Exclusiv
EXCLUSIV/Judecatoarea Nicoleta Lavinia Cotofana explica ca, NU este prima dată când sub conducerea doamnei Tarcea, ICCJ se substituie ilegal legiuitorului
Pe masa procuroarei Adina Florea din cadrul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție au ajuns si dosarele “ingropate” de justitia militara.
Îndeosebi în perioada 20144-2016, pe masa cioclilor din instanţele militare şi-au dat obştescul sfârşit mai multe dosare sensibile de corupţie care îi vizau pe şefii serviciilor secrete din Armată şi SRI. Cu chiu cu vai, situaţia a ajuns în atenţia DNA (care a pus batista pe ţambal în buna sa tradiţie anticorupţie) şi a CSM (care l-a sancţionat timid, de ochii lumii) pe generalul maior magistrat GHEORGHE MANEA, fost preşedinte al Curţii Militare de Apel Bucureşti (CMA).
Controlul Inspecției Judiciare a CSM, din aprilie 2015, a venit în urma sesizării chiar fostului președinte al CMA, generalul GHEORGHE MANEA, care a cerut să i se „repereze” onoarea făcută zdrenţe. Acesta s-a simțit lezat de acuzațiile colegilor[1], cum că dosarele cu generali sunt intenționat dirijate, prin repartizare manuală, către el și magistratul general CEZARIAN BUGA, când, legal, repartiția cauzelor se face aleatoriu, prin programul informatic ECRIS. Unul dintre magistrații revoltați (chiar personajul despre care vom vorbi mai jos) a arată cum s-a derulat procedura în dosarul 23/81/2014. În această cauză, mai mulți ofițeri SRI s-au plâns de abuzuri ale generalului de brigadă SRI DUMITRU DUMBRAVĂ, șeful Direcției Juridice.
”Înainte și în perioada soluționării, dosarul a fost repartizat generalului CEZARIAN BUGA care, bineînțeles, a respins plângerea. Am văzut mașina de serviciu a generalului Dumbravă, în curtea unității (n. red. – la Curtea Militară de Apel Bucureşti), deși nu avea ce căuta acolo, câtă vreme e justițiabil”, a povestit judecătorul nemulțumit. S-au confirmat integral prezenţa şi discuţiile lui DUMBRAVĂ cu judecătorul MANEA, acesta din urmă pretextând că întâlnirea viza o modalitate concretă de implementare a normelor privind repartiția dosarelor cu secrete de stat (sic!). Numai că, la data primirii în birou a generalului SRI, MANEA nu mai era președintele CMA, deci nu mai avea calitatea de a discuta cu DUMBRAVĂ. ”Acest episod confirmă că cei doi colegi, Buga și Manea s-au fixat să soluționeze numai ei plângerile împotrivă, întotdeauna dându-le ”dreptate” generalilor”, a explicat, atunci, judecătorul STANCU RADU.
Raportul Inspecției Judiciare a sesizat anomalia prin care generalii sunt judecați doar de către cei doi magistrați cu grad de general, în urma unei decizii a Colegiului CMA. Restul de cinci, din cei șapte judecători militari, cu grad de colonel, erau sunt excluși de la judecarea cauzelor cu generali. Inspecția Judiciară și DNA l-au audiat pe judecătorul care afirmă că dosarele sunt intenționat direcționate, sub oblăduirea fostului vicepremier Gabriel Oprea. El consideră că situația actuală favorizează anumiți generali din serviciile secrete și MApN. ”M-am referit concret la un dosar al generalului Hăpău Marian (șeful Direcției Generale de Informații a Armatei – n. Red. – DGIA). Dosarul a fost repartizat direct, fără procedură aleatorie, la solicitarea expresă a domnului judecător Buga, aflat în anturajul direct al generalului Hăpău dar și al vicepremierului Oprea Gabriel. Generalul Buga se și laudă că se află în acest anturaj, cu care joacă tenis… ”. El a susţinu că și alți colegi de la CMA au constatat, în mod repetat, că dosarele ”de interes pentru gruparea cu interese oculte în sistem” reprezentată de Gabriel Oprea, sunt direcționate manual și soluționate favorabil doar de către judecătorii Cezarian Buga și Gheorghe Manea.
Ce s-a întâmplat după? Mai nimic! Tovarăşului magistrat general GHEORGHE MANEA, deja suspendat din funcţie „ca act managerial” (ce-i mai place SRI-ului sintagma asta idioată!) la cererea Inspecţiei Judiciare[2], CSM-ul i-a aplicat (ds. nr. 6/J/2016, 32/J/2016) la 15 martie 2017 şi sancţiunea disciplinară de suspendare din funcţie pe o perioadă de 3 luni pentru abateri disciplinare (în baza art 100 lit. d şi conform art. 99, lit. i, ambele din Legea 303/200 privind Statutul judecatorilor şi procurorilor), iar DNA, cum am scris mai sus, s-a făcut că pluă torenţial.
