Exclusiv
Asta arată preocuparea mimată față de cea mai valoroasă resursă pe care MAI o are, resursa umană. – Ziarul Incisiv de Prahova
Published
10 luni agoon
Dupa acuzele aduse de la nivelul conducerii aliantei Nord-Atlantice, prin pozitia ferm si autoritar exprimata de secretarul general adjunct NATO, prin care CORUPTIA in Romania continua sa fie un flagel national, cunoscut la nivelele autoritatilor europene si euro-atlantice,
dupa controlul voit scapat de sub controlul neexercitat de autoritatile romane competente, indrituite si cu atribut de supraveghere, prin care sursa “doi si un sfert” local-maramureseana si cu acordul conducerii centrale DGIPI Bucuresti – soferul de taxi care a utilizat un alt mijloc de extragere, dupa ce cadrul MI a constatat ca actul carte de identitate CI este veritabil, la trecerea PCTF, dar nu este detinut si utilizat de detinatorul legal aflat in autoturism, ci de condamnatul Catalin Chereches, sens in care politia a acordat sprijin de extragere si de sustragere de la executarea unei sentinte penale pronuntata intr-un dosar de coruptie de o instanta juridica romana, urmeaza analiza din Consiliul JAI.
Toti ochii europeni si, in special, ai aliatilor NATO, stau pe mafia grupului de crima organizata BUZATU si legaturile acestuia, in sistemele imbaxite ale structurilor edilitar-administrative si politico-economice, care, inca, beneficiaza de un sistem aditional complex si extins, la nivel national, de inalte si profunde parghii de protectii in Statul Roman.
In sistemul militar roman, de aparare, ordine publica si siguranta nationala, inca exista o doza de patriotism care, in conditii de profunda ostilitate si dubla agresiune, pe fondul razboiului romano-roman, pe toate planurile, continua sa isi faca datoria fata de tara si fata de romani. Pentru ca Romania nu poate exista fara romani si nici romanii, din tara si din afara granitelor, nu pot…. fara Romania, desi, cum ar spune unii, statul ar fi in disolutie. Noi nu credem asta si, in continuare, vom prezenta, in cadru jurnalistic, aspectele pe care romanii trebuie sa le cunoasca si care trebuie sa ajunga in analiza si documentarea autoritatilor responsabile, asa cum si vectorii marcati de decizii grave au generat proceduri ilegale de achizitii de vaccinuri etc.
Firmele controlate de presedintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu, a fostei sotii, Gabriela Cretu, de fiului acestora, Tudor Buzatu, investit si care a penetrat, adanc, structuri importante ale unor ministere si agentii guvernamentale romanesti, alaturi de grupul subordonat, condus de clica mafiota aflata in slujba familiei sotiei parlamentarului Eduard-Andrei Popica, regale asfaltului Emil Savin “FARMAZON”, asa cum de-altfel presa a devoalat, care au subjugat acest judet, de atatia ani de zile, asa cum si Marian Oprisan, prin mama sa, a secatuit judetul Vrancea, au pus-o de una mica, prin interpusi de talia lui Lazar Dumitru. Adica firmele din Vaslui se fac ca lucreaza si extrag buget din Vrancea, cu acordul primarilor din vechea garda, investiti de echipa LILI Stoica Elena – Marian Oprisan.
Vorba lui Marian Oprisan: “ Mama mea sunt eu…. “ Si, astfel, mama l-a mai imprumutat cu 1 milion euro. In total, acesta are o datorie de peste 1,5 milioane euro la mama sa. ( cititi aici: https://www.romaniatv.net/marian-oprisan-a-mai-imprumutat-1-000-000-de-euro-de-la-mama-lui-pensionara-cati-bani-ii-datoreaza-acum-baronul-de-vrancea_7560181.html )
Denuntatorul arestatului preventiv, spagarul Dumitru Buzatu, Farmazon, a fost suspect intr-un caz de omor…. unde credeti? Raspuns = la Vaslui. Acesta mai are un ginere, in afara de deputatul Popica Eduard, pe numele sau Cornel SELARU, care a vanat un om si, apoi, l-a ucis, in prezenta lui Farmazon. In prezent se afla in puscarie, pentru 16 ani, in executarea pedepsei, conform justitiei valsuiene, care l-a “inlocuit” pe Framazon, preluandu-I fapta. [ https://podul.ro/articol/21769/cine-este-denuntatorul-spagarului-dumitru-buzatu-unrege-al-asfaltului-putred-de-bogat-abonat-la-contracte-cu-statul-psd-a-fost-suspect-intr-un-caz-de-omor-ginerele-acestuia-este-deputatul-psd-eduard-popica-denuntatorul-mai-are-un-ginere-care-este-la-puscarie-pentru-ca-a-vanat-un-om-si-apoi-l-a-ucis ]
Concret, firma INVESTICO SRL, cea care a dat, pe rand, tepe, atatia ani, firmelor Profilco SRL, Becon Instal SRL Galati, Bonchance SRL Galati, Cash SRL Botosani etc banciii TBI ( Dosar nr. 129/89/2010, cu termen la data de 11.01.2024 ) si mai ales, bugentului Statului Roman, ar beneficia, in continuare, de o dubla protectie, cea a unor reprezentanti ai instantei Tribunalul Vaslui si de sistemele de relatii subterane asigurate de LD EXPERT GRUP IPURL Husi – Judetul Vaslui.
Este vorba de devoalarea unor discutii si intelegeri recente, in anumite medii, prin care reprezentantul LD EXPERT GRUP IPURL Husi, dirijat, pe anumite filiere, de capii retelei in cauza, a confirmat ca are promisiunea magistratului legal investit sa solutioneze cauza, in favoarea firmei mentionate anterior, desi instantele anterioare au pronuntat decizii contrare capetelor de cerere invocate tendentious, nelegal si netemeinic de reprezentantii intereselor oculte ale firmei INVESTICO SRL, suveica principala pentru extragerea, curgerea si dirijarea banilor negri ai lui Buzatu et Company; chiar si dupa ce acesta a fost plasat in arest preventiv, sistemul sau de legaturi mafiote lucreaza, majoritatea acestor persoane cu functii cheie in aparatul politico-administrativ judetean si care exercita roluri diverse in formule economice subterane, continua sa influenteze decizii, la nivel judetean si nu numai, beneficiind de atributiile functiilor detinute in Consiliul Judetean Vaslui si, totodata, acumuland salarii enorme. Rolul a fost preluat de apropiatul lui Buzatu, Ciprian TRIFAN, care mentine intact aparatul CJ Vaslui si continua mandatul, sub aceleasi auspicii.
