Se pare că un fost ministru revine în prim-plan. Este vorba despre Gabriel Leş, fost ministru al Apărării în Guvernul Grindeanul. Acesta ar putea prelua portofoliul de...
Acţiunile companiei Renault, din care face parte şi Automobile Dacia, au scăzut cu mai mult de cinci procente luni, după un raport potrivit căruia directorul executiv...
Social-democraţii se vor reuni într-o şedinţă a Comitetului Executiv Naţional (CExN) al PSD luni, 19 noiembrie, de la ora 11.00. În şedinţa CExN, liderii PSD vor analiza...
Greva de la metrou a fost declarată ilegală de instanţa de judecată, au declarat surse oficiale pentru Capital. Angajaţii Metrorex au anunţat săptămâna trecută că vor...
Gabriela Firea va fi schimbată de la şefia interimară a organizaţiei Bucureşti a partidului dar, cel mai probabil, nu va fi şi exclusă din cadrul formaţiunii. Decizia...
Preşedintele francez Emmanuel Macron, aflat duminică la Berlin, a cerut Germaniei să deschidă împreună cu Franţa o „nouă etapă” în construcţia europeană pentru a împiedica lumea...
Primarul general Gabriela Firea solicită Ministerului Transporturilor să găsească de urgenţă soluţii pentru rezolvarea conflictului colectiv de muncă al angajaţilor Metrorex, astfel încât greva anunţată pentru...
Horoscop 19 noiembrie. Iată ce ne spun astrele, în viziunea lui Radu Ștefănescu. BERBEC Lasă lucrurile să se petreacă natural, de la sine, astăzi e...
Pe websiteul TVR a fost publicată o hotărâre a Consiliului de Administraţie al SRTv, prin care a fost aprobată completarea licenţelor audiovizuale SD actuale ale canalelor...
România, ameninţată de noi epidemii. Autoritățile au anunțat cele 3 boli care putea lovi în următoarele săptămâni.