Uncategorized
ALD Automotive I LeasePlan își continuă activitatea în România sub noul nume Ayvens

ALD Automotive I LeasePlan lansează în România noul său brand global de mobilitate, Ayvens, care unește cele două companii sub o singură identitate. Lansarea noului brand de mobilitate în România survine ca urmare a achiziției la nivel global a LeasePlan de către ALD Automotive, finalizată în mai 2023. Astfel, România este cea de a 24-a țară dintr-un total de 42 de țări în care Ayvens înlocuiește brandurile ALD Automotive și LeasePlan.
„Odată cu Ayvens, brandurile ALD Automotive și LeasePlan nu vor mai exista și vor deveni o amintire frumoasă. Vom continua să ne desfășurăm activitatea sub numele Ayvens și, împreună cu clienții și partenerii noștri vom transforma mobilitatea, astfel încât acest proces să fie mai sustenabil, mai flexibil și, în cele din urmă, mai simplu. Ne ghidăm după mesajul „Better with every move”, iar odată cu Ayvens clienții noștri au la dispoziție un consultant de mobilitate de încredere și un trendsetter în domeniu. Datorită dimensiunii, gradului de acoperire, expertizei în materie de servicii și angajamentului față de inovare, compania noastră este pregătită să conducă tranziția către transformarea digitală, reducerea emisiilor de carbon și adoptarea pe scară largă a mobilității sustenabile”, a declarat Shane Dowling, Country Managing Director Ayvens în România.

ALD Automotive România, fondată în 2005, împreună cu LeasePlan România, fondată în 2007, s-au adaptat constant la nevoile pieței și au reușit să construiască o comunitate solidă de clienți, având la bază o fundație puternică în materie de calitate și inovație. În cei aproape 18 ani de activitate, toate acțiunile și inițiativele celor două companii au contribuit la dezvoltarea sectorului de leasing operațional din România.
Procesul de integrare a unor capabilității și expertize complementare a oferit companiei oportunitatea de a reimagina mobilitatea, pentru a răspunde mai bine provocărilor din viitor. Noul brand se aliniază acestui obiectiv comun, consolidând poziția unică a companiei pe piață, prin evidențierea elementelor care o fac diferită și a valorii adăugate pe care o aduce clienților din toate segmentele de activitate. Promisiunea noului brand, „make life flow better”, are ca scop livrarea de servicii de mobilitate mai simple, mai inteligente și mai sustenabile.
„Sectorul mobilității se schimbă rapid, determinat de cererea tot mai mare de soluții de transport flexibile și convenabile, iar această abordare, orientată către flexibilitate și răspuns rapid în situații critice, cred că va defini strategiile de business ale companiilor în anii următori. Unirea a doi lideri globali din sectorul mobilității oferă posibilitatea unei creșteri și mai puternice pe piața locală. Cu noul brand, continuăm să construim pentru viitor, alături de toți colegii noștri din Ayvens. Sunt extrem de mândru de modul în care am reușit, în ultimul an, să aducem împreună colegii din două companii diferite, de profesionalismul, dedicarea, expertiza și capabilitățile lor complementare, care ne vor oferi oportunitatea de a reimagina mobilitatea pentru a răspunde mai bine provocărilor viitorului,” a adăugat Shane Dowling, Country Managing Director Ayvens în România.
Noul brand construiește o identitate puternică pentru cei doi jucători de renume din industrie, prin:
Un nume nou și un simbol grafic nou
Ayvens este un nume memorabil, simplu, dar în același timp recognoscibil, care indică drumul spre progres. Este asociat cu un simbol grafic care reprezintă cele două companii unite într-o singură echipă, cu un scop comun, o fundație solidă și o formă fluidă îndreptată în sus ce simbolizează dinamism și progres.
Numele este puternic susținut de acționarul global majoritar, Societe Generale.
Un nou slogan
Better with every move exprimă misiunea companiei de a livra servicii de mobilitate „mai bune” pentru clienți, pentru companii și pentru planetă.