Asta pentru că tenisul se juca în anturaje selecte la Baza lui Dinu Pescariu, Ştrandul generalilor şi terenurile din faimoasa locaţie T 14 a Serviciului Român de Informaţii (structură secretă, nu-i aşa?!), scoasă de Sebastian Ghiţă din aşa-zisa conspirativitate (pentru proşti, desigur!), unde se aduna „elita” românească care, asemeni lui Ludovic Soare la singular, se creau, în grup, „Noi suntem Statul” (nu vă mai plictisim cu chestii din astea greţoase; dacă vreţi amănunte, citiţi http://www.evz.ro/chermezele-sri-pescariu-strandul.html şi http://www.evz.ro/noi-suntem-statul-noi-nume-grele.html).
Luaţi cu multă lâmăie!
În acele vremuri de glorie pentru Binom (eu l-aş numi Trinom!) şi sateliţii săi (unii naturali, alţii artificiali) care implementau împreună, profund, şi pe faţă şi prin spate (cu „tacâm” complet!), statul de drepţi în România, generalul izmenar Gabriel Oprea, ministru de interne şi vicepremier pe probleme de securitate naţională (să înnebuneşti, nu alta!) în Guvernul de tristă amintire (cu Duşa et. Co.), era în graţii şi în mari tandreţuri instituţionale subterane cu un alt general impostor, repetentul cu trei stele Coldea, „pretenul” doctoriţei Luluţa, şefa lui „Zdreanţă” de la DNA Ploieşti (Portocală, să moară mama!).
Cu profil de slugă, sicofant şi oportunist, de un absurd kafkian în atitudine şi comportament, Gabi Oprea era „băiatul de mingi” şi „femeia de serviciu”, executând cele mai infamante sarcini. Obedientul cu „interesul naţional” în gură, i-a scos din rahat pe mulţi membri ai elitei selecte în care fusese şi el tolerat tocmai pentru că se dovedea a fi util. Cum se întâmplă, însă, întotdeauna şi oriunde, în această lume fără scrupule şi fără de Dumnezeu, unde numai banul şi interesul personal sunt valori supreme, şi Găbiţă a fost executat şi scuipat ca pe o măsea stricată. Cică din motive de „dura lex, sed lex” (sanchi!).
Cel de-al doilea sinistru personaj, generalul SRI DUMBRAVĂ DUMITRU, alintat Mitică, care şi-a băgat pielea la saramură pentru „şef-su”, generalul cu trei stele Coldea şi pentru camarila lui din SRI, a intrat ca boul, ziua în amiaza mare, in staulul de la Curtea Militară de Apel Bucureşti pentru a pune pile la preşedintele instanţei militare de judecată pentru Florinel, acest Lică Sămădăul de Târnova.
Generalul DUMITRU DUMBRAVĂ, tatăl câmpului tactic al SRI (cu mamă necunoscută!) extins în Justiție, este și el amestecat în ciorba scandalului de la Curtea Militară de Apel Bucureşti, fiind consemnat cu intrări în Registrul de evidenţă de la Punctul control acces al instanţei.
Cu SUV-ul Volkswagen Touareg în care l-a fătat mă-sa şi îmbrăcat preţios în fiecare zi cu scutece alternând între firmele Seroussi, Hugo Boss sau Gucci, parvenitul a muncit din greu cu preşedinte Curţii Militare de Apel Bucureşti să îngoape definitiv cauza nr. 25/81/2014.
De altfel, ca să nu avem discuţii, să spunem că chiar magistratul militar GHEORGHE MANEA a recunoscut că a fost vizitat de generalul SRI DUMITRU DUMBRAVĂ în zilele de 14 aprilie (11:30-13:20), 15 aprilie (12:02-12:55) și 17 aprilie 2015 (16:10-16:50) – reţineţi pentru mai jos aceste repere cronologice! – şi că a sesizat acestea directorului SRI, EDUARD HELLVIG (care a luat „aspra”, dar dura măsură de a-l numi pe DUMBRAVĂ secretar general al SRI!!).[3]
Atât premergător, cât şi în perioada acelor vizite, pe rolul Curții Militare de Apel Bucureşti (CMA) erau mai multe cauze la judecătorul de cameră preliminară având ca obiect soluţionarea unor plângeri împotriva soluţiilor de clasare (neurmărire) a dosarelor de la parchetele militare date în favoarea generalului SRI şi a mentorului său în metode securiste cripto-comuniste, generalul COLDEA, cauze formate urmare plângerilor şi denunţurilor făcute de mai mulți angajați ai Serviciului (ds. nr. 23/81/2014 – soluţionat pe 21.01.2015 şi ds. nr. 25/81/2014 – soluţionat la 15.04.2015).
