Uncategorized
Puratos anunță principalele tendințe în panificație, patiserie, cofetărie și ciocolaterie

București, 03 octombrie 2024 – Puratos, liderul mondial în domeniul materiilor prime pentru brutărie, patiserie, cofetărie și ciocolaterie, anunță tendințele majore care vor influența aceste industrii. Informațiile provin din ultima ediție a studiului Taste Tomorrow, cel mai mare program de cercetare a consumatorilor de panificațiedin lume, realizat în parteneriat cu Ipsos Global, care include peste 20.000 de consumatori din 50 de țări, interviuri cu clienți și experți din industrie, precum și o analiză senzorială exhaustivă.
Cercetarea a identificat trei tendințe majore: utilizarea maielelor mai departe de sfera brutăriei, fuziunea culinară și echilibrul nutrițional.
Țările francofone preferă produsele cu maia
Consumul produselor cu maia (sourdough) rămâne tendința cea mai mare și cu cea mai rapidă evoluție din industria de panificație până în 2025, cu o creștere estimată de 40% a interesului consumatorilor la nivel global.
În țările francofone, popularitatea sa nu mai este limitată la pâine, ci se extinde la croissante, bagels, cozonaci și alte produse de patiserie, oferind consumatorilor experiențe senzoriale noi. Cunoștințele adânc înrădăcinate despre maia pe aceste piețe includ o apreciere a profilurilor sale distincte de aromă și a beneficiilor pentru sănătatea intestinală.
În alte părți ale lumii, unde maia este mai mult o noutate sau a fost asociată cu o cultură alimentară occidentală, interesul este în creștere pentru pâinea cu maia.

Cel mai apreciat gust? Viral, hibrid, inovator
Fuziunea culinară va crește cu 10% și va juca un rol important în patiserie și ciocolaterie, combinând arome, texturi și tehnici din diferite culturi pentru a crea deserturi inovatoare, hibride, care stimulează simțurile consumatorilor. Creșterea interesului pentru tehnologiile AI și pentru experiențele senzoriale neobișnuite va accelera această tendință.
Exemplele includ creațiile virale din Social Media precum „crookies” și „ciocolata Dubai”. Combinațiile neașteptate precum dulce și picant, dulce și sărat și cea mai recentă senzație — dulce și acru, cunoscută și sub numele de „tangy twist” — captivează publicul și cresc cererea pentru experiențe gustative mai aventuroase și neconvenționale. Dincolo de gust, fuziunea se extinde și la texturi și forme: consumatorii sunt atrași de creațiile hibride care combină elemente sau îmbină diferite formate într-unul.
Această tendință va crește constant în țările vorbitoare de limbă engleză și portugheză și este de așteptat să crească în rândul consumatorilor chinezi (+13%), spanioli (+11%) și vorbitori de limbă germană (+7%) în 2025.

Consumatorii se orientează către ciocolată mai sănătoasă
Echilibrul nutrițional este în creștere cu 30% și devine una dintre cele mai mari tendințe din industria cofetăriei și a ciocolateriei. Deși nu este un concept nou, ascensiunea sa într-o industrie axată tradițional pe răsfăț marchează o schimbare semnificativă în percepția consumatorilor asupra deserturilor pe bază de ciocolată.
Consumatorii caută din ce în ce mai mult produse de ciocolată cu ingrediente mai sănătoase, precum turmeric, plante botanice, nuci, semințe și proteine. Aceste ciocolate sunt apreciate pentru beneficiile lor funcționale, cum ar fi îmbunătățirea somnului și creșterea imunității, și sunt din ce în ce mai incluse în dietele cumpărătorilor atenți la sănătatea lor. Inclusiv cei care văd ciocolata în primul rând ca pe un răsfăț caută și opțiuni mai sănătoase, precum ciocolata cu conținut scăzut de zahăr și cea cu ingrediente bogate în nutrienți, amplificând și mai mult această tendință.

