Connect with us

Afaceri

Sub conducerea Costinei Petrescu, ESTÉ Agency marchează un an de activitate în marketing, publicitate și PR. Valoarea businessurilor din portofoliu depășește 200 de milioane de euro

Published

on

ESTÉ Agency aniversează primul an de activitate, consolidându-și poziția ca agenție de marketing, publicitate și PR pe piața autohtonă. În acest răstimp, compania s-a ocupat de gestionarea și dezvoltarea imaginii unor businessuri cu o valoare (investițională și operațională) cumulată de peste 200 de milioane de euro. Portofoliul constituit în primul an de activitate reflectă viziunea strategică a fondatoarei Costina Petrescu, ce are în spate o echipă de profesioniști specializați în comunicare, branding, PR, strategie și creare de conținut.

„Cred că de anul trecut până acum eu și echipa mea ne-am (re)afirmat statutul de partener strategic pentru brandurile care își doresc evoluție și vizibilitate. Sunt încrezătoare că urmează o perioadă de creștere accelerată și consolidare, iar pentru 2026 avem în vedere extinderea portofoliului și atragerea unor companii ambițioase, într-un context în care cererea pentru comunicare integrată este în continuă creștere, practic în toate domeniile de activitate.”

Costina Petrescu, Fondator ESTÉ Agency

Cu o experiență de peste 18 ani în marketing, vânzări, comunicare și management executiv, Costina Petrescu a construit și repoziționat branduri, a dezvoltat strategii de comunicare de la zero și a coordonat proiecte complexe în industrii variate, cu o concentrare deosebită în sfera imobiliarelor (și domenii conexe). Înainte de a fonda ESTÉ Agency, aceasta a condus două portaluri imobiliare: unul, din poziția de Director de Vânzări și Marketing Imobiliar (timp de patru ani), iar celălalt, în calitate de Director General (timp de 10 ani), în ambele cazuri fiind implicată în toate direcțiile operaționale, strategice și de dezvoltare.

În primul an de existență, ESTÉ Agency a gestionat comunicarea și imaginea unor businessuri din varii domenii, precum real estate, entertainment, investiții, construcții, turism nautic și evenimente sportive. Printre acestea se numără companii precum AmCorp / Venus Capital InvestmentEnvogue ResidenceVelonova Mirage – primul muzeu 3D din RomâniaRedLotus SailingDivertilandSpartan RomâniaOBA Different by Luxury, la acestea adăugându-se și alte branduri din portofoliul agenției.

Leadership multidisciplinar și o echipă de profesioniști

Succesul agenției se datorează atât experienței Costinei Petrescu, cât și echipei ESTÉ Agency – specialiști în strategie, PR, social media, copywriting, web development, design grafic și comunicare digitală. Agenția oferă servicii end-to-end, de la poziționare și strategie de brand, până la implementare, campanii integrate și management de imagine. Pe website-ul său oficial este disponibil un shop online de servicii punctuale, conceput pentru companiile care au nevoie de soluții rapide, eficiente și ușor de accesat.

De la marketing la sailing: o evoluție naturală a leadershipului

În paralel cu activitatea profesională, Costina Petrescu și-a dezvoltat o nouă direcție personală: sailingul. În 2025, ea a participat ca membru al unei echipe de regattă la competiții naționale și internaționale, obținând rezultate remarcabile:

• Locul 1 – Cupa României la Sailing (2025)
• Locul 2 – Campionatul României (2025)
• Locul 1 – ORC C la Bosphorus Cup (Turcia)

În 2026, Costina s-a format ca skipper, conducând și organizând expediții pe velier pe Coasta Amalfitană și în Croația și continuând în paralel participarea la regatte internaționale.

De asemenea, s-a implicat activ în promovarea și vânzarea căsătoriilor civile pe mare, pe velier – un concept premium, unic în România. În prezent, dezvoltă această direcție și își propune ca în viitor să devină și oficiant al acestor ceremonii, extinzând experiența marină către zona de evenimente personalizate.

Extinderea ESTÉ Agency în zona de Influencer Marketing

Întrucât viitorul comunicării este video, ESTÉ Agency a lansat propria divizie de Influencer Marketing, ce se ocupă atât de producție și editare video, cât și de apariții în social media. Costina Petrescu a devenit, la rândul ei, microinfluencer, apărând în videouri, interpretând roluri și construind conținut cu impact – o revenire naturală la pasiunea ei pentru scenă și camera de filmat.