De reţinut că şi la Tribunalul Militar Bucureşti, un alt ofiţer SRI, mr. FLOREA DANIEL, se lupta în zadar, aproape concomitent, cu hidra securiştilor din SRI (ds. nr. 156/753/2014 – soluţionat pe 17.12.2014). Pe acesta, „câmpul tactic” l-a rezolvat repede: considerând că nu l-a prejudiciat nimeni, şi deci nu este persoană vătămată (asta fiind doar în închipuirea lui), magiştrii i-au respins ca … inadmisibilă plângerea împotriva soluţiei de clasare a ds. nr. 83/P/2014, la care s-a reunit ds. nr. 84/P/2014, ambele ale DNA – Secţia militară, procuror de caz fiind tovarăşul pilot de helicoptere, general-maior magistrat LUPULESCU NICOLAE, care-l vizau pe col. de securitate, reciclat de SRI, MARIN CONSTANTIN.
Revenim şi ne întrebăm ce motive avea generalul DUMBRAVĂ să-și lase mașina de serviciu B 74 JYI în parcarea CMA, în aprilie 2015? Răspunsul este pe cât de simplu, pe atât de dureros pentru grandioasa şi independenta Justiţie românească şi pentru eternul şi fascinantul stat de drept autohton: atât generalul DUMBRAVĂ, cât şi şeful lui, COLDEA, au primit soluții favorabile, de netrimitere în judecată.
În ds. nr. 25/81/2014, grotescul situaţiei a ajuns la paroxism:
- Cauza a fost judecată de col. magistrat STANCU RADU, adică tocmai unul dintre judecătorii militari (ceilalţi fiind Constantin Udrea, Viorel Chițu și Aurel Dumbravă)care i-au acuzat la DNA şi CSM pe preşedintele instanţei, generalul magistrat MANEA GHEORGHE şi pe generalul magistrat BUGA CEZARIAN că dosarele cu generali sunt intenționat dirijate, prin repartizare manuală, către el și magistratul general CEZARIAN BUGA. Unul dintre dosarele date ca exemplu a fost chiar cel cu nr. 23/81/2014, în care mai mulți ofițeri SRI s-au plâns de abuzuri ale generalului DUMITRU DUMBRAVĂ, șeful Direcției Juridice a SRI.
- Colonelul magistrat STANCU RADU a soluţionat ds. nr. 25/81/2014 exact în aceeaşi manieră părtinitoare cu cea pe care el o reproşa şefilor instanţei[4], stimulat tot de factorul politic numit Gabriel Oprea şi speriat de imixtiunea SRI în Justiţie (cine ştie ce scheleţi are şi el prin dulap!). Asfel:
– a „tras” vreo patru luni de dosar, doar, doar, o scăpa de el sau l-o lumina Dumnezeu cum să găsească o soluţie să iasă basma curată;
– a cerut petentului (culmea procedurii penale!!) să ataşeze la plângere Ordonanţele atacate!! De noaptea minţii această aberaţie, în condiţiile în care, potrivit art. 341, alin. (3) Cod procedură penală, aceasta este obligaţia procurorului: „Procurorul, în termen de cel mult 3 zile de la primirea comunicării prevăzute la alin. 2, transmite judecătorului de cameră preliminară dosarul cauzei”. Şi, pentru asta, a mai acordat un termen!;
– la termenul din 05.03.2015, nemaigăsind ceva de invocat, şi-a dat seama, ergo subit, că nu înţelege … plângerea cu care a fost investit, astfel că a cerut petentului „să-şi precizeze plângerea pe fiecare intimat în parte”! Mai mult, la fila 15 din Încheiere de dezinvestire prin care a soluţionat dosarul, judecătorul de cameră preliminară, col. STANCU RADU, a ţinut să se facă definitiv de râs, consemnând: „Deşi învinuirile au fost formulate de o persoană cu studii juridice care a avut calitatea de procuror – n.red. – col. GULIANU FLORIN a fost procuror la Procuratura locală a Sectorului 4 Bucureşti şi la Procuratura Locală Ploieşti între 1990-1991 – acestea nu sunt punctuale …”.
**** Noi vă prezentăm Plângerea şi Concuziile / precizările petentului col. GULIANU FLORIN, foarte detaliate, ordonate, coerente şi expuse chiar într-un riguros limbaj juridic penal şi, dacă nu se înţelege ce a vrut omul ăsta să spună, noi ne lăsăm de meserie! ****
– pe 02.04.2015, judecătorul militar a mai scornit o dilemă, motiv pentru care a amânat pronunţarea pe 15.04;
– la 15.04.2015, „eminentul” magistrat a respins, prin Încheiere, plângerea, dar de emoţionat ce a fost, nici el şi nici grefiera de şedinţă (fiinţă nevinovată!) nu au văzut, când au semnat-o, o hilară eroare materială (nu are importanţă aici în ce a constat);
– pe 17.05.2015, domnul judecător militar, dovedind o conştiinciozitate demnă de o cauză mai bună (pe care, mai bine, şi-o manifesta când a dat soluţia!) s-a apucat să îndrepte eroarea materială.
Pe fondul său, soluţia de respingere a plângerii împotriva Ordonanţelor procurorului militar colonel VĂETIŞI MARIAN, respectiv a generalului maior magistrat LUPULESCU NICOLAE de la DNA – Secţia militară, date în ds. reunite nr. 109/P/201 şi 125/P/2014, este complet nemotivată. Necunoscătorii pot fi păcăliţi să creadă contrariul, deoarece aceasta se întinde pe 16 pagini, însă parcurgerea ei de către cunoscătorii în domeniu, coroborată cu susţinerile petentului, văzând şi catastrofalele Ordonanţe ale procurorilor atacate în instanţă, este relevantă în sensul expus mai sus.
