Uncategorized
Seria realme 11 Pro va fi disponibila pe 21 iunie – colaborare cu Lonely Planet
București, România – 13 iunie 2023 – realme, brandul de smartphone-uri în plină dezvoltare, a confirmat astăzi lansarea seriei realme 11 Pro pentru data de 21 iunie în Europa. Seria conține modelele realme 11 Pro+ 5G și realme 11 Pro 5G, iar intre timp a fost anunțat și parteneriatul cu Lonely Planet.
Colaborarea dintre realme și Lonely Planet are ca scop imbunătățirea experienței foto pe un dispozitiv mobil, inspirând utilizatorii să se exprime liber, indiferent de limitarea dispozitivelor. Parteneriatul aduce în premieră trei filtre personalizate pentru a face fotografia de stradă mai distractivă și mai creativă.
Reamintim că modelul realme 11 Pro+ 5G este unic în segmentul său de pret, având o camera de 200MP cu OIS și SuperZoom 4x In-Sensor. Acesta folosește un senzor foto Samsung ISOCELL HP3 actualizat, cu o dimensiune de 1/1.4 inch, pixeli cu o dimensiuni de 2,24μm și o deschidere f/1.69. Este un salt uriaș în fața competiției care în același segment de preț folosește senzori IMX766.
De asemenea, folosind tehnologia In-Sensor Zoom, noul realme 11 Pro+ 5G poate realiza fotografii de la distanță fără pierderi de calitate, până la 4x zoom. Ca urmare, este primul telefon din industrie care folosește această tehnologie și permite un zoom 4x fără pierderi de calitate, iar rezoluția imaginii în acest segment focal este cu 242% mai mare decât cea a produselor similare.

În afară de camera foto remarcabilă, realme 11 Pro+ 5G integrează cel mai bun ecran curbat din segment, având o rată de refresh de 120Hz. Prin folosirea tehnologiei COP Ultra, un proces avansat de asamblare, raportul corp-ecran este de 93.65% și cu margini subțiri de doar 2.33mm în jurul ecranului. Mai mult, după 26 de selecții, realme a optat pentru o curbură a ecranului de 61 grade pentru a oferi o experiență excelentă și o aderență optimă.
Ecranul lui realme 11 Pro+ 5G dispune de un touch sampling de 1260Hz și algoritm X-Touch 2.0, reducând foarte mult atingerile greșite la utilizarea zilnică. Mai mult, sticla folosită este dublu întărită pentru o rezistență mai bună în cazul șocurilor, atât pentru partea din față cât și pentru partea din spate. Fiind cel mai bun din acest segment de preț, datele tehnice sunt impresionante: 1 miliard de culori, 120Hz, 950nits luminozitate, 100% gamă de culori P3, HDR10+ și un contrat de 5.000.000:1.
Seria realme 11 a făcut pași înainte și în ceea ce privește designul. Sunrise Beige, Oasis Green și Astral Black – în total trei variante de culoare – au fost dezvoltate de realme Design Studio în colaborare cu Matteo Menotto – fost designer de imprimeuri și textile de la GUCCI, pentru a aduce designul și manopera de înaltă calitate a marilor branduri de lux într-un telefon pentru tinerii din întreaga lume.
Sunrise Beige își ia indicațiile estetice din orașul modei – Milano. Designerul surprinde cel mai rafinat și efemer moment al unei zile, când lumina soarelui cade pe clădirile clasice într-o nuanță palidă de aur, iar linia galbenă din mijloc simbolizează drumul care se întinde în depărtare. Designul cusăturilor tridimensionale asemănătoare cusăturilor realizate manual atrage atenția asupra texturii, iar pielea vegană lychee combinată cu textura țesută tridimensional oferă o nuanță uimitoare și la modă.

Mai mult decât atât, realme a confirmat și lansarea căștilor TWS realme Buds Air 5 Pro, singurele căști cu drivere duble coaxiale din segment și cu anulare active a zgomotului de 50dB. Noile căști realme Buds Air 5 Pro dispun de drivere de 11mm si un tweeter micro de 6mm, producând sunete pe toate frecvențele.