Bazându-se pe portofoliul constituit în primul an de activitate, ESTÉ Agency își propune să continue expansiunea, să dezvolte noi direcții creative și să consolideze poziționarea clienților săi în industriile în care activează.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Afaceri

Bogdan Dumitrache, fondatorul CITY PROTECT, invitat special la gala 40 under 40 din New York

Published

on

By

Bogdan Dumitrache, fondatorul și CEO-ul CITY PROTECT GROUP, își continuă parcursul internațional început odată cu recunoașterea obținută în cadrul Business Elite Awards „40 UNDER 40 Europe”, eveniment în care a reprezentat România printre cei mai apreciați și influenți antreprenori ai noii generații din Europa.

După premierea de la Istanbul, organizată sub patronajul Business Elite Awards USA & Canada, Bogdan Dumitrache va participa pe data de 26 mai la prestigioasa gală desfășurată la New York — un eveniment exclusivist care reunește lideri de business, reprezentanți ai unor importante fonduri de investiții din Statele Unite și personalități marcante ale mediului antreprenorial internațional.

În cadrul evenimentului, antreprenorul român va susține un discurs în fața nominalizaților din SUA și a unui grup select de investitori internaționali, într-o sesiune dedicată leadership-ului modern, dezvoltării sustenabile și noii generații de lideri care influențează economia globală.

Bogdan Dumitrache este recunoscut pentru dezvoltarea CITY PROTECT GROUP, companie care a redefinit standardele serviciilor integrate de securitate și suport pentru mediul civil, comercial și industrial. Cu o fundație construită pe experiența acumulată în administrația centrală, administrația prezidențială și în poziții executive de top, antreprenorul a reușit să transforme viziunea sa într-un grup de companii aflat într-o ascensiune accelerată, depășind pragul de 400 de angajați în doar doi ani.

Participarea la gala din New York reprezintă o nouă etapă în consolidarea profilului internațional al lui Bogdan Dumitrache și validarea brandului CITY PROTECT într-un context în care antreprenoriatul românesc devine tot mai vizibil și mai relevant pe scena globală.

„Cred că adevărata forță a unui lider stă în capacitatea de a-i face și pe ceilalți să creadă că pot mai mult decât li s-a spus vreodată. Leadership-ul nu înseamnă confort, ci asumare, sacrificiu și curajul de a continua atunci când nimeni nu vede rezultatele muncii tale.

În anul 2012 eram pregătit să plec în New York pentru a începe de jos, fără orgolii, fără scuze și fără teamă de muncă. Eram dispus să accept orice oportunitate pentru că întotdeauna am privit succesul ca pe un proces construit etapă cu etapă, prin disciplină și muncă extremă. Am crezut mereu în potențialul meu, chiar și în momentele în care puțini oameni îl vedeau.

Viața a avut însă alt plan. Am rămas în România și am ales să construiesc aici. Prin muncă, viziune și perseverență, am ajuns să colaborez cu unele dintre cele mai importante personalități din România și să dezvolt unul dintre cele mai dinamice grupuri de companii din industrie.

Este impresionant cum, după ani de zile, ajung în același New York, nu în căutarea unei șanse, ci ca invitat la unul dintre cele mai importante evenimente internaționale de business, reprezentând un brand românesc aflat într-o dezvoltare continuă.

Am înțeles un lucru esențial: nimic nu poate înlocui munca. Talentul fără disciplină dispare. Viziunea fără execuție rămâne doar o idee. Iar succesul aparține celor care au puterea să reziste mai mult decât competiția.

Mesajul meu pentru tinerii antreprenori este simplu: construiți fără frică. Fiți diferiți. Munciți obsesiv pentru ceea ce credeți. Nu evitați presiunea — transformați-o în avantajul vostru. Cele mai mari oportunități apar exact acolo unde majoritatea oamenilor aleg să renunțe.

Pentru că, la final, cel mai mare eșec nu este să pierzi. Cel mai mare eșec este să nu ai curajul să încerci.”, a declarat Bogdan Dumitrache înaintea participării la gala din New York.

Articol preluat din https://stiricompanii.ro/bogdan-dumitrache-fondatorul-city-protect-invitat-special-la-gala-40-under-40-din-new-york/

Continue Reading

Afaceri

Cum construiești autoritate online printr-o platformă advertoriale

Published

on

By

Autoritatea online nu se construiește doar prin prezență, ci prin apariții relevante, mesaje coerente și conținut care ajută cititorul să înțeleagă mai bine ce oferi. Când publici articole pe site-uri externe, ai ocazia să îți consolidezi imaginea și să creezi legături utile către propriul site. O platformă advertoriale te ajută să faci acest lucru mai organizat, fără să pierzi controlul asupra publicațiilor, textelor și linkurilor.