Şi, uite aşa, „disidentul” colonel magistrat STANCU RADU, de la Curtea Militară de Apel Bucureşti a mai bifat un dosar rezolvat conform dorinţelor Binomului SRI-DNA!
*** Vă prezentăm şi Încheiere din 15.04.2014 a magistratului militar STANCU RADU, rod al intervenţiilor la conducerea Curţii Militare de Apel Bucureşti făcute de „interesul naţional” pe terenurile de tenis din unităţile SRI şi fruct al vizitelor repetate ale generalului SRI DUMBRAVĂ DUMITRU, la ex-preşedintele Curţii Militare de Apel Bucureşti, general magistrat MANEA GHEORGHE. ***
Ne putem ostoi puţin mâhnirea şi mânia pentru astfel de glorioase fapte de arme ale acestor vajnici militari, prin împrejurarea că:
– OPREA nu mai este nici în Guvern, nici în Parlament şi se târăşte ca o nevertebrată după moartea nedreaptă către care l-a împins pe tânărul poliţist Ginghină,
– parvenitul de COLDEA a căzut rău de pe piedestalul pe care se urcase cu cerbicie, setos de putere ca Lică Sămădăul,
– „tânăra” speranţa Securităţii, col. MARIN CONSTANTIN, care, deşi şi-a făcut operaţie estetică să pară mai june şarmant, a plecat din SRI cu doi ani înainte de termen,
– MANEA GHEORGHE e suspendat din magistratură,
– nici DUMBRAVĂ nu se simte prea bine, fiind pus pe liber intr-un final,
– LUPULESCU şi VĂETIŞI sunt pe linie moartă, faimoasa secţie militară a DNA desfiinţându-se … Dar astea sunt paleative!
Oricum, nimeni nu este veşnic în funcţie! O quam cito transit gloria mundi ! (Irinel I.).
[1] Acuzaţii integral fondate, înmormântate de membrii clubului select „Noi suntem Statul” – a se vedea aici acuzaţiile http://adevarul.ro/news/eveniment/fostul-sef-curtii-militare-apel-denuntat-dna-militar-inspectia-judiciara-nu-l-a-tras-raspundere-fiindca-nu-mai-functie-1_57480f785ab6550cb85a7ab3/index.html
[2] http://www.flux24.ro/dezvaluiri-explozive-despre-gabriel-oprea-controleaza-justitia/
[3] https://vocea.biz/justitie/2017/jan/27/exclusiv-un-judecator-militar-ii-cerea-informatii-lui-hellvig-privind-proceduri-prevazute-de-legile-in-vigoare-dupa-ce-fusese-vizitat-de-3-ori-de-generalul-sri-dumbrava-documente/
[4] http://linx.crji.org/88-88-5439/comenzile-generalului-oprea-catre-justitia-militara
Exclusiv
Festivalul Suflet de România: Peste 100 de producători și artizani locali, apreciați de 25.000 de participanți sosiți pe Domeniul Regal Săvârșin
Pentru al patrulea an consecutiv, în ultimul weekend al lunii aprilie, festivalul Suflet de România a readus la viață lumea satului de altădată, cu artizani ai gustului autentic, meșteșugari gata să arate tainele unor meserii transmise din moși-strămoși și cu artiști din și pentru toate generațiile. A fost cea mai amplă ediție organizată până acum de Profi, cu peste 25.000 de participanți din toate colțurile țării și chiar din afara granițelor, care pe parcursul a două zile au descoperit cum sunt continuate tradițiile, unind comunitățile.
Pe lângă întâlnirea cu mici producători locali, meșteșugari și artizani din toată România, vizitatorii s-au bucurat de ateliere cu meșteșugari iscusiți, piese de teatru în aer liber, dansuri populare, concerte live și de o intervenție surpriză a Grupului Vocal SONG. Pe scena celei de-a patra ediții a festivalului Suflet de România au urcat, între alții, Theo Rose, Damian Drăghici & Brothers, Nicolae Furdui Iancu, Nicoleta Voica, David Ciente, Maria Chivu și Grupul Jianca.
Evenimentul s-a desfășurat cu participarea Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei României, a Alteței Sale Regale Radu, Principele Consort al României, alături de Xavier Piesvaux, Country Manager Ahold Delhaize România, Mihai Spulber, Business Unit Lead Profi, Gabriela Sîrbu, Director de sustenabilitate Ahold Delhaize România, numeroase oficialități, autorități centrale și locale și alți reprezentanți Profi și Mega Image. Startul oficial a fost dat sâmbătă, după ce distinsul grup a încheiat un tur al micilor producători și artizani.
