Uncategorized
De la ateliere de reparat haine la târguri textile și șezători: cum au adus adolescenții moda sustenabilă în comunitățile lor
Mii de elevi și profesori au participat la proiecte de sustenabilitate în modă dezvoltate de tineri în școli și comunități din toată țara
București, 29 iunie 2026 – Peste 2.600 de elevi, profesori și membri ai comunităților locale au participat în ultimul an la ateliere, târguri textile, proiecte de upcycling și activități educaționale dedicate modei sustenabile, organizate în cadrul programului „Iubim sustenabilitatea în modă”, dezvoltat de Humana People to People România și Fundația Noi Orizonturi. Proiectul a ajuns în școli și comunități din mai multe județe ale țării și a depășit de peste trei ori obiectivul inițial propus. În cel de-al doilea an de proiect, mii de elevi, profesori și membri ai comunităților locale Brașov, Iași, Reghin, Zalău, Sângeorz-Băi, Sighetu Marmației, Râmnicu Vâlcea, Alțâna și Ploiești au participat direct la activități organizate de cluburile de tineret IMPACT, iar alte sute de elevi au participat la ateliere facilitate în școli de tineri voluntari formați în cadrul proiectului.
Programul a inclus ateliere interactive despre impactul industriei fast fashion asupra mediului, sesiuni de reparare și personalizare a hainelor, târguri de schimb vestimentar, colecte și donații de textile, activități de upcycling, expoziții și prezentări de modă sustenabilă, dar și proiecte care au combinat tradițiile textile locale cu designul contemporan. O parte dintre activități au fost facilitate chiar de adolescenți, prin metoda peer-to-peer learning, în care tinerii îi educă pe alți tineri.

La baza activităților a stat Ghidul educațional „Iubim sustenabilitatea în modă”, dezvoltat în 2024 de Humana People to People România împreună cu Fundația Noi Orizonturi pentru a fi utilizat gratuit de profesori, facilitatori și organizații. Toolkit-ul include patru ateliere interactive de câte 90 de minute și materiale educaționale despre impactul industriei textile asupra mediului, consumul responsabil, traseul hainelor de la producător la consumator, materiale sustenabile și reutilizarea creativă a textilelor.
„În urmă cu doi ani ne-am propus să construim primul program național de educație pentru modă sustenabilă, pornind de la realitatea că tinerii sunt printre cei mai mari consumatori de modă, dar și generația care poate schimba lucrurile. Ne-am dorit să mutăm conversația despre sustenabilitate în experiențe concrete, de la citirea etichetelor și repararea hainelor, până la înțelegerea impactului pe care industria textilă îl are asupra mediului și comunităților. Rezultatele ne arată că atunci când tinerii primesc contextul potrivit, devin rapid ambasadori ai schimbării în propriile școli și comunități”, a declarat Mădălina Corciu, PR&CSR manager Humana People to People România.

Unul dintre cele mai ample proiecte – „Repair to Rewear!” – a fost dezvoltat clubul IMPACT LEGO CNS din cadrul Colegiului Național Silvania din Zalău. Aproximativ 800 de elevi au participat la ateliere de cusut și reparat haine, târguri vestimentare, concursuri dedicate reutilizării hainelor și chiar amenajarea unui spațiu permanent în școală pentru reparații textile, dotat cu mașini de cusut și materiale necesare. Elevii au creat inclusiv o platformă online pentru schimbul și vânzarea de articole vestimentare între colegi.
La Reghin, peste 580 de tineri din clubul IMPACT Blaga au organizat proiectul „Haine cu a doua poveste”, cu discuții despre impactul fast fashion și ateliere în care au recondiționat haine și au creat covoare țesute din resturi textile. Proiectul s-a încheiat cu o expoziție la Muzeul Etnografic „Anton Badea”, unde elevii au explorat legătura dintre sustenabilitate și tradiția lucrului manual. Clubul Vocea Comunității din Sângeorz Băi a derulat proiectul „Poartă schimbarea cu stil responsabil!”, donând hainele colectate Centrului Școlar de Educație Incluzivă „Lacrima”. „De la oaie la straie” a fost proiectul tinerilor din clubul IMPACT Green, derulat în comuna Alțâna, județul Sibiu, prin care aceștia au urmărit întregul traseu al lânii, de la stână până la obiecte textile contemporane. Elevii au învățat să spele și să vopsească lâna folosind plante locale, au experimentat procese chimice simple și au lucrat alături de meșteri locali pentru a învăța tehnici tradiționale de tors și țesut. Clubul Green IMPACT Misericordia din Sighetu Marmației a colaborat cu o creatoare de modă pentru a integra motivele tradiționale maramureșene în designul contemporan.