[ vezi Decizia – Sentinta Penala nr.138/19.12.2022, pronuntata de Tribunalul Vrancea, in dosarul nr. 1025/91/2021, instanta in speta stabilind deja ca subscrisa UAT nu datoreaza vreo suma de bani, iar administratorul INVESTICO SRL fiind condamnat pentru savarsirea infractiunii de evaziune fiscala, prev. de art. 9 alin 1 lit. b din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin.1 CP, fiind vorba de 5 acte materiale, respectiv cele 5 facturi care, insumat-cumulate, ar face obiectul in disputa, aferent termenului din 29.11.2023 ]
Pe aceasta cale, sesizam autoritatile competente romane responsabile, sa ia masuri si sa previna producerea unor fapte si acte care, prin decizia presedintelui instantei, persona investita sa solutioneze cererea de revizuire formulata de UAT Panciu, intrucat ar pune in dificultate, aceasta administratie, favorizand, ilegal, LD EXPERT GRUP IPURL Husi, Judetul Vaslui, protectorul intereselor oculte si clandestine, descrise in ancheta noastra jurnalistica.
Dincolo de legatura subterana avuta de reprezentantii LD EXPERT GRUP cu magistratul invocat anterior, exista riscul ca prin adoptarea unei solutii ilegale, ticluita, in prealabil, de mafioti, asa cum s-au laudat, cu judecatorul O.D.M., in dosarul nr.1279/891/2023, avand termen in data de 29.11.2023, la TRIBUNALUL VASLUI, sa fie blocat aparatul structurii edilitare, deci caracatita reactioneaza, in interes propiu, racoland, dupa bunul plac, magistrati aserviti, care decid, in culise, in favoarea si in beneficiul unor capuse de talia firmei INVESTICO SRL si a LD EXPERT GRUP, semnalate cu acest gen de legaturi, preocupari si activitati ilegale, in zona clicii Buzatu Dumitru & “FARMAZON” etc.
Sa vedem, pentru ca suntem curiosi, dar si vigilenti, cum va reactiona autoritatea romana competenta, cat de operativ, pe linie de justitie si afaceri interne, atat inainte, cat si dupa Consiliul JAI, unde va fi ridicata, din nou, problema coruptiei din justitia romana, prin exemplificarea cazului Buzatu Dumitru – Teodor Buzatu – Gabriela Cretu etc si legaturile cu crima organizata din Moldova, pe directia Vaslui – Vrancea – Bucuresti.
Tocmai aceasta formula mafiota l-a extras si il protejeaza si in prezent, pe Marian Oprisan [ MAREAN ] care este alimentat de mama sa cu resurse, de cand a fost extras din zona de expunere publica si civica, dirijand, in schimb, din umbra, intrutotul, sistemul prezentat.
Cupola sistemului de protectii mafiote din justitie este asigurata, in continuare, de acesti magistrati, din cadrul TRIBUNALULUI VASLUI, care continua sa protezeje firmele bastanilor Oprisan & Buzatu si, de asemenea, disimuleaza solutii si decizii. Abia acum intelegem ce presiune exercita grupul de crima organizata Buzatu – Farmazon asupra magistratului responsabil, doamna OVAC Mihaela Daniela.
Concluzie: Romania este blocata in aparatul structurilor de putere si adminsitratie, locale si centrale, UE vede, ia masuri punitive in continuare, Romania se descalifica, reputatia, demnitatea, prestigiul si imaginea tarii sunt afectate considerabil si iremediabil, Statul Roman e condamnat la CEDO, contribuabilul – cetatean roman – plateste, datoria publica creste exponential, suma datorata de Romania este enorma, baronii se imbogatesc pe seama cetatenilor si, pe fond, romanul saraceste. Stimati cititori, stimati domni din institutiile de forta ale tarii, acest dosar este judecat, in faza superioara, la VASLUI, iar Europa e cu ochii pe noi.
Tot inainte, domnilor judecatori, protejati-I pe Dumitru Buzatu, Marian Oprisan si firmele lor, asigurati, in continuare, atingerea intereselor acestora si, de asemenea, securizati-Ie si maximizati-le profiturile clandestine, obtinute prin infractiuni. Ignorati orice autoritate de lucru judecat si distrugeti orice urma de autoritate publica din Romania. Dar nu uitati ca reactiile institutiilor de stat romane vigilente vor fi, de asemenea, ferme si autoritare!
Vom reveni cu elemente senzationale. (Cristina T.).
You may like
-
Acer acordă atenție necesităților profesorilor pentru a oferi tehnologii inovatoare, cu adevărat concepute pentru aceștia
-
Premiile Comerțului Online Românesc acordate în cadrul ediției de 19 ani a Galei Premiilor eCommerce
-
Stațiunea Căciulata – Locul ideal pentru tratament și recuperare – Ziarul Incisiv de Prahova
-
Contabilitate SRL, Audit, HR și Consultanță Fiscală: Eliberează-ți Potențialul Antreprenorial!
-
Ferestre Termopan la Comandă: Investiția Inteligentă pentru Confort și Economii
-
HONOR introduce funcția Google Circle to Search pentru Magic V3 și seria HONOR 200
Exclusiv
Stațiunea Căciulata – Locul ideal pentru tratament și recuperare – Ziarul Incisiv de Prahova
Published
O zi agoon
octombrie 10, 2024Scandalurile imobiliare din România: incercări de fraudă și complicități în cazul White Tower și Nordis
Recorder.ro a publicat o investigație detaliată despre dezvoltatorul imobiliar Nordis, evidențiind „indicii solide” că unele apartamente au fost vândute de mai multe ori, către persoane diferite. Articolul subliniază, de asemenea, modul în care proprietarii companiei și-au generat profitul, promovându-se prin utilizarea simbolurilor naționale și apelând la emoțiile profunde ale societății românești, invocând teme precum Marea Neagră, măreția munților și aspirarea la standarde occidentale.