Evenimentul a continuat și tradiția caravanei medicale, oferind din nou consultații gratuite pentru comunitatea din Săvârșin și împrejurimi, cu ajutorul unor medici specialiști în oftalmologie, cardiologie, neurologie, pneumologie și ORL. Pentru a veni în sprijinul oamenilor, mai ales al celor cu posibilitate redusă de deplasare, Profi a adus aproape de ei servicii medicale de calitate, prin implicarea experților de la Asociația ATI „Aurel Mogoșeanu” din Timișoara.
„Suflet de România este o oglindă pentru tot ceea ce este frumos, bun și pentru ceea ce ne face bine și merită păstrat și transmis mai departe. Festivalul care la actuala ediție a adunat peste 25.000 de participanți veniți din toate colțurile țării, dar și din afara granițelor, arată cum se pot consolida comunitățile și susține micii producători locali, artizanii și meșteșugarii români pentru a face în continuare ceea ce știu ei cel mai bine. Festivalul nu are o miză economică pentru Profi, dar aduce un câștig clar pentru români și pentru România. Împreună învățăm cum să promovăm tradițiile și să susținem comunități, să fim uniți în jurul valorilor autentice și să redescoperim bucuria de a petrece timp împreună în mijlocul naturii, mai conectați unii cu ceilalți”, declară Gabriela Sîrbu, Director de sustenabilitate Ahold Delhaize România.
Festivalul Suflet de România încurajează comunitatea de inchirieri masini otopeni să se conecteze la valorile autentice, la gusturile bune și la tradițiile satului românesc prin intermediul unor experiențe trăite într-un cadru natural în care este recreată lumea rurală.
Tradiție pentru susținerea producătorilor locali
La Profi implicarea în comunitate este o tradiție căreia îi sunt dedicate timp și resurse, inclusiv Raftul cu Bunătăți Locale, cel mai amplu program de susținere a micilor producători locali artizanali. Dincolo de prezența la Raftul cu Bunătăți Locale din magazinele Profi, micii producători locali își spun poveștile și își prezintă oferta și pe cea mai amplă și premiată platformă națională de promovare a lor, Via-Profi.ro, prin intermediul căreia oricine poate porni într-o călătorie plină de savoare a gusturilor din România.
Prin numărul angajaților săi, Profi, parte din grupul Ahold Delhaize, este în topul angajatorilor privați din România. PROFI SUPER, PROFI GO și PROFI LOCO, formatele de magazin ale rețelei, au o gamă de 5.000 de produse apreciate de cei peste 1,6 milioane de clienți care zilnic își fac aici cumpărăturile. Mai bine de 94% dintre aceste produse provin de la parteneri din România.
Exclusiv
Cum alegi o firmă DDD de încredere: ghid complet pentru asociații
O firma DDD bloc Bucuresti, care se ocupă cu deratizarea, dezinsecția și dezinfectarea, joacă un rol esențial în menținerea unui mediu sănătos și sigur, atât în locuințe, cât și în spații comerciale. Aceste servicii sunt vitale pentru prevenirea răspândirii bolilor și pentru asigurarea unui climat de viață plăcut. Alegerea unei firme DDD de încredere este crucială, deoarece calitatea serviciilor oferite poate influența direct sănătatea și bunăstarea comunităț O firmă bine aleasă va utiliza produse eficiente și metode sigure, protejând astfel nu doar clienții, ci și mediul înconjurător.
Importanța alegerii unei firme DDD de încredere nu se limitează doar la eficiența serviciilor, ci se extinde și la reputația acesteia. O firmă cu o bună reputație va avea un istoric dovedit de satisfacție a clienților și va respecta standardele de siguranță. De asemenea, o firmă de încredere va oferi transparență în ceea ce privește produsele utilizate și metodele aplicate, asigurându-se că clienții sunt informați și confortabili cu deciziile luate. Astfel, alegerea unei firme DDD nu este doar o chestiune de eficiență, ci și de responsabilitate socială.
Caută recomandări și referințe de la alte asociații
Pentru a găsi o firmă DDD de încredere, este esențial să se caute recomandări și referințe de la alte asociații sau organizații care au beneficiat anterior de o oferta DDD asociatii de proprietari. Aceste recomandări pot oferi o imagine clară asupra calității serviciilor oferite de o anumită firmă. De exemplu, o asociație care a colaborat cu o firmă DDD poate împărtăși experiențele sale, evidențiind atât aspectele pozitive, cât și eventualele neajunsuri întâmpinate. Astfel, informațiile obținute pot ajuta la formarea unei opinii informate.
În plus, este util să se consulte recenziile online și să se verifice site-urile specializate care oferă evaluări ale firmelor DDD. Aceste platforme pot oferi o gamă variată de opinii din partea clienților anteriori, ceea ce poate ajuta la identificarea firmelor care au un istoric solid în domeniu. Recomandările directe de la alte asociații sunt adesea cele mai valoroase, deoarece acestea reflectă experiențe reale și pot oferi perspective unice asupra modului în care firma respectivă își desfășoară activitatea.
