Uncategorized
IKEA și Marimekko lansează colecția BASTUA, care îmbină designul Nordic cu ritualurile de îngrijire personală

IKEA și Marimekko lansează colecția BASTUA, inspirată de farmecul naturii nordice, de tot ceea ce reprezintă bunăstare și de ritualurile de îngrijire personală. Colecția în ediție limitată cuprinde 26 de produse cu imprimeuri vibrante, de la piese de mobilier, până la articole din sticlă și textile. Aceasta va fi disponibilă în magazine începând cu luna martie.
Colaborarea care a dus la crearea colecției BASTUA redă expertiza IKEA în soluții de amenajare interioară, completată de talentul artistic al celor de la Marimekko, acela de a crea imprimeuri care exprimă bucuria ritualurilor de îngrijire personală. Numele colecției, „BASTUA”, este un termen folosit pentru a descrie saunele din Småland, regiunea din sudul Suediei, unde a fost fondată compania IKEA. Ritualurile de îngrijire personală și saunele nordice au reprezentat punctul de plecare pentru această colecție, care poate fi apreciată atât de cei cărora le place să își petreacă timpul pe malul unui lac, în timpul lunilor călduroase de vară, cât și de cei care doresc să se relaxeze după o zi lungă.

„Colaborarea cu Marimekko a venit ca un pas natural pentru IKEA, întrucât atât noi, cât și ei, ne-am luat angajamentul de a oferi o viață de zi cu zi mai bună pentru cât mai mulți oameni, iar prin colecția BASTUA, ne concentrăm în primul rând pe bunăstare.”, spune Henrik Most, Creative Leader la IKEA. „Colecția îmbină emoțiile oferite de verile nesfârșite cu farmecul simplu și estetic al naturii nordice, concepte redate în piese de mobilier și accesorii pentru casă.”

Colecția BASTUA pune în evidență imprimeuri frumoase și îndrăznețe, care amintesc de natură și de atmosfera unei saune, marcând prima dată când Marimekko a creat un set de imprimeuri gândite exclusiv pentru o colaborare cu un brand. Misiunea Marimekko este de a încuraja oamenii să fie fericiți cu ei înșiși și de a aduce bucurie în viața de zi cu zi a acestora prin culori și imprimeuri îndrăznețe. Unul dintre imprimeurile principale este inspirat de frunzele mari și decorative de rubarbă, care uneori cresc în preajma clădirilor cu saune din Finlanda. Acest imprimeu se găsește pe mai multe articole, inclusiv pe îndrăgita sacoșă de cumpărături FRAKTA.

„O parte fundamentală în călătoria de design și creație a imprimeurilor BASTUA a fost reprezentată de surprinderea esenței originilor finlandeze ale Marimekko, precum și conexiunea pe care această esență o are cu originile istorice ale culturii saunelor.”, spune Rebekka Bay, Creative Director la Marimekko. „Marimekko își propune să aducă bucurie în viața de zi cu zi a oamenilor prin imprimeuri și creații îndrăznețe, iar acum suntem entuziasmați să vedem cum acest lucru prinde contur prin colaborarea cu IKEA.”, adaugă aceasta.
Colecția cuprinde o varietate de produse, de la mobilă și până la articole din sticlă și textile cu imprimeuri vibrante. Halatele, prosoapele și prima găleată pentru saună din istorie reprezintă obiecte folosite, de regulă, pentru a te bucura de momentele petrecute în saună, în timp ce alte articole sunt recomandate pentru a fi folosite înainte sau după acest ritual. Astfel, poate fi vorba de savurarea unei mese, relaxarea pe un scaun confortabil, pentru a-ți regăsi echilibrul, sau crearea unei atmosfere mai calme prin aprinderea lumânărilor BASTUA infuzate cu diferite arome, cum ar fi soc, rubarbă și vanilie dulce.