Scandalul White Tower din Ploiești, dezvăluit de ziarul nostru, Incisiv de Prahova, care a avut un impact devastator asupra a zeci de familii, servește drept exemplu emblematic al fraudelor imobiliare din România. Acesta scoate în evidență problemele persistente legate de corupție și integritatea sistemului judiciar. Caracterul de amploare al acestui caz este amplificat de factori structurali și influențe externe care facilitează perpetuarea ilegalităților. De asemenea, procedura utilizată în cazul „White Tower” este similară cu cea observată în cazul „Nordis”.
Investigația din Cazul White Tower: Cazul BURLACU și AMARGHIOALEI
Plecarea pe calea ilicită
Analizând actul de sesizare și declarațiile persoanelor vătămate, rezultă că la data de 18 octombrie 2016, Cristina Angela Burlacu a încheiat o promisiune de vânzare-cumpărare autentificată, prin care PFA Lupu Marioara Domnica s-a angajat să vândă un apartament situat în Ploiești. Apartamentul, compus din două camere, trebuia finalizat până la 20 decembrie 2017, iar prețul convenit era de 30.000 euro.
Modificările ulterioare și prelungirile
Promisiunea a suferit modificări, iar termenul de finalizare a fost extins de mai multe ori, culminând cu penalități pentru nerespectarea acestuia. Însă, conform declarației vătămatei, apartamentele au fost ulterior vândute unei terțe părți, SC Gersim Imobiliare SRL, lucru ce indică o posibilă fraudă.
Sesizarea insolvenței și infracțiunile ilegale
Pe 9 august 2023, PFA Lupu Marioara Domnica a solicitat instanței constatarea stării de insolvență, însă notarii implicați nu au efectuat mențiuni corespunzătoare cu privire la promisiunile de vânzare-cumpărare, prejudiciind promitenții-cumpărători. Pe 19 septembrie 2023, alte persoane vătămate au sesizat organele de urmărire penală, acuzând comiterea de infracțiuni.
Cazul ION VASILE DANIEL: o investiție în false speranțe
Ion Vasile Daniel, în 2019, a decis să investească în imobiliare, fiind îndrumat către dezvoltatorul Lupu Mihai. După întâlnirea cu acesta, Daniel a semnat o promisiune de vânzare-cumpărare pentru două apartamente. Promisiunea stipula un termen de finalizare pe 31 august 2020, dar imobilul nu a fost finalizat la timp. De-a lungul anilor, Daniel a încercat să obțină documentele necesare pentru finalizarea vânzării, însă dezvoltatorul a invocat diverse motive pentru întârzierea procesului.
Concluzie: in fața unei realități complexe
În 2023, Ion Vasile Daniel a descoperit cu surprindere că apartamentele promise de dezvoltator au fost vândute altor persoane. Determinat să obțină dreptatea, a început să adune dovezi despre fraudele comise de dezvoltatori, inclusiv informații despre alte persoane afectate. Această situație subliniază nu doar problemele fundamentale ale industriei imobiliare din România, dar și corupția endemică ce afectează autoritățile locale.
Scandalurile legate de Nordis și White Tower evidențiază necesitatea unei reforme urgente în sectorul imobiliar românesc, pentru a restabili încrederea cetățenilor. O anchetă aprofundată și o responsabilizare a celor implicați sunt esențiale pentru a preveni viitoare ilegalități și pentru a asigura protecția cumpărătorilor de bună credință.
Cazul ION VASILE DANIEL: o investiție în imobiliare transformă sechestrul în decepție
Introducerea în investiții imobiliare
În anul 2019, ION VASILE DANIEL a decis să își îndrepte atenția către domeniul imobiliar, gândind că ar putea profita de oportunitățile de investiții din această ramură. În căutarea unor informații pertinente, el a primit recomandări din partea unui verișor, Florescu Marius, care l-a îndrumat către Lupu Mihai, un dezvoltator imobiliar cunoscut pentru apartamentele pe care le avea de vânzare în apropierea Universității Petrol și Gaze din Ploiești.
Întâlnirea cu Lupu Mihai
ION VASILE DANIEL s-a întâlnit cu Lupu Mihai la șantierul „White Tower”, unde acesta din urmă i-a prezentat planul de construcție al blocului, împreună cu schițele apartamentelor. Deși ION nu avea preferințe specifice cu privire la etaj sau dimensiuni, Lupu Mihai a propus două apartamente, afirmând că acestea sunt singurele disponibile pentru vânzare.
Negocieri și formalități
Având în vedere că ION VASILE DANIEL locuiește în comuna Dumbrăvița, Județul Prahova, el a sugerat realizarea antecontractelor la un notar din orașul Plopeni. Lupu Mihai a insistat că toate actele necesare sunt deja disponibile prin notarul Cosma Andreea din Ploiești, astfel că a fost stabilită o întâlnire. Pe 26 februarie 2019, ION a încheiat promisiunea de vânzare-cumpărare, autentificată sub numărul 51.
Prin acest document, PFA LUPU MARIOARA DOMNICA, reprezentată legal de Lupu Marioara, s-a obligat să îi vândă lui ION două apartamente: apartamentul nr. 14, cu o suprafață utilă de aproximativ 62,98 m.p., și apartamentul nr. 7, cu o suprafață utilă de aproximativ 65 m.p., precum și un loc de parcare suprateran. Documentul stipula clar că imobilele erau în curs de edificare, cu termenul de finalizare fixat pentru 31 august 2020.
Obligațiile vânzătorului
Conform promisiunii de vânzare, PFA LUPU MARIOARA trebuia să schimbe destinația construcției din sediu administrativ/birouri în bloc de locuințe, iar nerespectarea acestei obligații ar fi dus la restituirea prețului plătit de ION, plus 50% din aceeași sumă. La momentul încheierii actului, ION a efectuat un transfer bancar de 65.000 euro (32.500 euro pentru fiecare apartament), echivalentul a 309.361 lei.
Descoperirea incercărilor și tardivitatea proiectului
După semnarea contractului, ION a început să viziteze periodic șantierul pentru a verifica stadiul lucrărilor. Conform afirmațiilor sale, proiectul nu avansase conform așteptărilor, în ciuda promisiunilor lui Lupu Mihai, care a invocat pandemia ca pe un factor care întârzie construcția. În martie 2022, când a constatat că blocul era, în proporție de 90% finalizat, Lupu Mihai a insistat că actele pentru apartamentare nu erau gata și a amânat încă o dată întocmirea contractului final.