„Puratos contribuie constant la dezvoltarea industriei, oferind producătorilor o perspectivă globală asupra locului în care se află astăzi industria serviciilor alimentare, dar și un sneak-peak spre viitor. Sunt informații utile despre tendințe, atitudini și obiceiuri de consum, transformate ulterior în produse inovatoare, mulate pe așteptărilor consumatorilor. Taste Tomorrow există deja de 12 ani și ne mândrim cu faptul că este cel mai complex sprijin la nivel global, pe partea de tendințe și înțelegerea consumatorilor din industria noastră”, a declarat Gabriela Bereș, Managing Director CEE Puratos Group.
Factori determinanți în alegerea produselor în Europa
Atunci când vine vorba despre criteriile pe baza cărora cumpără produse de brutărie, cofetărie-patiserie și ciocolaterie, europenii pun pe primele locuri gustul, prospețimea și prețul. În cazul ciocolatei mai este, însă, un criteriu: procentul de cacao.
Prețul este un factor tot mai important în decizia de cumpărare, iar cel mai mare impact asupra cheltuielilor europenilor îl au produsele tip „răsfăț”, precum gustările dulci, băuturile alcoolice, deserturile, mâncăturile ready-to-eat și patiseria fină. La polul opus, cel mai mic impact asupra cheltuielilor europenilor îl au cerealele, băuturile lactate, pastele și orezul.
66% dintre europeni încă se răsfață cu produse dulci de patiserie-cofetărie, chiar și cu un buget limitat, iar 43% aleg să plătească un pic mai mult pentru anumite caracteristici ale produselora, precum prospețimea sau ingredientele conținute.
Cumpărăturile alimentare online devin din ce în ce mai populare: aproximativ 33% dintre consumatorii europeni cumpără alimente online cel puțin o dată pe lună, față de 25% în 2021.
Ce spun românii
- 82 % dintre români se răsfață cu produse dulci de patiserie-cofetărie, chiar și cu un buget limitat, în timp la ce nivel european media este de 66%, iar la nivel global 68%
- Românii aleg calitatea în locul prețului mai mic: 75% pentru pâine, 76% pentru ciocolată, 71% pentru prăjituri și patiserie și 70% pentru patiserie dulce sau mic-dejun
- 71% sunt de acord că produsele pe bază de plante au un impact pozitiv asupra mediului
- 72% sunt de acord căprodusele pre-coapte & congelate pentru a fi coapte acasă oferă prospețime la îndemâna oricui
- 84% percep pâinea cu maia ca fiind mai sănătoasă
- 79% caută pe internet alimente care susțin sănătatea mentală, precum mic-dejun antistres sau alimentație anti-oboseală
- 87% sunt interesați deprodusele alimentare care îmbunătățesc sănătatea intestinală, precum biscuiții digestivi
- 80% dorescsă regăsească un element familiar atunci când încearcă noi tipuri de mâncare
- 80% dorescsă fie informați despre proveniența și modul de preparare a mâncării
Studiul Taste Tomorrow monitorizează constant semnale de tendințe și evoluția tendințelor globale, combinând cele mai noi tehnologii digitale și tehnici de inteligență artificială semantică. Taste Tomorrow este cel mai mare program de cercetare a consumatorilor de panificație din lume, realizat în parteneriat cu Ipsos Global, care include peste 20.000 de consumatori din 50 de țări, interviuri cu clienți și experți din industrie, precum și o analiză senzorială exhaustivă.
Consumatorii au răspuns la întrebări despre mai multe subiecte referitoare la cele trei categorii: brutărie, patiserie-cofetărie și ciocolată. Pentru a identifica tendințele, analizele de inteligență artificială sunt aplicate pe mai bine de 100 de milioane de mențiuni din social media, din ultimii 3 ani. Pentru a asigura relevanța și o bază bună de măsurare, tendințele sunt ancorate în conversații legate de categorie.