Colecția BASTUA cuprinde și articole inspirate din designul nordic de mobilă. Masa clasică, împreună cu tăvile versatile și articolele din sticlă ale colecției ajută la crearea unei atmosfere și mai plăcute atunci când savurezi gustările zilnice – indiferent de locul unde alegi să faci acest lucru. Designul special al tăvii BASTUA face ca aceasta să se potrivească perfect deasupra mesei. Din colecție face parte și o bancă, ideală pentru momentele de solitudine, care are un design rafinat și stabil.
„Designul nordic de mobilă a fost mereu caracterizat de linii minimaliste și de construcții simple, care se concentrează pe funcționalitate.”, spune Mikael Axelsson, Designer la IKEA. „Masa din colecția BASTUA este viziunea mea asupra acestui concept, întrucât este realizată din furnir de mesteacăn și are o margine înaltă, care ajută ca obiectele să rămână fixe acolo unde sunt poziționate.”.
Descoperă mai multe despre cum a fost creată colecția BASTUA.
Colecția BASTUA va fi lansată în toate magazinele IKEA în luna martie a anului 2023 și va fi distribuită în limita stocului disponibil.
Uncategorized
MAREA DESCHIDERE NIBIRU, azi 16 IULIE! Delia, Puya și Mario, focuri de artificii și spectacol aviatic în prima seară
Nibiru își deschide porțile la Costinești. Noua destinație de divertisment de pe litoral promite spectacole impresionante, concerte și experiențe unice
Costinești se pregătește să intre într-o nouă etapă a turismului și divertismentului de pe litoralul românesc. Miercuri, 16 iulie, începând cu ora 18:00, va avea loc inaugurarea oficială a Nibiru, un amplu complex de agrement și evenimente care promite să transforme stațiunea într-unul dintre cele mai importante puncte de atracție din România.
Deschiderea oficială va fi marcată printr-un spectacol de amploare, cu concerte live, demonstrații aeriene, acrobații, focuri de artificii și numeroase activități dedicate atât copiilor, cât și adulților.
O inaugurare spectaculoasă
Pe scena principală vor urca artiști consacrați ai muzicii românești, printre care Delia, Puya și Mario, iar publicul va putea urmări și reprezentațiile impresionante ale trupei Circus of Wonders, care pregătește un spectacol de dans și acrobații.
Momentul oficial al inaugurării îi va avea ca invitați speciali pe Selly, Dan Negru și cosmonautul Dumitru Prunariu, simbol al performanței românești.
Programul include și un impresionant show aviatic susținut de Aeroclubul României, zboruri cu balonul cu aer cald, spectacole pe tiroliană, focuri de artificii, artiști stradali, caricaturiști și numeroase momente interactive pentru întreaga familie.
O experiență completă de divertisment
Nibiru nu înseamnă doar concerte.
Vizitatorii vor putea explora numeroase zone tematice, printre care:
- Muzeul Planetelor;
- expoziția de reptile;
- parc de distracții;
- instalații imersive;
- zone de gaming și experiențe interactive;
- peste 30 de restaurante și spații gastronomice;
- zonă dedicată modei și shoppingului.
Organizatorii spun că noul complex va funcționa zilnic până la finalul lunii august, găzduind concerte, festivaluri și evenimente pentru toate categoriile de public.
Începe și Galaxia Festival
Seara inaugurală continuă cu Astral Night, eveniment care marchează debutul Galaxia Festival.
Pe scenă vor urca Dirty Nano, Pado Belu, Deny, Ozlemek, Alina Eremia, JO și Adi Istrate, iar în zilele următoare festivalul va aduce artiști internaționali de renume precum Ozuna, Nicky Jam, Hugel și Salvatore Ganacci.
Potrivit organizatorilor, peste 500 de artiști români și internaționali vor evolua pe cele șapte scene tematice amenajate în cadrul complexului.
Selly: „Se deschide o nouă stațiune pe litoralul românesc”
În cadrul conferinței de presă organizate înaintea inaugurării, inițiatorul proiectului, Selly, a descris Nibiru drept unul dintre cele mai ambițioase proiecte de divertisment realizate în România în ultimii ani.
„Se deschide o nouă stațiune pe litoralul românesc. Acum trei ani terenul pe care ne aflăm era în paragină. Astăzi vedem rezultatul a trei ani de muncă. Pentru mine este un moment cu o semnificație aparte.”
Acesta a subliniat că proiectul este destinat tuturor generațiilor și că obiectivul este ca tinerii de astăzi să își creeze propriile amintiri în Costinești, la fel cum au făcut generațiile anterioare.
Accent pe siguranță
Organizatorii susțin că siguranța vizitatorilor reprezintă o prioritate.
Complexul beneficiază de:
- puncte de prim ajutor;
- spital mobil;
- sute de agenți de pază;
- dispozitive ale Poliției și Jandarmeriei;
- măsuri speciale pentru gestionarea fluxului mare de participanți.
„Vreau să mulțumesc autorităților statului român. Ca să vă dați seama cât de sigur este proiectul, noi avem toate forțele de ordine prezente permanent în complex”, a declarat Selly.
Accesul la inaugurare
Accesul pe promenada Nibiru se realizează pe baza unui voucher de consumație în valoare de 25 de lei, rezervat online.
Persoanele care dețin bilete la Beach, Please! sau la unul dintre festivalurile organizate în cadrul Nibiru beneficiază de acces gratuit.
Un nou reper pentru litoralul românesc
Prin investițiile realizate și amploarea programului artistic, Nibiru își propune să devină una dintre cele mai importante destinații de entertainment din România, reunind într-un singur loc muzică, gastronomie, tehnologie, experiențe interactive și activități pentru toate vârstele.
Inaugurarea de la Costinești marchează începutul unui sezon plin de festivaluri și evenimente, într-un proiect care își propune să redefinească modul în care este perceput divertismentul pe litoralul românesc.
Uncategorized
Wegovy, prima pastilă GLP-1 pentru slăbit, primește undă verde de la Comisia Europeană
Comisia Europeană a aprobat Wegovy sub formă de comprimat, administrat o dată pe zi, acesta devenind primul tratament oral GLP-1 autorizat în Uniunea Europeană pentru managementul greutății.
Medicamentul conține semaglutidă orală în doză de 25 mg și este indicat adulților cu obezitate, respectiv cu un indice de masă corporală de cel puțin 30 kg/m², precum și celor cu suprapondere și minimum o afecțiune asociată greutății. Tratamentul este utilizat împreună cu o alimentație cu aport caloric redus și cu mai multă activitate fizică.
Aprobarea se bazează pe rezultatele studiului OASIS 4, desfășurat timp de 64 de săptămâni. În rândul persoanelor care au urmat tratamentul conform protocolului, scăderea medie în greutate a fost de aproximativ 17%, comparativ cu 3% în grupul placebo, iar aproximativ unul din trei participanți a pierdut cel puțin 20% din greutatea corporală.