În luna iulie 2022, ION a revenit la Lupu Mihai, care a menționat că lipsește un document de la Primăria Ploiești, iar contractul final urma să fie semnat în luna septembrie a aceluiași an. De-a lungul această perioade, ION a observat că apartamentele aveau deja uși montate și chiar erau locuite, ceea ce i-a provocat suspiciuni, dar Lupu Mihai i-a oferit cheile de acces, asigurându-l că va rezolva totul.
Revelații și figuri ilegale
În martie 2023, ION a aflat prin intermediul presei că etajul 9 al clădirii White Tower a fost construit ilegal. Alarmat de aceste informații, a mers din nou la Lupu Mihai pentru a-i solicita încheierea actului final de vânzare pentru cele două apartamente promise. Cu toate acestea, Lupu Mihai i-a comunicat că nu poate vinde apartamentele, deoarece toate documentele aferente au fost preluate de procuratură și că nu putea face nimic până la finalizarea dosarului penal.
Îngrijorarea și acțiunile luate
Pe 26 august 2023, ION a citit în presă despre cazul lui Banu Cristian, un alt cumpărător păgubit, și a întrebat în grupul de WhatsApp al rezidenților din blocul 28K dacă mai sunt alte persoane care se confruntă cu situații similare. Răspunsurile au confirmat ipoteza sa: mulți alți oameni au descoperit că apartamentele promise lor fuseseră deja vândute altor persoane.
A doua zi, ION s-a dus la White Tower pentru a verifica dacă cheile pe care le avea pentru apartamentele sale se mai potrivesc. După ce a constatat că acestea se potrivesc, a decis să facă verificări oficiale. Folosind numărul cadastral obținut de Banu Cristian, ION a descoperit situația îngrijorătoare a apartamentelor sale.
Descoperirile finale
În urma verificărilor efectuate la Oficiul Catastrelor și Publicității Imobiliare (OCPI) Prahova, ION VASILE DANIEL a găsit următoarele informații:
- Apartamentul nr. 7, situat în Ploiești, pe B-dul București, nr. 28K, Sc.A, Et.7, a primit numărul cadastral 144571-CI-U112 și a fost vândut către Mihalcea Marius Aurelian prin actul notarial nr. 98/11.01.2023, autentificat de notarul public Tudose George-Radu.
- Apartamentul nr. 14, situat în Ploiești, pe B-dul București, nr. 28K, Sc.B, Et.I, a primit numărul cadastral 144571-CI-U179 și a fost vândut către SC Gersim Imobiliare SRL prin actul notarial nr. 74/10.01.2023, autentificat de același notar.
Concluzie
Cazul lui ION VASILE DANIEL scoate în evidență complexitatea și riscurile investițiilor imobiliare, mai ales când dezvoltatorii nu respectă bunăvoința contractuală și există suspiciuni de fraudă. Aceasta este o lecție dură pentru toți cei care doresc să se angajeze în domeniul imobiliar fără a verifica cu atenție detaliile de legalitate. De asemenea, evidențiază necesitatea unei reglementări mai stricte a pieței imobiliare pentru a proteja investitorii din România.
Cazul MOCANU DAN: o poveste de investiții amăgitoare în imobiliare
Începuturile investiției
În anul 2019, MOCANU DAN, o persoană care dorea să își investească economiile în domeniul imobiliar, a aflat prin intermediul unui coleg de serviciu despre LUPU MIHAI. Acesta era cunoscut ca reprezentant al unui dezvoltator imobiliar și, atrăgându-l promisiunea unor apartamente de vânzare în cadrul proiectului „White Tower” din Ploiești, DAN a decis să îl contacteze telefonic. În urma discuțiilor, cei doi s-au întâlnit pe șantierul aferent proiectului, unde MOCANU DAN, împreună cu soția sa, MOCANU MIOARA, s-au familiarizat cu blocul, aflat în construcție până la etajul 5, și cu apartamentele disponibile.
Analiza ofertei
LUPU MIHAI le-a prezentat apartamentul tip 1 de la parter, care includea caracteristici atractive precum 2 camere de locuit și o terasă de aproximativ 21,27 m.p. În plus, menționând colaborarea sa cu notarii Tudose Maria și Tudose George-Radu, el a instigat încrederea celor doi cumpărători. Astfel, la data de 19 noiembrie 2019, MOCANU DAN și MOCANU MIOARA au semnat promisiunea de vânzare-cumpărare în fața notarului, prin care PFA LUPU MARIOARA DOMNICA se obliga să le vândă apartamentul respectiv.
Obligațiile de finalizare și plățile
Conform promisiunii, imobilul urma să fie finalizat până la 31 decembrie 2020. MOCANU DAN a achitat prețul convenit de 171.824 lei (echivalentul a 36.000 euro), sumă transferată în contul PFA LUPU MARIOANA DOMNICA. De-a lungul anului 2021, MOCANU DAN a urmărit îndeaproape evoluția construcției, primind chiar o cheie de la apartamentul său de la șeful de șantier, Florian.
Problemele apariției construirii
În octombrie 2022, aflându-se în etapa finală a lucrărilor, DAN l-a contactat pe LUPU MIHAI pentru a discuta despre actul de vânzare-cumpărare, precum și despre penalitățile de întârziere, care, conform calculului său, ar fi fost în jur de 2.000 euro. LUPU MIHAI l-a sfătuit să se întâlnească cu el în biroul său din proiectul City Gate pentru a discuta mai multe detalii. Cu această ocazie, LUPU MIHAI i-a propus să facă un schimb de apartamente, oferindu-i un apartament de 3 camere în City Gate, spunând că acesta ar fi mai sigur datorită accesului monitorizat.
Schimbul de apartamente
MOCANU DAN și soția sa au vizionat apartamentul din City Gate și au fost de acord să facă schimbul. Totuși, LUPU MIHAI a sugerat să nu mai modifice promisiunea de vânzare-cumpărare anterioară printr-un act adițional, informându-i că în 2-3 luni blocurile din City Gate vor fi finalizate.
Întrebările și scurgerea de informații
Pe 4 septembrie 2023, MOCANU DAN a decis să afle adevărul despre apartamentul promis din White Tower și a mers la biroul lui LUPU MIHAI. Acolo, LUPU MIHAI a negat vânzarea apartamentului și a sugerat rezilierea promisiunii nr. 5908/19.11.2019 pentru a încheia o nouă promisiune pe numele SC Romana Miles Residence SRL, dezvoltatorul ansamblului City Gate.
