare, reciclare, prelucrarea metalelor și utilaje grele. Compania oferă garanție de 60 de luni pe echipamente, suport tehnic sub 36 de ore și eligibilitate pentru finanțări din fonduri europene și PNRR. Mai multe informații la www.uzinex.ro.

Contact pentru presă:
Andrei-Sorin Baciu — Co-fondator UZINEX
📧 Email: contact@uzinex.ro
📞 Telefon: +40 785 377 577
🌐 Web: www.uzinex.ro
— S F Â R Ș I T C O M U N I C A T —
{ „@context”: „https://schema.org”, „@type”: „NewsArticle”, „articleSection”: „Press Release”, „genre”: „Press Release”, „headline”: „UZINEX livrează prima centrală fotovoltaică mobilă din România către ARS INDUSTRIAL”, „alternativeHeadline”: „Soluția elimină autorizația de construcție pentru proiectele alimentate cu energie regenerabilă pe fonduri europene”, „description”: „UZINEX (SC GW LASER TECHNOLOGY SRL) a livrat prima centrală fotovoltaică mobilă din România către SC ARS INDUSTRIAL SRL, companie din Ploiești. Soluția alimentează un echipament 100% electric de subtraversări orizontale.”, „datePublished”: „2026-05-25T10:00:00+03:00”, „dateModified”: „2026-05-25T10:00:00+03:00”, „inLanguage”: „ro-RO”, „isAccessibleForFree”: true, „url”: „https://www.uzinex.ro/studii-de-caz/centrala-fotovoltaica-mobila-ars-industrial”, „author”: {„@type”: „Organization”, „name”: „UZINEX”, „url”: „https://www.uzinex.ro”, „legalName”: „SC GW LASER TECHNOLOGY SRL”}, „publisher”: {„@type”: „Organization”, „name”: „UZINEX”, „legalName”: „SC GW LASER TECHNOLOGY SRL”, „url”: „https://www.uzinex.ro”, „logo”: {„@type”: „ImageObject”, „url”: „https://www.uzinex.ro/logo.png”}}, „about”: [{„@type”: „Thing”, „name”: „Centrală fotovoltaică mobilă”}, {„@type”: „Thing”, „name”: „Energie regenerabilă industrială”}, {„@type”: „Thing”, „name”: „Fonduri europene pentru echipamente electrice”}], „mentions”: [{„@type”: „Organization”, „name”: „SC ARS INDUSTRIAL SRL”, „address”: {„@type”: „PostalAddress”, „addressLocality”: „Ploiești”, „addressRegion”: „Prahova”, „addressCountry”: „RO”}}], „keywords”: „centrală fotovoltaică mobilă, energie regenerabilă, fonduri europene, panouri solare container, UZINEX, ARS INDUSTRIAL, subtraversări electrice, PNRR” }

Continue Reading

Exclusiv

Festivalul Suflet de România: Peste 100 de producători și artizani locali, apreciați de 25.000 de participanți sosiți pe Domeniul Regal Săvârșin

Published

on

By

Pentru al patrulea an consecutiv, în ultimul weekend al lunii aprilie, festivalul Suflet de România a readus la viață lumea satului de altădată, cu artizani ai gustului autentic, meșteșugari gata să arate tainele unor meserii transmise din moși-strămoși și cu artiști din și pentru toate generațiile. A fost cea mai amplă ediție organizată până acum de Profi, cu peste 25.000 de participanți din toate colțurile țării și chiar din afara granițelor, care pe parcursul a două zile au descoperit cum sunt continuate tradițiile, unind  comunitățile.

Pe lângă întâlnirea cu mici producători locali, meșteșugari și artizani din toată România, vizitatorii s-au bucurat de ateliere cu meșteșugari iscusiți, piese de teatru în aer liber, dansuri populare, concerte live și de o intervenție surpriză a Grupului Vocal SONG. Pe scena celei de-a patra ediții a festivalului Suflet de România au urcat, între alții,  Theo Rose, Damian Drăghici & Brothers, Nicolae Furdui Iancu, Nicoleta Voica, David Ciente, Maria Chivu și Grupul Jianca.