Descoperă noul nostru site: ayvens.com
ALD Automotive | LeasePlan România fac parte din grupul Ayvens, lider global în sectorul mobilității sustenabile, dedicat să ofere servicii care simplifică viața.
Despre grupul Ayvens
Ayvens este un lider global în domeniul mobilității sustenabile, care se angajează să ofere servicii care simplifică viața. Compania îmbunătățește mobilitatea de mai multe decenii, furnizând servicii de leasing complete, servicii flexibile de abonament, management al flotei și soluții de multi-mobilitate, unei baze de clienți formate din companii mari, IMM-uri, persoane fizice autorizate și persoane fizice. Cu peste 14.500 de angajați în 42 de țări, 3,4 milioane de vehicule și cea mai mare flotă de vehicule electrice multibrand din lume, Ayvens își valorifică poziția unică de lider pentru a conduce procesul de tranziție către o economie cu emisii scăzute de carbon și de transformare digitală a industriei. Compania este listată la Compartimentul A al Euronext Paris (ISIN: FR0013258662; Ticker: AYV). Societe Generale Group este acționarul majoritar al Ayvens.
Aflați mai multe accesând site-ul: ayvens.com
Press contact
ALD Automotive | LeasePlan
Ayvens în România
Luiza Sandu, PR Consultant SmartPoint
Tel: +40734 557 300
Uncategorized
Gewiss prezintă System Pura – design, smart home și sustenabilitate într-o singură gamă
Gewiss ofera o noua viziune asupra stilului de viata, in care designul functional, modularitatea estetica si tehnologiile inteligente se imbina armonios.
System Pura se bazeaza pe experienta dovedita System, imbinand calitatea si fiabilitatea demonstrate, cu un design elegant si sofisticat. Realizat din materiale plastice reciclate selectate cu grija, acesta ofera functionalitati avansate intr-un design minimalist si se integreaza perfect in sistemele Smart Home.
System Pura de la Gewiss imbina cele mai bune caracteristici ale celor doua sisteme: rezistenta si fiabilitatea materialelor, mostenite de la System, precum si designul modern si inovatia gamei ChoruSmart. Rezultatul este o gama completa de dispozitive conventionale si inteligente, concepute cu atentie pentru a raspunde cerintelor in continua schimbare ale vietii moderne.
DESIGN FUNCTIONAL, MODULARITATE SI PERSONALIZARE
Gama de echipamente electrice System Pura se caracterizeaza printr-o estetica moderna si minimalista, definita de linii simple, geometrii rafinate si proportii perfect echilibrate. Ramele complet plane sunt completate de doua variante de design – concave sau plate –oferind o flexibilitate exceptionala in materie de design si o continuitate vizuala perfecta in orice mediu.
Gama de produse contine:
- 9 culori grupate in trei palete tematice(Monocrom, Nuante neutre, Nuante naturale);
- 3 finisaje(lucios, satinat si mat);
- solutii modulare de la 1 la 6 module, inclusiv configuratii etajate (4+4 si 6+6), concepute pentru a se adapta tuturor tipurilor de instalare.
System Pura se integreaza cu succes in spatii rezidentiale, birouri, spatii de cazare si spatii comerciale. Logo-ul GEWISS, imprimat in relief si cu finisaj lucios, incastrat in rama cu finisaj satinat, reflecta discret lumina. Un detaliu luminos discret – incrustat in comutator ca o bijuterie – confera un caracter unic, iar LED-ul alb pune in valoare designul comutatorului si simbolurile acestuia. Gama System Pura a obtinut peste 10 certificari de calitate la nivel mondial, ceea ce reflecta calitatea exceptionala a constructiei sale. Include, de asemenea, prize de curent conforme cu principalele standarde internationale, ceea ce face din aceasta o optiune versatila pentru proiecte cu o identitate vizuala puternica si pentru aplicatii cu caracter global.
