Connect with us

Uncategorized

Samsung aduce experiența de vizionare la un nou nivel în România, alături de Antena 1

Published

on

București – 19 mai 2026 – Samsung, lider global în tehnologie și brandul numărul 1 mondial pe piața televizoarelor timp de 20 de ani consecutivi, transformă modul în care publicul român trăiește marile evenimente sportive ale verii 2026, printr-un parteneriat media strategic cu Antena 1.

În premieră pentru piața locală, transmisiunile sportive Antena 1 vor beneficia de sunet surround, o tehnologie care transformă vizionarea meciurilor într-o experiență mai amplă și mai apropiată de energia stadionului: reacțiile tribunelor, atmosfera marilor arene și intensitatea fiecărei faze vor ajunge în casele românilor cu un nivel superior.Samsung vine în întȃmpinarea acestei iniţiative inovatoare, sustinȃnd transmisiunea surround.

Pentru o experiență completă de vizionare: noile televizoare Samsung Vision AI

Pentru o experiență completă de vizionare, Samsung aduce în prim-plan noua generație de televizoare Samsung Vision AI pentru 2026, Micro LED, Micro RGB, OLED, Neo QLED, Mini LED și UHD TV care integrează tehnologii avansate bazate pe inteligență artificială și duc experiența de entertainment la un nou nivel.

Noua gamă include cele mai recente evoluții în materie de AI, prin procesoare capabile să analizeze și să optimizeze conținutul în timp real. Tehnologiile de AI Upscaling îmbunătățesc calitatea imaginii indiferent de sursă, aducând conținutul mai aproape de rezoluții ultra-high definition, în timp ce algoritmii avansați ajustează contrastul, culorile și nivelul de detaliu pentru o redare cât mai fidelă.

În același timp, televizoarele Samsung integrează funcții de optimizare inteligentă a sunetului, care adaptează automat redarea audio în funcție de tipul de conținut și de mediul din încăpere, oferind o experiență echilibrată și clară.

Instrumente precum AI Football Mode și AI Sound Controller Pro ajustează automat imaginea și sunetul pentru a îmbunătăți claritatea mișcării, echilibrarea audio și reducerea distragerilor, oferind o experiență de vizionare mai clară și mai captivantă.

Partener pentru divertisment: Extinderea experienței dincolo de simpla vizionare

Aceste funcții, alături de introducerea Vision AI Companion, indică o evoluție mai amplă. În loc ca funcțiile să acționeze separat, Vision AI Companion transformă televizorul într-un sistem inteligent care înțelege simultan conținutul, mediul și preferințele utilizatorului.Noile modele sunt gândite pentru a oferi o experiență personalizată fiecărui utilizator, prin funcționalități AI care învață preferințele de vizionare și optimizează setările în mod automat. În plus, integrarea cu ecosistemul smart permite control facil și conectivitate extinsă cu alte dispozitive,

Tehnologia extinde constant posibilitățile de a trăi cele mai importante momente sportive. Progresele în display-uri, calitatea sunetului și integrarea AI fac ca experiența de vizionare să fie mai adaptată și mai captivantă ca niciodată. Fie că vorbim despre imagini mai clare sau despre tehnologie care se adaptează în timp real, obiectivul rămâne același: surprinderea perfectă a momentelor care contează, astfel încât emoția unui meci să rămână cu tine mult timp după fluierul final.

„Parteneriatul cu Antena 1 ne bucură și reflectă direcția Samsung de a transforma modul în care oamenii trăiesc experiențele de entertainment, direct din confortul propriei locuințe. Noua gamă de televizoare Samsung pentru 2026 continuă această viziune prin integrarea tehnologiilor Vision AI și a funcționalităților bazate pe inteligență artificială, care personalizează și optimizează fiecare experiență de vizionare”, a declarat Simona Panait, Head of Marketing la Samsung Electronics România & Bulgaria.

20 de ani de leadership global în categoria televizoarelor

Samsung Electronics își reconfirmă poziția de lider mondial pe piața televizoarelor pentru al 20-lea an consecutiv, o performanță care reflectă angajamentul constant pentru inovație și excelență.

Această poziție este susținută de dezvoltarea continuă a unor tehnologii de ultimă generație, menite să redefinească modul în care utilizatorii interacționează cu conținutul video, oferind experiențe captivante, personalizare bazată pe inteligență artificială și control al luminii la nivel micro

12 ani de leadership global în categoria soundbar-uri

De asemenea, Samsung Electronics ocupă primul loc în vânzările globale de soundbar-uri, consolidându-și portofoliul de produse audio cu modele premium și o gamă extinsă pentru 2026. Alături de cei 20 de ani de leadership pe piața globală a televizoarelor, această realizare consolidează poziția Samsung ca lider în domeniul divertismentului la domiciliu.