Ce înseamnă autoritate online

Autoritatea online se referă la nivelul de încredere pe care îl transmiți în mediul digital. Pentru cititori, contează dacă apari în contexte credibile, dacă explici clar subiectele despre care vorbești și dacă oferi informații utile, nu doar mesaje comerciale.

Pentru motoarele de căutare, autoritatea este influențată de mai mulți factori, printre care calitatea conținutului de pe site, relevanța paginilor, experiența utilizatorului și linkurile primite din surse externe. Un link dintr-un articol bine integrat, publicat pe un site potrivit, poate susține vizibilitatea unei pagini, mai ales dacă face parte dintr-o strategie SEO mai amplă.

În practică, autoritatea online se construiește treptat. Nu este suficient să publici un singur advertorial și să aștepți rezultate mari. Ai nevoie de continuitate, de texte bine gândite și de alegeri atente privind locurile în care apari.

De ce ajută o platformă advertoriale

O platformă advertoriale îți oferă un cadru mai simplu pentru publicarea de articole pe site-uri externe. În loc să cauți manual publicații, contacte, prețuri și condiții, ai acces la mai multe opțiuni într-un singur loc.

Acest lucru te ajută să construiești autoritate online într-un mod mai organizat. Poți compara publicații, poți alege domenii relevante pentru activitatea ta și poți urmări unde au fost publicate articolele. Când ai o imagine clară asupra aparițiilor, îți este mai ușor să păstrezi o direcție coerentă.

O platformă nu îți garantează automat autoritate. Ea îți oferă instrumentele prin care poți publica mai eficient. Rezultatul depinde de calitatea strategiei, de relevanța publicațiilor și de valoarea textelor pe care le trimiți spre publicare.

Alege publicații relevante pentru domeniul tău

Primul pas este să alegi site-uri care au legătură cu publicul tău. Dacă vinzi produse pentru locuință, are sens să apari în publicații despre casă, familie, lifestyle sau amenajări. Dacă oferi servicii pentru firme, poți căuta site-uri din zona de business, economie sau tehnologie.

Relevanța contează pentru că cititorul trebuie să simtă că articolul se potrivește cu locul în care îl găsește. Un text bun, publicat într-un context greșit, poate părea forțat. În schimb, un articol util, apărut pe un site apropiat de interesul publicului, are șanse mai mari să fie citit cu atenție.

Prin intermediul unei platforme advertoriale, poți filtra mai ușor publicațiile după categorie sau tematică. Astfel, nu alegi la întâmplare, ci cauți contexte care pot susține mai bine imaginea brandului tău.

Publică articole care răspund unor nevoi reale

Autoritatea se câștigă mai ușor când oferi informații utile. Un articol de brand sau un advertorial nu trebuie să fie doar o prezentare a serviciilor tale. Poate porni de la o problemă pe care publicul o întâlnește des și poate explica soluții, pași sau criterii de alegere.

De exemplu, dacă lucrezi în domeniul financiar, poți publica articole despre cum îți organizezi bugetul sau ce întrebări merită să îți pui înainte de o decizie importantă. Dacă ai o afacere în zona de sănătate, este mai prudent să oferi informații generale și să recomanzi consultarea unui specialist atunci când situația o cere.

Textele care ajută cititorul au mai multă valoare decât cele care insistă doar pe promovare. Când explici clar, fără exagerări și fără promisiuni greu de susținut, transmiți seriozitate.

Folosește linkurile natural și responsabil

Linkurile sunt o parte importantă a publicării de advertoriale, dar trebuie folosite cu atenție. Un link pus natural într-un paragraf relevant este mai util decât unul introdus forțat doar pentru optimizare.

Prin platformă, poți transmite clar ce pagini vrei să promovezi și ce ancore dorești să folosești. Totuși, este bine să păstrezi un echilibru. Dacă repeți mereu aceleași expresii sau trimiți toate linkurile către aceeași pagină, campania poate părea artificială.

Într-o strategie sănătoasă, linkurile susțin pagini care chiar oferă informații utile. Poți trimite cititorul către o pagină de serviciu, un ghid, o categorie de produse sau o resursă relevantă. Important este ca pagina de destinație să continue firesc ideea din articol.