Constatarea vânzărilor ilegale
Pe 5 septembrie 2023, MOCANU DAN a efectuat o verificare cadastrală și a descoperit că apartamentul tip 1, situat în White Tower, a fost vândut către SC Gersim Imobiliare SRL.
Cazul LUPU RAZVAN-ANDREI: O poveste de incredere și incercări în domeniul imobiliar
Descoperirea oportunităților în imobiliare
Persoana vătămată, LUPU RAZVAN-ANDREI, a aflat despre prețurile atractive ale apartamentelor din Complexul White Tower prin intermediul unui prieten. Dornic să achiziționeze un apartament, el a intrat în contact cu Lupu Mihai, reprezentantul dezvoltatorului imobiliar. După o discuție telefonică, RAZVAN-ANDREI și-a făcut drum către șantierul White Tower, unde Lupu Mihai i-a arătat apartamentele disponibile.
Prima interacțiune cu dezvoltatorul
Lupu Mihai i-a comunicat că mai are disponibil un singur apartament, pe care de fapt îl rezervase pentru sine, dar că este deschis să-l vândă dacă lui RAZVAN-ANDREI îi place. Apartamentul respectiv era situat la etajul 9 al blocului 28K, Sc.A. După ce a confirmat cu Lupu Mihai că apartamentul nu prezenta probleme, RAZVAN-ANDREI a fost sfătuit să meargă la notarii Tudose Maria și Tudose George-Radu pentru a încheia o promisiune de vânzare-cumpărare.
Promisiunea de vânzare-cumpărare
Pe 9 septembrie 2022, în fața notarului Tudose George-Radu, s-a încheiat promisiunea de vânzare-cumpărare autentificată sub numărul 4320. PFA LUPU MARIOARA DOMNICA, reprezentată de Lupu Marioara, s-a obligat să vândă apartamentul tip 10 situat în același complex. Apartamentul avea o suprafață utilă de aproximativ 48,35 m.p. și o terasă de 21,27 m.p. La semnarea contractului, RAZVAN-ANDREI a achitat integral prețul convenit de 173.988 lei (36.000 euro), sumă care a fost transferată în contul PFA LUPU MARIOARA DOMNICA.
Întârzieri în finalizarea lucrărilor
După aproximativ două luni de la încheierea promisiunii, LUPU RAZVAN-ANDREI s-a deplasat la White Tower pentru a verifica stadiul lucrărilor. Cu surprindere, a aflat de la locatari că etajul 9, unde se afla apartamentul său, ar fi fost construit ilegal. Alertat, a luat legătura cu Lupu Mihai, care a încercat să-l liniștească, afirmând că situația se va rezolva până la data de 31 decembrie 2022. Lupu Mihai i-a explicat că, deși apartamentele de la etajul 9 erau inițial destinate birourilor, ele au fost vândute ca apartamente rezidențiale cu scopul de a evita impozitele.
Întârzierile în finalizarea contractului
La sfârșitul anului 2022, LUPU RAZVAN-ANDREI l-a contactat din nou pe Lupu Mihai pentru a semna contractul de vânzare-cumpărare, iar acesta a menționat că apartamentul nu era gata, promițând că lucrările vor fi terminate în martie 2023. Pe 22 martie 2023, în urma articolelor din presa locală despre problemele legate de etajul 9, RAZVAN-ANDREI a încercat din nou să obțină informații de la Lupu Mihai, dar a fost întâmpinat cu scuze și promisiuni neîntemeiate.
Sugestia unui schimb
În iunie 2023, RAZVAN-ANDREI a solicitat din nou semnarea contractului de vânzare-cumpărare, dar Lupu Mihai a declarat că există un proces deschis cu Primăria Ploiești pentru legalizarea construcției etajului 9. Lupu Mihai i-a arătat un proces-verbal care menționa că PFA Lupu Marioara Domnica a fost sancționată cu amendă de către Primărie pentru lipsa autorizației de construire.
Insolvența și complicații judiciare
În septembrie 2023, LUPU RAZVAN-ANDREI a aflat că PFA Lupu Marioara Domnica a intrat în insolvență. Alarmat, l-a contactat pe Lupu Mihai pentru a solicita urgent semnarea contractului de vânzare-cumpărare. Lupu Mihai a invocat că mama sa, Lupu Marioara, era internată în spital din cauza unei boli grave și că nu putea semna acte în locul ei. În plus, a menționat că niciun notar din Ploiești nu era dispus să autentifice acte pentru proiectul White Tower din cauza problemelor legale existente, temându-se că va fi tras la răspundere dacă va vinde apartamente.
Promisiuni neîmplinite și frustrare crescută
Pe 5 septembrie 2023, Lupu Mihai a contactat din nou său LUPU RAZVAN-ANDREI, promițându-i că dacă mama sa va supraviețui, va face aranjamentele necesare pentru semnarea actelor la notar. Cu toate acestea, a doua zi, Lupu Mihai l-a sunat pentru a-i spune că nu mai poate finaliza actele de vânzare-cumpărare.
Aflarea adevărului
LUPU RAZVAN-ANDREI a început să suspecteze că Lupu Mihai își depășise limitele și că nu avea puterea de decizie pe care pretindea. La consultațiile cu notarul, a descoperit că mama lui Lupu Mihai era, de fapt, titulara PFA Lupu Marioara Domnica și că a fost ea cea care a semnat promisiunea de vânzare-cumpărare.
Starea apartamentului
La audierea de la data de 12 octombrie 2023, LUPU RAZVAN-ANDREI a menționat că apartamentul tip 10 la etajul 9 era incomplet: nu avea uși de acces, nu era dotat cu centrală termică, firele electrice erau expuse, iar pardoseala nu era acoperită, cu gresia montată doar în baie.
Concluzie
Cazul lui LUPU RAZVAN-ANDREI subliniază provocările și riscurile la care se expun investitorii în domeniul imobiliar, în special în fața dezvoltatorilor care nu respectă clauzele contractuale și care se confruntă cu probleme legale. Această poveste evidențiază necesitatea de a verifica cu atenție fiecare detaliu și de a fi precauți atunci când se iau decizii financiare majore.