„Motivațiile consumatorilor evoluează, la fel ca și contextul de consum și cel macroeconomic. Consumatorii sunt mai informați, mai exigenți și mai atenți la cheltuielile lor. Iar asta transformă piața într-un loc și mai competitiv. Cu peste un deceniu de date în spate, Taste Tomorrow este o reală resursă, pentru că vorbim despre peste 10.000 de discuții zilnice analizate cu ajutorul inteligenței artificiale, care extrage efectiv microtendințe, până în cel mai mic detaliu. Iar acestea sunt esențiale pentru ca profesioniștii din industrie să rămână competitivi și inovativi, și să țină ritmul cu gusturile consumatorilor”, a declarat Andreea Ciocănescu, Marketing Manager Puratos România.

Studiul a fost prezentat în cadrului evenimentului cu același nume, unde experți din cadrul Ipsos, Puratos și unii dintre cei mai apreciați lideri și speakeri din industrie au împărtășit rezultatele cercetării, opiniile, sfaturile și predicțiile care vor ajuta deținătorii de branduri, producătorii și comercianții să navigheze într-un peisaj al consumatorilor care a evoluat semnificativ în ultimele luni.
Evenimentul oferă o platformă unică pentru prezentarea rezultatelor studiilor de piață și a inovațiilor, facilitând astfel dezvoltarea de noi produse și soluții. Participanții au ocazia să se inspire din prezentările unor speakeri de renume și să exploreze cele mai noi concepte și rețete, în zona de marketplace.
Despre Puratos
Puratos este un grup internațional ce oferă o gamă completă de ingrediente alimentare inovatoare și servicii pentru sectoarele de panificație, patiserie și ciocolată. Grupul este prezent în peste 100 de țări și își are sediul în Belgia, fiind fondat în 1919. Puratos își propune să creeze soluții alimentare inovatoare care să promoveze sănătatea și bunăstarea oamenilor din întreaga lume.
Pentru mai multe detalii, vizitați www.puratos.com.
Puratos România este unul dintre principalii jucători din sectorul de ingrediente pentru industria alimentară, având un portofoliu extins de materii prime pentru sectorul alimentar şi servicii specializate oferite clienților săi din sectorul industrial, artizanal și retail printr-o reţea de 9 filiale la nivel național şi prin cele două centre de inovație, din București și Cluj-Napoca, destinate testării de produse și ingrediente inovatoare. Compania a fost înființată în anul 1995, în București, având în prezent o unitate de producție în județul Ilfov, cu patru linii de producţie distincte şi 145 de angajaţi.
Uncategorized
BAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z: literatura română iese din manual și urcă pe scenă, în oraș
București, 2026 – Cum ar arăta literatura pentru Bacalaureat dacă adolescenții n-ar mai fi nevoiți doar să o memoreze, ci ar putea să o joace, să o rescrie, să o transforme în muzică, mișcare, improvizație și conținut digital? BAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z este un proiect de educație culturală inițiat de Asociația JG Victory of Art, care aduce literatura română din programa de Bacalaureat mai aproape de limbajul, întrebările și universul adolescenților de astăzi.
În perioada 15 august – 30 octombrie 2026, 100 de liceeni din 5 licee bucureștene vor participa la un program intensiv de educație culturală, coordonat de 16 profesioniști din domeniul artistic și al comunicării. Timp de 8 săptămâni, adolescenții vor lucra în ateliere interdisciplinare de actorie, muzică, scriere dramatică, improvizație, mișcare scenică și social media, transformând operele studiate pentru Bacalaureat în creații contemporane care vorbesc despre preocupările generației lor. De la comentariul învățat pe de rost la experiența trăită BAC IN MY MIND pornește de la o întrebare simplă: ce s-ar întâmpla dacă adolescenții ar avea voie să intre cu adevărat în literatura pe care o studiază?