Cu tehnologia îmbunătățită de anulare a zgomotului de fond, realme Buds Air 5 Pro poate anula până la 50dB, fiind astfel cele mai puternice căști TWS cu noise-cancelling din industrie, cu o eficiență de până la 99.6%.

Seria realme 11 Pro va fi disponibilă în România din data de 21 iunie.
Uncategorized
Zyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului
Rețeaua WiFi gestionată în cloud, cu monitorizare bazată pe inteligență artificială, asigură conectivitatea personalului și buna desfășurare a operațiunilor.
Zyxel Networks, lider în furnizarea de soluții de rețea în cloud sigure și bazate pe inteligență artificială, a anunțat astăzi implementarea cu succes a soluției sale de rețea în cloud Nebula la JW Marriott Maldives Resort & Spa, unde o rețea gestionată în cloud cu peste 100 de access point-uri (AP-uri) asigură o conectivitate fără întreruperi și de înaltă densitate în întreaga zonă de cazare a personalului stațiunii, sprijinind personalul din spatele uneia dintre cele mai prestigioase stațiuni de lux din insulele Maldive.
Asigurarea unei conectivități constante în spațiile de cazare ale personalului, repartizate în cinci blocuri rezidențiale, a reprezentat o provocare atât din punct de vedere structural, cât și operațional. La JW Marriott Maldives Resort & Spa, succesul nu a depins doar de adăugarea unui număr mai mare de AP-uri, ci de proiectarea unei rețele capabile să depășească interferențele de semnal, rămânând în același timp ușor de gestionat la scară largă.
Împreună cu partenerii Plexus Distribution și Focus Computers, Zyxel Networks a abordat aceste provocări printr-o combinație de proiectare inteligentă a rețelei, infrastructură robustă și gestionare bazată pe cloud, care oferă:
- Proiectare wireless bazată pe layoutul locației: În loc să se bazeze pe access pointuri montate pe coridoare, care aveau dificultăți în a asigura semnalul WiFi în camere din cauza pereților cu panouri metalice, arhitectura wireless a fost reproiectată în funcție de locurile în care conectivitatea era cea mai importantă. Aproximativ 95 de puncte de acces de interior NWA90AX PROau fost instalate direct în camerele personalului pentru a asigura o acoperire consistentă la nivel de cameră, în timp ce punctele de acces de exterior NWA55AXE extind acoperirea WiFi fiabilă în grădini și în alte spații comune.
- O rețea principală robustă: switch-urile managed GS1920-24HPv2au fost instalate în fiecare bloc de cazare, formând o rețea principală stabilă și capabilă să susțină un trafic ridicat. Capacitățile lor PoE simplifică implementarea, permițând amplasarea flexibilă a punctelor de acces și reducând în același timp cerințele de cablare între mai multe clădiri.
- Operațiuni centralizate în cloud: platforma de gestionare în cloud Nebulade la Zyxel Networks oferă o vizualizare într-un singur loc asupra întregii rețele, permițând monitorizarea centralizată și gestionarea de la distanță. Funcția Wireless Health din cadrul platformei Nebula, bazată pe inteligență artificială, ajută echipele IT să detecteze și să diagnosticheze automat problemele de Wi-Fi, optimizând în același timp performanța înainte ca acestea să afecteze operațiunile zilnice ale angajaților stațiunii.
„Pentru a asigura o experiență de navigare pe internet performantă și stabilă pentru angajații noștri, am decis să instalăm puncte de acces în fiecare cameră. Pentru aceasta, aveam nevoie de o soluție de înaltă calitate la un preț accesibil. De aceea am ales produsele Zyxel Networks pentru modernizarea noastră”, a comentat Dilanka Adikari, specialist IT senior la JW Marriott Maldives Resort & Spa. „Soluția de rețea în cloud Zyxel Nebula a făcut ca gestionarea tuturor punctelor de acces, a switch-urilor și a configurațiilor acestora să fie extrem de ușoară. Aceasta ne-a simplificat operațiunile și a îmbunătățit fiabilitatea generală a rețelei”, a adăugat Adikari.