Potrivit evaluării finale, la care au participat 340 de tineri, cele mai mari schimbări de comportament au fost către consumul etic și conștientizare. Dacă peste 80% dintre participanți declarau înaintea atelierelor că nu discută despre încălzirea globală sau despre consum responsabil, mai mult de jumătate dintre aceștia spun acum că intenționează să adopte astfel de practici, cel puțin ocazional. Dacă 62% dintre participanți spuneau că nu obișnuiau să citească etichetele hainelor înainte de proiect, iar 57% că nu cumpărau haine second-hand sau produse realizate responsabil, majoritatea au declarat ulterior că intenționează să își schimbe obiceiurile de consum. Evaluarea mai arată că tinerii reacționează cel mai bine la activități practice și experiențiale, precum repararea hainelor, schimburile vestimentare sau atelierele de upcycling, care transformă conceptele abstracte despre sustenabilitate în experiențe concrete și relevante pentru viața lor de zi cu zi.

„Am văzut în acest proiect cât de bine răspund tinerii atunci când învățarea este conectată cu viața lor reală și cu probleme concrete din comunitate. Faptul că au fost implicați direct în organizarea atelierelor, în proiecte creative și în activități de tip service learning i-a ajutat să înțeleagă că sustenabilitatea nu este doar un concept abstract, ci ceva ce poate fi aplicat în fiecare zi. În multe comunități, tinerii au devenit ei înșiși promotori ai schimbării”, a declarat Maria Butyka, director general al Fundației Noi Orizonturi.
Anul acesta, Humana People to People împlinește 20 de ani de prezență în România, perioadă în care a oferit haine de calitate la prețuri accesibile și, în același timp, a dorit să demonstreze că moda poate funcționa fără risipă.
Uncategorized
MAREA DESCHIDERE NIBIRU, azi 16 IULIE! Delia, Puya și Mario, focuri de artificii și spectacol aviatic în prima seară
Nibiru își deschide porțile la Costinești. Noua destinație de divertisment de pe litoral promite spectacole impresionante, concerte și experiențe unice
Costinești se pregătește să intre într-o nouă etapă a turismului și divertismentului de pe litoralul românesc. Miercuri, 16 iulie, începând cu ora 18:00, va avea loc inaugurarea oficială a Nibiru, un amplu complex de agrement și evenimente care promite să transforme stațiunea într-unul dintre cele mai importante puncte de atracție din România.
Deschiderea oficială va fi marcată printr-un spectacol de amploare, cu concerte live, demonstrații aeriene, acrobații, focuri de artificii și numeroase activități dedicate atât copiilor, cât și adulților.
O inaugurare spectaculoasă
Pe scena principală vor urca artiști consacrați ai muzicii românești, printre care Delia, Puya și Mario, iar publicul va putea urmări și reprezentațiile impresionante ale trupei Circus of Wonders, care pregătește un spectacol de dans și acrobații.
Momentul oficial al inaugurării îi va avea ca invitați speciali pe Selly, Dan Negru și cosmonautul Dumitru Prunariu, simbol al performanței românești.
Programul include și un impresionant show aviatic susținut de Aeroclubul României, zboruri cu balonul cu aer cald, spectacole pe tiroliană, focuri de artificii, artiști stradali, caricaturiști și numeroase momente interactive pentru întreaga familie.
O experiență completă de divertisment
Nibiru nu înseamnă doar concerte.
Vizitatorii vor putea explora numeroase zone tematice, printre care:
- Muzeul Planetelor;
- expoziția de reptile;
- parc de distracții;
- instalații imersive;
- zone de gaming și experiențe interactive;
- peste 30 de restaurante și spații gastronomice;
- zonă dedicată modei și shoppingului.
Organizatorii spun că noul complex va funcționa zilnic până la finalul lunii august, găzduind concerte, festivaluri și evenimente pentru toate categoriile de public.
Începe și Galaxia Festival
Seara inaugurală continuă cu Astral Night, eveniment care marchează debutul Galaxia Festival.
Pe scenă vor urca Dirty Nano, Pado Belu, Deny, Ozlemek, Alina Eremia, JO și Adi Istrate, iar în zilele următoare festivalul va aduce artiști internaționali de renume precum Ozuna, Nicky Jam, Hugel și Salvatore Ganacci.