* Sursa: Omdia, februarie 2026. Cota de piață globală a televizoarelor, pe producători, determinată pe baza vânzărilor anuale exprimate în volum și în valoare. Conform datelor Omdia, Samsung este marca de televizoare lider la nivel mondial de 20 de ani consecutivi. Informațiile sunt furnizate exclusiv în scop informativ general și nu constituie o susținere, certificare sau recomandare din partea Omdia.”

* Sursa: Futuresource Consulting. Cota de piață globală a soundbar-urilor, pe producători – vânzări exprimate în volum și în valoare.”

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Uncategorized

CSALB: Recomandăm consumatorilor să ia decizii informate și raționale în contextul dezbaterilor publice privind indicele ROBOR

Published

on

By

11 iunie, București. Comunicatul recent al Consiliului Concurenței, referitor la amendarea unui număr de 10 bănci care participă la stabilirea indicelui ROBOR, a creat multă emoție în rândul consumatorilor care au contractat credite a căror dobândă se calculează în raport cu acest indice. Dezbaterile care au urmat, au stârnit reacții și întrebări din partea consumatorilor, în contextul în care anumite persoane publice au transmis mesaje care îndemnau consumatorii să solicite deja despăgubiri în instanță.

Cu toate acestea, băncile vizate de această măsură au transmis public că vor recurge la controlul legalității acestui act administrativ, ceea ce presupune câțiva ani de procese în contencios administrativ, între bănci și Consiliul Concurenței, până când instanțele de judecată vor decide asupra legalității și temeiniciei actelor emise de autoritatea de concurență. Până la finalizarea acestor procese, considerăm că este în interesul consumatorilor să se informeze din surse credibile și să evite deciziile luate impulsiv, sub presiunea creată de dezbaterea publică.

Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) recomandă consumatorilor să ia decizii raționale, nu sub influența emoțiilor. De aceea, ei trebuie să rămână prudenți și să nu se lase influențați de unele declarații apărute în spațiul public, mai ales că în acest moment nu există nici măcar o motivare a deciziei din partea Consiliului Concurenței și nici nu se cunosc argumentele care au stat la baza acesteia.

Situațiile trebuie analizate individual

Reamintim consumatorilor că fiecare contract de credit și fiecare situație financiară reflectă cazuri unice. Din acest motiv, soluțiile prezentate ca fiind universal aplicabile sau promisiunile privind obținerea unor rezultate identice pentru toți consumatorii trebuie evaluate cu atenție. Credem că fiecare situație merită analizată individual, iar fiecare consumator trebuie să aibă acces la toate informațiile necesare înainte de a decide care este cea mai potrivită cale de urmat și când anume trebuie urmată respectiva cale.

Dreptul consumatorilor de a se adresa instanțelor este unul legitim. În același timp, înainte de asumarea unor costuri, riscuri și durate semnificative asociate litigiilor, consumatorii trebuie să evalueze cu atenție toate opțiunile disponibile și să solicite informații complete privind consecințele juridice și financiare ale demersurilor care le pot fi propuse. Experiența CSALB din ultimii 10 ani ne-a arătat că multe dintre problemele apărute în relația dintre consumatori și bănci pot fi analizate și negociate, iar soluțiile identificate prin dialog și conciliere sunt mai rapide și adaptate nevoilor concrete ale fiecărei persoane.

CSALB rămâne o opțiune alternativă la instanțele de judecată, deschisă și gratuită pentru toți consumatorii care doresc să își clarifice situația contractuală, să poarte un dialog cu banca sau să identifice soluții pentru eventualele dispute apărute în relația cu aceasta. Încrederea se construiește prin dialog, iar deciziile bune se iau pe baza informațiilor complete și a unei evaluări lucide a opțiunilor disponibile.

Rolul CSALB este acela de a oferi un cadru independent, imparțial și transparent în care consumatorii și instituțiile financiar-bancare pot căuta împreună soluții pentru rezolvarea neînțelegerilor dintre ei. De aceea, indiferent de evoluția procedurilor administrative sau judiciare aflate în desfășurare, consumatorii care consideră că au motive de nemulțumire în relația cu banca lor pot analiza și varianta unei proceduri de conciliere prin intermediul CSALB.