„Conectivitatea fiabilă pentru personalul din sectorul ospitalității este adesea neglijată, deși este la fel de exigentă ca rețelele destinate oaspeților. La urma urmei, oaspeții pot fi în vacanță, dar rețeaua nu este niciodată”, a declarat Kell Lin, vicepreședinte asociat senior în cadrul Networking Strategic Business Unit, parte din Zyxel Networks. „Acest proiect demonstrează ce se poate realiza atunci când tehnologia potrivită se îmbină cu o expertiză locală de bună calitate. Rezultatul este o conectivitate fiabilă care asigură buna desfășurare a operațiunilor și dovedește că nici chiar cei mai groși pereți nu au întotdeauna ultimul cuvânt.”
Cu încrederea a peste 1 milion de companii din 150 de piețe, Zyxel Networks aduce în industria ospitalității zeci de ani de expertiză în domeniul rețelelor. Astăzi, peste 7.000 de hoteluri și stațiuni din întreaga lume se bazează pe soluțiile Zyxel Networks în cadrul industriei ospitalității pentru a asigura o conectivitate fiabilă, a spori eficiența operațională și a oferi oaspeților experiențe cât se poate de bune. Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați: https://www.zyxel.com/global/en/success-stories?industry_type=hospitality
Uncategorized
Garmin își extinde gama de ceasuri inteligente de top cu modelele fēnix 9 și fēnix 9 Pro
Modelul Pro, robust și rafinat, are prima carcasă de ceas din titan și cel mai mare ecran AMOLED de pe un ceas fēnix
Garmin (NYSE: GRMN) lansează astăzi fēnix® 9 și fēnix 9 Pro, ceasuri inteligente multisport, cu GPS, concepute pentru a-i ajuta pe sportivi și aventurieri să-și atingă potențialul maxim. Dotat acum cu o carcasă din titan, fēnix 9 Pro oferă un aspect rafinat și o construcție robustă în timp ce se simte foarte ușor. Ambele modele aduc îmbunătățiri semnificative, printre care Garmin Epic, o nouă modalitate de a grupa mai multe activități într-o singură poveste care poate fi partajată în Garmin Connect™, precum și indicatori îmbunătățiți despre stamina, care îi ajută pe sportivi să-și adapteze mai bine antrenamentul. Modelele fēnix 9 Pro includ conectivitate încorporată prin satelit¹ și LTE¹, care permite comunicarea prin voce, mesaje text și SOS direct de la încheietura mâinii.
„fēnix 9 și fēnix 9 Pro sunt concepute special pentru cei care doresc să obțină performanțe mai bune și să se aventureze mai departe. Sportivii pot înțelege mai bine progresele în materie de rezistență și se pot antrena mai inteligent cu ajutorul indicatorilor avansați de rezistență, în timp ce instrumentele superioare de navigație îi ajută pe aventurieri să rămână cu încredere pe traseu. Iar cu noua funcție Garmin Epic, activitățile sunt transformate în povești pe care utilizatorii le pot retrăi. Cu noile ceasuri inteligente fēnix la încheietura mâinii, utilizatorii pot redefini ceea ce credeau că este posibil.”
—Alexandru Moise, Sales & Marketing Garmin RO, HU, BG, MD.
Descoperă toate funcțiile modelelor fēnix 9 și fēnix 9 Pro pe garmin.com
Conceput pentru a depăși limitele, fēnix 9 este dotat cu instrumente noi și îmbunătățite, menite să ducă antrenamentul și explorarea la un nivel superior.
- Dotat cu un ecran AMOLED de două ori mai luminos decât modelul anterior, fēnix 9 include, de asemenea, o lentilă din safir rezistentă la zgârieturi, butoane etanșe și este certificat pentru scufundări până la 40 de metri.