Păstrează coerența mesajului de brand

Când publici pe mai multe site-uri, există riscul ca mesajele să devină neuniforme. Un articol poate avea un ton prea comercial, altul poate prezenta brandul diferit, iar altul poate folosi explicații care nu se potrivesc cu modul în care comunici de obicei.

O platformă advertoriale te ajută să centralizezi comenzile și cerințele. Poți păstra mai ușor aceeași direcție: ce subiecte abordezi, ce tip de limbaj folosești, ce pagini promovezi și ce informații trebuie evitate.

Coerența contează pentru autoritate. Când cititorii întâlnesc același tip de mesaj clar și echilibrat în mai multe locuri, brandul tău pare mai stabil și mai bine definit. Nu ai nevoie de texte identice, ci de o voce recognoscibilă și de idei care se completează între ele.

Monitorizează aparițiile și învață din ele

După publicare, este important să urmărești unde au apărut articolele, ce linkuri au fost incluse și dacă materialele respectă cerințele stabilite. Fără evidență, poți pierde ușor controlul asupra campaniei.

O platformă advertoriale îți poate oferi un istoric al publicărilor, ceea ce te ajută să vezi ce ai făcut deja și ce direcții merită continuate. Dacă ai acces la monitorizare automată a linkurilor, poți observa mai repede dacă un link a fost modificat, eliminat sau dacă pagina de destinație nu mai funcționează corect.

Această etapă te ajută să tratezi autoritatea online ca pe un proces, nu ca pe o acțiune izolată. Vezi ce publicații se potrivesc mai bine, ce tipuri de articole pot fi dezvoltate și ce pagini au nevoie de susținere.

Construiește pe termen lung, nu prin apariții întâmplătoare

Autoritatea online se formează prin consecvență. Este mai bine să publici constant articole relevante decât să apari sporadic pe site-uri alese fără criterii clare. Fiecare material ar trebui să aibă un rol: să explice o temă, să susțină o pagină importantă, să consolideze imaginea brandului sau să răspundă unei întrebări frecvente.

O platformă advertoriale îți simplifică partea de organizare și îți permite să planifici mai atent publicările. Poți lucra pe campanii, pe categorii de subiecte sau pe obiective SEO, fără să pierzi evidența articolelor publicate.

Când alegi publicații relevante, scrii texte utile și folosești linkurile firesc, platforma devine un instrument prin care îți poți construi treptat credibilitatea. Autoritatea online nu apare peste noapte, dar fiecare apariție bine gândită poate contribui la o prezență mai clară și mai solidă în mediul digital.

Surse:

https://evz.ro/ghid-practic-despre-advertoriale-ce-sunt-cum-se-scriu-si-unde-se-publica.html

https://www.dcbusiness.ro/cum-poti-castiga-timp-folosind-gratuit-o-platforma-de-content-marketing_684451.html

Continue Reading

Afaceri

Profituri pe hârtie, pierderi în realitate: HoReCa crește doar in statistici, statisticile nu iau in calcul scumpirile, iar  în acest timp  piața intră într-o zonă de risc major

Published

on

By

Creșterea de 5 procente înseamnă de fapt TVA, inflație, creșteri de prețuri, in timp ce horeca înregistrează pierderi de peste 10 procente.

Zeci de anunțuri cu restaurante de vânzare au apărut în ultima lună 

“Industria ospitalității din România traversează o perioadă în care indicatorii statistici creează o iluzie de stabilitate, în timp ce, în profunzime, mecanismele economice se degradează vizibil. Creșterea cifrei de afaceri raportată la nivelul sectorului nu reflectă o relansare a consumului, ci mai degrabă o adaptare forțată la un context dominat de presiuni fiscale și inflaționiste.” (Valentin Șoneriu, presedinte FPIOR)

“Majorarea TVA-ului de la 9% la 11%, corelată cu o inflație anuală de aproximativ 9,7% în 2025, a determinat o recalibrare generalizată a prețurilor în HoReCa. În acest cadru, evoluția cifrei de afaceri de la aproximativ 7,3 miliarde la 7,8 miliarde, echivalentul unei creșteri de circa 5%, nu semnalează o dinamică economică sănătoasă, ci o ajustare contabilă determinată de scumpiri.” (Călin Cozma, președinte executiv FPIOR)

Efectul este deja vizibil și se resimte tot mai clar în dinamica pieței. Traficul de clienți a scăzut la nivel național, iar consumul devine din ce în ce mai calculat. Clienții nu dispar, dar își schimbă profund comportamentul: ies mai rar, aleg mai atent și reduc experiența la strictul necesar. Bonul mediu crește, însă nu reflectă un apetit mai mare pentru consum, ci prețuri mai ridicate pentru aceleași alegeri.