TEHNOLOGIE AVANSATA PENTRU SISTEME TRADITIONALE SI SMART
System Pura este conceput pentru a sustine evolutia instalatiilor electrice, oferind solutii complete atat pentru aplicatii traditionale, cat si pentru aplicatii de tip „Smart Home”. Gama permite controlul iluminatului, al obloanelor, al aparatelor electrocasnice si al consumului electric, facilitand integrarea treptata a functionalitatilor digitale fara a complica sistemul. Optiunile personalizabile permit coordonarea mai multor functii printr-o singura comanda, simplificand activitatile zilnice si optimizand in acelasi timp consumul de energie.
UN ECOSISTEM SMART FLEXIBIL SI INTEGRAT
In centrul ecosistemului se afla Home Gateway, care permite controlul centralizat al sistemului printr-o aplicatie dedicata, chiar si de la distanta. Interfata este conceputa simplu si intuitiv, astfel incat functiile avansate sa ramana usor de utilizat, indiferent de nivelul de experienta. Integrarea cu Alexa si Google Assistant permite controlul vocal al locuintei, imbunatatind accesibilitatea si simplificand utilizarea zilnica, inclusiv pentru persoanele cu dizabilitati motorii sau functionale.
Sistemul se remarca prin flexibilitate si scalabilitate: dispozitivele wireless, precum butonul ECO – care nu necesita nici sursa de alimentare, nici lucrari de interventie – permit extinderea si reconfigurarea rapida a instalatiei, reducand timpul, costurile si impactul asupra cladirii. Home Gateway mentine sistemul actualizat in permanenta, adoptand cele mai recente protocoale de securitate pentru a asigura protectia datelor si fiabilitatea pe termen lung.
O solutie responsabila fata de mediu
Protectia mediului sta la baza alegerii materialelor in fiecare etapa a procesului de productie al System Pura:
- solutii fara halogeni, concepute pentru a creste siguranta oamenilor si a mediului;
- ramele sunt finisate cu vopselepe baza de apa, fara solventi nocivi;
- suporturile fabricate din materiale care contin pana la 70% plastic reciclat;
- componente fabricate din materiale de origine biologica in proportie de pana la 64%, ceea ce reflecta utilizarea unor resurse inovatoare;
- ramele albe si negre sunt fabricate din material reciclat post-consum in proportie de pana la 50%, in timp ce varianta de culoare gri deschis contine maximum 30%.
Aceasta abordare imbina calitatea executiei cu siguranta, raspunzand cerintelor unor standarde de constructie tot mai avansate. System Pura porneste de la nevoile utilizatorului final, oferind o solutie fiabila si flexibila care imbina designul, tehnologia si personalizarea, conceputa pentru a spori confortul, eficienta energetica si siguranta, acum si in viitor.
Uncategorized
ELKO prezintă soluția integrată de la Axis: Interfoane, difuzoare și puncte de acces sub aceeași umbrelă
Axis conectează lumea securității cu Microsoft Teams
ELKO Romania aduce în atenția pieței locale soluția AXIS Client for Unified Communication Systems, care permite integrarea echipamentelor Axis, precum interfoanele de rețea și sistemele audio, cu platformele de comunicare virtuală, pentru o comunicare mai simplă și mai eficientă în clădiri comerciale, spații publice și infrastructuri cu acces controlat. Prin integrarea directă cu Microsoft Teams, soluția oferă fluxuri de lucru cloud fluide, pentru gestionarea și configurarea mai eficientă a apelurilor audio și a anunțurilor.
AXIS Client for Unified Communication Systems conectează echipamentele fizice Axis cu platforma Microsoft Teams. În practică, acest lucru înseamnă că, de exemplu, un recepționer dintr-o clădire de birouri, un agent de securitate sau un administrator de clădire poate prelua un apel de la interfonul de la intrare, poate comunica cu vizitatorul și îi poate permite accesul direct din interfața Teams, fără a fi nevoie să comute între aplicații separate pe telefonul de birou, computer sau dispozitivul mobil.
