Exclusiv
Soluția din acest dosar, de respingere a acțiunii, este un câștig al fiecărui lider sindical, al fiecărui polițist sau personal al MAI – Ziarul Incisiv de Prahova
În momentul în care am ales să fiu reprezentant sindical, acum mai bine de 13 ani, îmi doream să fiu parte a schimbării, voiam să fiu parte a modernizării instituției, mă bucuram de fiecare coleg pe care puteam să îl ajut cu un sfat, cu o îndrumare și căruia puteam să îi dau speranța că mâine va fi mai bine. Încă din școala de poliție am suportat consecințele faptului că am spus lucrurilor pe nume, că am luat atitudine față de modul în care erau tratați colegii mei. Și credeți-mă, nu e ușor la 19 ani să ți se spună că nu vei absolvi școala de poliție cu această atitudine de „insubordonare”.
De la acel moment și până în prezent, am suportat multe consecințe, de la cercetări disciplinare, la incompatibilități cu „dedicație” sau alte fapte despre care promit că voi relata la momentul potrivit într-un alt material. De această dată însă, aș vrea sa vorbesc despre ultimul demers al celor care conduc MAI-ul de a mă reduce la tăcere. În vara anului trecut, acum aproape 1 an, am primit un plic de la Judecătoria Sectorului 2 destinat personal, dar remis la sediul Sindicatului EUROPOL. După deschiderea plicului, aveam în față câteva zeci de foi și un cd, precizeaza Cosmin Andreica, președintele Sindicatului EUROPOL.
Era vorba despre o cerere de chemare în judecată în numele lui Vasilescu Liviu, fostul șef al Poliției Române, actual director general al Direcției Generale Anticorupție. Obiectul dosarului era reprezentat de:
– Obligarea subsemnatului la plata sumei de 20.000 euro cu titlu de daune morale;
– Publicarea Sentinței în mass media și pe rețelele de socializare;
– Plata cheltuielilor de judecată.
Și toate acestea pentru faptul că cel ce a fost șef al Poliției Române, ar fi suferit „consecințe negative…pe plan psihic în special” ca urmare a criticilor pe care le-am adus începând cu luna august 2020, pentru modul dezastruos în care a fost gestionată înmormântarea interlopului „Emi Pian”. De asemenea, că i-aș fi prejudiciat demnitatea și reputația profesională, în condițiile în care Vasilescu a denigrat toți polițiștii din România afirmând că „a fost ultimul profesionist din Poliția Română” care putea gestiona întâlnirea cu familia lui „Emi Pian”, noaptea, în biserică.

Vorbim așadar despre o acțiune în răspundere civilă delictuală intentată la 2 ani de la incident, prin care șeful unei structuri de forță, Direcția Generală Anticorupție, primește undă verde să acționeze împotriva unui reprezentant al unei organizații sindicale pentru a-l reduce la tăcere. Această situație fără precedent în zona sindicală, mai ales din perspectiva protagonistului, avea mai multe scopuri, unele la vedere, altele subliminale.
În luna iunie a anului 2022, de când a fost depusă cererea de chemare în judecată, nu am vorbit despre ea, nici măcar colegilor mei, sindicaliști. Pentru că am înțeles că scopul acestui demers, de a fi adus în fața instanței pentru faptul că am avut tupeul să îmi apăr demnitatea colegilor și să critic conducerea Poliției Române și a MAI, era unul de exemplaritate. Orice alt polițist, orice alt sindicalist trebuia să știe că dacă își va exercita dreptul la liberă exprimare, dacă va îndrăzni la rândul său să-și critice șefii sau conducerea politică a ministerului, va fi executat. Astfel, nu îmi permiteam să fac publică această acțiune în lipsa unei soluții, pentru că risca să descurajeze alți reprezentanți sindicali să își mai exercite corespunzător funcția, sau pe alți polițiști să se mai exprime liber, chiar dacă e vorba despre critici la adresa ministrului sau a oricărui șef din Poliția Română și nu numai.
Îmi asum când spun că cererea de chemare în judecată, chiar dacă a fost depusă în nume personal de Liviu Vasilescu, a fost agreată, tolerată și susținută la cel mai înalt nivel. Se dorea o reacție fermă, un pumn în gura celor care reprezintă o vulnerabilitate pentru factorul politic, iar acela era ministrul de interne. Da, admit că am criticat vehement toată mizeria reprezentată de pandemie. M-am opus tuturor măsurilor heirupiste, lipsite de fundament legal și umanitate.