În perioade marcate de incertitudine și dezbatere publică intensă, echilibrul, informarea corectă și evaluarea atentă a tuturor alternativelor reprezintă cele mai bune instrumente pentru protejarea intereselor consumatorilor. CSALB își reafirmă disponibilitatea de a sprijini dialogul constructiv dintre consumatori și instituțiile financiar-bancare și de a contribui la identificarea unor soluții echitabile, în beneficiul părților implicate.

Continue Reading

Uncategorized

HONOR Magic V6 primește premii internaționale înainte de lansarea în România

Published

on

By

Designul și inovațiile tehnologice sunt deja apreciate la nivel global

București, 10 iunie 2026  Înainte de lansarea în România, HONOR Magic V6 a atras deja atenția experților în tehnologie și design, obținând unele dintre cele mai importante distincții acordate în industrie. Într-o categorie în care designul, autonomia și rezistența au presupus mult timp compromisuri, noul smartphone pliabil HONOR demonstrează că nu mai este nevoie să alegi între aceste caracteristici.

Prin combinația dintre certificarea IP69 pentru rezistență la apă și praf, o premieră în acest segment, un design ultra-subțire și o baterie de mare capacitate, noul flagship HONOR a atras deja atenția juriului prestigiosului iF Design Award și a unora dintre cele mai importante publicații de tehnologie prezente la MWC 2026.

Design recunoscut la nivel internațional

Premiul iF Design Award, una dintre cele mai importante recunoașteri internaționale din domeniul designului industrial, se numără deja printre distincțiile obținute de HONOR Magic V6.

Telefonul îmbină un profil ultra-subțire cu o arhitectură sofisticată și soluții inginerești avansate, într-un format care răspunde unora dintre cele mai mari provocări ale categoriei pliabile.

Triplă recunoaștere la MWC 2026

Premiul pentru design reprezintă însă doar una dintre distincțiile obținute de HONOR Magic V6. La MWC 2026, modelul a atras atenția publicațiilor internaționale de tehnologie și s-a regăsit printre cele mai apreciate lansări ale evenimentului. Redacția TechRadar i-a acordat premiul „Best in Show”, descriind HONOR Magic V6 drept o realizare impresionantă din punct de vedere tehnologic. Jurnaliștii au remarcat faptul că profilul extrem de subțire nu a venit în detrimentul rezistenței, telefonul beneficiind de certificare IP69 pentru protecție împotriva apei și prafului.

Și Android Central „Best in Show”, subliniind dificultatea tehnică de a integra un nivel atât de ridicat de protecție într-un smartphone pliabil. Publicația consideră că modelul se numără printre cele mai reușite lansări din categoria pliabilelor în 2026.

În analiza sa dedicată celor mai importante produse prezentate la MWC 2026, Android Authority a evidențiat modul în care HONOR reușește să combine două caracteristici considerate mult timp dificil de combinat într-un smartphone pliabil: un profil extrem de subțire și o baterie de mare capacitate.

HONOR Magic V6 integrează o baterie siliciu-carbon de nouă generație într-o carcasă compactă, reducând unul dintre compromisurile asociate în mod tradițional acestei categorii de produse. Cu o grosime de doar 8,75 mm* atunci când este pliat, HONOR Magic V6 se numără printre cele mai subțiri smartphone-uri pliabile de tip book-style disponibile pe piață.

În același timp, dispozitivul integrează o baterie siliciu-carbon de nouă generație de 6.660 mAh, una dintre cele mai mari capacități disponibile în prezent pe un smartphone pliabil.

Prin combinația dintre certificarea IP69 pentru rezistență la apă și praf, designul ultra-subțire și bateria de mare capacitate, HONOR Magic V6 propune o abordare diferită într-o categorie în care compromisurile au fost mult timp considerate inevitabile.

HONOR Magic V6 va fi disponibil în România, începând cu luna iulie

Informațiile privind prețul și beneficiile dedicate perioadei de lansare vor fi anunțate în curând. Urmăriți canalele oficiale HONOR pentru a descoperi toate detalile despre noul reper din categoria de smartphone-uri pliabile.

Continue Reading

Afaceri

UZINEX deschide la Iași primul centru din România unde persoanele cu dizabilități locomotorii învață gratuit să programeze roboți industriali

Published

on

By

Inițiativa pornește dintr-o echipă în care directorul tehnic, el însuși o persoană cu dizabilitate locomotorie, coordonează inginerii care construiesc sisteme industriale pentru clienți privați, instituții publice și sectorul de apărare.