În loc să reproducă mecanic interpretări și comentarii, participanții sunt provocați să privească textele prin propriile experiențe și să vorbească despre teme precum iubirea, libertatea, puterea și identitatea. Literatura devine astfel punct de plecare pentru improvizații, scene contemporane, soundtrack-uri literare și chiar conținut creat pentru TikTok și Instagram.
Proiectul își propune să transforme întâlnirea cu literatura română dintr-o obligație școlară într-o experiență artistică personală și colectivă. 100 de adolescenți. 5 licee. 16 profesioniști. Un oraș care devine scenă.
Echipa artistică și educațională reunește profesioniști din teatru, muzică, dramaturgie, improvizație, mișcare scenică și comunicare digitală: Radu-Florin Solcanu, Petru-Cristian Georoiu, Raluca-Ioana Robu, Ion Grigoraș, Sandra Boroghina, Lilian Cărăuș, Svetlana Gluhova, Robert-Aurelian Costin, Victor Cristian Dorian Ciutacu, Matei Lucaci-Grunberg, Alexandru Nagy, Ștefan-Andrei Huluba, Andrei-Sever Bârzan, Ioana-Alexandra Dragomir și Alexandra Luca.
Coordonarea artistică și managementul proiectului sunt asigurate de Maria-Julieta Georoiu, fondatoarea Victory of Art, cu 15 ani de experiență în dezvoltarea proiectelor de teatru și musical dedicate adolescenților. Literatura iese în oraș.
Una dintre componentele esențiale ale BAC IN MY MIND este ieșirea creației artistice din sala de curs și întâlnirea directă cu publicul. Pe 17 și 18 octombrie 2026, creațiile realizate de adolescenți vor avea primele reprezentări publice în Grădina Icoanei, transformând unul dintre spațiile cunoscute ale Bucureștiului într-o scenă deschisă. Proiectul va culmina cu un festival urban de trei zile, în perioada 23–25 octombrie 2026, la Teatrul Amzei, unde vor fi reunite creațiile celor cinci licee.
Evenimentele urmăresc să aducă împreună adolescenții, artiștii, profesorii, familiile și publicul bucureștean și să demonstreze că literatura clasică poate deveni relevantă pentru o generație crescută în mediul digital atunci când îi este oferită libertatea de a o descoperi prin propriul limbaj. Un proiect care își propune să continue BAC IN MY MIND este gândit ca prima ediție a unui festival anual, cu posibilitatea extinderii modelului în anii următori. În cadrul proiectului va fi realizat și un ghid de dramatizare, care va rămâne disponibil online și va putea fi utilizat de profesori, astfel încât metodologia dezvoltată în cadrul proiectului să poată continua și după încheierea acestei ediții.
BAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z se desfășoară în perioada 15 august – 30 octombrie 2026, în București.
Organizator: Asociația JG Victory of Art – JG Victoria Artei
Website: www.victoryofart.com
Social media: https://www.facebook.com/ScoalaVictoryOfArt/?locale=ro_RO
E-mail: office@victoryofart.com
Telefon: 0757 058 310
Uncategorized
Cum Implementăm Feedback-ul Clienților în Vizualizarea Arhitecturală
La Renderistic, feedback-ul clientului nu este un obstacol în proiect — este motorul care transformă o randare corectă într-una memorabilă. Îl integrăm printr-un proces în patru etape: teste interne, previzualizări la rezoluție redusă, rafinare pe baza observațiilor primite și abia apoi producția finală, la calitate fotorealistă completă.
Mulți clienți ajung la noi cu aceeași întrebare nerostită: „Ce se întâmplă dacă proiectul nu merge în direcția potrivită din prima?” Răspunsul scurt este că aproape niciun proiect de vizualizare arhitecturală nu ajunge la livrare fără ajustări pe parcurs — și tocmai de-asta avem un proces gândit special pentru asta.
De ce contează transparența în colaborarea cu un studio de randare 3D?