Printre probele administrate și martorii propuși de Liviu Vasilescu se regăsește șoferul lui – actualmente pensionar, Marcel Vela – fostul ministru de interne și actual senator PNL, Iulian Surugiu – fost lider SNAP și actual președinte de partid, Dumitru Coarnă – fost lider SNPPC, actualmente parlamentar, dar și Aurelian Ciocârlan – fost director general adjunct al DGPMB, actualmente pensionar. Nu cred că mai suportă vreun comentariu lista aceasta de top, a unor oameni politici care au fost opțiunile lui Vasilescu să depună mărturie în favoarea sa. E relevant să precizez aceste nume tocmai pentru a înțelege de ce „suport” a beneficiat Vasilescu în demersul său de a mă intimida. Însă despre declarațiile martorilor audiați de instanță și despre inadvertențele în relatarea evenimentelor, revin într-un alt material.
De câte ori am avut ocazia, în media, am catalogat ilegale „ordonanțele militare” care au fost emise cu atâta sete de dictatură de către politicienii vremii. Și am fost nevoit să îmi apăr colegii explicând societății că sunt intimidați, hărțuiți și forțați să îndeplinească atribuții pe care aceștia nu le aveau în fișa postului, precum cele legate de hăituirea „carantinaților/izolaților” prin verificări la domiciliu. Admit că am criticat dur faptul că mii de români și-au îngropat apropiații în saci negri de plastic, sub condiția unei singure persoane la căpătâiul mormântului, iar interlopul defunct „Emi Pian” era plâns zilnic, in living-ul vilei sale, de sute de persoane, sub pasiva supraveghere a autorităților.
Cererea de chemare în judecată a lui Vasilescu mi-a lăsat impresia unei acțiuni realizate în disperare de cauză, pentru a-și recâștiga demnitatea și probitatea profesională pierdută o dată cu momentul în care publicul larg a aflat despre întâlnirea sa cu familia defunctului interlop „Emi Pian”, în miez de noapte, într-o biserică, cu scopul de a negocia modul în care sa aibă loc înmormântarea a doua zi. Totuși, să crezi că memoria societății poate fi ștearsă printr-o astfel de acțiune, când criticile de la acel moment au venit eminamente de la toate nivelurile, este un act de disperare și de inconștiență.
Scopul subliminal al acțiunii în instanță a fost acela de a da un exemplu tuturor celorlalți polițiști care vor îndrăzni să ridice capul din pământ și să se exprime. Imaginați-vă impactul unei soluții de admitere a acestei acțiuni. Dacă reprezentantul unui sindicat ar fi fost „pedepsit”, inclusiv pecuniar, prin obligarea la plata celor 20.000 euro, MAI ar fi reușit să pună batista pe țambal și ar fi fluturat această hotărâre ori de câte ori ar fi apărut un polițist care avea ceva de spus critic la adresa conducerii.
De altfel, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, Vasilescu își prezintă CV-ul, distincțiile și diplomele, susține că și-a clădit o carieră „impresionantă” (care s-a terminat o dată cu întâlnirea cu familia unei grupări infracționale, noaptea, în biserică), și încheie prin a spune că un „agent de poliție[…]nu are experiența necesară să se pronunțe” asupra a ceea ce s-a întâmplat, dar în același timp că un „chestor principal de poliție, echivalent al gradului de general-maior cu două stele” era singurul în măsură să se întâlnească noaptea în biserică, cu familia interlopului defunct, pentru a negocia detaliile modului în care să se deruleze înmormântarea. De altfel, această discreditare a corpului agenților de poliție se regăsește și în cuprinsul CV-ului unde i-a fost rușine să menționeze faptul că a intrat în sistem ca și subofițer (sergent) de poliție. Dar, cum a fost mare nevoie de „ingineri” în anii 90 în Poliția Română, a fost și el „transformat” în ofițer.