Verifică experiența și calificările angajaților firmei DDD
Experiența și calificările angajaților unei firme DDD sunt factori esențiali care influențează calitatea serviciilor oferite. O echipă bine pregătită va avea cunoștințele necesare pentru a aborda diverse probleme legate de dăunători și va fi capabilă să aplice cele mai eficiente soluț De asemenea, angajații cu experiență vor fi familiarizați cu cele mai recente tehnici și produse din domeniu, ceea ce le va permite să ofere servicii adaptate nevoilor specifice ale fiecărui client.
Verificarea calificărilor angajaților poate include solicitarea certificatelor de formare profesională sau a licențelor specifice necesare pentru a desfășura activități DDD. O firmă care investește în formarea continuă a angajaților săi demonstrează un angajament față de excelență și siguranță. De asemenea, este important ca angajații să fie instruiți în utilizarea corectă a substanțelor chimice și a echipamentelor, pentru a minimiza riscurile asociate cu aceste activităț
Asigură-te că firma DDD are licențe și autorizații valabile
Un alt aspect crucial în alegerea unei firme DDD este verificarea licențelor și autorizațiilor valabile. Aceste documente atestă faptul că firma respectivă îndeplinește toate cerințele legale pentru a desfășura activități de deratizare, dezinsecție și dezinfectare. Firmele care operează fără licențe sau autorizații pot pune în pericol sănătatea clienților și a mediului, iar serviciile lor pot fi ineficiente sau chiar dăunătoare.
Pentru a verifica legalitatea unei firme DDD, clienții pot solicita copii ale licențelor și autorizațiilor emise de autoritățile competente. De asemenea, este recomandat să se consulte site-urile oficiale ale instituțiilor care reglementează acest domeniu, pentru a se asigura că informațiile obținute sunt actualizate. O firmă transparentă va fi deschisă la astfel de solicitări și va oferi toate informațiile necesare pentru a demonstra conformitatea cu legislația în vigoare.
Analizează portofoliul de proiecte al firmei DDD
Analiza portofoliului de proiecte al unei firme DDD poate oferi indicii valoroase despre experiența și competențele acesteia. Un portofoliu diversificat, care include lucrări realizate în diferite tipuri de medii (rezidențiale, comerciale sau industriale), poate evidenția capacitatea firmei de a gestiona o gamă variată de probleme legate de dăunători. De asemenea, exemplele concrete de succes pot inspira încredere în abilitățile echipei.
Este important ca portofoliul să fie actualizat și să reflecte cele mai recente proiecte finalizate. Firmele care își prezintă realizările într-un mod clar și detaliat demonstrează profesionalism și transparență. Clienții pot solicita informații suplimentare despre fiecare proiect, inclusiv metodele utilizate și rezultatele obținute, pentru a evalua eficiența serviciilor oferite.
Solicită o evaluare a nevoilor specifice ale asociației tale
O evaluare detaliată a nevoilor specifice ale asociației este un pas esențial înainte de a angaja o firmă DDD. Această evaluare ar trebui să includă o analiză a tipurilor de dăunători întâlniți frecvent în zonă, precum și a condițiilor care favorizează apariția acestora. O firmă profesionistă va fi capabilă să ofere o evaluare personalizată, bazată pe observațiile sale și pe experiența acumulată în domeniu.
În plus, evaluarea nevoilor ar trebui să ia în considerare bugetul disponibil și frecvența serviciilor necesare. O firmă DDD competentă va colabora strâns cu asociația pentru a dezvolta un plan adaptat cerințelor specifice, asigurându-se că soluțiile propuse sunt atât eficiente, cât și sustenabile din punct de vedere financiar. Această abordare personalizată va contribui la maximizarea rezultatelor obținute prin serviciile oferite.
Comunică deschis și clar așteptările și bugetul disponibil
Comunicarea deschisă este esențială pentru o colaborare reușită între asociație și firma DDD aleasă. Este important ca asociația să își exprime clar așteptările legate de servicii, rezultate dorite și termene limită. O discuție transparentă despre bugetul disponibil va ajuta firma să propună soluții adecvate care să se încadreze în limitele financiare stabilite.
De asemenea, o comunicare eficientă va facilita rezolvarea rapidă a eventualelor neînțelegeri sau probleme care pot apărea pe parcursul colaborării. Asociația ar trebui să fie deschisă la feedback din partea firmei DDD și să colaboreze pentru a ajusta planurile inițiale dacă este necesar. Această abordare colaborativă va contribui la crearea unei relații bazate pe încredere și respect reciproc.
Verifică disponibilitatea firmei DDD pentru a oferi servicii de întreținere și suport pe termen lung
Un aspect important în alegerea unei firme DDD este disponibilitatea acesteia de a oferi servicii de întreținere și suport pe termen lung. Problemele legate de dăunători nu se rezolvă întotdeauna cu o singură intervenție; adesea este necesară o monitorizare constantă și intervenții periodice pentru a preveni reapariția acestora. O firmă care oferă un pachet complet de servicii va putea asigura o soluție durabilă pentru asociație.