Omul care coordonează echipa de ingineri a UZINEX construiește, zi de zi, sisteme industriale pentru fabrici, instituții de stat și sectorul de apărare. Are un picior amputat. Din această vară, UZINEX deschide aceeași expertiză și pentru oameni pe care piața muncii i-a lăsat în afara ei: prin ceea ce compania consideră a fi primul centru din România în care persoanele cu dizabilități locomotorii învață gratuit să programeze roboți industriali și să opereze echipamente de înaltă tehnologie.

Centrul — UZINEX Industry 4.0 Academy — va fi lansat la sediul companiei din Tehnopolis Iași.

În România, doar 17% dintre persoanele cu dizabilități au un loc de muncă, comparativ cu o medie de peste 50% în Uniunea Europeană (sursă: Consiliul Economic și Social, decembrie 2025, pe baza datelor Eurostat). Cursurile de reconversie disponibile le direcționează cel mai adesea spre meserii slab plătite. UZINEX propune exact opusul: formare în meserii de viitor — programatori și operatori de roboți, operatori de echipamente industriale, proiectanți pentru imprimare 3D și aplicații cu inteligență artificială — domenii în care competențele sunt rare și bine plătite.

Formarea folosește echipamente reale din industrie, nu simulatoare. UZINEX dispune deja la sediu de cinci tehnologii de frontieră: lasere de sudură, de gravare și de curățare, imprimantă 3D și sisteme de inteligență artificială. La acestea se adaugă cobotul Astorino, cu programare în limbaj nativ Kawasaki — același folosit pe roboții din fabrici — adus la sediul UZINEX de Marius Rădulescu (Kawasaki) și care urmează să fie integrat în programul de formare.

Programul este gratuit pentru cursanți și include o metodologie adaptată dizabilităților locomotorii, mentorat individual și, la final, un portofoliu cu demonstrație practică filmată și o recomandare din partea echipei tehnice UZINEX. Compania își pune apoi la dispoziție rețeaua de clienți și parteneri industriali pentru integrarea profesională a absolvenților.

„Noi nu facem caritate. Construim acces”, spune Sorin Baciu, Director General UZINEX. „Diferența dintre 17% în România și peste 50% în Europa nu se închide cu compasiune, ci cu competențe reale și tehnologie pe care piața chiar le plătește. Misiunea noastră a fost mereu să eliminăm bariera dintre oameni și tehnologia industrială avansată. Acest centru este forma ei cea mai directă.”

„Roboții industriali nu te întreabă cum mergi. Te întreabă dacă știi să-i programezi”, spune Cristian Munthiu, director tehnic al UZINEX. „Eu conduc o echipă de ingineri în fiecare zi. Vreau ca oamenii care trec prin acest centru să plece cu aceeași certitudine cu care lucrez eu: limitarea e a pieței, nu a noastră.”

Pentru UZINEX, proiectul este o extensie firească a felului în care compania înțelege industria: tehnologie avansată, accesibilă oamenilor pe care piața îi trece cu vederea. Metodologia și curriculumul centrului vor fi publicate gratuit, pentru ca modelul să poată fi replicat de orice companie din țară.

Lansarea are loc în perioada în care UZINEX participă la un program național dedicat afacerilor cu impact, unde își propune să obțină susținerea necesară pentru a dezvolta și extinde Academia la scară națională.

Lansarea oficială a centrului, cu o demonstrație live a echipamentelor, este programată la Tehnopolis Iași. Persoanele interesate, partenerii și organizațiile care lucrează cu persoane cu dizabilități pot afla detalii contactând direct compania.Despre UZINEX UZINEX este un integrator industrial din Iași, care furnizează echipamente grele și tehnologie la cheie pentru sectorul privat, instituții de stat și sectorul de apărare.  Compania este în curs de acreditare NATO pentru prima centrală fotovoltaică mobilă produsă în România.

Continue Reading

Parteneri

Ultimile stiri locale

Apartamente de lux Apartamente de lux
Social3 zile ago

Apartamente de lux de închiriat în București: Ce caută clienții premium și companiile în 2026?

Piața imobiliară din București traversează o perioadă de maturizare accelerată, în care conceptul de „lux” nu mai reprezintă doar o...

Raluca Avram-Danifeld Raluca Avram-Danifeld
Social3 zile ago

Techmark, compania condusă de Raluca Avram-Danifeld, mizează pe servicii integrate: de la site și social media la evenimente corporate

Felul în care companiile românești își gestionează comunicarea s-a schimbat vizibil în ultimii ani. Dacă în trecut un business lucra...