Potrivit Novo Nordisk, profilul de siguranță și tolerabilitate al formei orale este similar celui cunoscut pentru semaglutida injectabilă. Compania consideră că varianta sub formă de comprimat poate reprezenta o opțiune mai simplă și mai ușor de acceptat pentru unele persoane care încep sau continuă tratamentul.
Comisia Europeană a aprobat, în același timp, și Wegovy injectabil în doză de 7,2 mg, asociat în studiile clinice cu o scădere medie în greutate de aproximativ 21%. Forma orală este deja disponibilă în Statele Unite, Regatul Unit și Emiratele Arabe Unite, iar lansarea în alte țări este planificată pentru a doua jumătate a anului 2026.
Uncategorized
Samsung prezintă noul SSD 990, cu performanțe de top și eficiență energetică îmbunătățită
SSD-ul Samsung 990 oferă performanțe robuste, cu o viteză de citire secvențială de până la 7.250 MB/s și o eficiență energetică îmbunătățită cu 38% față de predecesorul său
Variantele de 1 TB și 2 TB extind opțiunile de upgrade al computerului pentru consumatori, acoperind de la utilizarea de zi cu zi, până la gaming și crearea de conținut
Samsung Electronics a anunțat astăzi lansarea noului său SSD 990, disponibil în capacități de 1 terabyte (TB) și 2 TB. Oferind performanțe secvențiale excepționale și o eficiență energetică îmbunătățită, SSD-ul Samsung 990 este conceput ca o soluție de stocare echilibrată, optimizată pentru gaming, sarcini creative și utilizarea zilnică a computerului.
„Noul SSD 990 de la Samsung este o soluție excelentă pentru o gamă largă de utilizatori care doresc să-și extindă spațiul de stocare pentru sarcini de lucru complexe, gaming imersiv, creare de conținut la rezoluție înaltă și asamblarea propriilor computere”, a declarat Tommy (Hyoungsuk) Kwon, vicepreședintele echipei Memory Brand Product Biz în cadrul Samsung Electronics.
Datorită suportului PCIe 4.0 și celor mai recente tehnologii NAND, modelul de 2 TB al SSD-ului Samsung 990 oferă o viteză de citire secvențială de până la 7.250 megabyți pe secundă (MB/s), în timp ce modelul de 1 TB atinge până la 7.150 MB/s. Ambele modele asigură viteze de scriere secvențială de până la 6.450 MB/s, facilitând transferuri rapide de fișiere și timpi de încărcare reduși.