Evenimentul s-a desfășurat cu participarea Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei României, a Alteței Sale Regale Radu, Principele Consort al României, alături de Xavier Piesvaux, Country Manager Ahold Delhaize România, Mihai Spulber, Business Unit Lead Profi, Gabriela Sîrbu, Director de sustenabilitate Ahold Delhaize România, numeroase oficialități, autorități centrale și locale și alți reprezentanți Profi și Mega Image. Startul oficial a fost dat sâmbătă, după ce distinsul grup a încheiat un tur al micilor producători și artizani.

Evenimentul a continuat și tradiția caravanei medicale, oferind din nou consultații gratuite pentru comunitatea din Săvârșin și împrejurimi, cu ajutorul unor medici specialiști în oftalmologie, cardiologie, neurologie, pneumologie și ORL. Pentru a veni în sprijinul oamenilor, mai ales al celor cu posibilitate redusă de deplasare, Profi a adus aproape de ei servicii medicale de calitate, prin implicarea experților de la Asociația ATI „Aurel Mogoșeanu” din Timișoara.

„Suflet de România este o oglindă pentru tot ceea ce este frumos, bun și pentru ceea ce ne face bine și merită păstrat și transmis mai departe. Festivalul care la actuala ediție a adunat  peste 25.000 de participanți veniți din toate colțurile țării, dar și din afara granițelor, arată cum se pot consolida comunitățile și susține micii producători locali, artizanii și meșteșugarii români pentru a face în continuare ceea ce știu ei cel mai bine. Festivalul nu  are o miză economică pentru Profi, dar  aduce un câștig clar pentru români și pentru România. Împreună învățăm cum să promovăm tradițiile și să susținem comunități, să fim uniți în jurul valorilor autentice și să redescoperim bucuria de a petrece timp împreună în mijlocul naturii, mai conectați unii cu ceilalți”, declară Gabriela Sîrbu, Director de sustenabilitate Ahold Delhaize România.  

Tradiție pentru susținerea producătorilor locali

 La Profi implicarea în comunitate este o tradiție căreia îi sunt dedicate timp și resurse, inclusiv Raftul cu Bunătăți Locale, cel mai amplu program de susținere a micilor producători locali artizanali. Dincolo de prezența la Raftul cu Bunătăți Locale din magazinele Profi, micii producători locali își spun poveștile și își prezintă oferta și pe cea mai amplă și premiată platformă națională de promovare a lor, Via-Profi.ro, prin intermediul căreia oricine poate porni într-o călătorie plină de savoare a gusturilor din România.

Prin numărul angajaților săi, Profi, parte din grupul Ahold Delhaize, este în topul angajatorilor privați din România. PROFI SUPER, PROFI GO și PROFI LOCO, formatele de magazin ale rețelei, au o gamă de 5.000 de produse apreciate de cei peste 1,6 milioane de clienți care zilnic își fac aici cumpărăturile. Mai bine de 94% dintre aceste produse provin de la parteneri din România.

Continue Reading

Parteneri

Ultimile stiri locale

Uncategorized10 ore ago

ELKO anunță 5 beneficii ale supravegherii mobile cu Axis | Exemple din diferite industrii

Cerințele de securitate devin tot mai complexe, pe măsură ce amenințările și mediile evoluează. De la șantiere și spații comerciale...

Uncategorized11 ore ago

HONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI

Poziționat drept un sistem cinematografic portabil, noul flagship integrează două camere de 200 MP optimizate prin ARRI Image Science, Cinematic...

Uncategorized12 ore ago

Zyxel Networks le oferă furnizorilor de servicii gestionate (MSP) și companiilor în creștere posibilitatea de a face mai mult cu mai puține resurse, prin intermediulcelei mai recente actualizări Nebula

Identity Federation, Passkey și capacitățile mai inteligente de depanare ajută MSP-urile și echipele IT să-și eficientizeze fluxurile de lucru și...

o zi ago

Madridul viitorului, proiectat de studenți: Saint-Gobain România lansează etapa națională a celei de-a XXII-a ediții a Concursului Internațional de Arhitectură

Saint-Gobain România lansează etapa națională a celei de-a XXII-a ediții a Concursului Internațional de Arhitectură pentru Studenți. Până la 15...