Ce m-a surprins în tot acest demers a fost faptul că Vasilescu nu s-a ferit să folosească, fără niciun fel de scrupule, de stări de fapt care dacă ar fi reale, ar fi incompatibile cu avizul psihologic pentru funcția de conducere exercitată. Astfel, Vasilescu susține că a suferit „traume psihice, insomnii, stări de stres” pe perioada celor 2 ani, toate aceste afecțiuni incompatibile cu avizul psihologic necesar pentru exercitarea funcției pe care o ocupă. Nu am cum să nu mă întreb cum se comportă atunci când trebuie să ia decizii sub presiune sau în contextul unor situații limita, pe parcursul cărora ar trebui să dovedească stăpânire de sine, pragmatism, obiectivism și gândire analitică. De altfel, inclusiv Ordinul MAI 23/2015 privind activitatea de psihologie în MAI confirmă aceste susțineri.

Soluția din acest dosar, de respingere a acțiunii, este un câștig al fiecărui lider sindical, al fiecărui polițist sau personal al MAI care la un moment dat a avut curajul să se opună abuzurilor, să nu accepte compromisuri de la principii sau care a refuzat vreodată să accepte ordine/dispoziții care se situau în zona „prostituției profesionale”.

Cu toate presiunile exercitate asupra mea, cu toate intimidările ale cărui subiect am fost, cu riscul de a purta mai departe o țintă pe spate, câtă vreme voi avea mandatul din partea voastră de a-mi reprezenta colegii, voi face același lucru pe care l-am făcut și în prezent. Voi spune lucrurilor pe nume și voi critica managementul unor oameni puși în funcții importante care nu ar trebui să conducă altceva decât mașina personală. Scopul unei organizații sindicale este de a scoate mizeria de sub preș, de a găsi soluții pentru problemele existente și de a determina factorii de decizie să acționeze în consecință, dezvaluie Cosmin Andreica, președintele Sindicatului EUROPOL. (Cristina T.).
Exclusiv
PC-ul se încălzește? Cum îmbunătățești răcirea cu ventilatoarele Spacer: ghid simplu de airflow
Când folosești calculatorul pentru perioade mai lungi, fie pentru activități de birou, fie pentru gaming, căldura produsă de componente trebuie evacuată eficient din carcasă. Dacă aerul cald rămâne în interior, temperatura generală a sistemului poate crește. De aceea, circulația aerului este un element important atunci când vrei să construiești sau să îmbunătățești un PC echilibrat.
Ventilatoarele de carcasă contribuie la acest proces prin introducerea aerului mai rece și evacuarea celui cald. Nu este nevoie să complici inutil configurația. Contează mai ales să alegi ventilatoare compatibile cu carcasa, să folosești corect pozițiile disponibile pentru montaj și să creezi un traseu cât mai clar pentru aerul care circulă prin interiorul sistemului.
Cum creezi un airflow mai bun în carcasa PC-ului
Primul pas este să verifici pozițiile în care carcasa permite instalarea ventilatoarelor. În funcție de construcția sa, acestea pot fi montate pentru admisia aerului în interior sau pentru evacuarea aerului cald. Scopul este să obții o circulație constantă, astfel încât aerul să traverseze carcasa și să contribuie la menținerea unor temperaturi potrivite pentru componentele importante ale calculatorului.
Pentru un sistem nou sau pentru îmbunătățirea unei configurații existente, poți alege ventilatoare spacer potrivite punctelor de montaj și conexiunilor disponibile. Gama include soluții pentru utilizare zilnică, concepute pentru montaj simplu și compatibilitate cu setup-uri de PC obișnuite. Important este să verifici înainte dimensiunea acceptată de carcasă și să stabilești unde ai nevoie de admisie și unde este utilă evacuarea aerului.
Ce dimensiune de ventilator se potrivește configurației tale
Dimensiunea ventilatorului trebuie aleasă în primul rând în funcție de spațiul oferit de carcasă. În această categorie există variante de 120 mm și 140 mm, două dimensiuni utilizate pentru ventilarea carcaselor PC. Nu porni însă de la ideea că o anumită dimensiune este automat alegerea potrivită. Verifică punctele de prindere disponibile și spațiul interior înainte de a adăuga un ventilator.
Contează și modul în care ventilatoarele se integrează în ansamblul sistemului. Poți avea mai multe puncte de montaj, însă o configurație eficientă nu înseamnă pur și simplu instalarea unui număr cât mai mare de ventilatoare. Este mai util să urmărești un traseu coerent al aerului, cu ventilatoare care introduc aer și ventilatoare care îl evacuează. Astfel, fiecare element instalat are un rol clar în circulația aerului prin carcasă.