În ceea ce privește performanța aleatorie, modelul de 2 TB oferă până la 850K IOPS la citire și 1.200K IOPS la scriere, în timp ce modelul de 1 TB atinge viteze de citire și scriere de până la 700K, respectiv 1.100K IOPS. Aceste capacități îi ajută pe utilizatori să se bucure de lansări mai rapide ale aplicațiilor, un gameplay fluid și o gestionare eficientă a sarcinilor de lucru de mari dimensiuni.
Capacitatea de stocare extinsă le permite, de asemenea, utilizatorilor să salveze volume mari de conținut de înaltă calitate și cele mai recente jocuri AAA. Modelul de 2 TB poate stoca până la 30 de jocuri de mari dimensiuni, calculat la o dimensiune medie de 64 GB per joc, devenind o soluție ideală pentru gamerii și creatorii care gestionează fișiere și aplicații din ce în ce mai voluminoase.
SSD-ul Samsung 990 a obținut, de asemenea, îmbunătățiri semnificative în ceea ce privește eficiența energetică. Comparativ cu modelul său anterior, 990 PRO, eficiența energetică a fost îmbunătățită cu până la 38%, permițând utilizatorilor să obțină performanțe ridicate cu un consum mai mic de energie.
Software-ul Samsung Magician contribuie la asigurarea faptului că SSD-urile – inclusiv Samsung 990 – își mențin performanța optimă. Acesta sprijină migrarea fluidă a datelor și monitorizarea stării de sănătate a unității de stocare, permițând utilizatorilor să beneficieze de o optimizare personalizată a performanței și de o protecție robustă a datelor.
| SSD Samsung 990 | ||
| Interfață | PCIe® 4.0 x4 NVMe™ 2.0 | |
| Format | M.2 (2280) | |
| Memorie de stocare | Samsung V-NAND | |
| Controler | Controler intern Samsung | |
| Capacitate | 1 TB | 2 TB |
| Viteză de citire/scriere secvențială | Până la 7.150 MB/s, până la 6.450 MB/s | Până la 7.250 MB/s, până la 6.450 MB/s |
| Viteză de citire/scriere aleatorie (QD32) | Până la 700K IOPS, 1.100K IOPS | Până la 850K IOPS, 1.200K IOPS |
-
Uncategorizedo săptămână agoO iubire construită pe crestele munților. Filmul „Hoinari prin Munți” ajunge la Craiova, pe 11 iulie
-
Uncategorizedo săptămână agoHONOR lansează în România noul smartphone pliabil HONOR Magic V6
-
Uncategorizedo săptămână agoRoborock lansează noua gamă de roboți de tuns gazonul
-
Uncategorizedo săptămână agoHONOR aduce în România noul HONOR Watch 6
-
Afacerio săptămână agoNorth Bucharest Investments își extinde portofoliul prin parteneriatul cu VIVO Residence
-
Uncategorizedo săptămână agoSchimbare de strategie la Continental Hotels: Cine preia conducerea celor mai mari hoteluri ale grupului din Sibiu
-
Uncategorizedo săptămână agoOrase inteligente mai usor de administrat
-
Uncategorized7 zile agoSamsung Climate Solutions deschide la Schiphol, Amsterdam, cel mai mare centru de training din Europa