Soluția este utilă mai ales acolo unde operațiunile fizice ale clădirii se întâlnesc zilnic cu comunicarea digitală – în clădiri și campusuri de birouri, școli, spitale, centre logistice sau obiective cu mai multe puncte de intrare. Personalul poate gestiona comod apelurile de la ușă, poate transmite informații vizitatorilor și poate administra de la distanță accesul persoanelor. În combinație cu sistemele audio de rețea Axis, același principiu poate fi utilizat și pentru anunțuri live sau preînregistrate în zone specifice ale clădirii.
Un mediu familiar în locul unei alte aplicații
Principalul avantaj al noului client este unificarea comunicării într-un mediu pe care companiile îl folosesc deja frecvent pentru colaborarea de zi cu zi. Utilizatorii nu mai trebuie să instaleze aplicații separate pentru telefoane de birou, computere sau dispozitive mobile. Tot ce este important – de la apelul primit de la interfon până la controlul accesului – poate fi gestionat direct în Microsoft Teams.
Instalarea este simplificată printr-un asistent de configurare și prin punere în funcțiune automată, cu un nivel minim de intervenții manuale. Indicatorii de stare vizibili în Microsoft Teams ajută la verificarea funcționării corecte a sistemului, un beneficiu apreciat atât de utilizatorii finali, cât și de departamentele IT și integratorii de sisteme.
Comunicare securizată și monitorizare de la distanță
AXIS Client for Unified Communication Systems include monitorizarea de la distanță a stării de funcționare a dispozitivelor, astfel încât administratorii să poată identifica rapid eventualele probleme. Comunicarea este protejată prin criptare end-to-end, iar întregul trafic de rețea se realizează prin Transport Layer Security (TLS). În plus, soluția face parte din ramura AXIS OS LTS, cu suport pe termen lung, și beneficiază de o garanție de cinci ani, inclusiv actualizări software pe durata garanției.
Caracteristici tehnice principale:
- integrare directă cu Microsoft Teams;
- suport pentru apeluri între dispozitive Axis compatibile SIP și Microsoft Teams;
- configurare simplă și punere în funcțiune automată;
- monitorizare de la distanță a stării de funcționare a dispozitivelor;
- criptare end-to-end și comunicare prin TLS.
AXIS Client for Unified Communication Systems este destinat dispozitivelor Axis cu suport SIP și AXIS OS 12.6 sau o versiune ulterioară. Aplicația este disponibilă pentru descărcare pe site-ul www.axis.com.
Pentru mai multe informații despre disponibilitatea și specificațiile complete ale soluțiilor Axis din portofoliul ELKO și modul în care pot fi implementate în România, partenerii sunt invitați să contacteze echipa de soluții la adresa solutii@elko.ro.
Uncategorized
Synology lansează RackStation RS6426xs+, o soluție de stocare enterprise
București, România, 29 iunie 2026– Synology anunță disponibilitatea noului RackStation RS6426xs+, un sistem de generație nouă, conceput pentru organizațiile aflate în dezvoltare care au nevoie să centralizeze datele și să susțină o gamă extinsă de sarcini de lucru business. Noul model este potrivit pentru partajare de fișiere, sincronizare între mai multe locații, precum și pentru alte aplicații business și enterprise.
„Pe măsură ce mediile IT devin tot mai complexe, organizațiile au nevoie de infrastructuri fiabile și versatile, care pot fi adaptate dinamic la cerințe diferite”, a declarat Peggy Weng, Product Manager la Synology. „RS6426xs+ este proiectat pentru a ajuta companiile să faciliteze colaborarea între echipe și sincronizarea între mai multe sedii, să protejeze sarcinile de lucru și dispozitivele business și să implementeze ecosisteme de supraveghere pentru securizarea spațiilor fizice.”