Potrivit organizatorilor, peste 500 de artiști români și internaționali vor evolua pe cele șapte scene tematice amenajate în cadrul complexului.
Selly: „Se deschide o nouă stațiune pe litoralul românesc”
În cadrul conferinței de presă organizate înaintea inaugurării, inițiatorul proiectului, Selly, a descris Nibiru drept unul dintre cele mai ambițioase proiecte de divertisment realizate în România în ultimii ani.
„Se deschide o nouă stațiune pe litoralul românesc. Acum trei ani terenul pe care ne aflăm era în paragină. Astăzi vedem rezultatul a trei ani de muncă. Pentru mine este un moment cu o semnificație aparte.”
Acesta a subliniat că proiectul este destinat tuturor generațiilor și că obiectivul este ca tinerii de astăzi să își creeze propriile amintiri în Costinești, la fel cum au făcut generațiile anterioare.
Accent pe siguranță
Organizatorii susțin că siguranța vizitatorilor reprezintă o prioritate.
Complexul beneficiază de:
- puncte de prim ajutor;
- spital mobil;
- sute de agenți de pază;
- dispozitive ale Poliției și Jandarmeriei;
- măsuri speciale pentru gestionarea fluxului mare de participanți.
„Vreau să mulțumesc autorităților statului român. Ca să vă dați seama cât de sigur este proiectul, noi avem toate forțele de ordine prezente permanent în complex”, a declarat Selly.
Accesul la inaugurare
Accesul pe promenada Nibiru se realizează pe baza unui voucher de consumație în valoare de 25 de lei, rezervat online.
Persoanele care dețin bilete la Beach, Please! sau la unul dintre festivalurile organizate în cadrul Nibiru beneficiază de acces gratuit.
Un nou reper pentru litoralul românesc
Prin investițiile realizate și amploarea programului artistic, Nibiru își propune să devină una dintre cele mai importante destinații de entertainment din România, reunind într-un singur loc muzică, gastronomie, tehnologie, experiențe interactive și activități pentru toate vârstele.
Inaugurarea de la Costinești marchează începutul unui sezon plin de festivaluri și evenimente, într-un proiect care își propune să redefinească modul în care este perceput divertismentul pe litoralul românesc.
Uncategorized
Wegovy, prima pastilă GLP-1 pentru slăbit, primește undă verde de la Comisia Europeană
Comisia Europeană a aprobat Wegovy sub formă de comprimat, administrat o dată pe zi, acesta devenind primul tratament oral GLP-1 autorizat în Uniunea Europeană pentru managementul greutății.
Medicamentul conține semaglutidă orală în doză de 25 mg și este indicat adulților cu obezitate, respectiv cu un indice de masă corporală de cel puțin 30 kg/m², precum și celor cu suprapondere și minimum o afecțiune asociată greutății. Tratamentul este utilizat împreună cu o alimentație cu aport caloric redus și cu mai multă activitate fizică.
Aprobarea se bazează pe rezultatele studiului OASIS 4, desfășurat timp de 64 de săptămâni. În rândul persoanelor care au urmat tratamentul conform protocolului, scăderea medie în greutate a fost de aproximativ 17%, comparativ cu 3% în grupul placebo, iar aproximativ unul din trei participanți a pierdut cel puțin 20% din greutatea corporală.

Potrivit Novo Nordisk, profilul de siguranță și tolerabilitate al formei orale este similar celui cunoscut pentru semaglutida injectabilă. Compania consideră că varianta sub formă de comprimat poate reprezenta o opțiune mai simplă și mai ușor de acceptat pentru unele persoane care încep sau continuă tratamentul.
Comisia Europeană a aprobat, în același timp, și Wegovy injectabil în doză de 7,2 mg, asociat în studiile clinice cu o scădere medie în greutate de aproximativ 21%. Forma orală este deja disponibilă în Statele Unite, Regatul Unit și Emiratele Arabe Unite, iar lansarea în alte țări este planificată pentru a doua jumătate a anului 2026.
Uncategorized
Samsung prezintă noul SSD 990, cu performanțe de top și eficiență energetică îmbunătățită
SSD-ul Samsung 990 oferă performanțe robuste, cu o viteză de citire secvențială de până la 7.250 MB/s și o eficiență energetică îmbunătățită cu 38% față de predecesorul său
Variantele de 1 TB și 2 TB extind opțiunile de upgrade al computerului pentru consumatori, acoperind de la utilizarea de zi cu zi, până la gaming și crearea de conținut
Samsung Electronics a anunțat astăzi lansarea noului său SSD 990, disponibil în capacități de 1 terabyte (TB) și 2 TB. Oferind performanțe secvențiale excepționale și o eficiență energetică îmbunătățită, SSD-ul Samsung 990 este conceput ca o soluție de stocare echilibrată, optimizată pentru gaming, sarcini creative și utilizarea zilnică a computerului.