Transparența este ceea ce transformă o colaborare tensionată într-una relaxată. Chiar și cel mai detaliat brief nu poate anticipa fiecare decizie creativă care apare pe parcurs — un unghi de cameră care funcționează altfel decât pe hârtie, o textură care are nevoie de ajustare la lumină reală. Un client care știe de la început că revizuirile fac parte firească din proces nu mai vede fiecare observație ca pe un semn de alarmă, ci ca pe un pas normal spre rezultatul dorit.
Din experiența noastră la Renderistic, un proiect solid pornește de la un brief bine pus la punct, dar se construiește cu adevărat prin comunicare constantă pe parcursul producției.
Cum arată, concret, procesul nostru de feedback?
Procesul are patru etape distincte, gândite să protejeze atât timpul echipei, cât și investiția clientului.
Etapa 1 — Testele interne de randare
Înainte ca vreo imagine să ajungă la client, echipa noastră rulează teste interne dedicate exclusiv verificării calității: lumină, texturi, unghiuri de cameră, compoziție, realism și consistență vizuală generală. Tot acum revenim la brief-ul inițial, ca să ne asigurăm că direcția vizuală rămâne aliniată cu ce și-a dorit dezvoltatorul imobiliar sau echipa de design.
Etapa 2 — Previzualizările pentru client
Odată mulțumiți de calitatea internă, pregătim un set de randări-preview, la rezoluție redusă, pentru a fi analizate de client. De exemplu, pentru un proiect cu 15 imagini finale și două animații, livrăm inițial aproximativ 10 randări preview.
În această etapă contează cel mai mult feedback-ul tehnic și arhitectural — materiale, culori, ajustări de design. Compoziția artistică și povestea vizuală rămân, în cea mai mare parte, în responsabilitatea echipei noastre, dar suntem mereu deschiși la sugestii care pot îmbunătăți rezultatul final.
Pentru colaborările noastre pe termen lung, cum este cea cu partenerii din Paris specializați în fit-out, folosim platforma Milanote pentru schimb de informații în timp real — încărcăm imagini, fișiere text, adăugăm adnotări live, exact ca și cum am lucra din același birou, deși ne despart 1.500 de kilometri. Facem la fel cu orice client care are nevoie de acest tip de colaborare strânsă. Sunt proiecte la care am ajuns la 8 versiuni succesive pentru același spațiu, pentru că răbdarea pentru „perfecțiune” este parte din angajamentul nostru.
Etapa 3 — Randarea fotorealistă
Abia după ce feedback-ul legat de arhitectură și design de interior este implementat complet trecem la producția setului final de imagini, la rezoluție înaltă. Aici aplicăm cele mai avansate setări de randare și tehnici de realism pentru un rezultat la standard premium.
Amânăm intenționat animațiile și turul virtual pentru mai târziu în proces, tocmai pentru că imaginile statice pot mai suferi ajustări — și e mult mai eficient să fixăm direcția vizuală înainte de a investi timp în materiale video complexe.
Etapa 4 — Producția finală și livrarea
Odată confirmată direcția vizuală, finalizăm și livrăm restul materialelor solicitate: video, animații, tur virtual. Fiindcă aceste formate presupun procese de producție mai complexe decât imaginile statice, le programăm la final — asta ne ajută să alocăm resursele corect și să menținem acuratețea pe tot parcursul proiectului.
Ce câștigă clientul dintr-un proces structurat de feedback?
Clienții Renderistic simt diferența unei colaborări apropiate: știu exact în ce etapă se află proiectul, ce pot ajusta și când. Acest tip de proces nu doar că reduce anxietatea legată de investiție, ci duce, în mod constant, la rezultate vizuale mai puternice și la o relație de lucru care rezistă în timp.
Întrebări frecvente
Câte runde de feedback oferă Renderistic pe un proiect? Nu limităm numărul de runde — am avut proiecte cu până la 8 versiuni pentru același spațiu. Priorizăm rezultatul final corect, nu un număr fix de revizuiri.