Conectorii și reglarea vitezei: ce trebuie să verifici
Ventilatoarele pentru PC pot folosi tipuri diferite de conectare, iar în gama Spacer se regăsesc modele ce dispun de conectori cu 3 sau 4 pini. De aceea, înainte de alegere este bine să verifici conexiunile disponibile în configurația ta. Compatibilitatea corectă simplifică instalarea și te ajută să integrezi ventilatoarele fără să modifici inutil structura sistemului.
Există atât variante cu viteză fixă, cât și ventilatoare care permit reglarea vitezei. Alegerea depinde de configurația pe care vrei să o construiești și de posibilitățile de conectare existente. Gama include ventilatoare cu rulment hidraulic, precum și variante cu sau fără iluminare. Iluminarea poate completa aspectul unui setup, însă rolul principal al ventilatorului rămâne acela de a susține circulația aerului în interiorul carcasei.
Cum organizezi mai multe ventilatoare într-un singur sistem
Dacă folosești mai multe ventilatoare, organizarea conexiunilor și a cablurilor devine la fel de importantă ca montajul propriu-zis. Cablurile lăsate dezordonat pot face interiorul mai dificil de gestionat atunci când vrei să schimbi sau să verifici o componentă. O instalare ordonată îți permite să urmărești mai ușor fiecare conexiune și să păstrezi configurația simplă.
În astfel de situații poate fi util un fan hub compatibil, care permite centralizarea conexiunilor pentru mai multe ventilatoare. În gama Spacer există soluții de acest tip pentru configurații cu mai multe ventilatoare, inclusiv variante care permit gestionarea iluminării ARGB. Un fan hub poate simplifica organizarea sistemului, mai ales atunci când ai mai multe ventilatoare montate și vrei să reduci numărul conexiunilor gestionate separat.
Un PC bine ventilat nu are nevoie de o configurație inutil de complicată. Verifică dimensiunile acceptate de carcasă, stabilește direcția în care vrei să circule aerul și alege conexiunile potrivite sistemului tău. Printr-un montaj organizat și o combinație potrivită de admisie și evacuare, ventilatoarele pot contribui la menținerea unei circulații constante a aerului și la construirea unui PC funcțional. Descoperă gama Spacer și alege soluțiile potrivite pentru un sistem bine organizat, fiabil și accesibil.
Afaceri
UZINEX livrează prima centrală fotovoltaică mobilă din România către ARS INDUSTRIAL | Comunicat de presă
Soluția elimină autorizația de construcție pentru proiectele alimentate cu energie regenerabilă pe fonduri europene
Iași, România — 25 mai 2026 — UZINEX, integrator industrial cu sediul în județul Iași, anunță livrarea primei centrale fotovoltaice mobile din România către beneficiar, companie cu sediul în Ploiești, județul Prahova. Soluția — un container expandabil care se desfășoară pe aproximativ 60 de metri liniari de panouri fotovoltaice — alimentează un echipament 100% electric de subtraversări orizontale, eligibil pentru finanțări din fonduri europene.
O soluție pentru un decalaj structural al finanțărilor europene
Legislația actuală a Uniunii Europene impune ca echipamentele achiziționate din fonduri europene și prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) să fie 100% electrice, fără emisii directe. Această cerință a creat un decalaj operațional: echipamentele eligibile sunt frecvent destinate utilizării pe șantiere izolate, acolo unde rețeaua publică de energie electrică lipsește sau este insuficientă, iar soluțiile clasice de alimentare — generatoarele diesel — contravin chiar principiului pentru care s-au cheltuit banii europeni.
Centrala fotovoltaică fixă, ca alternativă, presupune un parcurs birocratic de minimum șase luni — autorizație de construcție, racord la rețea, aviz ANRE — și o instalare permanentă într-o singură locație, în contradicție cu specificul șantierelor mobile care se relochează de la un proiect la altul.
Centrala fotovoltaică mobilă livrată de UZINEX rezolvă simultan ambele probleme: este integrată într-un container transportabil, nu necesită autorizație de construcție și se redislocă împreună cu echipa client la fiecare nou șantier.
Configurația livrată către beneficiar
Modelul livrat reprezintă varianta compactă din gama UZINEX de centrale fotovoltaice mobile, dimensionată pentru alimentarea unui echipament electric de subtraversări orizontale și a sculelor auxiliare de șantier.