Ne întrebăm când vor fi trași la răspundere adevărații vinovați din spatele afacerii White Tower din Ploiești (aici), un scandal care a afectat profund zeci de familii și servește ca un exemplu emblematic al fraudelor imobiliare din România, evidențiind problemele persistente de corupție și integritate în sistemul judiciar. Acest caz de amploare este complicat de factori structurali și influențe externe care facilitează perpetuarea ilegalităților. Vom reveni cu noi dezvăluiri senzationale. (Cristina T.).
Exclusiv
o călătorie controversată de la scrutinul public la beneficii mănoase în Ploiești – Ziarul Incisiv de Prahova
Published
2 zile agoon
octombrie 9, 2024Curg tone de cerneală dezvăluind mizeriile ascunse într-o afacere care dacă s-ar fi întâmplat într-un stat civilizat am fi avut demisii până la liderii politici cei mai importanți din stat. Ar fi demisionat ministrii, sefi de poliție, iar pușcăriile ar fi fost pline de cei care au pus la cale o afacere menită să umple buzunarele băieților deștepți, distrugând viețile unor oameni de bună credință.
Așa cum am spus si în alte episoade, afacerea WHITE TOWER nu ar fi fost posibilă fără ajutorul sefilor Poliției care au ținut de șase, în timp ce șmecherii produceau bani.
Banii grei nu se produceau doar din găinăriile cu vânzarea apartamentelor de patru sau chiar cinci ori, iar scopul in afacerea cu familia LUPU l-a reprezentat întotdeauna ascunderea banilor, neplata TVA-ului si adunarea unor sume uriașe care să poată asigura masini luxoase si petreceri care i-ar face invidiosi si pe cei mai bogați șeici din țările arabe.
Implicarea Familiei Lupu în afaceri imobiliare controversate: O investigație a rețelei frauduloase
- Introducere în Cazul familiei Lupu
Marioara Lupu și soțul său, Ștefan Lupu, locuiesc în municipiul Ploiești. Aceștia sunt părinții inculpatului Mihai Lupu, care a fost implicat în afaceri imobiliare controversate alături de inculpatul Vlad Nichita.
- Asocierea cu Vlad Nichita
La sfârșitul anului 2018, Marioara Lupu și fiul său, Mihai, s-au asociat cu Vlad Nichita în cadrul societății ROMANA MILEX RESIDENCE S.R.L. Marioara a ocupat funcția de administrator, în timp ce fiul său nu era înregistrat oficial în firmă. Împreună, au inițiat afaceri imobiliare, cumpărând un bloc de locuințe aflat în construcție pe Strada Romana, nr. 41 din Ploiești, pe care l-au finalizat și vândut rapid.
- Practici ilegale în achiziții imobiliare
Conform datelor de la P.C.A. Ploiești, blocul a fost cumpărat în condiții ilegale, întrucât era sub incidența unei executări silite, lichidator fiind Radu Podea, unchiul lui Vlad Nichita.
- Detalii despre ROMANA MILEX RESIDENCE S.R.L.
Firma a fost înregistrată sub numărul J29/2624/2018 și a avut sediul social în Ploiești, Strada Rafinerilor. Asociați ai firmei erau Marioara Lupu și Vlad Nichita, iar administrator a fost tot Marioara. Activitatea principală a companiei era de tip CAEN 4120 – Lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale. Firma a fost radiată în noiembrie 2019 și ulterior mutată în București.
- Evoluția Companiei GERSIM DEVELOPMENT S.R.L.
După radierea ROMANA MILEX, s-a înființat GERSIM DEVELOPMENT S.R.L., având aceiași asociați. Această firmă a continuat lucrările de construcții și a raportat o cifră de afaceri netă de 11.139.237 lei în 2022.
- Vlad Nichita: Un inculpat cu rădăcini politice (aici)
Vlad Nichita, cunoscut pentru influența sa în sistemul de justiție și în mediul politic, a fost condamnat pentru infracțiuni grave în trecut. Deși a fost reabilitat, există suspiciuni că a continuat să aibă activități ilegale, inclusiv plecarea în timpul pandemiei într-o țară fără tratat de extrădare, pentru a evita repercusiuni legale.
- Concluzii și implicații ilegale
Implicarea Familiei Lupu în afaceri imobiliare dubioase, alături de inculpatul Vlad Nichita, subliniază o rețea complexă de fraude imobiliare. Aceste activități nu doar că afectează piețele imobiliare locale, dar pot avea și consecințe legale grave pentru toți cei implicați.
Controversa Imobiliară a Familiei Nichita și Lupu: De la accident la tranzacții frauduloase
- Contextul personal al inculpatului Vlad Nichita
Începutul anului 2016 a marcat o întorsătură tragică în viața avocatului Vlad Nichita, după un accident rutier soldat cu moartea a două persoane. Această tragedie a avut repercusiuni asupra vieții personale, culminând cu divorțul de cea de-a doua soție, Elena Nichita, care a dobândit aproape toate bunurile în urma partajului. Există indicii că divorțul a fost unul disimulat, menit să protejeze cuplul de o eventuală executare silită.
- Activi ascunși și colaborări suspecte
Activele deținute de Vlad Nichita au fost transferate fictiv către societatea CONTINENTAL ROAD CARRIER S.R.L., înființată de către fosta soție imediat după accident. În acest context, Vlad Nichita a propus membrilor familiei Lupu extinderea unui proiect imobiliar în zona Hipodromului Ploiești, prezentând o oportunitate cu un cost estimat de 3 milioane de euro. Avocatul a contractat un împrumut bancar, ipotecând bunuri imobiliare aflate nominal pe numele soției, în timp ce Mihai Lupu și mama sa au contribuit financiar din fondurile obținute din vânzarea apartamentelor din complexul WHITE TOWER.
- Transformarea societății imobiliare
În acest context, compania ROMANA MILEX RESIDENCE S.R.L. a fost radiată, iar GERSIM DEVELOPMENT RESIDENCE S.R.L. a fost înființată, avându-i ca asociați pe GERSIM IMOBILIARE S.R.L. și Vlad Nichita, cu Eugenia-Simona Manea în calitate de administrator. Această schimbare constantă de asociați și administrator a fost o practică comună care a permis celor implicați să evite responsabilitățile legale.