De ce primim mai întâi randări la rezoluție redusă? Previzualizările la rezoluție redusă permit evaluarea rapidă a materialelor, culorilor și compoziției, fără timpul și resursele investite într-o randare fotorealistă completă, care se face abia după confirmarea direcției.
Ce platformă folosiți pentru colaborarea la distanță? Folosim Milanote pentru schimb de imagini, fișiere și adnotări live, ceea ce ne permite să lucrăm cu clienți aflați la sute sau mii de kilometri distanță ca și cum am fi în același birou.
De ce lăsați animațiile și turul virtual pentru final? Pentru că aceste formate presupun producție mult mai complexă decât imaginile statice. Fixăm direcția vizuală pe imagini întâi, ca să evităm refaceri costisitoare la materialele video.
Suntem Renderistic, studio de randare și design interior din Timișoara, România. Din 2018 ajutăm arhitecți, dezvoltatori și designeri din Europa și de peste ocean să-și vizualizeze proiectele prin randări 3D fotorealiste, design de interior, amenajări de birouri (fit-out) și tururi virtuale.
Autor: Sergiu Sălăgean, co-fondator Renderistic, 3D Artist
Uncategorized
Regulamentul UE 2023/1542: ce trebuie sa stie producatorii si importatorii de baterii
Putini consumatori se gandesc ca aceeasi tehnologie care alimenteaza telefoanele mobile, bicicletele electrice, vehiculele electrice si sistemele de stocare a energiei este astazi supusa unora dintre cele mai complexe cerinte de reglementare din economia globala. Insa, pentru producatori, importatori si distribuitori, bateriile au devenit mult mai mult decat un simplu component tehnic.
Pe fondul tranzitiei energetice si al electrificarii accelerate a economiei, investitiile in productia de baterii, infrastructura de incarcare si sistemele de stocare a energiei se afla la niveluri record. In paralel, Uniunea Europeana ridica standardele privind siguranta, performanta, sustenabilitatea si trasabilitatea acestor produse prin Regulamentul (UE) 2023/1542, care inlocuieste vechea Directiva privind bateriile si introduce cerinte noi pe intreg ciclul de viata al produsului.
Pentru companii, mesajul este clar: in economia electrificata a viitorului, succesul comercial nu va depinde doar de performanta bateriei, ci si de capacitatea de a demonstra conformitatea, transparenta si sustenabilitatea acesteia.
O piata aflata in plina expansiune
Cererea globala pentru baterii este alimentata simultan de mai multe tendinte majore: cresterea pietei vehiculelor electrice, dezvoltarea mobilitatii usoare electrice (biciclete, trotinete si alte mijloace de transport usoare), extinderea capacitatilor de energie regenerabila si nevoia tot mai mare de stocare a energiei.
Evolutiile recente confirma aceasta tendinta. Analizele pietei energetice arata ca sistemele de stocare cu baterii sunt utilizate din ce in ce mai intens, pe masura ce retelele electrice incearca sa gestioneze integrarea unui volum tot mai mare de energie regenerabila. Potrivit Agentiei Internationale pentru Energie (IEA), stocarea cu baterii reprezinta una dintre tehnologiile energetice cu cea mai rapida rata de crestere la nivel global, pe fondul nevoii tot mai mari de flexibilitate a sistemelor energetice.
In acelasi timp, aplicatiile pentru baterii se diversifica. Daca in trecut atentia era concentrata in principal asupra electronicelor de consum, astazi bateriile reprezinta o componenta critica pentru industria auto, energie, logistica, infrastructura industriala, transportul maritim si sectorul fotovoltaic.
Aceasta extindere rapida a aplicatiilor inseamna si o crestere a riscurilor asociate, ceea ce explica intensificarea cerintelor de testare si verificare independenta.
De ce a introdus Uniunea Europeana un nou regulament pentru baterii?