- Fie că este vorba despre o excursie la munte, o cursă de ciclism sau un plan de antrenament de forță, noua funcție gratuită Garmin Epictransformă mai multe activități într-o poveste coerentă în Garmin Connect. Prin gruparea activităților înregistrate pe parcursul mai multor zile, săptămâni sau luni pentru a crea un „Epic”, utilizatorii pot vedea datele privind sănătatea și performanța lor din acea perioadă, pot adăuga fotografii și pot partaja totul cu prietenii și familia.
- Noile funcții de monitorizare a staminei– inclusiv zonele de rezistență și curba de rezistență – le arată sportivilor cum se modifică rezistența lor în timp, pe baza progreselor și istoricului de antrenament, îmbunătățindu-le capacitatea de a-și doza efortul în timpul unei activități.
- Obține și mai multe informații despre condiția fizicăîn timpul unei activități de vâslit în interior, precum VO2 Max și curba de putere, pentru a evalua progresul, a stabili obiective și a regla intensitatea antrenamentelor2.
- Funcțiile extinse pentru ruckingpermit utilizatorilor să modifice greutatea rucsacului în timpul unei activități, să urmărească antrenamentele GORUCK™ direct pe ceas și să stabilească indicatori țintă, cum ar fi caloriile arse, cu o greutate a rucsacului de până la 100 kg.
- Aventurează-te cu încredere cu ajutorul hărților integrate cu funcție de ghidare, care sunt mai fluide și mai intuitive ca niciodată. Cu o memorie RAM cu 50% mai mare decât la modelul fēnix 8 și un motor de hărți actualizat și mai performant, derularea hărții este acum cu până la 30% mai rapidă. În plus, o nouă perspectivă permite utilizatorilor să anticipeze mai bine ce urmează, oferind mai multe detalii, atât în apropiere, cât și la distanță.
- Cu 64 GB de memorie, aventurierii pot descărca de două ori mai multe hărți comparativ cu modelul fēnix 8 și pot stoca până la 7.000 dintre melodiile lor preferate.
fēnix 9 este disponibil în trei dimensiuni – 43 mm, 47 mm și 51 mm.
Pe lângă toate funcțiile premium ale modelului fēnix 9, fēnix 9 Pro introduce și un design nou, alături de opțiuni de conectivitate fără telefon, încărcare solară, moduri suplimentare de lanternă și multe altele.
Design inovator
- fēnix 9 Pro este primul ceas inteligent din seria fēnix dotat cu o carcasă din titan, oferind un aspect uimitor fără a face compromisuri în ceea ce privește performanța robustă. Folosind o tehnologie de ultimă generație de nano-turnare pentru a combina metalul și polimerul la nivel molecular, acest design îmbină cu ușurință rezistența cu funcționalitatea și reduce grosimea totală a ceasului, menținându-l ușor.
- Ecranul AMOLED ale modelului fēnix 9 Pro oferă o luminozitate de până la 3.000 de niți, afișând statistici și hărți cu detalii ușor de citit, chiar și în condiții de soare puternic.
- Modelul Pro de 51 mm include primul ecran AMOLED de 1,5 inci de la Garmin, mărind suprafața de afișare cu 15% față de fēnix 8, fără a mări dimensiunea carcasei.
- Utilizatorii pot petrece și mai mult timp făcând ceea ce le place, grație ecranelor cu încărcare solară care oferă o autonomie a bateriei de ordinul săptămânilor, pe anumite modele Pro.
- Pentru aventurile care se prelungesc până noaptea târziu, lanterna LED integrată adaugă acum un mod de lumină verde pentru a păstra vederea nocturnă.
Mereu conectat
Funcția de conectivitate inReach¹, disponibilă pe modelele selctate de ceasuri fēnix 9 Pro, îi ajută pe utilizatori să păstreze legătura cu prietenii și familia și să solicite ajutor de urgență de la centrul de coordonare Garmin Response℠, cu personal disponibil 24 de ore din 24, 7 zile din 7, dacă este necesar – totul fără a fi nevoie să-și ia telefonul cu ei. Pe lângă apeluri, mesaje text și asistență SOS, un abonament inReach activ le oferă utilizatorilor și următoarele funcții suplimentare:
- Notificări LiveTrackacum disponibile în aplicația Garmin Messenger™ prin LTE, informând persoanele dragi când un utilizator a început o activitate și permițându-le să-l urmărească pe parcursul antrenamentului. Utilizatorul poate, de asemenea, să trimită rapid mesaje către destinatari preselectați.