- „Lupii Imobiliari”: o rețea frauduloasă
Acest grup, denumit în mass-media „Lupii imobiliari”, s-a format inițial din Marioara Lupu și fiul ei, Mihai Lupu, ulterior incluzându-l și pe Vlad Nichita. Aceștia au început să vândă apartamente și locuri de parcare din WHITE TOWER înainte de a obține aprobările legale necesare pentru schimbarea destinației clădirii. Tranzacțiile au fost realizate prin antecontracte la biroul notarial al lui Maria Tudose și George-Radu Tudose, unde cumpărătorii au fost informați că formalitățile de vânzare vor fi efectuate ulterior.
- Vânzări ilegale și practici frauduloase
Există suspiciuni că Marioara Lupu și Mihai Lupu au revândut ilicit apartamentele deja vândute, generând prejudicii semnificative pentru cumpărătorii de bună credință. În plus, diverse operațiuni de apartamentare și intabulare a dreptului de proprietate asupra imobilului situat în București, nr. 28K, au fost realizate fără respectarea legislației.
- Problematicile recepției și legalității documentelor
Marioara Lupu a folosit un certificat de atestare a edificării construcției, dar recepția constructivă nu a fost realizată conform normelor legale. Certificatul emis ulterior de Primăria Ploiești a preluat constatările din procesele verbale fără a verifica realitatea acestora. Există dovezi că, în ciuda realizării a 90% din lucrări, documentele emise nu reflectau corect stadiul real al construcției.
- Notarii implicați în fraudă
Notarii Maria Tudose și George-Radu Tudose sunt acuzați că au acționat în favoarea PFA Lupu Marioara, ignorând obligațiile legale de a verifica legalitatea tranzacțiilor. Aceștia au încheiat contracte de vânzare-cumpărare pentru apartamente deja rezervate, ceea ce a dus la încasarea repetată a sumelor pentru aceeași proprietate.
- Implicații financiare și strategii de evaziune
Pe fondul acestor operațiuni, Vlad Nichita și familia Lupu au solicitat insolvența PFA-urilor, astfel încât apartamentele să nu mai fie vândute direct de dezvoltator, ci de noii proprietari. Există date că, în prezent, ilegalități similare cu cele din cazul WHITE TOWER se comit și la complexul rezidențial CITY GATE, unde majoritatea tranzacțiilor sunt realizate prin intermediul notarului public Dan Oliviu, de către Vlad Nichita și Eugenia-Simona Manea.
- Concluzie: o rețea completă de fraudă imobiliară
Această investigație subliniază complexitatea și gravitatea situației legale generate de activitățile imobiliare ale familiei Lupu și ale inculpatului Vlad Nichita. Prin manevre frauduloase, aceștia au reușit să manipuleze sistemul în favoarea lor, afectând multe persoane de bună credință.
Este esențial ca autoritățile să continue investigarea acestei rețele de fraudă și să asigure desfășurarea legală a tranzacțiilor imobiliare (aici). De asemenea, este crucial să se ia măsuri pentru a proteja cumpărătorii de bună credință și a restabili încrederea în sectorul imobiliar. (Cristina T.).
Exclusiv
impactul distructiv al Rafinăriei Astra asupra comunității din Mimiu – Ziarul Incisiv de Prahova
Published
3 zile agoon
octombrie 8, 2024Confirmarea corupției la vârful Poliției
Confirmarea corupției instituționalizate în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova și al Serviciului Județean Anticorupție Prahova, girate de „trio-ul” Mirițescu Eduard – Ginel Preda – Bălan Marcel, cu acceptul „nașului” Bogdan Despescu, a stârnit îngrijorări majore.
Numiri controversate și continuarea nepotismului
În rândul personalului I.J.P. Prahova sunt deja cunoscute numele vehiculate pentru noile împuterniciri/desemnări în funcțiile de inspector șef și adjunct al inspectorului șef, „aleșii” lui Eduard Mirițescu fiind Ginel Preda pentru prima funcție și Vlădan Bebe pentru cea de-a doua. Dacă am privi aceste noi numiri doar din punct de vedere al asigurării unei continuități, am fi tentați să credem că acesta ar fi raționamentul. Numai că, această continuitate asigurată la șefia I.J.P. Prahova de către Ginel Preda nu are loc în acest context, ci se circumscrie slugărniciei cu care acesta l-a servit pe Eduard Mirițescu.
Strategii de control și frica de justiție
În pragul noilor alegeri parlamentare și al schimbărilor preconizate la vârful I.G.P.R., Eduard Mirițescu, acest jandarm transferat în cadrul structurii de poliție cu ani în urmă, nu urmărește decât consolidarea influenței sale la nivelul I.J.P. Prahova și după plecarea sa din funcție. Plecarea sa va veni cel mai probabil odată cu prognozata plecare a lui Bogdan Despescu la șefia S.P.P.
Tentacule în Direcția Anticorupție
Eduard Mirițescu nu se limitează doar la a-și pune acoliții în funcțiile cheie de la șefia I.P.J. Prahova, ci își extinde influența și în curtea Direcției Generale Anticorupție, oferindu-i șefia S.J.A. Prahova unui personaj la fel de malefic și slugarnic precum Ginel Preda, domnului Bălan Marcel (aici). Această funcție îi este acordată ca un premiu de consolare după ce Mirițescu nu și-a respectat promisiunea față de Bălan de a-l numi la șefia I.J.P. Prahova.
Incertitudini și presiuni ilegale
Numai că, Eduard Mirițescu nu se teme doar pentru soarta colaboratorilor săi de la I.J.P. Prahova, ci și pentru faptul că Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova a pus sub acuzare anumiți angajați într-un dosar de fraudă cu o valoare de peste 1 milion de lei, având la bază utilizarea de acte falsificate.
Ups, aceste dezvăluiri confirmă că ziarul Incisiv de Prahova a avut dreptate? Păcat…(aici).
Întrebări care rămân fără răspuns
Poate Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova ne va comunica cine sunt persoanele care au calitatea procesuală de suspect în acest dosar, funcția deținută în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova la momentul săvârșirii faptelor și eventuala participație penală a altor persoane.
Se teme Eduard Mirițescu că dosarul poate lua o întorsătură nedorită? Dacă da, pentru cine?
Curajul și controlul justiției
Chiar credea Eduard Mirițescu că poate controla și procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova? Se înșală amarnic, iar timpul va dovedi că avem dreptate!