Această schimbare nu apare izolat, ci în paralel cu o creștere constantă a costurilor din industrie. În acest context, prețurile au crescut deja cu 10-15% în 2026 comparativ cu 2025, ca efect al presiunilor acumulate la nivel operațional. De la materii prime și utilități până la forța de muncă, fiecare verigă a lanțului economic s-a scumpit, iar aceste ajustări au fost, inevitabil, transferate către consumator.

În acest context, Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România atrage atenția asupra unei rupturi tot mai evidente între percepția publică și realitatea economică din industrie, dar și asupra riscurilor majore pe termen scurt și mediu.

„Când vorbim despre o creștere economică alimentată exclusiv de inflație și taxe, nu mai vorbim despre dezvoltare, ci despre o redistribuire forțată a costurilor către consumator. În momentul în care veniturile cresc mai lent decât inflația, progresul devine un regres mascat. Puterea de cumpărare scade, frecvența vizitelor în restaurante se reduce, iar consumul devine mai prudent. Este un semnal clar că piața nu crește sănătos, ci se ajustează la un context din ce în ce mai dificil”, declară Marius Bănică, Vicepreședinte FPIOR. 

Presiunea cumulată a costurilor și scăderea cererii conturează un scenariu tot mai fragil pentru industrie. Estimările arată că între 15% și 25% dintre restaurante ar putea dispărea în cursul anului 2026, dacă actualele tendințe se mențin. Această perspectivă nu mai este una teoretică, ci reflectă o realitate în care sustenabilitatea devine o provocare zilnică pentru operatori.

„Creșterea cifrei de afaceri nu vine dintr-un consum mai mare, ci din ajustări de preț impuse de costurile de funcționare și fiscalitate crescută. Practic, vindem mai scump, dar nu mai mult. În realitate, piața scade, iar presiunea pe operatori devine mai greu de susținut”, explică Nicolae Rusei, Vicepreședinte FPIOR. 

Pe termen mediu, riscul major este intrarea într-un cerc vicios: costurile cresc, prețurile urcă, consumul scade, iar presiunea asupra operatorilor se amplifică. În lipsa unor măsuri care să aducă predictibilitate fiscală și să susțină puterea de cumpărare, această spirală poate accelera contracția sectorului.

Mai mult decât atât, efectele nu se limitează la industrie. HoReCa funcționează ca un barometru social al economiei. Atunci când oamenii încep să reducă ieșirile, să amâne experiențele și să prioritizeze strictul necesar, semnalul transmis este unul clar: nu asistăm doar la o ajustare sectorială, ci la o schimbare profundă de comportament, cu implicații mai largi asupra economiei.

În acest peisaj, creșterea devine o noțiune relativă. Nu mai este despre dezvoltare, ci despre rezistență. Nu mai este despre expansiune, ci despre supraviețuire într-un echilibru fragil.

Industria ospitalității nu cere facilități excepționale, ci un cadru coerent și predictibil, în care regulile jocului să nu se schimbe mai repede decât capacitatea de adaptare a celor care îl joacă. În lipsa acestuia, cifrele vor continua să arate bine pe hârtie, în timp ce realitatea din teren va spune o cu totul altă poveste.

Despre FPIOR
Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FPIOR) este organizația patronală reprezentativă la nivel național pentru sectorul HoReCa, având un rol activ în susținerea și dezvoltarea industriei ospitalității. Prin inițiative de colaborare, dialog instituțional și implicare constantă în relația cu autoritățile și mediul economic, FPIOR promovează interesele industriei și contribuie la consolidarea unui cadru favorabil dezvoltării acestui sector.

Articol preluat de pe https://firmedetop.ro/profituri-pe-hartie-pierderi-in-realitate-horeca-creste-doar-in-statistici-statisticile-nu-iau-in-calcul-scumpirile-iar-in-acest-timp-piata-intra-intr-o-zona-de-risc-major/

Continue Reading

Parteneri

Ultimile stiri locale

Uncategorized19 ore ago

Samsung aduce experiența de vizionare la un nou nivel în România, alături de Antena 1

București – 19 mai 2026 – Samsung, lider global în tehnologie și brandul numărul 1 mondial pe piața televizoarelor timp de...