Este recomandat ca asociația să discute despre opțiunile disponibile pentru întreținerea periodică a spațiilor tratate. Acest lucru poate include evaluări regulate ale situației dăunătorilor, tratamente preventive sau chiar consultanță privind măsurile de prevenire a infestării. O firmă DDD care se angajează să ofere suport pe termen lung demonstrează un angajament față de satisfacția clientului și față de menținerea unui mediu sănătos.
Asigură-te că firma DDD respectă standardele de calitate și siguranță
Respectarea standardelor de calitate și siguranță este esențială în domeniul serviciilor DDD. O firmă responsabilă va utiliza produse aprobate și metode care respectă reglementările legale în vigoare. Este important ca asociația să se informeze despre măsurile de siguranță implementate de firmă, inclusiv despre protecția mediului și sănătatea publicului.
De asemenea, firma ar trebui să ofere informații clare despre produsele utilizate, inclusiv despre posibilele riscuri asociate acestora. O abordare transparentă va ajuta clienții să se simtă confortabil cu deciziile luate și va contribui la construirea unei relații bazate pe încredere. Asociația ar trebui să ceară detalii despre certificările obținute de firmă în domeniul calității serviciilor oferite.
Negociază un contract detaliat care să includă toate serviciile și costurile implicate
Negocierea unui contract detaliat este un pas crucial înainte de a începe colaborarea cu o firmă DDD. Acest contract ar trebui să includă toate serviciile oferite, costurile implicate, termenele limită și condițiile de plată. Un contract bine redactat va proteja atât asociația, cât și firma DDD, stabilind clar responsabilitățile fiecărei părț
Este important ca asociația să citească cu atenție toate clauzele contractului înainte de semnare și să solicite clarificări acolo unde este necesar. De asemenea, ar trebui discutate eventualele penalizări pentru nerespectarea termenelor sau calității serviciilor prestate. Un contract detaliat va contribui la evitarea neînțelegerilor pe parcursul colaborării și va asigura o relație profesională bazată pe transparență.
Monitorizează și evaluează constant performanța firmei DDD, pentru a asigura satisfacția și eficiența colaborării
Monitorizarea constantă a performanței firmei DDD este esențială pentru a asigura satisfacția continuării colaborării. Asociația ar trebui să stabilească criterii clare pentru evaluarea eficienței serviciilor prestate, inclusiv feedback din partea membrilor comunității afectate. Această evaluare periodică va permite identificarea rapidă a eventualelor probleme sau neajunsuri.
De asemenea, comunicarea regulată cu firma DDD va facilita ajustarea strategiilor aplicate în funcție de rezultatele obținute. O relație proactivă între asociație și firmă va contribui la îmbunătățirea continuării serviciilor oferite și la menținerea unui mediu sănătos pentru toți membrii comunităț Astfel, monitorizarea constantă devine un instrument valoros pentru optimizarea colaborării pe termen lung.
Recomandăm un Partener Specializat în Servicii DDD
Într-un context în care siguranța și conformitatea sunt esențiale pentru orice companie, colaborarea cu o firmă specializată devine o necesitate. Din acest motiv, recomandăm Compania DDD, furnizor de servicii profesionale de dezinsecție, deratizare și dezinfecție pentru firme.
Compania se evidențiază prin experiență, intervenții rapide, flexibilitate, personal autorizat și soluții adaptate cerințelor actuale din mediul corporate.
Date de contact directe:
Telefon: 031 005 06 52
Email: office@companiaddd.ro
Program telefonic:
Luni – Vineri, 09:00 – 18:00
Afaceri
Ghidul Dezvoltatorului Imobiliar 2026: Cum Reduci Costurile de Construcție cu 30% – 60% prin Importuri Directe din China, Fără Rabat la Calitate
Matematica din spatele șantierului tău
În 2026, piața imobiliară din România nu mai permite erori de bugetare. Cu costurile forței de muncă în creștere și normele nZEB (Near Zero Energy Building) tot mai stricte, marja de profit a unui dezvoltator se subțiază dacă se bazează exclusiv pe lanțurile de distribuție clasice din Europa.
Adevărul incomod? Multe dintre materialele „europene” pe care le cumperi la preț premium sunt, de fapt, produse în aceleași fabrici din Foshan sau Guangzhou, doar reambalate.
Acest articol explică, pas cu pas, cum poți „tăia” intermediarii și cum poți transforma achizițiile din China dintr-un risc într-un avantaj competitiv strategic pentru ansamblul tău rezidențial.
De ce China? (Și de ce acum?)
Nu vorbim despre a cumpăra „ieftin”, ci despre a cumpăra inteligent. China a trecut de la „fabrica lumii pentru produse ieftine” la lider tehnologic în producția industrială.
Pentru un dezvoltator imobiliar care construiește un bloc de 50+ apartamente, diferențele sunt matematice:
- Gresie și Faianță (Rectificată, Porțelanată): Economie de 30-45% față de distribuitorii locali.
- Uși de interior (MDF/WPC/Filomuro): Economie de 40%.
- Sanitare și Mobilier de baie: Economie de până la 50% pentru aceleași specificații tehnice.