„Noul SSD 990 de la Samsung este o soluție excelentă pentru o gamă largă de utilizatori care doresc să-și extindă spațiul de stocare pentru sarcini de lucru complexe, gaming imersiv, creare de conținut la rezoluție înaltă și asamblarea propriilor computere”, a declarat Tommy (Hyoungsuk) Kwon, vicepreședintele echipei Memory Brand Product Biz în cadrul Samsung Electronics.
Datorită suportului PCIe 4.0 și celor mai recente tehnologii NAND, modelul de 2 TB al SSD-ului Samsung 990 oferă o viteză de citire secvențială de până la 7.250 megabyți pe secundă (MB/s), în timp ce modelul de 1 TB atinge până la 7.150 MB/s. Ambele modele asigură viteze de scriere secvențială de până la 6.450 MB/s, facilitând transferuri rapide de fișiere și timpi de încărcare reduși.

În ceea ce privește performanța aleatorie, modelul de 2 TB oferă până la 850K IOPS la citire și 1.200K IOPS la scriere, în timp ce modelul de 1 TB atinge viteze de citire și scriere de până la 700K, respectiv 1.100K IOPS. Aceste capacități îi ajută pe utilizatori să se bucure de lansări mai rapide ale aplicațiilor, un gameplay fluid și o gestionare eficientă a sarcinilor de lucru de mari dimensiuni.
Capacitatea de stocare extinsă le permite, de asemenea, utilizatorilor să salveze volume mari de conținut de înaltă calitate și cele mai recente jocuri AAA. Modelul de 2 TB poate stoca până la 30 de jocuri de mari dimensiuni, calculat la o dimensiune medie de 64 GB per joc, devenind o soluție ideală pentru gamerii și creatorii care gestionează fișiere și aplicații din ce în ce mai voluminoase.
SSD-ul Samsung 990 a obținut, de asemenea, îmbunătățiri semnificative în ceea ce privește eficiența energetică. Comparativ cu modelul său anterior, 990 PRO, eficiența energetică a fost îmbunătățită cu până la 38%, permițând utilizatorilor să obțină performanțe ridicate cu un consum mai mic de energie.
Software-ul Samsung Magician contribuie la asigurarea faptului că SSD-urile – inclusiv Samsung 990 – își mențin performanța optimă. Acesta sprijină migrarea fluidă a datelor și monitorizarea stării de sănătate a unității de stocare, permițând utilizatorilor să beneficieze de o optimizare personalizată a performanței și de o protecție robustă a datelor.
| SSD Samsung 990 | ||
| Interfață | PCIe® 4.0 x4 NVMe™ 2.0 | |
| Format | M.2 (2280) | |
| Memorie de stocare | Samsung V-NAND | |
| Controler | Controler intern Samsung | |
| Capacitate | 1 TB | 2 TB |
| Viteză de citire/scriere secvențială | Până la 7.150 MB/s, până la 6.450 MB/s | Până la 7.250 MB/s, până la 6.450 MB/s |
| Viteză de citire/scriere aleatorie (QD32) | Până la 700K IOPS, 1.100K IOPS | Până la 850K IOPS, 1.200K IOPS |
-
Uncategorizedo săptămână agoO iubire construită pe crestele munților. Filmul „Hoinari prin Munți” ajunge la Craiova, pe 11 iulie
-
Uncategorizedo săptămână agoHONOR lansează în România noul smartphone pliabil HONOR Magic V6
-
Uncategorizedo săptămână agoCluj Business Campus crește cu 20% prezența angajaților la birou pentru companiile chiriașe prin ecosistemul de beneficii integrate
-
Uncategorizedo săptămână agoRoborock lansează noua gamă de roboți de tuns gazonul
-
Uncategorizedo săptămână agoHONOR aduce în România noul HONOR Watch 6
-
Afacerio săptămână agoNorth Bucharest Investments își extinde portofoliul prin parteneriatul cu VIVO Residence
-
Uncategorized7 zile agoSamsung Climate Solutions deschide la Schiphol, Amsterdam, cel mai mare centru de training din Europa
-
Uncategorizedo săptămână agoOrase inteligente mai usor de administrat