Social4 zile ago

RePatriot recomandă includerea diasporei în strategiile locale, județene și regionale de dezvoltare și extinderea „Zilelor Diasporei” la nivel național

În urmă cu 10 ani, comunitatea RePatriot lansa o idee simplă, dar cu impact profund: ca perioada din jurul zilei...

Uncategorized4 zile ago

CSALB: Recomandăm consumatorilor să ia decizii informate și raționale în contextul dezbaterilor publice privind indicele ROBOR

11 iunie, București. Comunicatul recent al Consiliului Concurenței, referitor la amendarea unui număr de 10 bănci care participă la stabilirea...

Uncategorized5 zile ago

HONOR Magic V6 primește premii internaționale înainte de lansarea în România

Designul și inovațiile tehnologice sunt deja apreciate la nivel global București, 10 iunie 2026 – Înainte de lansarea în România, HONOR Magic...

6 zile ago

Studiu Up România: trei sferturi dintre angajatori plătesc diferit oameni pe posturi similare și doar 27% dintre angajați au încredere în echitatea sistemului salarial

Up România, unul dintre jucătorii importanți de pe piața beneficiilor extrasalariale, publică rezultatele unui studiu național realizat împreună cu Reveal...

Afaceri6 zile ago

UZINEX deschide la Iași primul centru din România unde persoanele cu dizabilități locomotorii învață gratuit să programeze roboți industriali

Inițiativa pornește dintr-o echipă în care directorul tehnic, el însuși o persoană cu dizabilitate locomotorie, coordonează inginerii care construiesc sisteme...

Uncategorized6 zile ago

Copiii de astăzi, adulții de mâine: noul studiu LEGO® „Play Well” 2026 arată că joaca modelează generația viitoare

București, 9 iunie 2026: Într-o lume tot mai imprevizibilă, părinții nu se mai gândesc doar la performanța academică a copiilor...

Turismo săptămână ago

Pizzeria IZA – Gust autentic, ingrediente de calitate și livrare rapidă de pizza în Sectorul 4, Sectorul 5 și Sectorul 3

Într-un oraș în care oferta de pizza este din ce în ce mai diversificată, alegerea unei pizzerii care să ofere atât gust...

Uncategorizedo săptămână ago

„Condu Prudent! Alege Viața!” a adus brașovenii față în față cu realitatea accidentelor rutiere, transformând siguranța rutieră într-o experiență trăită, nu doar explicată

Peste 1.000 de brașoveni au participat sâmbătă, 23 mai, la evenimentul „Condu Prudent! Alege Viața!”, una dintre cele mai ample...

Uncategorizedo săptămână ago

Little Bird Lesvos, Petra – cazare în Grecia cu vedere la mare și piscină infinity

Little Bird Lesvos este o cazare în Grecia situată în zona Petra, pe coasta de nord-vest a insulei Lesbos. Proprietatea...

2 săptămâni ago

NBI: Piața rezidențială accelerează, iar nordul Bucureștiului rămâne principalul pol de investiții al capitalei

Datele publicate de ANCPI pentru luna mai 2026 transmit un semnal pozitiv pentru piața rezidențială din România și confirmă menținerea...

Uncategorized2 săptămâni ago

bForce își extinde activitatea prin deschiderea unui service nou în zona Sibiului

Sibiu, 8 iunie – bForce, service auto cu 17 ani de experiență în lucrul cu automobile marca BMW, anunță deschiderea unei...

Uncategorized2 săptămâni ago

Rețeaua de sănătate Regina Maria: Cum evităm ca dreptul pacienților la servicii medicale să fie afectat de „experimente administrative”?

În lipsa unei analize de impact și a unor date transparente privind beneficiile pentru pacient, restrângerea accesului la o întreagă...

Uncategorized2 săptămâni ago

TAG: uniformele medicale devin parte din ecosistemul de siguranță al clinicilor și spitalelor

București, 2 iunie 2026 – Uniformele medicale sunt privite tot mai mult ca parte din ecosistemul de siguranță al clinicilor și...

Uncategorized2 săptămâni ago

Foundever® o numește pe Edmona Popa în funcția de Country Director pentru România

București, 03 iunie 2026 – Foundever®, lider internațional al noii generații de servicii customer experience (CX), anunță numirea Edmonei Popa în...

Știrile Săptămânii