Regulamentul UE 2023/1542 pentru baterii reprezinta una dintre cele mai ambitioase initiative de reglementare adoptate la nivel european pentru sustinerea economiei circulare si a tranzitiei energetice.
Spre deosebire de cadrul legislativ anterior, noul regulament nu se limiteaza la gestionarea deseurilor sau la substantele periculoase. Acesta extinde responsabilitatea producatorilor asupra intregului ciclu de viata al bateriei si introduce cerinte privind:
- siguranta produselor;
- performanta si durabilitatea;
- amprenta de carbon;
- continutul de materiale reciclate;
- trasabilitatea componentelor;
- due diligence in lantul de aprovizionare;
- etichetarea si informarea utilizatorilor;
- pasaportul digital al bateriei („Battery Passport”).
Implementarea este etapizata, iar diferite obligatii intra in vigoare progresiv pentru bateriile portabile, industriale, pentru vehicule electrice (EV), pentru mijloace de transport usoare (LMT) si pentru alte categorii reglementate.

Riscurile ascunse din spatele unei baterii
Pentru multe organizatii, conformitatea este perceputa doar ca o obligatie administrativa. In realitate, impactul neconformitatii poate fi mult mai amplu.
O baterie defecta poate genera incidente de siguranta, inclusiv incendii sau explozii, cu efecte semnificative asupra utilizatorilor, reputatiei producatorului si continuitatii afacerii. Bateriile litiu-ion, care stau la baza majoritatii aplicatiilor moderne, ofera avantaje majore in ceea ce priveste densitatea energetica si autonomia, insa necesita si un control riguros al sigurantei si performantei.
La aceste riscuri se adauga dificultatile generate de lanturile globale de aprovizionare. Companiile trebuie sa poata demonstra originea materiilor prime, continutul reciclat declarat si respectarea cerintelor de sustenabilitate impuse de legislatia europeana.
Intr-un context in care partenerii comerciali, investitorii si autoritatile solicita niveluri tot mai ridicate de transparenta, verificarea independenta devine un instrument de management al riscului, nu doar de conformitate.
Ce trebuie testat si verificat?
Complexitatea noilor cerinte face ca procesul de evaluare sa inceapa cu mult inainte de lansarea produsului pe piata.
In functie de categorie si aplicatie, bateriile trebuie evaluate din perspectiva:
- Siguranta ramane fundamentul oricarui program de conformitate. Testele verifica rezistenta produsului la utilizarea normala si la diferite scenarii de risc, contribuind la prevenirea incidentelor care pot afecta utilizatorii si reputatia producatorului.
- Performantei si durabilitatii. Regulamentul introduce cerinte privind performanta si durata de viata a bateriilor, ceea ce inseamna ca producatorii trebuie sa poata demonstra caracteristicile declarate ale produselor.
- De asemenea, compararea performantei cu standardele internationale si validarea periodica a produselor pot deveni instrumente importante pentru managementul calitatii si selectia furnizorilor.
- Amprentei de carbon. Amprenta de carbon devine una dintre cele mai importante componente ale conformitatii pentru anumite categorii de baterii. Regulamentul introduce cerinte specifice privind calculul, declararea si, ulterior, limitarea impactului climatic asociat productiei bateriilor. Aceasta evolutie transforma datele de mediu intr-un factor cu impact direct asupra accesului pe piata si competitivitatii comerciale.
- Continutului reciclat. Economia circulara reprezinta unul dintre pilonii noului regulament. Companiile vor trebui sa demonstreze nivelurile de continut reciclat si sa asigure trasabilitatea informatiilor asociate materialelor utilizate.
- Etichetarii si trasabilitatii. Noile reguli introduc obligatii privind etichetarea, codurile QR si accesul la informatii relevante despre produs pe parcursul ciclului sau de viata.
Battery Passport: de la produs la identitate digitala
Unul dintre cele mai importante concepte introduse de Regulamentul (UE) 2023/1542 este „Battery Passport”.