Afaceri20 de ore ago

Sub conducerea Costinei Petrescu, ESTÉ Agency marchează un an de activitate în marketing, publicitate și PR. Valoarea businessurilor din portofoliu depășește 200 de milioane de euro

ESTÉ Agency aniversează primul an de activitate, consolidându-și poziția ca agenție de marketing, publicitate și PR pe piața autohtonă. În acest...

21 de ore ago

Festivalul Internațional Shakespeare Craiova – program 2026

Festivalul Internațional Shakespeare Craiova va avea loc în perioada 21 – 31 mai 2026 și va include peste 450 de...

Uncategorizedo zi ago

De la obiective vagi la rezultate concrete — puterea coaching-ului cu Anca Oltean

De ce nu ne atingem obiectivele? Cu toții avem vise și aspirații. Dar între a visa și a realiza există...

Uncategorized2 zile ago

RIIFFS Prive Gold EDP Unisex – Aurul Parfumeriei de Lux

Brand: RIIFFS | Tip: EDP 80ml | Gen: unisex RIIFFS Prive Gold EDP Unisex este stralucirea in stare lichida, un...

Turism2 zile ago

Restaurantele devin noile muzee ale Europei: cum poate transforma titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2028 viitorul Banatului si ce efect a avut titlul pentru alte regiuni

Banatul a câstigat titlul Regiune Gastronomica Europeana la finalul lunii aprilie. Îi vor urma Harghita si Dobrogea, care au depus...

2 zile ago

Timișoara va reprezenta România la competiția internațională Saint-Gobain de la Belgrad

Creativitate, viziune urbană și soluții sustenabile pentru orașele viitorului – acestea sunt elementele care au definit proiectele premiate în cadrul...

Afaceri4 zile ago

Bogdan Dumitrache, fondatorul CITY PROTECT, invitat special la gala 40 under 40 din New York

Bogdan Dumitrache, fondatorul și CEO-ul CITY PROTECT GROUP, își continuă parcursul internațional început odată cu recunoașterea obținută în cadrul Business...

4 zile ago

Oriflame revine la Cannes cu Glam Studio, celebrând expresia de sine, storytelling-ul și antreprenoriatul

Oriflame, una dintre companiile globale de top în domeniul frumuseții și wellness-ului, revine la Festivalul Internațional de Film de la...

4 zile ago

PresaImobiliara.ro, platforma media online despre piața imobiliară din Romania

Vineri, 15 mai 2026, a fost lansată PresaImobiliara.ro – platforma media online dedicată pieței imobiliare din România. Potrivit prezentării oficiale,...

Uncategorized5 zile ago

Zyxel Networks lansează soluția GenAI Protection pentru a combate riscurile asociate cu „shadow AI”

Noile funcționalități ale firewall-ului, împreună cu platforma AnyInsight.ai, oferă acces securizat și controlat la aplicațiile GenAI pentru IMM-uri. Zyxel Networks,...

Uncategorized5 zile ago

Samsung adoptă noul Cod de conduită al UE privind aparatele electrocasnice inteligente și eficiente energetic

Inițiativa voluntară a UE va promova aparatele conectate care pot sprijini interoperabilitateaSemnarea acestui acord consolidează angajamentul Samsung de a ajuta...

Uncategorized7 zile ago

Tratamentul Wegovy® generează o scădere în greutate de până la 22,6% la femei în perioada menopauzei și reduce la jumătate riscul de migrene

Obezitatea afectează în prezent aproape 1 din 5 femei la nivel global, iar provocările devin și mai mari în perioada...

Uncategorized7 zile ago

Pastila Wegovy generează o slăbire de peste 21% și dublează scorurile de îmbunătățire a mobilității fizice

Abordarea terapeutică a obezității, recunoscută în prezent drept o boală cronică și complexă, continuă să evolueze susținută de noi date...

paverom-pavaje paverom-pavaje
Uncategorized7 zile ago

Pavele subțiri: trendul „low profile” care schimbă complet curțile moderne în 2026

Dacă în urmă cu câțiva ani pavajul însemna „masiv, gros și cât mai rezistent”, în 2026 apare un trend surprinzător...

7 zile ago

A fost lansată platforma media online HelloConstanta.ro

Miercuri, 13 mai 2026, a fost lansată platforma media online HelloConstanta.ro, având ca obiectiv prezentarea informațiilor de interes pentru Constanța....

Știrile Săptămânii