Alexandru Nazare Alexandru Nazare
Social4 zile ago

Ministrul Alexandru Nazare anunţă că România a trecut și actualul test de rating al agenției S&P, evitând retrogradarea în Junk!

Ministrul Alexandru Nazare anunţă că România a trecut cu bine de una dintre cele mai importante evaluări economice ale acestui...

ASE ASE
Social4 zile ago

ASE: Verificările nu au confirmat prezența ploșnițelor în clădirile universității

În contextul imaginilor și materialelor video distribuite în spațiul public privind posibila prezență a ploșnițelor în imobilul „Virgil Madgearu” al...

Uncategorized4 zile ago

Pastila Wegovy®: scădere medie de 4,1% în greutate după trei luni la persoanele care au trecut de la tratamente injectabile

Persoanele care au trecut de la tratamente injectabile pentru managementul greutății la pastila Wegovy® au înregistrat o scădere medie de...

Primăria Grădinari câștigă prima ediție a Instituțional Cup Primăria Grădinari câștigă prima ediție a Instituțional Cup
Sport5 zile ago

Primăria Grădinari câștigă prima ediție a Instituțional Cup

Primăria Grădinari a încheiat pe primul loc prima ediție a Instituțional Cup, competiție de fotbal care a adus împreună echipe...

Uncategorized5 zile ago

Ce contează cel mai mult atunci când alegi un smartwatch? Autonomia, în topul preferințelor comunității HONOR România

Într-un concurs desfășurat pe Instagram, peste jumătate dintre răspunsurile valide au indicat autonomia de până la 35 de zile drept...

6 zile ago

Ce minunății se pot vedea în acest weekend la Chocolate Saga 2026, la Palas Mall Iași?

Chocolate Saga 2026 aduce la Palas Mall Iași, în acest weekend, creații spectaculoase din ciocolată, combinații neobișnuite de gusturi și...

6 zile ago

Lansarea volumului „REGINA. Volum in honorem arhitectei României Mari” a marcat centenarul vizitei istorice a Reginei Maria în America de Nord

București, 29 septembrie 2026 – La Muzeul Național Cotroceni a avut loc lansarea volumului aniversar „REGINA. Volum in honorem arhitectei...

7 zile ago

BVON.ro, marcă înregistrată și platformă online dedicată știrilor, evenimentelor și informațiilor din Brașov

BVON.ro, marcă înregistrată, este o platformă online dedicată Brașovului, care publică știri, evenimente și informații relevante pentru publicul interesat de...

Uncategorizedo săptămână ago

Arta întâlnește tehnologia: HONOR devine partener în noul sezon Art Safari New Museum

Tabletele și accesoriile HONOR completează experiența de vizitare în noul sezon Art Safari New Museum, oferind publicului acces interactiv la...

Termometrul de bucătărie: cifrele care fac diferența între suculent și uscat Termometrul de bucătărie: cifrele care fac diferența între suculent și uscat
Administrație localăo săptămână ago

Prima săptămână după concediu: răspunsuri la întrebările care apar luni

Luni dimineață, laptopul se aprinde mai încet decât obișnuit și parcă și cana de cafea te privește cu reproș. Ai...

RePatriot Summit 2026 RePatriot Summit 2026
Socialo săptămână ago

Antreprenori români de pretutindeni se reunesc la RePatriot Summit 2026, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României

Cea de-a XI-a ediție a RePatriot Summit începe pe 1 octombrie, la Palatul Cotroceni, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României,...

Administrație localăo săptămână ago

Cinci gesturi mici de lider pentru primul proiect de grup

Prima întâlnire de după vacanță arată mereu la fel: cineva a uitat laptopul, altcineva s-a bronzat și nu-și mai amintește...

Știrile Săptămânii