Notă ChinaRomania: Secretul nu este prețul cel mai mic din catalog, ci raportul calitate/preț livrat în șantier.
Top 3 Mituri despre Importul din China (Demontate)
Mitul 1: „Calitatea este slabă”
Realitatea: China produce pe paliere de calitate. Dacă plătești preț de rebut, primești rebut. Dacă ceri standarde germane, fabricile chinezești au tehnologia să le livreze (deseori, chiar ele produc pentru brandurile germane).
- Soluția: Audit de fabrică și Controlul Calității (QC) înainte de încărcarea containerului.
Mitul 2: „Durează prea mult și blochez banii”
Realitatea: Un ciclu de import bine planificat durează 35-50 de zile (producție + transport maritim până în Constanța).
- Soluția: Planificarea achizițiilor în faza de „roșu” a construcției pentru a avea finisajele la timp. Cashflow-ul este gestionat prin plăți eșalonate (depozit vs. plată la livrare).
Mitul 3: „Nu au certificări CE”
Realitatea: Marii producători chinezi exportă global și dețin toate certificările necesare (CE, ISO, teste de rezistență la foc).
- Soluția: Verificarea documentației tehnice este pasul zero, înainte de orice negociere de preț.
Ce materiale merită să imporți? (Analiza Pareto)
Nu totul merită adus din China (de exemplu, cimentul sau cărămida nu sunt rentabile din cauza volumului/greutății). Concentrează-te pe finisaje și tehnologie:
- Finisaje High-End: Marmură compozită, parchet SPC, gresie de mari dimensiuni (slab tiles).
- Tâmplărie și Uși: Uși metalice antifoc certificate, uși de interior, fațade ventilate.
- Electrice & Smart Home: Sistemele de iluminat LED arhitectural și soluțiile smart home (întrerupătoare, videointerfoane) au marje uriașe la distribuitori.
- Sisteme HVAC: Pompe de căldură și ventiloconvectoare.
Procesul ChinaROmania: Cum eliminăm riscul
Majoritatea dezvoltatorilor evită importul direct din cauza birocrației și a fricii de „țeapă”. Aici intervine un integrator industrial. Iată cum transformăm haosul în procedură:
- Sourcing Tehnic: Nu căutăm pe Alibaba. Lucrăm direct cu fabrici verificate, pe baza fișei tehnice din proiectul tău.
- Negociere și Mostrare: Primești mostra în biroul tău din România pentru aprobare.
- Controlul Calității (QC): Inginerii noștri verifică marfa în China înainte de a fi urcată pe vas. Dacă 1% din gresie e spartă, nu pleacă din fabrică.
- Logistică Door-to-Site: Ne ocupăm de transport maritim, vămuire în Constanța și livrare directă în șantierul tău. Tu primești factura de la o firmă românească (Uzinex), simplificând contabilitatea.
Studiu de Caz: Ansamblu Rezidențial 100 Apartamente
Scenariu ipotetic bazat pe medii de piață 2025-2026.
- Buget Finisaje (Oferte locale): 500.000 €
- Buget Import Direct (prin ChinaRomania): 340.000 € (inclusiv transport și comision de management)
- Economie Netă: 160.000 €
- Impact: Această sumă se transformă direct în profit net sau poate fi reinvestită în amenajarea spațiilor verzi pentru a crește valoarea de vânzare a apartamentelor.
Concluzie: Ești gata să îți optimizezi marja?
Importul materialelor de construcții din China nu mai este un „pariu”, ci o necesitate de business pentru dezvoltatorii care vor să rămână competitivi. Diferența dintre un proiect profitabil și unul blocat stă adesea în managementul costurilor de achiziție.
ChinaRomania este partenerul tău tehnic care conectează șantierul tău din România cu puterea de producție a Chinei. Fără bariere lingvistice, fără riscuri vamale.
Hai cu noi în China
-
Afacerio săptămână agoBogdan Dumitrache, fondatorul CITY PROTECT, invitat special la gala 40 under 40 din New York
-
Uncategorized6 zile agoSamsung aduce experiența de vizionare la un nou nivel în România, alături de Antena 1
-
o săptămână agoOriflame revine la Cannes cu Glam Studio, celebrând expresia de sine, storytelling-ul și antreprenoriatul
-
o săptămână agoPresaImobiliara.ro, platforma media online despre piața imobiliară din Romania
-
Afaceri6 zile agoSub conducerea Costinei Petrescu, ESTÉ Agency marchează un an de activitate în marketing, publicitate și PR. Valoarea businessurilor din portofoliu depășește 200 de milioane de euro
-
Uncategorized5 zile agoSamsung Electronics lansează serviciul prioritar Premium Plus în România, oferind reparații în următoarea zi lucrătoare pentru anumite modele de televizoare
-
Afaceri5 zile agoSEO pentru „trust signals”: elementele invizibile care influențează dacă Google și AI consideră o firmă credibilă
-
Uncategorized3 zile agoBranding România: cum construiești un brand care poate fi recunoscut, înțeles și ales