In esenta, bateria devine un produs insotit de o identitate digitala care permite accesul la informatii privind performanta, originea materialelor, amprenta de carbon, conformitatea si istoricul produsului. Implementarea acestui concept reprezinta un pas major catre transparenta si trasabilitate in lanturile globale de aprovizionare.
Pentru companii, provocarea nu consta doar in colectarea datelor, ci si in verificarea independenta a acestora.
De ce testarea independenta devine un avantaj competitiv
Pe masura ce cerintele de conformitate se extind de la produs la intregul lant valoric, organizatiile au nevoie de o abordare integrata care sa combine testarea, inspectia si verificarea.
In acest context, rolul organismelor independente de testare, inspectie si certificare devine esential. Acestea pot sustine producatorii si importatorii prin evaluarea performantei, testarea sigurantei, verificarea etichetarii, calculul amprentei de carbon, evaluarea conformitatii si verificarea proceselor din lantul de aprovizionare.
Serviciile SGS pentru baterii si acumulatori acopera intregul ciclu de viata al produsului, de la fazele de dezvoltare si validare pana la conformitatea necesara pentru accesul pe pietele internationale. Portofoliul include testarea bateriilor si acumulatorilor, evaluarea performantei si durabilitatii, servicii pentru baterii destinate vehiculelor electrice si mijloacelor de transport usoare, verificari privind sustenabilitatea, precum si sprijin in implementarea cerintelor Regulamentului (UE) 2023/1542.
Concluzie
Dezvoltarea accelerata a pietei bateriilor, extinderea utilizarii acestora in multiple industrii si noile obligatii introduse prin Regulamentul (UE) 2023/1542 confirma o schimbare fundamentala de paradigma. Bateriile nu mai sunt evaluate exclusiv prin prisma performantei tehnice, ci prin capacitatea producatorilor de a demonstra siguranta, durabilitatea, trasabilitatea si impactul asupra mediului.
Pentru organizatiile care produc, importa sau utilizeaza baterii, conformitatea nu mai reprezinta doar o obligatie legala, ci o conditie pentru competitivitate, incredere si acces durabil pe pietele internationale.
Echipa SGS Romania ofera suport specializat companiilor care produc, importa sau distribuie baterii si acumulatori — de la testarea sigurantei si evaluarea performantei, pana la calculul amprentei de carbon si pregatirea pentru cerintele Battery Passport. Contactati specialistii SGS pentru a evalua stadiul de conformitate al portofoliului dumneavoastra si pentru a identifica pasii necesari inainte de intrarea in vigoare a urmatoarelor termene din Regulamentul (UE) 2023/1542.
-
Afacerio săptămână agoEveniment parfumat la malul mării: Oriflame lansează două noi parfumuri de nișă create în colaborare cu Givaudan Paris la Hotel Carmen International
-
Uncategorizedo săptămână agoXiaomi aduce în România seria REDMI 17, cu o baterie de 7.500 mAh, un ecran generos de 6,9 inch și rezistență pentru utilizarea zilnică
-
Afacerio săptămână agoShaorma Fest 2026: două zile de gastronomie și entertainment la Divertiland Water Park, lângă București, în septembrie
-
Uncategorizedo săptămână ago3 zile. 15 ani de Summer Well. Un weekend care ramane cu noi.
-
o săptămână agoLumeaMuzicii.ro: OLiX de la Kiss FM, într-un interviu cu Alina Palade
-
Uncategorizedo săptămână agoWawsome lanseaza campania „Cunoaste-ti drepturile” pentru a informa consumatorii despre dreptul la accesibilitate digitala
-
Sport5 zile ago24h Endurance Bike Race 2026: 640 de kilometri în 24 de ore la MotorPark România
-
Sport5 zile agoJUDO MAI APROAPE DE COPII, ÎN SECTORUL 2!