Specificații tehnice principale:
- Panouri fotovoltaice instalate: 24 kW
- Sistem de stocare: 52 kWh baterii LiFePO4
- Invertor hibrid: 24 kW
- Dimensiune container transport: 3 × 2,5 metri
- Lungime panouri desfășurate: ~60 metri liniari
- Conectică: priză 220 V monofazic, priză 380 V trifazic, priză încărcare auto electric
- Climatizare: aer condiționat integrat pentru menținerea bateriilor la temperatură optimă
- Mobilitate: roți tip off-road pentru deplasare pe teren accidentat
Configurația conectică a fost dimensionată conform cerințelor beneficiarului. La cerere, modelul poate fi extins cu prize suplimentare, sisteme de iluminat exterior, monitorizare la distanță și conectivitate GSM.
Gama completă: de la 3 metri la 12 metri lungime container
Modelul livrat către beneficiar reprezintă varianta de intrare a gamei UZINEX. Producătorul oferă centrale fotovoltaice mobile în configurații adaptate volumului de consum al fiecărui client, de la modelul compact până la containerul industrial 40 ft.
La capătul superior al gamei, containerul de 12 metri lungime poate găzdui până la 160 kW panouri fotovoltaice instalate și 620 kWh capacitate de stocare — o autonomie comparabilă cu o microcentrală fixă, fără constrângerile birocratice ale acesteia. Toate variantele sunt customizabile pe specificul fiecărui proiect.
Aplicații dincolo de șantierele civile
O centrală fotovoltaică mobilă este o soluție multi-funcțională. Aplicațiile identificate de UZINEX includ:
- Șantiere de construcții civile și lucrări edilitare
- Echipamente electrice alimentate pe fonduri europene și PNRR
- Operațiuni militare și tabere temporare
- Stații mobile de încărcare auto electric
- Evenimente outdoor și festivaluri
- Operațiuni de ajutor umanitar în zone fără infrastructură energetică
„Există un decalaj structural între cerințele actuale ale fondurilor europene — care impun echipamente 100% electrice — și capacitatea reală a infrastructurii de a livra energie acolo unde se desfășoară lucrările. Centrala fotovoltaică mobilă este răspunsul nostru concret la acest decalaj. Este o soluție românească, gândită pentru o problemă reală a pieței locale, livrată unui client român care a luat decizia corectă de a investi în echipamente eligibile pentru finanțările UE.”
Andrei-Sorin Baciu, co-fondator UZINEX
Pentru un studiu de caz tehnic complet, cu fotografii și detalii suplimentare despre implementarea la beneficiar, vezi:
Despre UZINEX
UZINEX (SC GW LASER TECHNOLOGY SRL) este un integrator industrial român cu sediul în județul Iași, specializat în furnizarea de soluții turnkey pentru echipamente CNC, laser, energie regenerabilă, ambalare, reciclare, prelucrarea metalelor și utilaje grele. Compania oferă garanție de 60 de luni pe echipamente, suport tehnic sub 36 de ore și eligibilitate pentru finanțări din fonduri europene și PNRR. Mai multe informații la www.uzinex.ro.
Andrei-Sorin Baciu — Co-fondator UZINEX
📧 Email: contact@uzinex.ro
📞 Telefon: +40 785 377 577
🌐 Web: www.uzinex.ro
Exclusiv
Festivalul Suflet de România: Peste 100 de producători și artizani locali, apreciați de 25.000 de participanți sosiți pe Domeniul Regal Săvârșin
Pentru al patrulea an consecutiv, în ultimul weekend al lunii aprilie, festivalul Suflet de România a readus la viață lumea satului de altădată, cu artizani ai gustului autentic, meșteșugari gata să arate tainele unor meserii transmise din moși-strămoși și cu artiști din și pentru toate generațiile. A fost cea mai amplă ediție organizată până acum de Profi, cu peste 25.000 de participanți din toate colțurile țării și chiar din afara granițelor, care pe parcursul a două zile au descoperit cum sunt continuate tradițiile, unind comunitățile.
Pe lângă întâlnirea cu mici producători locali, meșteșugari și artizani din toată România, vizitatorii s-au bucurat de ateliere cu meșteșugari iscusiți, piese de teatru în aer liber, dansuri populare, concerte live și de o intervenție surpriză a Grupului Vocal SONG. Pe scena celei de-a patra ediții a festivalului Suflet de România au urcat, între alții, Theo Rose, Damian Drăghici & Brothers, Nicolae Furdui Iancu, Nicoleta Voica, David Ciente, Maria Chivu și Grupul Jianca.