- Cu o conexiune LTE, noua funcție Garmin Locatepermite persoanelor dragi să vadă locația utilizatorului prin intermediul aplicației Garmin Messenger.
- Acum poți primi prognoze meteopentru o locație specifică trimise direct pe ceas prin satelit, pe lângă conexiunea LTE.
Pentru prima dată, conectivitatea inReach este disponibilă pe toate variantele de dimensiuni ale modelului fēnix 9 Pro – 43 mm, 47 mm și 51 mm.
Stil personalizat
Noile curele ComfortFit sunt disponibile pentru modelele fēnix 9 și fēnix 9 Pro, oferind utilizatorilor posibilitatea de a-și personaliza ceasul. Designul curelei din țesătură combină elasticitatea, durabilitatea, delicatețea și rezistența la umiditate cu funcționalitatea QuickFit, facilitând reglarea și schimbarea curelelor.
Disponibil din 28 august 2026, fēnix 9 are un preț de pornire de 5.269 RON și oferă o autonomie a bateriei de până la 29 de zile în modul ceas inteligent pentru modelul cu dimensiunea cea mai mare. fēnix 9 Pro are un preț de pornire de 5.789 RON și oferă o autonomie a bateriei de până la 31 de zile în modul ceas inteligent cu cel mai mare ecran AMOLED, în timp ce modelele cu încărcare solară oferă o autonomie a bateriei de până la 57 de zile³. Pentru a afla mai multe despre toate opțiunile de culori disponibile, funcțiile de sănătate și wellness 24/7 și multe altele, vizitează garmin.com.
1 Este necesar un abonament activ; acoperirea rețelei LTE nu este disponibilă în toate regiunile. Conexiunea prin satelit și funcționalitatea SOS ale acestui dispozitiv prezintă limitări importante în comparație cu alte dispozitive inReach, ceea ce ar putea afecta performanța funcțiilor conectate, făcându-le indisponibile în anumite situații. Consultați garmin.com/fenix9pro-requirements pentru a afla cerințele și limitările și pentru a vedea ce servicii sunt accesibile în zona dvs. — sau în zonele în care s-ar putea să călătoriți — pentru a vă asigura că performanța, acoperirea și nivelurile de serviciu ale acestui dispozitiv sunt adecvate pentru utilizarea pe care o aveți în vedere.
2 Necesită un aparat de vâslit echipat cu un senzor de putere
3 Încărcare solară, presupunând purtarea pe tot parcursul zilei, cu 3 ore pe zi petrecute în aer liber în condiții de 50.000 lux
Uncategorized
Promovare Google Ads – cum transformi căutările în oportunități pentru business
Atunci când un utilizator caută pe Google un produs sau un serviciu, intenția lui este deja mult mai clară decât în cazul altor canale de promovare. Tocmai de aceea, promovarea Google Ads poate fi una dintre cele mai eficiente metode prin care un business ajunge în fața potențialilor clienți exact în momentul în care aceștia caută o soluție.
Rezultatele nu depind însă doar de buget. Structura campaniilor, cuvintele-cheie, reclamele, paginile de destinație și modul în care sunt măsurate conversiile pot influența semnificativ performanța. Remote Marketing poate construi și administra campanii Google Ads pornind de la obiectivele comerciale ale fiecărei companii.
Campania trebuie construită după intenția utilizatorului
Nu toate căutările au aceeași valoare. O persoană care caută informații generale despre un produs se află într-o etapă diferită față de cineva care caută direct „preț”, „ofertă”, „comandă” sau un furnizor într-un anumit oraș.
O strategie de promovare Google Ads trebuie să țină cont de aceste diferențe și să prioritizeze căutările care au șanse mai mari să genereze o conversie. Pentru un business de servicii, pot fi importante solicitările de ofertă sau apelurile, în timp ce pentru un magazin online obiectivul principal poate fi vânzarea.