De ce are nevoie de slugărnicia S.J.A. Prahova? Nu este de ajuns că, timp de peste un an și jumătate, acest serviciu a „dormit” sub comanda lui Frangulea (aici) si (aici), pus tot de către Eduard Mirițescu?
Demisia de onoare?
Așteptăm ca DGA și Eduard Mirițescu să își concilieze influența pentru a vedea care reușește să se impună: DGA (corectitudinea) sau EM (influența)!
Până atunci, avem o întrebare de 10 puncte pentru Eduard Mirițescu:
„V-a rugat un prieten să efectuați demersuri nelegale privind un fost ofițer SRI?”
Că doar detectivii din cadrul Agenției Naționale de Investigații nu ar trebui să reprezinte un pericol pentru un om așa de mare! O demisie de onoare, ceva…? Vom reveni cu dezvaluiri. (Cristina T.).
Parteneri
Ultimile stiri locale
Acer acordă atenție necesităților profesorilor pentru a oferi tehnologii inovatoare, cu adevărat concepute pentru aceștia
Cu ocazia Zilei Mondiale a Profesorilor, Acer for Education a celebrat rolul esențial pe care îl joacă profesorii în modelarea...
Premiile Comerțului Online Românesc acordate în cadrul ediției de 19 ani a Galei Premiilor eCommerce
eMAG, FAN Courier, Sezamo, Dr. Max, Decathlon, Cărturești, Deichmann, Aosom, MatHaus și Cupio – printre companiile premiate la această ediție. Câștigătorii celei...
Stațiunea Căciulata – Locul ideal pentru tratament și recuperare – Ziarul Incisiv de Prahova
Scandalurile imobiliare din România: incercări de fraudă și complicități în cazul White Tower și Nordis Recorder.ro a publicat o investigație...
Contabilitate SRL, Audit, HR și Consultanță Fiscală: Eliberează-ți Potențialul Antreprenorial!
Îți amintești de fiorul începuturilor? De energia și pasiunea care te-au împins să-ți transformi visul în realitate? La Geseidl Consulting...
Ferestre Termopan la Comandă: Investiția Inteligentă pentru Confort și Economii
La Fereastra Cora oferim prețuri de fabrică și termopane realizate în România, special concepute pentru a aduce confort și economii...
HONOR introduce funcția Google Circle to Search pentru Magic V3 și seria HONOR 200
Tehnologia AI devine acum mai accesibilă pe smartphone-uri pentru toată lumea grație colaborării dintre HONOR și Google [București, 10 Octombrie...
Visual Fan își consolidează strategia „Green by Allview” prin prezența intensă la evenimentele de profil din prima jumătate a lunii octombrie, SAB și Energy Expo
Brașov, 10 Octombrie 2024. Visual Fan, compania românească cu expertiză în inovația tehnologică, va participa în perioada 10-13 octombrie la Energy...
o călătorie controversată de la scrutinul public la beneficii mănoase în Ploiești – Ziarul Incisiv de Prahova
Curg tone de cerneală dezvăluind mizeriile ascunse într-o afacere care dacă s-ar fi întâmplat într-un stat civilizat am fi avut...
Ce așteaptă românii de la bănci: rate corecte, empatie și transparență
9 octombrie, București. În vremuri nesigure, cu un război la graniță, inflație și dobânzi încă destul de ridicate, băncile trebuie...
Canon lansează imageFORCE C7165, o nouă imprimantă multifuncţională care aduce inovaţii importante pentru companii
București, 8 octombrie 2024 – Continuând tradiţia de lider în inovaţii în domeniul imprimării, Canon lansează astăzi imageFORCE C7165, o imprimantă multifuncţională...
impactul distructiv al Rafinăriei Astra asupra comunității din Mimiu – Ziarul Incisiv de Prahova
Confirmarea corupției la vârful PolițieiConfirmarea corupției instituționalizate în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova și al Serviciului Județean Anticorupție Prahova,...
30 de HUB-uri educaționale pentru studenți finanțate de BRD în universități din toată România
Comunicat de presă București, 8 octombrie 2024 Studenții din 24 de universități vor beneficia de spații moderne pentru studiu, co-working...
Munch a salvat de la risipă 3 milioane de pachete cu mâncare, la nivel de grup
București, 08 octombrie 2024. Munch, compania cu impact social din spatele celei mai mari piețe de produse alimentare excedentare din...
Foraje de Apă și Foraje pentru Pompa de Căldură: Soluții Profesionale de la Puturi Apa Profesionale
Forajele de apă și cele pentru pompe de căldură reprezintă o soluție sustenabilă și eficientă pentru utilizarea resurselor naturale. Însă,...
Investiții în gastronomia bucureșteană: PAPILA – locație, meniu și ospitalitate redefinite
Valorea investițiilor realizate de Maria Burachu și Gabriel Herdan, owneri PAPILA, din fonduri proprii, este de 65.000 euro. În...
Premisa autenticității în gastronomia urbană a Capitalei: PAPILA – locație, meniu și ospitalitate redefinite
Sub îndrumarea lui Andrei Junghietu, executive chef, PAPILA își îndreaptă atenția spre consolidarea conceptului de bistro modern, cu un meniu...
Știrile Săptămânii
-
TurismO săptămână ago
Posibilele cauze ale zgomotelor unei motociclete
-
UncategorizedO săptămână ago
Fundația BricoDepot – 5 ani de fapte bune și 40.000 de vieți schimbate
-
UncategorizedO săptămână ago
Metropolitan Life anunță o creștere de 21,11% a primelor brute subscrise în primul semestru din 2024
-
ExclusivO săptămână ago
Mafia deșeurilor și complicitatea instituțiilor din Prahova – Ziarul Incisiv de Prahova
-
Uncategorized4 zile ago
Samsung – zero emisii până în 2050
-
Exclusiv6 zile ago
acceptarea permanenței neplătite poate deteriora baza de calcul pentru pensie – Ziarul Incisiv de Prahova
-
UncategorizedO săptămână ago
Puratos anunță principalele tendințe în panificație, patiserie, cofetărie și ciocolaterie
-
UncategorizedO săptămână ago
EFdeN pregătește specialiștii care vor face România mai sustenabilă și lansează European Institute of Sustainability, primul institut din țară dedicat formării experților în domeniul sustenabilității