Stocare enterprise de înaltă performanță, construită pentru fiabilitate și securitate
RS6426xs+ oferă un nivel ridicat de performanță pentru sarcinile de lucru enterprise moderne, cu o capacitate superioară de răspuns în scenarii de scriere. Sistemul poate atinge până la 165.000 IOPS în scriere aleatorie 4K și viteze secvențiale de până la 6.700 MB/s la citire și 4.300 MB/s la scriere.
Cu un format rackmount 3U și 16 bay-uri, RS6426xs+ oferă scalabilitate la nivel petabyte, putând ajunge până la 1.536 TB capacitate brută prin conectarea a patru unități de expansiune Synology RX1225RP. Sistemul include două porturi 10GbE RJ45 integrate și oferă suport pentru plăci de rețea suplimentare 10/25GbE, precum și conectivitate Fibre Channel pentru aplicații dedicate de stocare block-level.
Pentru a asigura disponibilitate ridicată, RS6426xs+ este echipat cu redundanță hardware, inclusiv surse de alimentare duble, și oferă suport pentru Synology High Availability, care permite failover la nivel de minute. Administrarea și mentenanța sunt simplificate prin suportul pentru unități hot-swappable și extinderea online a volumelor, în timp ce managementul out-of-band permite administratorilor să depaneze sistemele de la distanță, inclusiv atunci când acestea sunt oprite.
Utilizare flexibilă în mediile enterprise
Bazat pe sistemul de operare Synology DiskStation Manager, RS6426xs+ oferă funcționalități versatile pentru gestionarea datelor în mediile business, acoperind colaborarea, protecția datelor și supravegherea video.
Colaborare asistată de AI într-un cloud privat securizat
Synology Office Suite permite angajaților să colaboreze de oriunde într-un mediu de cloud privat. Platforma eficientizează fluxurile de lucru prin integrarea unor instrumente de productivitate, precum managementul fișierelor, colaborare pe documente, e-mail, mesagerie instant și calendar, toate într-un mediu on-premises securizat.
Backup pentru întreaga infrastructură IT
Active Backup Suite oferă protecție completă pentru dispozitive Windows, Linux și macOS, mașini virtuale și conturi cloud, alături de opțiuni flexibile de backup off-site.
Soluții avansate de supraveghere video
Surveillance Station oferă management video scalabil și funcții de analiză inteligentă în timp real, contribuind la protejarea activelor fizice și la securizarea spațiilor organizațiilor.
Disponibilitate
Synology RS6426xs+ este disponibil prin rețeaua globală de parteneri și distribuitori Synology. Pentru mai multe informații, utilizatorii pot consulta pagina dedicată produsului RS6426xs+.
Note:
- Valorile de performanță sunt obținute în urma testelor interne realizate de Synology. Performanța reală poate varia în funcție de mediul de testare, modul de utilizare și configurația sistemului.
- Capacitatea brută este calculată folosind unități de stocare de 24 TB. Capacitatea utilizabilă poate varia în funcție de unitățile utilizate și de configurația RAID.
Unitățile de expansiune Synology RX1225RP se comercializează separat.
-
o săptămână agoParfum de vară care rezistă mai mult: cum funcționează layering-ul și ce produse să combini
-
Socialo săptămână agoDezavantajele achiziționării unor anvelope second hand
-
Uncategorizedo săptămână agoSamsung colaborează cu Warner Bros. Pictures și DC Studios pentru a oferi fanilor experiențe legate de „Supergirl”
-
Uncategorizedo săptămână agoUn nou mod de a experimenta sunetul
-
Uncategorizedo săptămână agoCel mai subțire pliabil cu cea mai mare baterie
-
Uncategorizedo săptămână agoCâți kilometri faci să ajungi la medicul potrivit?
-
6 zile agoNorth Bucharest Investments, desemnată „Investment Champion of the Year” | Compania accelerează investițiile în tehnologie și digitalizarea pieței rezidențiale
-
Sporto săptămână agoCampionatele Naționale de Padbol confirmă dezvoltarea acestui sport în România