Evenimentul s-a desfășurat cu participarea Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei României, a Alteței Sale Regale Radu, Principele Consort al României, alături de Xavier Piesvaux, Country Manager Ahold Delhaize România, Mihai Spulber, Business Unit Lead Profi, Gabriela Sîrbu, Director de sustenabilitate Ahold Delhaize România, numeroase oficialități, autorități centrale și locale și alți reprezentanți Profi și Mega Image. Startul oficial a fost dat sâmbătă, după ce distinsul grup a încheiat un tur al micilor producători și artizani.
Evenimentul a continuat și tradiția caravanei medicale, oferind din nou consultații gratuite pentru comunitatea din Săvârșin și împrejurimi, cu ajutorul unor medici specialiști în oftalmologie, cardiologie, neurologie, pneumologie și ORL. Pentru a veni în sprijinul oamenilor, mai ales al celor cu posibilitate redusă de deplasare, Profi a adus aproape de ei servicii medicale de calitate, prin implicarea experților de la Asociația ATI „Aurel Mogoșeanu” din Timișoara.
„Suflet de România este o oglindă pentru tot ceea ce este frumos, bun și pentru ceea ce ne face bine și merită păstrat și transmis mai departe. Festivalul care la actuala ediție a adunat peste 25.000 de participanți veniți din toate colțurile țării, dar și din afara granițelor, arată cum se pot consolida comunitățile și susține micii producători locali, artizanii și meșteșugarii români pentru a face în continuare ceea ce știu ei cel mai bine. Festivalul nu are o miză economică pentru Profi, dar aduce un câștig clar pentru români și pentru România. Împreună învățăm cum să promovăm tradițiile și să susținem comunități, să fim uniți în jurul valorilor autentice și să redescoperim bucuria de a petrece timp împreună în mijlocul naturii, mai conectați unii cu ceilalți”, declară Gabriela Sîrbu, Director de sustenabilitate Ahold Delhaize România.
Festivalul Suflet de România încurajează comunitatea de inchirieri masini otopeni să se conecteze la valorile autentice, la gusturile bune și la tradițiile satului românesc prin intermediul unor experiențe trăite într-un cadru natural în care este recreată lumea rurală.
Tradiție pentru susținerea producătorilor locali
La Profi implicarea în comunitate este o tradiție căreia îi sunt dedicate timp și resurse, inclusiv Raftul cu Bunătăți Locale, cel mai amplu program de susținere a micilor producători locali artizanali. Dincolo de prezența la Raftul cu Bunătăți Locale din magazinele Profi, micii producători locali își spun poveștile și își prezintă oferta și pe cea mai amplă și premiată platformă națională de promovare a lor, Via-Profi.ro, prin intermediul căreia oricine poate porni într-o călătorie plină de savoare a gusturilor din România.
Prin numărul angajaților săi, Profi, parte din grupul Ahold Delhaize, este în topul angajatorilor privați din România. PROFI SUPER, PROFI GO și PROFI LOCO, formatele de magazin ale rețelei, au o gamă de 5.000 de produse apreciate de cei peste 1,6 milioane de clienți care zilnic își fac aici cumpărăturile. Mai bine de 94% dintre aceste produse provin de la parteneri din România.
-
Uncategorized7 zile agoArta întâlnește tehnologia: HONOR devine partener în noul sezon Art Safari New Museum
-
6 zile agoLansarea volumului „REGINA. Volum in honorem arhitectei României Mari” a marcat centenarul vizitei istorice a Reginei Maria în America de Nord
-
Afacerio săptămână agoPeste 5000 de vizitatori au ajuns în prima zi de ENERGY EXPO 2026
-
Politică localăo săptămână agoDan Andronic denunţă manipularea celor de la G4Media! Cum a fost inventată acuzația la adresa ambasadoarei SUA
-
Afacerio săptămână agoCât costă construirea unei hale industriale?
-
Socialo săptămână agoAntreprenori români de pretutindeni se reunesc la RePatriot Summit 2026, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României
-
Sport5 zile agoPrimăria Grădinari câștigă prima ediție a Instituțional Cup
-
6 zile agoCe minunății se pot vedea în acest weekend la Chocolate Saga 2026, la Palas Mall Iași?