Prin Remote Marketing, campaniile pot fi organizate astfel încât produsele, serviciile și categoriile importante să aibă structuri și bugete adaptate valorii lor pentru business. În același timp, termenii de căutare nerelevanți pot fi identificați și excluși pentru a reduce consumul inutil al bugetului.
Google Ads înseamnă mai mult decât campanii Search
Campaniile de căutare sunt printre cele mai cunoscute, dar Google Ads oferă mai multe formate. Magazinele online pot folosi campanii Shopping sau Performance Max, iar alte business-uri pot combina Search cu remarketing și formate orientate către creșterea vizibilității.
Alegerea depinde de obiectiv. Nu este necesar ca toate tipurile de campanii să fie folosite simultan. În unele situații, o structură simplă și bine controlată poate performa mai bine decât un cont foarte fragmentat.
Într-o strategie de promovare Google Ads, Remote Marketing poate analiza ce tipuri de campanii au sens pentru companie și cum trebuie distribuit bugetul între ele. Deciziile pot fi ajustate ulterior în funcție de datele acumulate și de performanța fiecărei direcții.
Clickurile nu sunt suficiente
O campanie poate genera trafic și totuși să nu aducă rezultate comerciale. Din acest motiv, succesul nu trebuie evaluat doar prin numărul de clickuri sau prin costul acestora.
Pentru un magazin online trebuie urmărite comenzile, veniturile și rentabilitatea bugetului investit. Pentru un business de servicii pot conta numărul și calitatea lead-urilor, costul unei solicitări și procentul celor care devin clienți.
Pagina de destinație are și ea un rol important. Dacă utilizatorul ajunge pe un site lent, cu informații neclare sau cu un formular dificil de completat, o parte din investiția în promovare Google Ads poate fi pierdută.
De aceea, Remote Marketing poate analiza campania împreună cu traseul utilizatorului după click, pentru a identifica dacă problema se află în reclamă, în targetare sau chiar în pagina de destinație.
Optimizarea face diferența pe termen lung
Google Ads nu este un sistem care se configurează o singură dată și apoi funcționează fără intervenții. Concurența se schimbă, apar căutări noi, costurile variază, iar anumite campanii pot deveni mai profitabile decât altele.
O strategie eficientă de promovare Google Ads presupune verificarea termenilor de căutare, ajustarea bugetelor, testarea reclamelor și analiza constantă a conversiilor. Campaniile slabe trebuie corectate sau reduse, iar cele care aduc rezultate pot primi mai multe resurse.
Prin Remote Marketing, Google Ads poate deveni mai mult decât o simplă sursă de trafic. Cu o structură corectă, măsurare precisă și optimizare continuă, campaniile pot contribui direct la atragerea de clienți, generarea de vânzări și dezvoltarea business-ului.
-
Afacerio săptămână agoEveniment parfumat la malul mării: Oriflame lansează două noi parfumuri de nișă create în colaborare cu Givaudan Paris la Hotel Carmen International
-
Uncategorizedo săptămână agoXiaomi aduce în România seria REDMI 17, cu o baterie de 7.500 mAh, un ecran generos de 6,9 inch și rezistență pentru utilizarea zilnică
-
Uncategorizedo săptămână agoWawsome lanseaza campania „Cunoaste-ti drepturile” pentru a informa consumatorii despre dreptul la accesibilitate digitala
-
Uncategorizedo săptămână ago3 zile. 15 ani de Summer Well. Un weekend care ramane cu noi.
-
Sport7 zile agoJUDO MAI APROAPE DE COPII, ÎN SECTORUL 2!
-
Sport7 zile ago24h Endurance Bike Race 2026: 640 de kilometri în 24 de ore la MotorPark România
-
Uncategorized3 zile agoRegulamentul UE 2023/1542: ce trebuie sa stie producatorii si importatorii de baterii
-
Uncategorizedo săptămână agoBran Castle Tour – Discover the History and Legends of Transylvania

